Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ceea ce era doar o supoziție, de azi este certitudine. Serviciile de informaţii KGB şi SVR îşi întăresc cooperarea în faţa "agresivităţii SUA şi a ţărilor occidentale"
03 iun, 15:35
Serviciile de informaţii rus şi belarus au anunţat joi că îşi întăresc cooperarea în faţa "agresivităţii SUA şi a ţărilor occidentale", un nou semn de apropiere între cele două ţări pe fondul reprimării în creştere a opoziţiei în Belarus, informează AFP.

Directorul Serviciului de Informatii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîşkin, şi cel al Comitetului pentru Securitatea Statului (KGB) din Belarus, Ivan Tertel, au anunţat că "au convenit asupra dezvoltării unei activităţi comune de rezistenţă în faţa acţiunilor distructive ale Occidentului", transmite Agerpres.

Potrivit lor, ţările occidentale încearcă să "destabilizeze situaţia politică şi socio-economică" din cele două ţări, informează un comunicat difuzat de SVR la finalul unei întrevederi la Vitebsk, în Belarus.

Confruntat cu o mişcare de stradă fără precedent împotriva realegerii lui vara trecută, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko conduce de atunci o amplă reprimare a acestei contestări, acuzând Occidentul că a orchestrat manifestaţiile.

Uniunea Europeană şi SUA au adoptat ca reacţie la arestările în masă o serie de sancţiuni ce vizează în special înalţi responsabili ai regimului Lukaşenko.

Ca reacţie, Lukaşenko a întreprins o apropiere accelerată cu Rusia, vecinul şi principalul său partener, cu care a întreţinut relaţii agitate, acuzând multă vreme Moscova că doreşte să-i vasalizeze ţara.

Cele două ţări sunt legate din 1999 prin "Uniunea Rusia-Belarus", o alianţă politico-economică ale cărei contururi sunt vag definite şi care a rămas multă vreme în umbră, în pofida eforturilor constante ale Moscovei de a aprofunda integrarea economică, politică şi militară.

Chiar săptămâna trecută, Aleksandr Lukaşenko şi omologul său rus Vladimir Putin au avut o întrevedere la Soci, în sudul Rusiei, pentru a discuta în special despre aprofundarea integrării economice.

Republica Belarus este din ce în ce mai dependentă de Rusia şi această dependenţă ar putea creşte şi mai mult dacă UE îşi va pune în aplicare ameninţarea cu sancţiuni economice împotriva a două sectoare-cheie ale economiei belaruse: tranzitul de gaz şi exportul de potasiu.

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Boeing dezvăluie noul concept de rachete aer-aer cu rază lungă. LRAAM nu va concura cu alte rachete americane
Ministerul apărării din Lituania recomandă consumatorilor să evite cumpărarea de telefoane mobile chinezeşti
Controversă privind sistemul Iron Dome din Israel. Dispută politică majoră între democrați în SUA privind finanțarea
Volodimir Zelenski promite un ''răspuns puternic'' după tentativa de asasinare a consilierului său
Criza submarinelor franco-australiene | Premierul danez îl apără pe Joe Biden în faţa criticilor europenilor
Puitorul de mine Viceamiral Constantin Bălescu și scafandri militari români se vor asigura că embargoul de arme impus Libiei e respectat
Arquus vrea ca România să devină „a doua casă”. Blindatele Sherpa 4x4 pe care ni le propun francezii ar putea fi construite aici
DISCURSUL președintelui Iohannis la ONU (Video) | Conflictele prelungite din vecinătatea României amenință securitatea Europei
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro