Organizându-o, în mod evident Ministerul Apărării Federației Ruse (căci acesta a fost gazda evenimentului) a dorit să arate că și în afara spațiului euro-atlantic există preocupări pentru securitatea colectivă și că, mai mult decât atât, există și idei puse în discuție dintr-o perspectivă care refuză egoismul și egocentrismul occidental.
Unul dintre mesaje clar emis a fost că securitatea este incompatibilă cu aroganța și unilateralsimul. Nu numai că unilaterlasimul s-a dovedit neviabil (fapt admis azi și de Președintele Donald Trump), dar, spune Moscova, nici un model de ordine globală conceput și impus unilateral nu are cum dura. Putem împărtăși, oare, o asemenea teză?!
De la Petru cel Mare încoace, Rusia s-a dorit egala marilor puteri occidentale. În acest sens ea a dus mereu o cursă disperată pentru legitimitarea ca actor global. Este interesant că niciodată nu a aspirat la statutul de unic jandarm mondial, ci doar la tratament egal cu alți asemenea jandarmi într-o lume multipolară.
După cel de al Doilea Război Mondial competiția pentru recunoașterea poziției egale s-a purtat cu SUA. Aceasta a dus, pe de o parte, la Acordul de la Helsinki, în 1975, când, în fine, i s-au confirmat atât frontierele cât și sfera de influență în cadrul unei ordini mondiale bipolare, dar, pe de altă parte, și la secătuirea energiilor sale în strădania de a ajunge la paritate cu America și aliații acesteia pe plan militar. Rusia sovietică a confirmat, în ciuda „destinderii”, teoria lui Paul Kennedy potrivit căreia imperiile se prăbușesc atunci când pentru o perioadă prea lungă de timp resursele destinate securității depășesc considerabil pe cele alocate dezvotării economico-sociale interene.
În cazul Rusiei problema a fost agravată tocmai de sentimentul refuzului de către ceilalți actori globali, sentiment care a făcut-o să creadă că securitatea sa este cu atât mai mare cu cât vecinii săi, în special, și concurenții săi, în general, sunt mai nesiguri. Ținerea în nesiguranță a acestora a consumat însă energiile vitale ale URSS până la prăbușirea ei la începutul anilor 1990.
Cum așa? Pentru că securitatea este indivizibilă și în consecință, cu cât cineva exportă mai multă insecuritate cu atât importă mai multă insecuritate, iar această „operațiune de import-export” necesită cheltuieli pe care economia de comandă a unei societăți cu tradiții autoritare și egalitare nu le-a mai putut suporta. Și a intrat in colaps.
Oricum am lua-o însă, prăbușirea URSS a lipsit ordinea mondială stabilă și funcțională de până atunci - este vorba despre sistemul bipolar caracterizat prin „echilibrul terorii” - de unul dintre stâlpii săi de rezistență și în acest sens a constituit o catastrofa geopolitică, după cum susținea, pe nedrept blamat, Vladimir Putin. O „catastrofă optimistă”, poate, dar o catastrofă. De atunci nu doar Rusia își caută, ci și puterile occidentale îi caută un statut global postsovietic. Aceasta cu atât mai mult după eșecul unipolarismului.
La începutul anilor 1990, acceptând dezintegrarea URSS, Rusia a sperat să obțină în schimb integrarea în Occidentul euro-atlantic; pohta țarilor de demult. I s-a oferit un taburet în G7, o strapontină în Consiliul Europei și un post de valet în Parteneriatul pentru pace, plus livreaua cu fireturi a acordului de cooperare NATO-Rusia. Adică praf în ochi.
Tot la începutul anilor 1990, le spuneam interlocutorilor ruși că extinderea NATO spre est va oferi mai multă securitate vecinilor Rusiei și astfel, aceștia fiind mai liniștiți, va fi și ea mai în siguranță. Au urmat încercarea euro-atlantică de albanizare a Balcanilor și cea de americanizare a Asiei Centrale și Caucazului.
Aproximativ două decenii mai târziu, sesizându-se pericolul ca o Rusie petro-dependentă să devină o problemă pentru o ordine mondială pornită pe drumul multipolarismului, după ce monopolarismul american eșuase în Orientul Mijlociu lărgit și scăpase de sub control ascensiunea Chinei, Occidentul a oferit Moscovei „parteneriatul pentru dezvoltare”. După prostul obicei al neoconservatorismului narcisist occidental acesta a venit, însă, la pachet cu condiții politice. Așadar un alt rateu. Iar relativ slaba industrializare și productivitate a Rusiei continuă să constituie un pericol pentru securitatea lumii (inclusiv a lumii ruse) mai mare decât impresionanta sa înarmare. Doamne ferește de ursul rănit sau flămând!
Vladimir Putin a încercat să repare cu forțe și mijloace proprii acest deficit. În lipsa unei bune politici externe, Occidentul a răspuns prin demonizarea lui Vladimir Putin. Un alibi pentru incapcitatea puterilor euro-atlantice de a propune un proiect echitabil, fezabil și viabil pentru organizarea relațiilor internaționale; după cum o recunoștea însuși Henry Kissinger. Hotărât lucru, Occidentul euro-atlantic nu poate concepe o acțiune externă redutabilă fără un inamic extern redutabil. Iar când acesta nu există, el este inventat. De astă dată, însă, mai rău de atât, inventarea inamicului nu stimulează gândirea politică, ci încearcă să scuze lipsa anvergurii și eficienței ei.
Rusia nu mai este URSS. Aceasta a fost o afirmație mereu repetată în cadrul Conferinței.
Ce vrea ea să comunice? Că imperiul rus a renunțat la ideologie (mai exact la ideologia comunistă) în organizarea relațiilor internaționale. Mai exact a renunțat la monismul ideologic care a făcut ca pe plan intern partidul comunist să fie unica forță politică autorizată să conducă națiunea, iar pe plan extern, urmare logică, să se formeze blocuri ideologice rivale. Rusia postsovietică nu mai pretinde azi că valorile sale sunt universal valabile. Ea a adoptat metodele de organizare economică occidentale (capitaliste) care s-au dovedit superioare în Războiul Rece, dar își reclamă dreptul suveran de a organiza exercițiul puterii pe plan intern potrivit tradițiilor sale socio-culturale caracterizate de pluralism iliberal sau de o democrație controlată prin raportare la interesele de mare putere.
Ceea ce se constată, însă, și asta a fost rostit clar la Conferință, este că monismul valorilor și ideologizarea relațiilor internaționale, abandonate de URSS („cel mai nefast succes al spionajului german”, după cum o definea glumind un fost demnitar de la Berlin, prezent acum la Moscova) până la sabordajul politic, au fost preluate de SUA și UE. „SUA este noua URSS!” Ce straniu sună o asemenea propoziție rostită la Moscova! Mai ales pentru urechile occidentalilor (inclusiv români) care încă mai cred că Rusia este centrul comunismului mondial, când ea poate avea legături cu oligarhismul dar în nici un caz cu comunismul.
Drama Rusiei de azi este că nu are datele obiective pentru a fi o putere globală egală cu SUA sub raport socio-economic, dar nu are nici poziția subiectivă pentru a accepta rolul de putere regională pe care este dispusă să i-l recunoască SUA. De aceea a ales să ducă lupta pe trei planuri: zdruncinarea stabilității politice interne a statelor blocului euro-atlantic printr-un război așa zis „hibrid” utilizând preferențial „arma” psihologică și cea psiho-tehnologică; acordarea de protecție politică și morală, iar când se poate și militară (vezi cazul Siriei) statelor asupra cărora puterile occidentale vor să își exercite hegemonia (inclusiv prin schimbarea forțată a regimurilor politice); dezvoltarea tehnologiei militare care să facă posibile, credibile și eficiente primele două demersuri.
La aceasta Occidentul răspunde prin demonizare mediatică și sancțiuni economice. Lor li se adaugă militarizarea vecinătății apropiate a Rusiei, vinovată, cum ironic observa ministrul de externe Serghei Lavrov, că are granițele în proximitatea bazelor militare stabilite de SUA și NATO. În condițiile în care, orice calcul obiectiv arată că probabilitatea unui atac militar cu mijloace clasice - convenționale sau nucleare - declanșat de Rusia este egală cu zero. Ca de altfel și probabilitatea unei agresiuni a NATO împotriva Rusiei. Singurul risc real, evocat insistent și pertinent la Conferința de la Moscova, este ca omenirea, înarmată degeaba până în dinți, să „alunece” în război din greșeală și nebăgare de seamă, așa cum s-a întâmplat în 1914.
SUA au încetat să mai fie „imperiul necesar”, așa cum credea Madeleine Albright. Chiar alegătorii americani și alesul lor, Donald Trump, au decis așa, înțelegând că pentru a fi „mare dinnou” America trebuie să fie națională iar nu globală. De fapt ea trebuie să fie națională tocmai pentru a avea relevanță globală. Rusia, în schimb, a devenit „aliatul necesar”; inclusiv și în primul rând pentru America. Fără SUA (împotriva SUA) nu se poate câștiga azi nici un război. Fără Rusia (împotriva Rusiei) nu se poate câștiga nici o pace. Pe amândouă le pot vedea cu ochii lor toți cei care nu refuză să vadă.
La Conferința de la Moscova au fost prezenți peste o mie de demnitari (dintre care 35 miniștri ai apărării) și experți din 111 state, europeni fiind doar 10%. De asemenea au fost reprezentate la nivel de vârf organizații internaționale precum ONU, OSCE sau Organizația de la Șanghai (un fel de NATO ruso-chinez).
Apărarea anti-rachetă (mai pe românește ”Scutul de la Deveselu”) a făcut obiectul unor discuții ample, alături de situația din Siria și Venezuela, ca și de fenomenul „revoluțiilor colorate” într-o lume în care dreptul internațional contează tot mai puțin.
În plenul Conferinței au vorbit atât ministrul apărării din Arabia Saudită, cât și cel din Iran; înalți oficiali din India și din Pakistan. S-a discutat nu doar despre Atlantic și Pacific, ci și despre Oceanul Indian și cel Artic.
Demnitarii ruși au criticat aspru SUA pentru denunțarea tratatelor privind neproliferarea înarmării, pentru reînvierea doctrinei Monroe și pentru încălcarea dreptului internațional, în timp ce ministrul chinez al apărării a apreciat că, în ciuda unor dări înapoi periodice, cooperarea cu America progresează pe un drum în general bun, fără a egala însă calitatea raporturilor ruso-chineze. Să fie oare jocul polițistului bun și al celui rău, sau rezerva consecutivă unei complementarități toxice în care unul dintre parteneri (Rusia) are teritoriu, iar celălalt (China) populația?
Ansamblul discuțiilor a pus în evidență o inerție și o nostalgie a Războiului rece. Inerție, în sensul că se gândește tot în logica jocului de sumă nulă. Nostalgie, în sensul că se regretă căderea în desuetudine a vechilor acorduri internaționale din perioada „destinderii” care au oferit stabilitate „echilibrului terorii”.
Ambele sunt contraproductive căci după încetarea Războiului rece și în comparație cu vremea acestuia, lumea s-a schimbat. Au apărut alte tehnologii, alți actori cu relevanță regională și globală, alte mentalități și doctrine asupra războiului și păcii, alte raporturi de putere. Toate acestea impun realizarea altei ordini internaționale, cea veche fiind definitiv moartă și în zadar plânsă.
Pentru asta este nevoie de dialog. Despre ce dialog poate fi însă vorba când toate statele membre NATO și UE, printre care și România, au refuzat invitația de a participa și, mai mult decât atât, au dat instrucțiuni și diplomaților în post la Moscova să ignore evenimentul?! (Mă întreb cine oare, în atari condiții, va raporta în capitalele euro-atlantice despre ceea ce s-a vorbit la nivelul cel mai înalt acolo?!) Ce mesaj dau statele membre NATO și UE refuzând să ia parte la o dezbatere salutată de ONU și OSCE, și la care sunt prezenți chiar secretarii generali ai acestora?
Pace fără încredere și încredere fără dialog nu vor fi niciodată. Din păcate, azi auzim mai puternic ca oricând din 1945 încoace cum bat tobele războiului global.
La încetarea Războiului rece României i-a fost frică să nu rămână un stat-tampon în „țara nimănui” și a ajuns un stat din prima linie a frontului cu lumea euro-asiatică. La încetarea Războiului rece România a sperat că va putea adăuga noi prieteni celor vechi, și a ajuns doar să schimbe vechi adversari de departe cu noi adversari din apropiere. Nu acesta este interesul național al românilor. Nu așa ne consolidam securitatea.
La Conferința de la Moscova retorica antiamericană a fost aproape de nivelul anilor de început ai Războiului rece. Despre UE s-a vorbit tot critic, dar puțin și în trecere. Să nu ne pripim însă cu concluziile. Să nu zicem că SUA este inamicul erediar al Rusiei iar UE doar concurentul tolerat.
Deloc! Această diferență de retorică arată, pe de o parte, că UE este irelevantă, iar pe de alta, că Rusia dorește să negocieze cu SUA, căci cu cel care ți se opune negociezi iar nu cu cel care îți este favorabil, sau mai exact, te înjură în public și îți solicită favoruri în privat.
Nulitățile care conduc azi UE încă mai privesc Rusia ca pe o țară de mujici care pot fi bătuți cu biciul de aur al plutocraților din City-ul londonez sau de la Frankfurt. Participanții la Conferință au putut vedea, însă, alături de turlele aurite ale soborurilor pravoslavnice și zgârie norii cu o arhitectură îndrăzneață dând Moscovei imaginea unui Singapore european. Moscova nu crede în lacrimi! Acolo s-au unit măreția mistică a țarilor, cu dramatismul sângeros al sovietelor, făcând ca Parisul, Berlinul, Londra sau Roma să arate ca simple muzee de istorie adminstrate de niște mici burghezi miopi și nevrotici. Rusia mai are privilegiul de a putea aștepta. Europa occidentală nu îl mai are.
Cât despre relația cu „America plurală” (sic!) – supraterană și subterană, a Casei Albe și a FBI – ambele părți, Rusia și SUA, încearcă doar să cumpere timp pentru a se pune în poziția de forță cea mai favorabilă pentru negocieri, dar și cea mai potrivită ca bază a unui status quo convenabil, de definit și protejat prin viitoarele înțelegeri. Înțelegeri care, cu siguranță, se negociază liniștit deja, în spatele scenei publice hiperagitate. Cu cât mai mare zgomotul pe scenă, cu atât mai mare liniștea în culise.
România este interesată într-o înțelegere ruso-americană și într-o ordine multipolară simetrică, cu condiția ca acestea să nu se facă prin sacrificarea sa, precum și ca acestea să dea prevalență forței dreptului asupra dreptului forței. Lucrul trebuie afirmat limpede atât la Moscova cât și la Washington, atât la Beijing cât și la Bruxelles. După acest principiu trebuie să ne conducem politica, atât în cadrul cât și în afara NATO și UE. În lumina lui trebuie să ne măsurăm pașii, cu convingerea că numai dacă ne vom ajuta singuri Dumnezeu – prin NATO, UE sau alt intermediar ales de El – ne va ajuta.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Maratonul diplomatic de cinci ore desfășurat marți la Kremlin, între președintele rus Vladimir Putin și trimișii speciali ai președintelui american Donald Trump, s-a încheiat exact așa cum a început: fără nicio mișcare semnificativă, fără un acord și fără vreun semn că Moscova ar fi dispusă să își reconsidere cererile maximaliste.
Este timpul ca UE să renunțe la strategia ei eșuată de „reacționează, speră, repetă”, consideră directorul Institutului pentru Studii de Securitate al UE (EUISS), Steven Everts.
