SUA vor oferi Ucrainei proiectile ghidate prin GPS cu rază lungă de acțiune.
,,Nu exclud că această tehnică va apărea în apropierea Zonei de Securitate sau chiar în această zonă. În loc să întreprindă eforturi politico-diplomatice pentru a rezolva problema într-un mod civilizat şi constructiv, vedem o cu totul altă abordare, care nu duce la stabilitate şi securitate pe malurile Nistrului. Militarizarea şi înarmarea Republicii Moldova nu este o decizie bună şi constructivă'', a declarat Ignatiev.
Pentru moldoveni orice tehnică primită e o adevărată gură de oxigen. Anunțul privind ajungerea transportoarelor Piranha în Republica Moldova, cu scopul de a întări înzestrarea Armatei Naționale, a fost făcut chiar de Ministerul Apărării de la Chișinău în cursul zilei de ieri.
În schimb, Transnistria este înarmată până în dinţi, notează Deschide.md. Astfel, potrivit unei analize din 2022 a unor experţi ucraineni, pe lângă cei peste 1.600 militari ruşi din Grupul Operativ de Trupe ruse (GOTR), separatiştii din Transnistria dispun de o armată de aproximativ 6.000 de soldaţi, conform publicaţiei citate.
Forţele transnistrene sunt dotate exclusiv cu echipamente sovietice, provenite de la fosta Armată a 14-a a URSS. În timpul războiului de pe Nistru, separatiştii au luat din depozitele armatei ruse 13.000 de arme de calibru mic, 20 de milioane de cartuşe, 19 tancuri, lansatoare de grenade RPG-7, grenade antitanc RPG-18, RPG-26 în număr total de aproximativ 12.000 de unităţi, echipamente de comunicaţii, echipamente de inginerie, peste 50 de transportoare blindate, zeci de mortiere.
Totuşi, după cum s-a dovedit mai târziu, acestea nu sunt cifrele finale. În urma desfiinţării Armatei a 14-a, separatiştii au primit şi mai mult armament, notează Deschide.md, citând o analiză a Centrului militar ucrainean.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
SUA vor oferi Ucrainei proiectile ghidate prin GPS cu rază lungă de acțiune.
Ucrainenii au reușit să distrugă una din „mândriile” industriei ruse de apărare, sistemul de apărare aeriană Tor-M2DTl, în versiunea pentru zona arctică. Prezent la postul Digi 24, generalul (r.) Dan Grecu a explicat lovitura aplicată de un proiectil ghidat Excalibur.
Militarii ucraineni au ajuns la baza militară Fort Sill din Oklahoma la mijlocul lunii ianuarie și se pare că pregătirea pe sistemul Patriot decurge mai repede decât se credea.
Statele Unite și Filipine au anunțat joi o extindere a parteneriatului dintre cele două state, concretizat prin creșterea prezenței militare a SUA în arhipelagul din Asia de Sud-Est.
Generalul (r.) Cristian Barbu, fost rector al Academiei Tehnice Militare, a explicat de ce rachetele GLSDB vor deveni un adevărat coșmar pentru trupele ruse din Ucraina.
Uniunea Europeană dublează numărul de trupe ucrainene pe care intenționează să le antreneze, au declarat miercuri oficialii UE.
Încă din primele luni ale invaziei ruse din Ucraina au circulat informații privind așa-numitele ”detașamente de blocare”, formate în special din cecenii lui Kadîrov, care aveau ca scop împiedicarea militarilor ruși să fugă de pe front.
Polonia cumpără rachete Javelin suplimentare pentru 103 milioane de dolari.
Militarii ucraineni au ajuns deja în Marea Britanie pentru a începe instrucția pe tancurile Challenger 2.
Mai mulți militari germani au fost răniți după ciocnirea a două vehicule de luptă Puma. Puma, construit de KMW și Rheinmetall, este destinat să înlocuiască vechile vehicule de luptă ale infanteriei Marder ale Germaniei.
Premierul Israelului Benjamin Netanyahu este gata să ia în considerare posibilitatea de a oferi ajutor militar Ucrainei pentru a lupta împotriva Rusiei.
Germania intenționează să achiziționeze nu mai puțin de 8 unități de apărare antiaeriană IRIS-T pentru armata sa, după ce a promis Kievului că îi va livra 4 astfel de sisteme.
Ucraina urmează să primească un pachet de asistență militară major de aproximativ 2 miliarde de dolari din partea SUA, iar presa din Statele Unite ale Americii anticipează că pachetul va include rachete de ultimă generație GLSDB, dar și celebrele ATACMS cu rază de 300 kilometri.
