Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina. Procurorii militari doresc înfiinţarea unor forţe speciale care să-l aducă pe Ianukovici din Rusia
Intelligence
Data publicării:
Procuratura Generală Militară de la Kiev propune înfiinţarea unei unități speciale pentru arestarea fostului președinte Viktor Ianukovici, aflat pe teritoriul Rusiei, şi aducerea acestuia în Ucraina – a anunţat procurorul Ruslan Kravcenko, reprezentant al acuzării în dosarul în care Ianukovici este suspectat de trădare de stat, potrivit korrespondent.net, citat de rador.
fortele special din Ucraina
fortele special din Ucraina

„Cred că autorităţile trebuie să facă tot posibilul pentru a se asigura că decizia instanței (în cazul lui Ianukovici, n.red) este pusă în aplicare” – a afirmat procurorul.

Kravcenko a explicat şi mecanismul de punere în aplicare a deciziei, susţinând că „este posibilă înfiinţarea unei unităţi similare Mossadului”.

„Pentru ca forțele speciale să pătrundă pe teritoriul Federației Ruse și să-l aducă (pe Viktor Ianukovici, n.red) în Ucraina” – a precizat procurorul ucrainean.

Săptămâna trecută, Procuratura Generală Militară din Ucraina a cerut condamnarea fostulului președinte Viktor Ianukovici la 15 ani de închisoare pentru trădare de stat. Ședința instanței a avut loc joia trecută, la Kiev, în absența inculpatului, acesta aflându-se pe teritoriul Rusiei.

Anterior, procuratura intenționa să ceară închisoare pe viață pentru fostul președinte Ianukovici, pe care îl acuză de trădare de stat, complicitate la modificarea frontierelor Ucrainei și desfășurarea unui război agresiv împotriva statului ucrainean.

Potrivit anchetatorilor, în timpul protestelor proeuropene din iarna anului 2014, Ianukovici a fugit în Rusia și a cerut Kremlinului să trimită trupe militare în Ucraina. Procuratura consideră că acest lucru a permis Rusiei să anexeze Crimeea.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Drone Bayraktar TB2 în mâinile mercenarilor Wagner Group: Dronele au fost achiziţionat de către Forțele Armate din Mali
Pilotul fugar rus a vorbit. Cum a reușit Ucraina să pună mâna pe un elicopter Mi-8 intact: ”Timp de 3-4 zile, nimeni nu a înțeles ce s-a întâmplat”
Teheranul susține că a dejucat un plan al Israelului care urmărea sabotarea programelor aerospațiale iraniene
Un lider al grupului paramilitar neo-nazist rus „Rusich” a fost arestat în Lituania
Linia dură din structurile de forță rusești îi solicită lui Putin trecerea la un război mai agresiv în Ucraina. Primele masuri: demiterea lui Șoigu și Gherasimov și decretarea mobilizării generale
SUA au lansat noua Strategie Națională de Informații | Directorul CIA: Ne aflăm într-o eră marcată de competiție strategică, schimbări tehnologice rapide și amenințări transnaționale
Un angajat al agenţiei germane de achiziţii militare a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei
Doi militari ai Marinei SUA au fost arestați fiind acuzați că au vândut informații secrete Chinei
Prins între interesele financiare și teama pentru propria existență, oligarhul rus sprijină războiul din Ucraina
Serviciile din R. Moldova se „rup” de Rusia. SIS a denunțat două acorduri de parteneriat cu FSB rus
Șeful Serviciului de Informații al Apărării din Ucraina (GUR) susţine că militarii ucraineni vor începe curând eliberarea peninsulei Crimeea
Vicepreședintele comisiei de apărare din Ucraina, vacanță de lux în Maldive. Zelenski îl acuză de trădare, iar SBU a deschis o anchetă
Omul de afaceri ucrainean Evgheni Muraev, dorit de regimul Putin ca posibil preşedinte al Ucrainei după invazie: SBU a strâns mai multe dovezi
Șeful informațiilor ucrainene: Mergem după inamici precum Mossad-ul, avem și surse la Kremlin
Directorul Agenției de Securitate și Informații din Serbia, Aleksandar Vulin, a fost inclus pe lista de sancțiuni a SUA
Reţea de spionaj, destructurată în Republica Moldova: Doi cetăţenii ruşi, sub comanda FSB, identificau şi recrutau cetăţeni moldoveni
Ofensivă intelligence a Turciei pentru a ține Kurdistanul irakian departe de influența Iranului
Într-un gest rar, Eduard Hellvig și-a dat demisia din funcția de director al SRI: Mandatul trebuie să fie limitat. Misiunea mea - îndeplinită
Directorul CIA ar fi efectuat o vizitează discretă în Ucraina: I-a fost prezentat acestuia o strategie de recucerire a teritoriilor ocupate de Rusia
O eroare a spionajului rusesc a făcut ca serviciile de informații lituaniene să confirme că un paşaport găsit în biroul lui Prigojin a fost folosit de o sosie a acestuia
Transferul “pe ascuns” al prizonierilor de război ucraineni din Rusia în Ungaria naște noi tensiuni între Budapesta și Kiev
O întâlnire „secretă” confirmă declinul Rusiei: Blocată în Pacific, China înțelege că se află într-o poziție dificilă și alege dialogul cu SUA
Praga nuanțează declarațiile președintelui ceh Pavel care a declarat că cetățenii ruși din Occident ar trebui monitorizați pe modelul implementat de SUA între 1942 şi 1945
Rusia folosește și ”intermediari” pentru a împiedica Suedia să adere la NATO - Serviciul suedez de Informații Militare
Instalaţia de interceptare ar completa acțiunile Chinei, care are de mult timp o unitate de spionaj în Cuba
Serviciile ucrainene au publicat o conversație interceptată în care rușii recunosc că au distrus barajul Kahovka, dar acțiunea „nu a mers conform planului”
China ar putea construi o bază de spionaj în Cuba (WSJ). Oficialii de la Casa Albă spun că informațiile ”nu sunt exacte"
Rușii pun gând rău telefoanelor Apple. FSB susține că serviciile SUA au penetrat mii de telefoane într-o operațiune de spionaj
Serviciul de informații al Ministerului francez al Apărării își reorganizează activitatea, trecând la o analiză de „360 de grade” a amenințărilor
Ministerului Apărării al Regatului Unit: Războiul din Ucraina a făcut din Rusia o societate paramilitară

