Turcia a lansat Operațiunea Gheara Tigrului împotriva teroriștilor din nordul Irakului, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.
Ministerul a transmis pe Twitter că trupele de comando turcești sunt deja în regiunea Haftanin din Irak, adăugând operațiunea are loc pentru a neutraliza elemente teroriste PKK.
Trupele de comando turcești care au intrat în regiune sunt susținute de Forțele Aeriene, cu elicoptere ATAK, vehicule aeriene fără pilot înarmate și avioane F-16, transmite agenția Anadolu. "Operațiunea Gheara Tigrului se realizează ca parte a drepturilor noastre legitime de apărare care decurg din dreptul internațional orientat împotriva PKK și a altor elemente teroriste care au efectuat atacuri asupra forțelor de ordine și a bazelor", se mai arată în mesajul Ministerului Apărării.
Ministrul Apărării, Hulusi Akar și Comandamentul Forțelor Armate Turce coordonează operațiunea de la Centrul de Control al Comandamentului Armatei.
Luni, ministerul a anunțat că avioane F-16 au distrus peșteri unde se presupune că se ascundeau teroriștii.
Operațiunea are loc în zonele muntoase Sinjar, Qandil, Karacak, Zap, Avasin-Basyan și Hakurk din Irak.
Citește și: Autorităţile turce au dispus arestarea a 275 de membri ai personalului militar
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News