Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina spune că Ungaria pregătește o operațiune specială hibridă împotriva sa: Rusia a predat Budapestei prizonieri ucraineni fără știrea Kievului
Propagandă/Dezinformare
Data actualizării:
Data publicării:
Comisarul pentru drepturile omului de pe lângă Parlamentul de la Kiev, Dmitro Lubineţk, susţine că Ungaria a încălcat dreptul internaţional umanitar preluând 11 prizonieri de război ucraineni din Rusia şi neavertizând Ucraina despre acest lucru. 
Propagandă ungaro-rusă. Foto: BudapestBeacon.com
Propagandă ungaro-rusă. Foto: BudapestBeacon.com

În plus, a subliniat Lubineţk, Budapesta pregăteşte acum o operaţiune specială informaţional-psihologică (IPSO), pentru a acuza autorităţile Kievului că nu doresc să facă schimb de prizonieri de război cu Federaţia Rusă.

„Conform informaţiilor mele, (Ungaria, n.r.) plănuieşte acum lansarea IPSO, pentru a discredita autorităţile din Ucraina şi comandamentul pentru prizonierii de război, urmând să afirme că Federaţia Rusă ar fi dispusă să predea prizonieri de război ucraineni, dar problema ar fi la Kiev, unde nu ar exista nicio iniţiativă în acest sens", a explicat ombudsmanul ucrainean, citat de Rador. Cu toate acestea, Lubineţ a remarcat că situaţia este, de fapt, cu totul alta - partea ucraineană vine în mod constant noi iniţiative, transmite liste şi îşi declară disponibilitatea de a efectua un schimb amplu de prizonieri în formatul "toţi pentru toţi".

 

Ungaria nu a informat Ucraina despre transferul din Rusia de prizonieri ucraineni pe teritoriul său 

 

DmitroLubineţk a mai menţionat că Ungaria trebuia să informeze Ucraina despre transferul prizonierilor de război ucraineni pe teritoriul său.

"Conform dreptului umanitar, interpretez că Ungaria l-a încălcat. Pentru că nu poţi pur şi simplu să iei prizonieri de război de pe teritoriul Federaţiei Ruse. Chiar dacă aveau motive umanitare, ar fi trebuit să informeze Ucraina în primul rând", a adăugat oficialul. Lubineţ a mai declarat că Ungaria ar fi trebuit să informeze Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) despre acest lucru, dar şeful misiunii CICR în Ucraina, a confirmat, joi, că nici reprezentanţii din Federaţia Rusă, nici cei din Ungaria nu au fost informaţi în legătură cu transferul a 11 prizonieri ucraineni de război pe teritoriul statului ungar.

Amintim că, recent, Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat transferul în Ungaria al 11 prizonieri de război ucraineni de etnie maghiară, în urma unei operaţiuni în care Patriarhia Moscovei a jucat rolul de intermediar între Rusia şi Ungaria.

Kievul a salutat eliberarea militarilor ucraineni, dar a transmis că Ucraina nu a fost implicată în discuţii şi nici nu a fost informată oficial în legătură cu această operaţiune. Pe 19 iunie, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Oleh Nikolenko, a declarat că toate încercările diplomaţilor ucraineni de a stabili un contact direct cu cetăţenii predaţi de Rusia Ungariei sunt zadarnice.

Pe 20 iunie, MAE de la Kiev a transmis că diplomaţii ucraineni au reuşit să-i transfere în Ucraina pe trei dintre cei 11 prizonieri care au ajuns din Rusia în Ungaria.

"Aceştia se află deja pe teritoriul Ucrainei şi beneficiază de sprijin. Diplomaţii ucraineni, împreună cu Centrul de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război, continuă eforturile de a aduce înapoi în Ucraina soldaţii transferaţi din Rusia în Ungaria" - a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Oleh Nikolenko


