China a lansat cu succes o rachetă de pe o platformă marină, realizând astfel o premieră pentru această ţară, reuşita fiind considerată cel mai recent pas înainte făcut de autorităţile de la Beijing în direcţia implementării ambiţiosului program spaţial chinez, informează Reuters şi AFP.
Racheta Long March 11 a fost lansată de pe o rampă construită pe o barjă uriaşă semisubmersibilă şi aflată în Marea Galbenă, situată între China şi Peninsula Coreeană, la ora locală 12:06 (04:06 GMT), a raportat agenţia spaţială chineză (CNSA).
Mica rachetă, construită pentru a fi manevrată cu rapiditate, inclusiv de pe situri mobile de lansare, precum vapoare, a transportat la bordul ei şapte sateliţi - doi experimentali şi cinci comerciali -, care au fost plasaţi pe orbită. Unul dintre sateliţi măsoară viteza vânturilor de la suprafaţa mării şi va putea fi utilizat pentru a prevedea formarea taifunurilor.
Racheta a transportat şi doi sateliţi de comunicaţii pentru China 125, o companie de tehnologie cu sediul la Beijing, care doreşte să lanseze sute de sateliţi ce vor avea misiunea de a furniza de pe orbită servicii mobile globale.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News