Royal Thai Navy (Forțele armate ale Thailandei) au dezvăluit recent noul său sistem mobil de rachete antiaeriene cu rază medie de acțiune, care a fost introdus în serviciul de luptă în septembrie 2022.
Ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, a anunțat că Parisul va trimite un nou lot de 12 obuziere autopropulsate Caesar.
Oficialii ucraineni anunță care va fi numărul aproximativ de tancuri, trimise în Ucraina în prima etapă.
În luna octombrie a anului 2022 Ministerul Apărării Naționale a derulat o procedură competitivă internațională pentru achiziția a 90 de complete de tip aplicație de comandă-control pentru Forțele Terestre.
Armata SUA a selectat patru companii de apărare pentru a dezvolta prototipuri pentru programul său Common Tactical Truck (CTT).
Decizia președintelui Vladimir Putin de a permite Grupului Wagner să recruteze prizonieri marchează un punct de cotitură în conducerea sa de 23 de ani.
Decizia statelor occidentale de a trimite tancuri în Ucraina a declanșat reacții agresive la Moscova.
Săptămâna trecută Germania a dat undă verde pentru trimiterea către Ucraina a tancurilor de luptă germane Leopard 2, după o decizie istorică anunțată de Berlin. La doar o zi după americanii au ieșit și ei public și au anunțat că și celebrele Abrams vor fi trimise Ucrainei.
Ucrainenii au reușit recent distrugerea unui 2S4 Tyulpan (Tulpan) rusesc de 240 mm - cel mai mare mortier din lume.
Ucraina și-a făcut calculele după primul val de anunțuri cu privire la numărul de tancuri occidentale pe care le va primi după ce Germania a „eliberat Leoparzii” iar SUA au dat și ele undă verde pentru Abrams americane.
Într-un raport recent al Ministerul Apărării din Marea Britanie se precizează că tancurile T-14 Armata, cele mai moderne tancuri dezvoltate de Federația Rusă, se pregătesc să ajungă pe frontul din Ucraina, însă doar pentru câteva „poze” care ulterior vor fi utilizate de aparatul de propagandă. Britanicii spun că T-14 se confruntă cu probleme iar soldații ruși sunt nemulțumiți de tancuri.
Premierul polonez a anunțat că țara sa intenționează să furnizeze Ucrainei 74 de tancuri, dintre care 14 Leopard.
Pentagonul a confirmat că intenționează să furnizeze Ucrainei o versiune modernizată a tancului Abrams M1A2, deci nu o versiunea veche M1A1 pe care U.S. Army o are acum disponibilă în depozite. Acest lucru a fost declarat de purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh, în cadrul unui briefing, relatează The Hill. Deși nu se cunoaște încă calendarul exact de livrare, oficialii americani au precizat că procesul va dura luni, nu săptămâni.
Forțele pentru Operaţii Speciale ale armatei ucrainene au desfășurat o misiune în partea ocupată de ruşi a regiunii Herson. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, o unitate specială a Forţelor Armate Ucrainene a efectuat o incursiune în spatele liniilor inamice în zona Nova Kakhovka. Din câte se pare, ținta forțelor speciale a fost postul de comandă al armatei ruse din Herson.
Forțele armate canadiene iau în considerare posibilitatea de a trimite tancuri Leopard în Ucraina și determină în prezent cantitatea de echipamente pe care o pot furniza.
Germania va furniza oficial tancurile Leopard 2 Ucrainei. Anunțul a fost făcut azi, Germania depășind temerile cu privire la trimiterea de armament greu pe care Kievul le consideră cruciale pentru a respinge invazia rusă.
Germania a cedat în cele din urmă și a decis să livreze Ucrainei tancuri Leopard 2. Mai mult, Berlinul dă undă verde aliaților săi care operează Leopard să poată livra și ei Ucrainei tancuri. Se pare că decizia Germaniei face parte dintr-un acord cu SUA care urmează la rândul ei să anunțe că pregătește transferul de Abrams către Kiev.
În Italia, militarii ucraineni au finalizat antrenamentul privind sistemul antirachetă Samp-T.
Liderul Chinei, Xi Jinping, urmează să sosească luni la Moscova pentru un summit cu președintele Putin care va testa cât de departe este dispus să meargă Beijingul pentru a acționa ca un potențial mediator în războiul din Ucraina.
În cadrul unui interviu acordat publicației poloneze Rzeczpospolita, care a fost publicat în ediția din 19.03.2023, președintele Cehiei, Petr Pavel, a semnalat faptul că este posibil ca, în anul 2024, SUA și Europa să-și reducă sprijinul acordat Ucrainei.
Mass-media turcă a publicat o înregistrare video în care, potrivit acesteia, se poate observa un Su-27 al Forțelor Aeriene Ruse [VKS] care încearcă să doboare o dronă ucraineană Bayrakatar TB2. Videoclipul a fost publicat la cinci zile după ce două avioane Su-27 au doborât o dronă MQ-9 Reaper a Forțelor Aeriene americane în apele Mării Negre. Presa turcă susține că incidentul aviatic în care un Su-27 încearcă să doboare o dronă Bayrakatar TB2 s-a petrecut tot deasupra apelor Mării Negre.
B-52H ”Stratofortress” este un bombardier greu, cu rază lungă de acțiune, care poate îndeplini o mare varietate de misiuni. Aeronava poate zbura la viteze subsonice mari la altitudini de până la 50.000 de picioare (15.000 m).
Comanda totală de tancuri în Europa este deja de peste 1.800 de unități și sunt așteptate mai multe. SUA, Germania și Coreea de Sud se conturează ca principali furnizori, în timp ce Franța și Marea Britanie se pare că au pierdut startul pe acest segment de arme, considerat în declin acum câțiva ani.
Insula Șerpilor a fost anul trecut unul dintre locurile unde s-au purtat cele mai grele lupte între forţele armate ucrainene şi forţele ruse de ocupaţie. Insula Șerpilor a fost locul în care războiul ruso-ucrainean a fost cel mai aproape de frontierele României. Ucraina menține în prezent o prezență militară extrem de redusă pe insulă, care asigură doar misiuni de observare. Recent, Serviciul militar de informaţii (GUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a prezentat un material video despre bătălia pentru Insula Șerpilor și a oferit câteva noi informaţii care până acum erau confidenţiale.
Potrivit unei material video publicat de Ministerul rus al Apărării la 17 martie 2023, echipajele tancurilor rusești T-90M sunt supuse unui antrenament special pentru a invata care sunt punctele slabe ale tancurilor Leopard 2, Challenger 2 și M1A2 Abrams, pe care țările europene și Statele Unite le vor livra armatei ucrainene.
Dacă există o consecință pozitivă a recentelor cutremure din Turcia și Siria aceasta este cu siguranță activarea solidarității umane, determinantă pentru afișarea unei toleranțe mai ridicate în politica externă a unor state și un adevărat stimul al tendinței naturale spre reconciliere.
Compania Turkish Aerospace Industries [TAI] a publicat prima imagine cu noul avion de vânătoare fără pilot ANKA-3. Drona ANKA-3, dezvoltată integral de industria turcă de apărare, este de așteptat să efectueze primul său zbor în 2023.
În zilele următoare, în Coreea vor ajunge primele camioane Jelcz pe care vor fi instalate lansatoare de rachete Chunmoo. Atât coreenii, cât și angajații companiei poloneze Huta Stalowa Wol (HSW) vor lucra la integrarea sistemelor. Polonia nu este doar clientul nostru, ci și partenerul nostru în producția de componente de armament", spun reprezentanții companiei Hanwha Aerospace.
Incidentul înregistrat în urmă cu câteva zile în Marea Neagră, care s-a soldat cu prăbușirea unei dronei americane de tip MQ-9 Reaper, continuă să aibă o rezonanță largă în Occident. Astfel, presa britanică, dă vina pe Rusia pentru doborârea dronei și reamintește faptul că nu este pentru prima dată când acțiunile armatei ruse puteau provoca un conflict global.
O unitate a Forțelor pentru Operaţii Speciale din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), cunoscută în Ucraina sub numele de ''Lupii Albi'', a distrus, într-o singură noapte, zece tancuri rusești și un transportor blindat de trupe. Un material video cu momentul desfăşurării operaţiunii a fost postat de către biroul de presă al SBU pe pagina sa de Facebook sâmbătă, 18 martie.
Luni, 20 martie, în portul Constanța va avea loc ceremonia de deschidere a exercițiului multinațional „Sea Shield 2023”, care se va desfășura în condițiile închiderii de către Turcia a accesului navelor militare aparținând statelor neriverane Mării Negre și a recentului incident ruso-american soldat cu distrugerea dronei americane MQ-9 Reaper în spațiul aerian internațional din zona Mării Negre.