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum funcționează suveica rusă: Dezinformări în cascadă despre proiectele de lege privind spaţiul aerian al României. ”E fals”, avertizează MApN
Medvedev confirmă îngrijorările europenilor. Rusia nu se va opri aici: Metoda anexării regiunilor ucrainene poate fi repetată
Armata României, defilând în timpul paradei militare cu ocazia Zilei Naționale. Foto: Forțele Terestre Române
EXCLUSIV
România nu intră în război
Antony Blinken acuză Rusia că a influențat alegerile din România printr-un efort ”de amploare și bine finanțat”
”Mașină de scris automată la penețeu”. Autoritățile georgiene - declarații pro-UE, fapte pro-Moscova. Pe scenariul mineriadelor, perchezițiile la sediile opoziției găsesc ”echipament pentru revolte”
Încă o țară din fostul bloc comunist avertizează: Rusia este în spatele a o sută de incidente în Europa
Fără precedent: Iohannis desecretizează rapoartele SRI și SIE: România, percepută de Rusia ca inamic. Operațiunea de creștere a lui Călin Georgescu
TikTok recunoaște că a eliminat zeci de conturi abia la cinci zile după primul tur al prezidențialelor din România
România, teren de testare. Viktor Orban: ”Tragem concluziile pentru a preveni astfel de probleme electorale în Ungaria"
Victorii-record ”la hectar”: Comandanții ruși inventează succese pe front. Minciuna a ieșit la iveală atunci când superiorii au vrut să viziteze teritoriul cucerit
Recuzita de film devine echipament militar în prima linie a frontului din Ucraina: Casa de producție Mosfilm, un instrument al propagandei ruse, oferă militarilor ruşi tancuri T-55 și PT-76
Șah-mat propagandei ruse: Armata rusă își bombardează proprii cetățeni. Imagini video spectaculoase cu o dronă Shahed care lovește un bloc din Rusia
Rusia prezintă imagini de la ultima operaționalizare a unei rachete balistice intercontinentale de tip “Yars”
”Nu o recunoaștem pe Sandu”. Moscova vorbește despre vot fraudat în Moldova, dar alegerile de acum 4 ani arată cât minte propaganda rusă
Ce scrie propaganda rusă după ce Maia Sandu l-a învins pe Stoianoglo, candidatul pro-rus. „Forțele române vor suprima protestatarii pașnici”
Încă un ”patriot” care rupe rândurile europene: Robert Fico a apărut pe canalul Rossiya 1 la o emisiune de propagandă. ”Voi negocia cu Putin fără ezitare”
Cam așa arată profilul oficial al Ministerului de Externe al Rusiei: „De asta avem nevoie de Kiev, nenorocitule”
”Alegerile din Moldova nu au fost libere!”. Discreditarea rezultatului referendumului, soluția de rezervă a Moscovei
Moldova scapă de primul asalt al războiului hibrid rus. Două motive pentru care un referendum eșuat era vital pentru Moscova
Câți luptători Wagner sunt în Moldova și de ce vor rușii ca aceștia să fie vorbitori de română. Atenție la intrarea lor în România
Banii lui Șor, Wagner, sute de preoți la Moscova. Referendumul e crucial în Moldova iar Rusia folosește la maximum războiul hibrid pentru a nu scăpa din mână Moldova
România și obsesia pentru F-16, din nou pe radarul Rusiei. „Dovada” că F-16 ucrainene fac „demonstrații de forță din România”
Orban cântă câteva dintre ariile favorite ale propagandei ruse. După ce a fost pus la zid în Parlamentul European, liderul ungar acuză: Mercenarii de la Bruxelles vor să ne bage în război
Ambasada Rusiei în România reia mai vechea temă a propagandei ruse privind armele chimice. Rușii acuză un „complot mondial” împotriva lor pentru ca Ucraina să folosească arme chimice
Oficialii serviciilor americane de informații afirmă că adversarii SUA încearcă să influențeze alegerile prezidențiale prin campanii de dezinformare
Schema ”Șor”: Cu 15 milioane de dolari, Rusia a cumpărat 10% din voturi. Moldova blochează site-urile rusești; trei candidați ar putea fi excluși din cursa electorală
România, în meniul propagandei ruse: Dacă Israelul poate ataca, noi putem ataca România, Țările Baltice sau Polonia
Rusia a aruncat bombe termobarice în Ucraina. ”Am folosit cele mai puternice arme non-nucleare”, se laudă propaganda. De ce adevărul ar putea fi altul
Ilan Şor a lansat de la Moscova un post TV dedicat Moldovei. Omul Kremlinului promite bani moldovenilor care votează împotriva aderării la UE
Budapesta rămâne lupul moralist al Europei și dă vina pe Kiev pentru războiul din Ucraina. ”Ne-am învățat lecția în 1956”, spune consilierul lui Orbán