Iluzia că Unchiul Sam va veni întotdeauna să ne salveze s-a risipit în noroaiele de la Cincu, în urma simulării unor manevre militare efectuate în cadrul Dacian Fall. Într-un amplu reportaj al agenției americane Bloomberg se precizează că scenariul testat de NATO ne arată o Europă descoperită, obligată să înfrunte o eventuală invazie rusă bazându-se strict pe propriile forțe convenționale, în timp ce sprijinul american, altădată automat, devine o variabilă incertă, limitată strict la logistică și nu la bocanci pe teren
Încă de la începutul anului trecut, relațiile egipteano-turce au cunoscut o schimbare strategică rapidă, reflectată clar în sectoarele militar și de apărare.
Presa germană a informat că, pe 28 noiembrie, în Polonia a fost activată apărarea antiaeriană după ce au fost detectate activități intense ale aviației rusești în apropierea flancului estic al NATO.
Vocile care contează la Kiev și în cancelariile occidentale încep să articuleze cu voce tare ceea ce istoricii militari intuiau deja, dar politicienii refuzau să accepte: războiul din Ucraina nu se va încheia cu o paradă a victoriei în Piața Roșie și nici cu prăbușirea imediată a regimului de la Kremlin.
Recentele anunțuri venite de la Kiev, Stockholm și Paris privind posibila achiziție a unui număr impresionant de avioane de luptă europene - 100 de Rafale și până la 150 de Gripen - au generat mult entuziasm în spațiul public. Un total de 250 de aparate de zbor sună, într-adevăr, spectaculos. Totuși, dacă privim situația la rece, dincolo de retorica politică și de scrisorile de intenție, realitatea este mult mai nuanțată.
La scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, premierul ungar, Viktor Orban, a acordat un interviu publicației germane Welt am Sonntag, în care a declarat că, după încheierea ostilităților, Ucraina ar trebui să redevină un stat tampon între Rusia și țările NATO.
Președintele american Donald Trump a provocat un val de șoc la nivel global sâmbătă, 29 noiembrie, anunțând pe contul său de pe rețeaua socială TruthSocial că spațiul aerian "deasupra și în jurul Venezuelei" ar trebui considerat "complet închis".
Informațiile recente venite de la Berlin, conform cărora luna octombrie a marcat un record absolut în ceea ce privește activitatea dronelor deasupra bazelor militare germane, nu trebuie citite ca simple statistici ale unor incidente izolate de securitate.
Misterul exploziilor care au zguduit vineri două petroliere aflate la intrarea în strâmtoarea Bosfor s-a risipit mai repede decât fumul negru ridicat de pe punțile navelor avariate. Nu a fost vorba despre mine marine rătăcite aşa cum se credea și nici despre accidente tehnice cauzate de uzură morală a navelor, ci despre o operațiune chirurgicală asumată Ucraina.
Viktor Iușcenko, cel de-al treilea președinte al Ucrainei și omul care a simțit pe propria piele toxicitatea influenței rusești, a ieșit recent la rampă cu un avertisment brutal. Fostul lider de la Kiev compară propunerile de „pace” venite dinspre Washington cu Acordul de la Munchen din 1938.
Într-o Europă care încă dezbate reactiv despre reintroducerea stagiului militar sau despre cum să-și completeze stocurile de muniție, Estonia alege din nou să privească securitatea națională nu ca pe o sarcină exclusivă a armatei, ci ca pe o competență civică fundamentală.
Într-un război de uzură, victoria nu se măsoară doar în kilometri pătrați de teritoriu recucerit, ci și în capacitatea de a „orbi” adversarul, lăsându-l expus și vulnerabil în fața unor lovituri care vizează însăși infrastructura vitală a frontului.
O explozie spectaculoasă, un nor purpuriu toxic și o tăcere asurzitoare din partea Kremlinului. Evenimentele de vineri, 28 noiembrie, de la poligonul Yasny din regiunea Orenburg, par să confirme un nou eșec major în programul de modernizare nucleară al Rusiei. Deși Moscova încearcă să proiecteze imaginea unei forțe strategice invincibile, dovezile vizuale și contextuale indică faptul că „super-armele” promovate agresiv de Vladimir Putin au o problemă fundamentală: refuză să zboare.
Viktor Orban a mers din nou la Moscova, unde a obținut din partea lui Vladimir Putin recunoașterea relațiilor excelente dintre cele două țări.
