Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cehia se aliniază statelor europene dispuse să sprijine Ucraina cu armament și tehnică militară
Forțele terestre
Data publicării:
Noul guvern al Republicii Cehe și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini militar Ucraina în contextul posibilei invazii ruse, precizând prin vocea ministrului Apărării, Yana Cernochova, că Cehia este pregătită să vândă sau să trimită Kievului armament și echipamente militare.

„Din punct de vedere istoric, politic și din punct de vedere al alianțelor, Republica Cehă este de partea Ucrainei. Dacă Ucraina are nevoie de sprijin, vom face tot posibilul pentru a o ajuta”, a declarat Cernochova.

Potrivit ministrului, aprovizionarea Ucrainei cu armament ar trebui să fie coordonată cu țările din Grupul de la Visegrad (Polonia, Republica Cehă, Ungaria și Slovacia), precum și cu Germania, Austria și țările baltice, iar Ucraina ar trebui să decidă ce fel de arme și echipamente militare îi sunt necesare.

Sursele locale cehe au informat, de asemenea, că în următoarea perioadă comandantul şef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul-locotenent Valerii Zalujnii, este așteptat să sosească la Praga. Între timp, ministrul ceh al Apărării dezbate cu comandantul șef al Armatei cehe, Alyos Opata, problema asigurării posibilelor nevoi ale Ucrainei.

Ministrul ceh a precizat că la nivelul coaliției guvernamentale din Cehia sunt semnale clare că există un consens cu privire la problema Ucrainei.

„Nu pot vorbi în numele altor miniștri, dar mă consult mult cu ministrul de externe Jan Lipavsky, iar opiniile noastre cu privire la asistența acordată Ucrainei coincid”, a subliniat Yana Cernochova.

Tot în perioada imediat următoare, la sfârșitul lunii februarie sau începutul lunii martie, armata cehă va trimite în Ucraina o grupă din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale pentru a participa la exercițiile militare comune „Silver Saber 2022”, planificate în cadrul NATO pentru sprijinirea dezvoltării Forțelor Armate din Ucraina.