Turcia a cumpărat sisteme de rachete antiaeriene S-400 din Rusia în 2017 și ''a plătit'' pentru acestea cu excluderea de către SUA din programul avionului de luptă F-35. În același timp, ziarul turc Aydinlik a publicat recent următoarea informație interesantă: Rusia și Turcia ar trebui în prezent să ajungă la un acord privind furnizarea celui de-al doilea lot de sisteme S-400, iar contractul se află deja pe biroul ministrului turc al apărării, Hulusi Akar, dar acesta nu a semnat încă documentul.
Forţele ucrainene din afara oraşului disputat Bahmut din estul Ucrainei reuşesc să ţină unităţile ruse la distanţă, astfel că muniţii, alimente, echipamente şi medicamente pot fi livrate apărătorilor, a anunţat armata ucraineană sâmbătă, informează Agerpres, care citează Reuters.
Emiterea unui mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin este o decizie fără precedent, deoarece se adresează unui oficial al unui stat care este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.
La un an după ce oficialii Forțelor Aeriene ale SUA au declarat că au decis să reducă achiziţia de avioane F-15EX Eagle II de la 144 la 80, în cererea privind bugetul, recent publicată, pentru anul fiscal 2024 se solicita alocarea de fonduri pentru încă 24 de avioane de luptă F-15EX Eagle II nou-nouțe, ceea ce ridică numărul de avioane pe care se preconizează că le va cumpăra la 104.
Centrul de Cercetare pentru Arme și Echipamente Militare Moderne din cadrul Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a organizat un eveniment special, prezentând componentele unui T-90M Proryv, capturat de Forţele Armate Ucrainene. Tehnicienii ucraineni care lucrează în industria apărării au precizat că T-90M Proryv, cel mai modern tanc pe care armata rusă îl foloseşte acum pe frontul din Ucraina, este mai mult o versiune modernizată a lui T-72B.
Forțele ruse de ocupaţie luptă în aceste zile la Bakhmut cu toate forțele și încearcă să înconjoare complet orașul, precizează Military Media Center, citându-l pe generalul Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre Ucrainene și comandantul Grupului Est al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Un vagon care făcea parte dintr-o garnitură feroviară care transporta tehnică militară a deraiat, vineri seară, în apropierea unei staţii de cale ferată din judeţul Braşov. Traficul feroviar se desfăşoară pe un singur fir, relatează News.ro.
După ce în 2021, Marea Britanie a trimis portavionul Queen Elizabeth II în Orientul Îndepărtat, ajungând până în Japonia, după doi ani și jumătate Italia va face același același lucru. Portavionul italian Cavour, având la bord avioane de luptă F-35 va naviga spre finalul anului 2023 sau începutul lui 2024 spre Japonia, potrivit conducerii Forțelor Navale ale Italiei.
Potrivit dreptului internaţional, preşedintele Rusiei nu poate fi arestat de nicio autoritate străină, a declarat vicepreşedintele Consiliului Federaţiei, Konstantin Kosacev.
Soldații ucraineni au doborât un avion de luptă rusesc în apropiere de satul Berestove, în districtul Bakhmut. Aeronava a fost lovită de soldații Brigăzii 10 de Asalt "Edelweiss".Soldații au declarat că aeronava pe care au reușit să o lovească este un avion Su-25.
O versiune modernizată a unui vehicul blindat ''Oncilla'' a fost oferită Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului Apărării din Ucraina. Departamentul de informații a declarat că fondurile pentru achiziționarea vehiculului blindat au fost strânse cu sprijinul companiei poloneze Trans Select.
Anders Fogh Rasmussen, fostul șef al Alianței Nord Atlantice are o viziune sumbră cu privire la rolul lui Trump în războiul dus de Rusia în Ucraina.
La numai câteva ore după ce Guvernului Slovaciei a aprobat livrarea către Ucraina a avioanelor de vânătoare de tip MiG-29 retrase din dotarea Forțelor Aeriene, pe 17.03.2023, părțile au mai făcut încă un pas în această direcție.
În seara zilei de vineri, 17 martie, a fost anunțată o alertă aeriană într-o serie de regiuni de est și nord ale Ucrainei .
Mai multe state membre ale UE sunt aşteptate să semneze un "Acord de Proiect" pentru achiziţia comună de obuze de calibrul 155 mm destinate Ucrainei, a anunţat vineri un responsabil european citat de Reuters.
Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin.
România caută să rezolve provocările privind pregătirea unui număr mare de piloți, în contextul în care anul acesta sunt așteptate primele avioane din cele 32 de F-16 Fighting Falcon achizționate din Norvegia.
Washingtonul este conștient că Ucraina nu are timp de pierdut, așa că armata americană furnizează noi sisteme de luptă și antrenează forțele ucrainene într-un ritm rapid, înaintea ofensivei majore așteptată la sfârșitul primăverii.