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
În lipsa unei politici europene unitare de înarmare, reacția naturală a statelor a fost accelerarea programelor naționale de achiziții, fiecare țară prioritizându-și propriile nevoi. Deși Bruxellesul a încercat să dea coerență acestui impuls prin câteva instrumente - achiziții comune de muniție, inițiative în domeniul apărării antiaeriene, mecanisme de finanțare pentru industria de apărare - realitatea arată că grosul achizițiilor este încă la nivel strict național.
Devine tot mai clar că actualul context de securitate din Ucraina nu este despre pace, ci despre formalizarea unei capitulări. Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Kârgâzstan, a transmis un mesaj Washingtonului înainte de sosirea delegației conduse de Steve Witkoff la Moscova: Rusia nu negociază, Rusia dictează condițiile. Retorica liderului de la Kremlin, aparent deschisă spre dialog, ascunde de fapt un ultimatum - retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu sau anihilarea lor militară.
Fidel rolului său de „locotenent” al Kremlinului și mereu gata să recite partitura Moscovei, Alexander Lukașenko a transformat, joi, summitul OTSC de la Bișkek într-o tribună de lansare a mesajelor rusești. Liderul de la Minsk a comentat, cu aerul unui expert, versiunea planului de pace scursă în presa americană - un posibil tratat între Rusia, Ucraina și Occident.
Germania pare să fi înțeles, în sfârșit, că epoca „dividendelor păcii” s-a încheiat definitiv. Dezvăluirile recente din The Wall Street Journal și presa germană despre existența „OPLAN DEU” (un plan militar secret de 1.200 de pagini) reprezintă mai mult decât o schimbare a birocraţiei greoaie cu care ne-a obişnuit Ministerul Apărării de la Berlin.
Confuzia diplomatică generată de recentul plan de pace în 28 de puncte și negocierile opace dintre Moscova și Washington scot la lumină o criză profundă de viziune strategică la nivelul administrației americane. Într-un moment în care Europa încearcă să descifreze dacă mai poate conta pe garanțiile de securitate transatlantice, o analiză recentă a generalului (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, oferă o perspectivă pragmatică, lipsită de sentimentalism, asupra erorilor pe care Statele Unite riscă să le comită. Mesajul său este clar: izolarea Europei nu va aduce prosperitate Americii, ci dimpotrivă, va vulnerabiliza însăși economia americană.
Ambiția României de a deveni a doua putere militară de pe Flancul Estic la est de Germania, după Polonia, ambiție menționată în Strategia Națională de Apărare, a fost subiectul unei intense analize a experților militari ruși, care pe lângă narativul narativul deja clasic al propagandei ruse privind intențiile revizioniste ale României în raport cu Republica Moldova, arată că, scoțând Turcia din ecuație și plasând-o în Sudul Flancului, România e deja „a doua cea forță militară a Flancului Estic”.
În ultimele două luni, Ucraina și Rusia au acceptat două încetări temporare ale focului pentru a repara liniile de înaltă tensiune care asigură alimentarea externă a centralei nucleare Zaporojie (ZNPP), aflată sub control rusă din martie 2022. Cele două linii – Dniprovska (750 kV) și Ferosplavna-1 (330 kV) – reprezintă ultimele conexiuni critice dintre centrală și rețeaua electrică ucraineană. Fiecare întrerupere pune în pericol funcționarea sistemelor de siguranță ale centralei și crește riscul unui accident nuclear major.
Autoritățile trebuie să crească numărul persoanelor care se identifică drept ruse și vorbesc limba rusă în teritoriile ucrainene anexate. Acest lucru rezultă dintr-un document publicat marți (25.11.2015), semnat de președintele rus, Vladimir Putin, și raportat astăzi de agenția Reuters. Decretul, numit Strategia Națională de Politică Rusă pentru perioada până în 2036, stabilește obiectivul ca 95% din populația țării să se considere rusă.
România a făcut marți, 25 noiembrie, un pas decisiv pentru a acoperi un gol critic în apărarea sa antiaeriană: semnarea contractului pentru sistemele portabile MANPAD MISTRAL . O investiție de 625 de milioane de euro care ne aliniază, în sfârșit, la realitățile dure ale frontului din vecinătate.