Ştiri Recomandate

Gata de lansare de pe avioane MiG-29 și F-16: Ucraina ar urma să primească din SUA primele 800 de rachete ERAM în 2026
Reactivarea unei facilităţi militare strategice din perioada Războiul Rece (FOTO/VIDEO): Franța modernizează vechiul radar ,,Nostradamus'' pentru a detecta rachete hipersonice ruseşti
Propuneri de pace la masa negocierilor: Un "plan B" pentru Ucraina, cu trupe din Bangladesh și garanții de securitate fără NATO?
Dincolo de modernizarea armatei: De ce solicitarea pentru Abrams M1E3 redefinește capacitatea de producție a tancurilor în SUA
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Adio, securitate americană? Statele Unite taie ajutorul militar pentru țările de la granița cu Rusia, forțând un test de maturitate al apărării europene
Războiul te învață: Ucraina e lider nu doar la drone, dar produce obuziere cât Germania și Franța la un loc
Două F-16 venezuelene au survolat provocator distrugătorul american USS Jason Dunham. „Spectacol de forță” în Caraibe unde tensiunile ating un nou nivel
Scăpare sau intenție? Forțele ucrainene au folosit în misiuni MiG-29 cu schema de camuflaj a Azerbaidjanului
Rusia amenință că forțele de menținere a păcii din Ucraina sunt ținte legitime. Ce contingent va fi dislocat, cine trimite trupe și care va fi rolul României
Viitorul apărării antiaeriene e racheta PAC-3 MSE a Patriot, care a interceptat deja hipersonice ruse Kinjal: Cel mai mare contract din istorie pentru PAC-3 MSE
Armata română, Bogdan Bucur
EXCLUSIV
Cum s-a prăbușit România Mare: Alianțe, „trădări”, mituri și istoria folosită ca „armă”. Istoricul Bogdan Bucur vine la Obiectiv EuroAtlantic
Armata israeliană anunţă că deţine controlul a 40% din oraşul Gaza
Dronele și rachetele rusești au lovit estul Ucrainei / Rafinăria din regiunea rusă Riazan și un depozit de petrol din Luhansk, atacate cu drone
SUA elimină treptat din 2026 fondurile de securitate pentru statele ce se învecinează cu Rusia. Nu România va fi cea mai afectată, ci statele baltice
Trump chiar schimbă numele Pentagonului; modificările ar putea costa sute de milioane de dolari
Adio, război de tranșee? Ucraina primește o flotă masivă de roboți THeMIS, arma care ar urma să facă diferența pe front
Noi garanții de securitate pentru Ucraina: Rachete cu rază lungă și sancțiuni sporite pentru Rusia pentru că tărăgănează intenționat procesul de negociere
Atac devastator confirmat în Crimeea (FOTO): „Flamingo”, cea mai nouă rachetă a Ucrainei, a făcut ravagii într-o bază rusă a FSB
O viziune europeană divizată: De ce Marea Britanie, Italia și Germania se află în tabere opuse pe tema garanțiilor de securitate pentru Ucraina
Ziua și provocarea: Două drone ale Rusiei au violat spațiul aerian al Poloniei. Avioane F-35 au fost ridicate de la sol, dar nu au doborât UAV-urile ruse
SUA lucrează la companionul perfect pentru F-35: Drona YFQ-42A face primele teste de zbor, într-un timp record
Marea Britanie se pregătește să livreze o nouă armă-minune Ucrainei. Proiectul „NIGHTFALL” și miza unui nou timp de sprijin
Orban și Fico vor să scape șase oligarhi ruși de sancțiunile UE
Aliații au finalizat pregătirea garanțiilor de securitate pentru Ucraina / Rutte: Rusia rămâne o amenințare - doar anul acesta va produce sute de rachete Iskander
50 de minute intense pentru a încerca salvarea unui avion F-35 în valoare de 200 de milioane de dolari. Filmul întreg al prăbușirii unui F-35
”Vom auzi multe despre Kupiansk în septembrie”. Armata rusă trimite inclusiv militari în civil pentru a străpunge apărarea ucraineană
Parada militară faraonică e doar vărful aisbergului: China își consolidează masiv arsenalul nuclear
Polonia și-a asigurat frontiera estică: Mai mulți militari americani în Polonia
Rușii repetă obsesiv că trimiterea de trupe străine în Ucraina este inacceptabilă pentru Moscova
Putin amenință că va rezolva situația din Ucraina prin mijloace militare, dacă negocierile eșuează. El i-a sugerat lui Zelenski să vină la Moscova pentru o întâlnire bilaterală
Natura ambiguă a parteneriatului sino-rus: China furnizează în secret o cantitate enormă de componente pentru drone către Rusia
Avioane Gripen pentru Ucraina: Ce ofertă face Suedia şi în ce condiţii ar putea fi livrate primele aeronave către Forţele Aeriene Ucrainene
pixel