Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
China își încordează mușchii. Portavionul Shandong a traversat Strâmtoarea Taiwan, la o zi după ce Beijingul a arătat cu degetul spre SUA
Forțele navale
Data publicării:
Portavionul chinezesc Shandong împreună cu grupul său de luptă a traversat Strâmtoarea Taiwan, la numai o zi după ce Beijingul a acuzat Statele Unite ale Americii de acțiuni care pun în pericol stabilitatea în regiune.
Portavionul chinez Shandong, sursă foto: Ministerul Apărării din China
Portavionul chinez Shandong, sursă foto: Ministerul Apărării din China

Portavionul Shandong a traversat strâmtoarea în contextul tensiunilor tot mai mari dintre China și Statele Unite ale Americii. Potrivit South China Morning Post, un purtător de cuvânt al Marinei chineze, Liu Wensheng, într-o declarație de presă, a precizat că portavionul și grupul său de luptă au traversat strâmtoarea în drumul lor către Marea Chinei de Sud, unde vor participa la exerciții militare.

Ministerul Apărării de la Taipei a confirmat informația. Totodată, potrivit Reuters, Marina și Forțele Aeriene ale Taiwanului au fost alertate și au monitorizat mișcările chinezilor.

 

Beijingul a arătat cu degetul spre SUA după ce USS Mustin a traversat și ea Strâmtoarea Taiwanului

 

Interesant e că traversarea de către portavionul chinezesc Shandong, a acestui punct atât de sensibil, vine la numai o zi după ce Beijingul a acuzat  Washingtonul că pune în pericol stabilitatea în regiune. Atunci, nava americană USS Mustin a traversat și ea Strâmtoarea Taiwanului, fiind la rândul ei monitorizată de partea chineză.

US Navy preciza la momentul respectiv că acțiunea navei sale a fost una de rutină.

Portavionul Shandong este primul portavion de concepție integral chineză. Chinezii mai au în serviciu și portavionul Liaoning, fostă navă sovietică, modernizată complet.

CITEȘTE ȘI: Portavionul Shandong, de concepție integral chineză, a efectuat teste ale sistemelor de armament

Taiwanul și China s-au despărțit în 1949, când forțele naționaliste conduse de Chiang Kai-Shek au fost nevoite să se retragă pe insula Taiwan, în urma înfrângerii în fața forțelor comuniste conduse de Mao. Astfel, aproape de sfârșitul războiului civil chinez din 1949, Partidul Comunist Chinez a înființat Republica Populară Chineză, răsturnând guvernul naționalist pe continentul chinez.

De atunci, atât Taiwanul cât și China susțin că sunt reprezentanții adevăratului stat chinez.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Tensiuni în Marea Caspică: Rusia și Iranul au început desfășurarea de manevre navale comune, care sunt privite cu îngrijorare în Azerbaidjan
Care e stadiul programului de submarine franceze Scorpene de care e interesată România. Polonezii au „reconfigurat” prioritățile și ne-au luat-o înainte la submarine
China, semnal psihologic către Occident: Primele imagini cu „Monstrul Mării Bohai”, ekranoplanul său experimental
Aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Romane, alertate în urma unui atac cu drone în Ucraina: Dronele rusești au lovit infrastructura portuară ucraineană aflată pe Dunăre
SUA, Australia și Japonia semnează un acord trilateral de logistică navală pentru a îmbunătăți interoperabilitatea
Cruce pe bătrânul Amiral Kuznețov? După decizia Rusiei de azi e aproape sigur că singurul ei portavion nu o să mai vadă marea
Statele membre NATO continuă să monitorizeze submarinul rusesc Novorossiysk aflat acum în partea de vest a Mării Mediterane
România a preluat de la Bulgaria comanda Grupului naval pentru combaterea minelor în Marea Neagră
O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Marina Britanică nu slăbește din ochi navele rusești: Submarinul “Novorossiysk”, monitorizat în Marea Nordului și Canalul Mânecii
,,Spionul din Marea Baltică’’: Polonia a lansat la apă o navă SIGINT cu care vrea să redeseneze harta securității regionale în fața Rusiei
Apa nu-i ca aerul. Rușii vor un analog pentru ”Sea Baby”, dar succesul Shahed e departe: Dronele navale explodează înainte să ajungă la țintă
Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Armada Española visează la primul său portavion convențional care ar putea transporta avioane F-35C, F/A-18F, dar și Rafale M francez
Navele de luptă ale Marinei Ruse, monitorizate permanent în Nordul Europei
Rușii îi provoacă pe americani: Un Su-24 a „salutat” nava USS Mount Whitney la joasă altitudine și a lansat capcane termince (Video)
Șantierul Naval Mangalia. Foto credit: Damen
EXCLUSIV
Ar putea fi ultima șansă pentru a salva Mangalia: Există interes din partea unui gigant internațional care se luptă și pentru submarinele Poloniei
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Contraofertă de nerefuzat? România are pe masă producția de corvete ușoare la Galați, unde se produce și singurul portavion pentru drone din Europa
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Iată coșmarul Rusiei: Drona care lansează drone maritime prezentată în premieră de NATO. Cu astfel de drone ucrainenii au făcut ravagii în Flota rusă
Avioanele militare rusești continuă să încalce spațiile aeriene ale statelor riverane Mării Baltice. De această dată a fost rândul Poloniei
Rusia continuă să parieze pe submarine. S-a finalizat Proiectul 636.3 cu submarinul Yakutsk, al șaselea și ultimul care va ajunge în Pacific
China folosește tactici rusești în Pacific: Un J-15 a zburat la limită pe lângă un avion militar japonez
Drone kamikaze Lancet modificate vs drone maritime. Rușii caută neîncetat antidotul pentru dronele maritime ale Ucrainei, care le-au decimat flota din Marea Neagră
După Franța și Marea Britanie, o țară din Asia alege un sistem autonom de contracarare a minelor, bazat pe inteligență artificială
Italia vrea să devină a doua putere navală nucleară din Europa: Planuri pentru achiziționarea unui portavion cu propulsie nucleară și a unei flote de drone, până în 2040
Rusia are o nouă strategie navală. Patrușev: Suntem pur și simplu obligați să dezvoltăm marina
Dronele navale ucrainene Magura au fost implicate în recentul atac asupra podului din Crimeea (Video)