Timp de decenii, după cataclismul celor două războaie mondiale, Germania a fost privată de o capacitate militară majoră. Cu un PIB uriaș de aproape 5 trilioane de euro, dublu față de cel al Rusiei, generat de cea mai puternică economie a Europei, Germania a rămas mult în urmă în ultimele decenii în ceea ce privește puterea militară. Dar lucrul acesta s-a schimbat radical după invadarea Ucrainei de către Rusia.
DefenseRomania a participat la conferința internațională „Israel and Central Europe post October 7th” organizată la Budapesta de Europe Israel Press Association (EIPA), unde mai mulți experți, cadre academice și jurnaliști din Europa Centrală și de Est s-au reunit. Subiectele conferinței au fost relațiile Israelului cu statele din regiune, dar și arhitectura geostrategică din Orient după războiul din Gaza generat de atacul grupării teroriste Hamas din 7 octombrie 2023.
Suedia va avea în curând capacitatea de a efectua lovituri în adâncime mult în spatele liniilor inamice, după pe avioanele Gripen va fi integrată racheta de croazieră Taurus, de producție germană. Procesul se desfășoară mai rapid decât era planificat.
Președintele american se prezintă drept apărătorul absolut al libertății de exprimare pe rețelele de socializare. În schimb, Trump amenință că va ridica licențele pentru toate canalele tv care difuzează emisiuni umoristice la adresa sa.
Sistemele antiaeriene SAMP/T sunt văzute de mulți drept un Patriot european. Până acum au apărut puține informații despre utilizarea acestora în Ucraina, dar lucrurile ar putea să se schimbe pe viitor, mai ales că francezii intenționează să trimită mai multe SAMP/T NG, noua generație a sistemului antirachetă franco-italian.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat pentru prima dată, în detaliu, cele 20 de puncte ale ultimului plan de pace elaborat de SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, afirmând că a fost negociat cu reprezentanţi ai Kievului şi Washingtonului şi că a fost trimis spre avizare Moscovei.
În cei aproape patru ani de război, ucrainenii au integrat zeci de sisteme occidentale, pe lângă cele sovietice pe care deja le aveau în dotare, ceea ce pentru orice tehnician e un coșmar nu doar logistic, dar și de mentenanță. În ceea ce privește lansatoarele multiple de rachete, HIMARS au fost cu siguranță un „game changer” în vara și toamna lui 2022, atât pentru a opri ofensiva rusă, cât și în cea mai fructuoasă contraofensivă ucraineană când forțele de apărare ale Ucrainei au reușit să elibereze o mare porțiune din teritoriu.
Luni, guvernul israelian a aprobat o propunere a ministrului Apărării, Yisrael Katz, de a închide postul de radio al armatei israeliene „Galei Tzahal”, oprind oficial activitatea acestuia la 1 martie 2026.
Primarul Moscovei a anunțat că unitățile rusești de apărare aeriană au distrus o dronă care zbura spre capitala Rusiei.
China investește sume colosale nu doar în sisteme de armament convenționale, dar și în dezvoltarea capacităților nucleare, ori în tehnologii emergente și mai ales în componenta cyber. În unanimitate experții și oficialii sunt de părere că, spre deosebire de Rusia, China ar intra într-o aventură militară care ar risca să atragă SUA în război doar în cazul în care ar avea un plan bine pus la punct de a slăbi capacitatea militară americană. Iar acest plan e unul complex, care vizează și zona cyber.
Primele elemente ale unui sistem antidronă au fost desfășurate la granița Poloniei cu Belarus.
Forțele de apărare ucrainene s-au retras din orașul Siversk din regiunea Donețk, a anunțat marți Statul Major General ucrainean, precizând că obiectivul este „de a păstra vieți omenești și de a menține pregătirea de luptă a unităților”.
Însă avansurile Rusiei sunt plătite scump de către militarii ruși. Doar în ultimii doi ani, Moscova a pierdut 400 de mii de militari pe frontul din Ucraina.