Demersul autorităților cehe se aliniază celor inițiate deja de statele baltice și Marea Britanie. După cum se cunoaște deja, SUA au permis Lituaniei, Letoniei și Estoniei să aprovizioneze Ucraina cu sisteme de rachete Stinger și Javelin, în timp ce Marea Britanie a trimis în Ucraina încă 2.000 de unități de sisteme de rachete antitanc.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum a ajuns obuzierul K9 Thunder să fie „Tunetul”. Românizarea și polonizarea armelor din Coreea e crucială în caz de război
Tancurile poloneze PT-91 Twardy luptă în adâncimea teritoriului rus. Polonia, un exemplu de urmat pentru țările care încă ezită să lase Ucraina să se apere
O țară clientă fidelă a armamentului rusesc vrea să se reorienteze: Tancul chinezesc VT-4 a câștigat în fața tancului rusesc T-90
Câte HIMARS are România și când ajung ultimele sisteme în țară. Armata deține inclusiv celebrele rachete ATACMS ce lovesc la 300 km distanță
Noul AbramsX divide America: Un tanc de luptă tehnologizat cu AI cum nu s-a mai văzut vreodată sau un coșmar pentru SUA?
De ce ne pleacă luptătorii din forțele speciale. Generalul Marius Crăciun trage un semnal de alarmă
Slovacia va avea 6 sisteme antiaeriene israeliene ”Barak”, rachetele vor fi produse local. Bonus: 1.300 de vehicule pentru Armată
S-a deschis primul centru de producție pentru Redback, în afara Asiei. În Europa, România poate fi al doilea centru din lume unde se produc mașinile de luptă Redback
Securizarea ''lacului NATO'': Exercitiul Flaming Sword 24 se încheie cu un mesaj puternic adresat Rusiei
Mai invadează cineva Polonia? Apache, un adevărat monstru de ucis tancuri rusești, achiziționat de polonezi în versiunea cea mai avansată a elicopterului
Cel mai modern tanc al Rusiei are un nou sistem de protecție. Rușii pariază pe T-90M Proryv, în timp ce T-14 Armata pare sortit eșecului
Britanicii confirmă utilizarea tancurilor Challenger 2 în luptele din regiunea Kursk. Rușii susțin că au distrus cel puțin un blindat
Bizonul revitalizat intră în faza finală de omologare. Versiunea M1R dezvoltată de industria românească e cea mai nouă a tancului TR-85
De la Panzer la Leopard 2: După 80 de ani tancuri produse de nemți invadează din nou Rusia. E prima oară în istorie când un stat nuclear e invadat
Lukașenko trimite trupe la granița cu Ucraina, într-un gest mai degrabă disperat: Belarusul face presiuni militare pe fondul ofensivei surpriză a trupelor ucrainene în regiunea Kursk
Un stat european a ales sistemul de protecție activă Iron Fist pe noile mașini de luptă CV90. Iron Fist, testat cu succes în luptă de Israel
Reușită remarcabilă a obuzierelor K9 care vor intra și în dotarea României: Lovitură chirurgicală cu un proiectil sofisticat american Excalibur (Video)
Forțele pentru Operaţii Speciale ale Ucrainei, atac asupra forţelor ruse aflate la gura de vărsare a fluviului Nipru (Foto/Video)
Participarea Marocului la manevrele "Tunetul misterios" reflectă dorința Occidentului de a consolida alianța cu Rabatul
România, punct-cheie în apărarea Europei în cazul unui război între SUA și Iran. Sistemul Aegis, similar cu cel de la Deveselu, a interceptat deja rachete iraniene
Ucraina publică imagini cu distrugerea unei ținte ruse rare: Sistemul de rachete termobarice TOS-1A, mândria industriei din Rusia (VIDEO)
România, aproape de momentul Abrams. Modernele tancuri americane vor fi dislocate în estul României. Achiziția următorului lot de tancuri ar putea începe în 2025
Problema celor 3.5 tone. Cum s-ar putea ajunge la o soluție de compromis pentru blindatele Cobra II, singurele aflate în licitația României
În așteptarea tancurilor moderne Abrams. Tancurile Armatei României, de la T-55 sovietice la TR-85M1 Bizonul, bătrâna coloană vertebrală
Ce se întâmplă cu BTR-80A sovietice ale Ungariei după achiziția de Lynx. Primele blindate au ajuns deja la partenerii din Serbia
România vrea o linie proprie pentru muniția de 120 mm pentru Abrams, dar și 155 mm pentru K9. Doi giganți din industrie vor să se implice
Offsetul pentru obuziere: K9 Tunetul va fi produs în colaborare cu industria din România. Dar într-o fabrică ridicată de la zero
Slovacia va preda Ucrainei 8 tunuri autopropulsate Zuzana 2. Alte șase obuziere vor fi livrate în 2025
Trageri reale realizate de Armata română, cu blindate Piranha 5, sursă foto: MApN
EXCLUSIV
Un nou lot mare de blindate Piranha 5 produse în România va fi livrat Armatei. Cunoaștem numărul blindatelor de ultimă generație ce vor fi livrate
În vizită la Statul Major al Forțelor Terestre ministrul Tîlvăr spune că înzestrarea va continua, dar „prioritatea e resursa umană”

