Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un ”fost” agent GRU vrea să devină raportor al Consiliului Europei pentru Kosovo
Intelligence
Data publicării:
Joi, Comitetul pentru afaceri politice și democrație al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) alege un „raportor pentru Kosovo”, relatează tabloidul german Bild. Oficial, sarcina raportorului este de a informa Consiliului Europei despre dezvoltarea democrației și, mai ales, despre conflictul cu Serbia. Oficialul ales va deveni de fapt ambasadorul Consiliului Europei din Kosovo și va primi, printre altele, acces larg la informații confidențiale, transmite paginaderusia .
Alexei Kondratiev
Alexei Kondratiev

Candidații pentru această funcție sunt deputatul Bundestagului Peter Meyer (CDU), care lucrează de câțiva ani în problema Kosovo și Serbia, un reprezentant al Olandei, precum și rusul Alexei Kondratiev, devenit membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din iunie 2019.

Problema cu ultimul candidat o reprezintă activitatea sa anterioară, susține publicația germană.

„Până în 2010, Kondratiev a fost ofițer al serviciului special militar GRU, iar din 1999 până în 2001 a fost în Kosovo ca parte a contingentului militar rusesc. Nu și-a ascuns niciodată poziția anti-kosovară și pro-sârbă”, indică autorul articolului.

„Chiar recent, în martie, el a declarat: Kosovo, a cărui independență a fost recunoscută de 114 state (dar nu și de Rusia!) este, în esență, ”inima Serbiei”. El a spus despre kosovari că sunt ”separatiști albanezi” și că punctul de plecare al conflictului a fost reprezentat de ”acțiunile kosovarilor din 1999, nu epurarea etnică pe care armata sârbă a încercat să o realizeze și care în ultimul moment a fost împiedicată de NATO.

 

Rănit în lupta pentru o femeie, evacuat în Rusia

 

Publicația amintește și incidentul în care a fost implicat Kondratiev în timpul șederii sale în Kosovo în 2001. În stare de ebreitate, ofițerul GRU ar fi participat la o bătaie în care s-a făcut uz de arme, mai multe persoane fiind rănite. Motivul bătăii, potrivit canalului kosovar RTK, ar fi comportamentul comandantului GRU față de o femeie. Rănit în urma bătaii, Kondratiev a fost evacuat în Rusia la scurt timp după incident.

Una dintre sursele din interior a spus într-un interviu acordat Bild că alegerea lui Kondratiev ca raportor al Consiliului Europei pentru Kosovo înseamnă „să fie lăsată capra în grădina cu zarzavaturi”. ”Rusul nu este interesat de integrarea europeană a Kosovo, el va căuta să realizeze interesele Serbiei și ale Rusiei în regiune”.

„O altă sursă a declarat că numirea lui Kondratiev va pune Consiliul Europei într-o poziție delicată, deoarece ar pune în pericol pozitia obiectivă a instituției”.

„Potrivit publicației, Kondratiev ar putea câștiga alegerile, avand suportul deputaților italieni și greci – nu se știe prin ce mod a obținut Rusia sprijinul lor. Cu toate acestea, alte surse consideră că este imposibil ca rusul să fie ales raportor.

Reprezentanții Germaniei în APCE au indicat într-un interviu acordat publicației că nu vor susține candidatura lui Alexei Kondratiev.

Vezi și: SUA, îngrijorate de posibila achiziţionare de către Serbia a unor sisteme militare ruse


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

După spionaj, Rusia trece la următorul nivel: Serviciile ruse de informații și-au intensificat campania de sabotaj în Europa
O rețea coordonată de FSB-ul rusesc, destructurată de Serviciul ucrainean de Securitate. Președintele Ucrainei urma să fie asasinat într-un atac cu rachete antitanc
Înalt oficial american: Războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, puțin probabil să se încheie în viitorul apropiat
Serviciile secrete britanice indică numele unor înalți oficiali ruși care ar putea fi afectați de arestarea adjunctului ministrului rus al apărării
Cel puțin o treime dintre diplomații ruși din Elveția sunt spioni: Geneva a devenit un adevărat avanpost al spionajului rus
Serviciile de informații din NATO sunt cu ochii pe Serbia pe fondul escaladării tensiunilor cu Kosovo dar și din cauza exercițiului ”Vârtejul 2024”
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
Spioni ruși la sediul NATO, atacuri asupra rețelelor de transport din UE, noi detalii despre rețeaua de spionaj din Austria
Spionaj la cel mai înalt nivel al NATO. Stoltenberg confirmă expulzarea mai multor diplomați ruși din sediul Alianței
Cum spiona Rusia sub acoperirea Nord Stream. Moscova are acum informații prețioase despre infrastructura critică a nordului Europei
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Teheranul cumpără din Rusia baloane de spionaj similare cu cel folosit de China anul trecut
Serviciile americane de informaţii explică de ce sunt false afirmațiile lui Putin despre războiul cu NATO: Vorbim despre fixația sa de a subjuga Ucraina
Raportul serviciilor secrete americane avertizează că Balcanii de Vest se pot confrunta cu conflicte etnice în 2024
Bellingcat: Operațiunea de eliminare a președintelui Ucrainei a fost începută de serviciile speciale ruse cu mult înainte de începerea invaziei
Militar american acuzat că a vândut informații clasificate despre lecțiile învățate în timpul războiului din Ucraina și utilizarea tehnologie militare americane, inclusiv despre HIMARS
Kremlinul zguduie din temelii Bruxelles-ul: Serviciile Federației Ruse au folosit un sârb pentru a avea acces la oficialii UE
Cum a penetrat Rusia o convorbire între înalți generali germani ai Bundeswehr. Radu Carp: Rușii se tem de rachetele Taurus mai mult decât orice
Șeful CIA a vizitat Ucraina în secret. Sprijinul agenției americane a fost unul major și rămâne vital pentru Kiev
Noi detalii despre uciderea pilotului rus care a cooperat cu Ucraina: Nu poate fi exclusă implicare serviciilor ruse de informaţii
După Navalnîi, Kremlinul mai dă un semnal opozanților: Pilotul militar rus Kuzminov, care a dezertat anul trecut, aterizând cu un elicopter Mi-8 în Ucraina, a fost ucis în Spania
Şeful spionajului militar ucrainean: Forțele ruse de ocupație utilizează mii de terminale Starlink în Ucraina
”Un număr neobișnuit de mare de diplomați ruși în Dublin”. Rusia ar putea folosi Irlanda pe post de cal troian (ONG-ul britanic Policy Exchange)
Foști și actuali lucrători ai serviciilor de informații ucrainene au fost arestați, fiind suspectați că lucrau pentru FSB
Braţul lung al spionajului rusesc îşi face iar simţită prezenţa în Parlamentul Germaniei: Un consilier de origine ucraineană al unui deputat german de extremă dreaptă din AfD ar fi agent FSB
Europarlamentarul leton ar fi de fapt agent FSB de aproape două decenii
CIA joacă tare și difuzează materiale video pentru a-i convinge pe ruși să trădeze regimul (Video). Strategia SUA mizează și pe nemulțumirile față de războiul din Ucraina
Șeful spionajului militar ucrainean spune că Rusia nu s-ar fi descurcat fără armele furnizate de Coreea de Nord: Acest lucru a fost întotdeauna considerat sub demnitatea ruşilor

Ştiri Recomandate

Nava spațială sovietică Kosmos 482 s-a prăbușit necontrolat pe Pământ
Rușii așteaptă lansatoarele iraniene. Fath-360 pot fi camuflate în camioane comerciale obișnuite și vor prelua din sarcinile Iskander
Liderii occidentali au sosit la Kiev pentru a sprijini Ucraina şi a cere Moscovei un "armistiţiu complet" de 30 de zile
Pakistanul neagă că și-a activat structura de Comandă nucleară. Conflictul din Kasmir, mină de aur pentru informațiile chineze
Kremlinul susține că vrea încetarea focului în Ucraina, dar imediat vine și prima condiție: Oprirea furnizării de arme occidentale către Kiev
Conflict diplomatic după ce SBU a arestat doi spioni maghiari în Ucraiana. Diplomați unguri, expulzați de Kiev după o măsură similară a Budapestei
O veste bună și una proastă: SUA vor deține rachete nucleare care îi îngrozesc pe ruși, dar pentru ca LGM-35A Sentinel să se „nască” e nevoie de alt compromis
Tudor Curtifan: Jukov a intrat în Berlin într-un Jeep american. URSS a câștigat războiul, dar poporul rus l-a pierdut. Rusia e un stat revanșard
A apărut în public o nouă versiune a tancului T-72. Experții au analizat-o și au catalogat-o într-un singur cuvânt: „Dubioasă”
Rusia descrie prezența la Moscova a premierului slovac Fico și a președintelui sârb Vucic, un adevărat „act de eroism” în fața presiunilor occidentale
Armata a simulat un atac cibernetic asupra infrastructurii critice și energetice. România, gazda celui mai complex exercițiu de securitate și apărare cibernetică organizat sub egida NATO
Rusia se laudă cu tehnica militară la Parada de 9 mai. Lipsește însă tancul T-14 Armata, o fantomă și pe frontul din Ucraina
Marea Britanie impune sancțiuni asupra a 100 de petroliere din ”flotă fantomă” a Rusiei
Anii 30 s-au întors: Șoigu laudă în mod deschis metodele staliniste și beneficiile regimului totalitar
Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru mentenanţa și achiziția de echipamente militare pentru Ucraina
Ucraina expune o rețea ungară de spionaj. Budapesta era interesată de reacția locuitorilor Transcarpatiei la o posibilă ocupare a regiunii de către trupe ungare ”de menținere a păcii”
Armata română, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pregătindu-se să treacă Prutul. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Putea România să se oprească la Nistru în 1941? Ziua Victoriei și războiul readus de Rusia în Europa | Istoricul Adrian Niculescu, la Obiectiv EuroAtlnatic
Primul dogfight cu avioane de generația 4.5? Oficiali americani confirmă pe surse că un J-10 de producție chineză a doborât un Rafale
Administrația Trump: Rusia nu va primi teritorii pe care nu le-a cucerit încă
Cum reușesc rușii să producă pe bandă rulantă rachete de croazieră Kh-101 și să bată recordul producției. Totul depinde de ajutorul pe sub masă primit de la un aliat
Sistem de apărare antiaeriană SPYDER. Photo source: Rafael
EXCLUSIV
Un alt program major al României se îndreaptă cu viteză în gard. În achiziția sistemelor SHORAD/VSHORAD a rămas o singură companie, dar și ea e neconformă
Habemus Papam: Papa Leon al XIV-lea. Cardinalul Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie
Rușii refuză pacea, dar șantajează. Kremlinul vrea să fie „liniște” la parada lui Putin și spune că „multe depind de asta” în armistițiul cu Ucraina
SUA și Marea Britanie au anunțat încheierea unui nou acord comercial. Trump anunță detaliile
Bătălia titanilor: India vs. Pakistan. Care armată e mai puternică și are avantajul? Și chiar au fost doborâte 3 avioane Rafale ca muștele?
Încă luptăm în cel de-al Doilea Război Mondial pentru fiecare țară are percepții diferite asupra lui. Rusia crede că l-ar fi câștigat și singură
SUA accelerează în cursa pentru Marte și ar putea lansa o rachetă chiar anul viitor
Rachete AIM-120 pentru F-16 pe ambele maluri ale Dunării. Bulgaria urmează exemplul României pentru noile sale F-16 în cea mai modernă versiune posibilă
Flancul Estic, ”minat” anti-Rusia. Lituania se retrage oficial din Acordul privind minele antipersonal. „Rusia este o amenințare militară semnificativă pentru noi”
Foto: Ministerul de Externe al Franței via Ambasada Franței la Washington D.C.
EXCLUSIV
Indestructibilitatea de-a lungul secolelor: contribuția Ucrainei în victoria asupra nazismului secolului al XX-lea și a rașizmului din prezent
Cât cheltuie Europa pentru pensiile militare
pixel