Ştiri Recomandate

Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Marina rusă pierde o navă valoroasă, de dinainte de Primul Război Mondial: Nava de salvare Komuna avea capacități unice pentru Flota din Marea Neagră
Toți ochii către Coreea de Sud: România, la un pas de K9 Thunder. Când ar putea fi semnat contractul pentru obuziere autopropulsate
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Cheltuielile militare globale din 2023 au depășit 2,4 trilioane de dolari. Sunt pe creștere toate statele NATO, exceptând România, Grecia și Italia
SUA au decimat în Ucraina Armata Rusiei fără să piardă niciun soldat. Un senator american anunță ATACMS: Podul dintre Crimeea și Rusia trebuie distrus
Forțele ruse au capturat un Leopard 2A6 al armatei ucrainene (FotoVideo): Este de așteptat ca tancul capturat să fie supus unei examinări înainte de a fi prezentat publicului
Mesajul transmis de Statele Unite către Putin a fost că este prea devreme pentru a deschide șampania. Senator american: America a revenit în ofensivă
Şeful spionajului militar ucrainean: Ucraina se va confrunta cu o situație dificilă începând cu jumătatea lunii mai, dar nu se va întâmpla un Armaghedon
Premieră pentru U.S. Army: Primește primul tanc M10 Booker, dezvoltat în cadrul programului militar MPF
Prima avariere confirmată a unui Patriot (Foto/Video): SUA "extrag" de pe frontul din Ucraina un sistem de rachete avariat
Implicațiile deciziei privind ajutorul american pentru Ucraina merg foarte departe – biroul președintelui Zelenski
Rușii se apropie de încercuirea orașului Chasiv Iar. Trupele ruse au preluat controlul asupra localității Bogdanivka
Vechile sisteme de rachete S-200 ale Ucrainei sunt din nou pregătite să lovească ținte rusești: Trebuia să căutăm o cale de ieșire și pare să funcționeze bine până acum
De ce Rusia are nevoie de nave purtătoare de rachete în Marea Mediterană? Oficial ucrainean: Ruşii încearcă să își extindă prezența militară în alte regiuni în care au interese
Rușii susțin că au respins un atac cu rachete asupra Sevastopolului. Nava de salvare Kommuna posibil avariată
Statele Unite își retrag întregul contingent militar din Niger: Decizia pune sub semnul întrebării statutul bazei aeriene americane, construită în această țară
Cel puțin o treime dintre diplomații ruși din Elveția sunt spioni: Geneva a devenit un adevărat avanpost al spionajului rus
Odată cu aprobarea ajutorului, SUA vor trimite la Kiev și un număr consistent de consilieri militari: Acești nu ar urma să ofere consultanță și asistență armatei ucrainene
Rușii ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, profitând de timpul rămas până la sosirea ajutorului american: Comandamentul militar rus va lua probabil în considerare o nouă contraofensivă
Serviciile britanice de informații analizează modul în care a fost doborât bombardierul strategic rusesc Tu-22M3
Biden: Adoptarea de către Camera Reprezentanților a proiectelor de lege privind ajutorul pentru Ucraina trimite un "mesaj clar" de leadership american
Serviciile de informații din NATO sunt cu ochii pe Serbia pe fondul escaladării tensiunilor cu Kosovo dar și din cauza exercițiului ”Vârtejul 2024”
Decizie istorică în SUA. Ajutorul militar pentru Ucraina a fost votat în Camera Reprezentanților. O uriașă gură de oxigen pentru forțele Kievului
Şeful de stat major al armatei germane: În cinci-opt ani, Rusia ar putea fi pregătită să atace teritoriul NATO, deoarece a trecut la o economie de război
Ce face atât de special sistemul radar rusesc ''Container 29B6'', care a fost lovit pentru a doua oară cu drone ucrainene? (Foto/Video)
Situația de securitate din regiunea Mării Negre, prezentată în Departamentul de Stat al SUA de grupul român de experți ai New Strategy Center
"Ucraina merită o a doua șansă pentru a contraataca". Se cere Congresului SUA să aprobe un ajutor suplimentar pentru a ajuta Ucraina să obțină victoria
Rușii avansează rapid pe front, profitând de lipsa de sisteme de apărare cu care se confrunta forţele ucrainene: Aviaţia rusă ataca nestingherită orașului Chasiv Yar
Secretarul general al NATO se pronunță asupra doborârii bombardierului rusesc Tu-22: Ucraina are dreptul la autoapărare
O nouă demonstrație de forță a SUA: 12 bombardiere B-2 „stealth” în aer deodată
pixel