Ştiri Recomandate

Extinderea și modernizarea bazei de la Câmpia Turzii, finalizate înainte de termen. Aici e dislocată a doua escadrilă de F-16 a României și în viitor și F-35
Navele rusești atrag atenția statelor membre NATO: Marea Britanie a monitorizat o navă de cercetare oceanografică suspectată de spionaj
Talibanii nu vor să returneze echipamentul militar american rămas în Afganistan, cu care defilează în fiecare an
Invazia rusă în Ucraina a arătat lumii importanța EW. Germania începe un program ambițios de modernizare a centrului de război electronic
Trump îl amenință pe Putin cu taxe și sprijin pentru Ucraina dacă Rusia nu negociază: „Putem face asta pe calea ușoară, sau pe cea grea”
Sunt rușii capabili să facă o breșă masivă pe front în Ucraina? Răspunsul îl dă gen. american Cavoli, comandantul suprem aliat din Europa
Eurodrone se face. Doar că viitoarea dronă de atac europeană atrage în proiect și două puteri militare din afara Europei
După retragerea franceză și pusă pe tavă influenței ruse de Wagner, noua juntă militară din Mali își propune să creeze o industrie națională de apărare
S-a schimbat comanda Grupului de Luptă al NATO din România, condus de Franța (Foto)
„Sunt doar realistă”. Rusia cheltuie 9% pe apărare, e o amenințare existențială, iar Trump are dreptate în privința cheltuielilor militare, spune șefa diplomaţiei europene
Oreshnik maschează un eșec mare al Rusiei: Racheta intercontinentală RS-28 Sarmat e „imposibil” de interceptat doar că explodează în siloz la lansare
Zelenski: În primele zile ale invaziei, mi-au dat un ultimatum cu șase condiții / Dacă ar fi ocupat Ucraina, ”listele de execuții” includeau profesori, jurnaliști, preoți
Prezența rusă în estul Mediteranei, în pericol: Acordul cu Rusia pentru închirierea portului Tartus, reziliat de noile autorități siriene
Pace în maxim 100 de zile. SUA vor să oprească definitiv războiul din Ucraina, dar Putin ar putea să respingă condițiile lui Trump
Șefa Gărzii de Coastă, amiralul Linda Lee Fagan, destituită de noua administrație americană
De ce se „tem” rușii după ce un avion american U-2 Dragon Lady a survolat Marea Neagră. Două mari gazoducte ar fi în mare pericol
Ceangăii: între mit și realitate. Cum apartenența la o etnie poate fi folosită de grupuri care militează pentru autonomia Ținutului Secuiesc
”Groenlanda nu este necesară pentru noi, ci pentru securitatea internațională”. Trump crede că Danemarca nu este capabilă să păstreze insula
Gazul rusesc va continua să curgă spre Ungaria. Gazoductul Turk Stream rămâne funcțional, asigură Peter Szijjarto
Zelenski se vrea un unificator al unei Europe tot mai dezbinate în politica de securitate: Europa are nevoie de propria sa versiune a ,,Iron Dome''
Expert ucrainean: Micile avansuri tactice ale Forțelor Armate ale Federației Ruse pe frontul din Ucraina se transformă în succese operativ-tactice
Compania germană de apărare KNDS Deutschland, joint-venture cu unul dintre reprezentanții complexului industrial de apărare ucrainean
Franța acordă mari șanse celui mai negru scenariu de securitate? Președintele Macron vrea să actualizeze Evaluarea Strategică Națională
U.E spune că este pregătită să negocieze cu Trump pentru a menține parteneriatul transatlantic: Avem schimburi comerciale de 1,5 trilioane de euro
Discursul lui Trump a încins linia telefonică între Moscova și Beijing: Avem încredere unul în altul și avem aceleași opinii, au precizat Putin și Xi Jinping
Rusia dă târcoale rețelelor de comunicații din Europa. Aviația militară a Portugaliei, alarmată de o navă rusă de cercetare (Foto)
IDF lansează o operațiune de combatere a terorismului în Cisiordania / Șeful Statului Major General al Armatei Israeliene a anunțat că va demisiona
Cât de mult a crescut Armata României? În 2024, progresele au fost majore, dar obiectivul unei armate de 120.000 de militari e departe
SUA numesc clar Rusia „agresor”, însă războiul trebuie încheiat. Trump suspendă ajutoarele externe ordonând un audit, dar Ucraina ar putea avea o portiță
Rușii cred că e inutilă în fața rachetelor lor „Cupola de Fier” care va înconjura SUA. Revine Războiul Stelelor care a contribuit decisiv la prăbușirea URSS în anii '80
Șeful NATO l-a felicitat pe Trump: „Cu el în fruntea SUA, alianța pornește turbo, creștem cheltuielile și producția”. Franța și Germania și-au atins obiectivul NATO de 2%
CEDO a respins cererea lui Călin Georgescu cu privire la reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale
pixel