Vucic obţine pentru Serbia investiţii de trei miliarde de dolari din partea Chinei
Un acord important care va aduce aproximativ 3 miliarde de dolari în investiții este de așteptat să fie semnat în China de Aleksandar Vucic, președintele Serbiei. Ieri, în prima zi a vizitei sale la Beijing, în cadrul căreia a participat la Forumul Economic Mondial, a fost semnat un acord cu compania chineză "Shandong Linglong Tire Co" pentru a construi o fabrica din Zrenianin, nordul Serbiei.
Investiția este în valoare de 900 de milioane de dolari și va fi pusă în aplicare în următorii doi ani. Compania produce anvelope pentru marii producători de automobile din Franța și Germania și, așa cum s-a anunțat, aceste nevoi vor fi acoperite de fabrica din Serbia până în martie 2020, potrivit balkaneu.
Aleksandar Vucic s-a întâlnit, de asemenea, ieri cu oficialii din conducerea Băncii Centrale a Chinei și ai Băncii EXIM. În cadrul acestor întâlniri a fost discutată finanțarea proiectelor de infrastructură în sectoarele transporturilor și energiei. Băncile chineze finanţează proiecte majore în Serbia, oferind în acelaşi timp credite cu rambursare companiilor chineze care doresc să investească în sectoare strategice precum industria energetică, oţelului şi mineritul.
Președintele Serbiei se v-a întâlni marți cu omologul său chinez, Xi Jinping. Zece acorduri vor fi semnate în cadrul reuniunii, dintre care cea mai importantă este cea privind minele RTB-Bor cu compania chineză Zijin Mining Group, aleasă de guvernul sârb ca partener strategic care va investi 1,46 miliarde de dolari în următorii 6 ani.
Este de așteptat să se semneze acorduri semnificative pentru autostrada care duce la Muntenegru, unde sunt deja implicate companii chineze, precum și la construirea șoselei de centură din Belgrad, reconstrucția rețelei feroviare Nis-Dimitrovgrad și oportunități de finanțare pentru reconstrucția rețelei feroviare Belgrad-Nis.
De asemenea, este vorba despre semnarea unui important acord transnațional privind stabilirea unei zone industriale libere în Serbia pentru companiile chineze în care produsele realizate și destinate exportului în Europa vor face obiectul unui regim vamal special.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News