Ştiri Recomandate

Imagine foto cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Iluzia miliardelor: Lecții pentru România din acordul istoric Pakistan-SUA privind zăcămintele rare 
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Cum arată armada americană fără precedent din Caraibe. USS Gerald R. Ford, cel mai scump și modern portavion construit vreodată, în fruntea forței SUA din jurul Venezuelei
Rusia a lansat la apă misteriosul submarin nuclear Habarovsk. Rușii se laudă că submarinul va putea lansa 6 „supertorpile” Poseidon
TOP 10 arme „invincibile” ale Rusiei: Topul marilor eșecuri, de la bombardierele PAK de generația a 6-a, la Su-75 și tancurile „fantomă”
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
Capturați de Ucraina de pe front, doi soldați nord-coreeni sfidează ordinul de a se sinucide și cer azil politic în Coreea de Sud
Tactica Stalingrad, dar cu rușii pe partea atacatorilor. Ucraina spune că nu e încă încercuită: „Pokrovsk? Îl ținem! Mirnograd? Îl ținem. Nu există blocate sau încercuiri”
Cele trei scenarii despre cum SUA ar putea ataca Venezuela. Și de ce miza reală e mai mare decât traficul de droguri
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Războiul Rece 2.0: SUA și China, în cursă pentru a ajunge pe Lună. SpaceX-ul lui Musk ar putea fi Nemesisul pentru NASA în fața Chinei
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Și exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în Rusia
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Desant la Pokrovsk al forțelor speciale ucrainene, dintr-un elicopter Black Hawk. Rușii spun că toți operatorii FOS ucrainean au fost uciși
Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Capcana „zidului anti-drone”. Europa se concentrează pe o iluzie defensivă, în timp ce pilonii descurajării sale se erodează: Rusia nu se mai teme suficient de mult de NATO
Undă verde de la Pentagon, frână de la Casa Albă. Rachetele Tomahawk, miza unui joc politic între SUA și Rusia, cu Ucraina la mijloc
Lovitură strategică a Ucrainei: SBU anunță că, de la începutul anului, a distrus 48% din totalul sistemelor „Panțir” ale Rusiei
Zelenski: Agențiile de spionaj ale Ucrainei au distrus lăudata rachetă “Oreshnik” a lui Putin în adâncimea teritoriului rusesc
Orele regimului Maduro sunt deja numărate? Statele Unite au identificat deja ținte militare în Venezuela iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă
Finlanda ridică miza la granița cu Rusia. 15.000 de soldați, inclusiv aliați NATO, simulează „condiții de război” într-un mesaj direct pentru Moscova
Rusia a folosit în Ucraina racheta de croazieră 9M729, care a provocat retragerea SUA din Tratatul INF
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Divizia 101 Aeropurtată a SUA, aflată la Mihail Kogălniceanu
EXCLUSIV
Tabloul global de securitate: De ce au fost retrași și unde vor merge militarii americani din România?
Un militar american cu zero experiență de pilotaj a controlat un elicopter Black Hawk
Cadou otrăvit: Rușii se oferă să oprească luptele de lângă Pokrovsk
Rușii au lovit infrastructura civilă din Sumî. Cu o zi înainte, atacurile rusești au avariat liniile electrice a două centrale nucleare
Retragerea parțială a trupelor SUA din țara noastră, parte dintr-un plan mai amplu: SUA reduc numărul de militari și din alte state
pixel