Pakistanul a semnat un acord major de apărare cu Armata Națională Libiană, care controlează estul și sudul Libiei sub comanda lui Khalifa Haftar. Acesta care vine pe fondul polarizării politice din Libia de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi, în 2011, și subliniază ambițiile Islamabadului de a-și extinde exporturile de apărare, bazându-se pe parteneriatul său cu China în dezvoltarea de arme avansate. Acordul prevede inclusiv achiziția de către Libia de avioane JF-17, construite de Pakistan împreună cu China.
Decretele de numire în funcţie a noilor miniştri de la Apărare - Radu Miruţă şi Economie - Irineu Darău au fost publicate marţi în Monitorul Oficial.
Istoria aviației militare ar fi putut arăta total diferit dacă americanii ar fi ale un proiect ce azi pare uitat: YF-23 Black Widow II sau „Văduva Neagră”. E vorba de două concepte diferite care au concurat, proces în urmă căruia s-a născut F-22 Raptor, considerat de mulți cel mai performant avion de luptă din lume.
Șeful Statului Major al forțelor libiene a murit într-un 'accident' de avion în timp ce pleca de la Ankara, în Turcia, unde s-a aflat într-o vizită, a anunțat marți seara prim-ministrul libian Abdelhamid Dbeibah, notează Agerpres și AFP.
Compania Lockheed Martin a anunțat că a testat cu succes racheta GMLRS ER (Guided Multiple Launch Rocket System Extended-Range) cu rază mai lungă de acțiune și un sistem de lansare M-142 HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System).
Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski, declara zilele trecute că Rusia și-a mărit efectivele la aproximativ 710 mii de oameni pentru a desfășura o operațiune ofensivă strategică în Ucraina.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a audiat rapoartele secretarului Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov, și ale șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Andriy Hnatov, privind rezultatele negocierilor cu delegația americană privind soluționarea războiului.
Serviciul de presă al corporației de stat Rostec din Federația Rusă a anunțat, pe 22.12.2025, că un avion de vânătoare de tip Su-57 a efectuat primul zbor cu un nou motor de generația a cincea, cunoscut sub denumirea de “Produs 177”.
Gazprom negociază cu compania petrolieră ungară MOL o posibilă vânzare a participației sale majoritare deținută la NIS - singura rafinărie a Serbiei -, a anunțat marți președintele sârb Aleksandar Vucic, transmit Agerpres și Reuters.
Pe baza informațiilor de la agențiile de informații britanice, Generalul Gwyn Jenkins, șeful Marinei Regale Britanice, este sigur că războiul din Ucraina a crescut apetitul Rusiei pentru dominație în multe regiuni ale lumii.
Oficialul a avertizat că forțele britanice și NATO în ansamblu și-ar putea pierde în curând avantajul în Oceanul Atlantic. Acest lucru se datorează consolidării semnificative a capacităților navale rusești și consolidării continue de către Kremlin a capacităților sale navale.
Navele vor fi cele mai rapide și de 100 de ori mai puternice decât orice navă construită până acum, s-a lăudat Trump. Prima navă din clasa Trump se va numi "USS Defiant".
Forțele ruse au lansat atacuri la scară largă cu rachete și drone asupra mai multor orașe ucrainene în noaptea de 23 decembrie, vizând, în principal, infrastructura energetică din regiunile din vestul îndepărtat al țării, dar și porturile Ismail și Reni de la frontiera cu România.
Grecia continuă să își consolideze capacitățile militare ca răspuns la ceea ce Atena descrie drept amenințări crescânde din partea Turciei, desfășurând sisteme de rachete cu rază lungă Spike NLOS, de fabricație israeliană, în special în insulele din estul Mării Egee și în regiunea Evros, la frontiera terestră cu Turcia. Sistemele au intrat recent în inventarul Forțelor Armate Elene și se află în curs de integrare operațională.
Armata germană a decis că noile pistoale de serviciu vor fi furnizate de Česká Zbrojovka (CZ). Soldații Bundeswehr vor folosi pistoale de tip CZ P-10.
Micul stat baltic a ales sistemele sud-coreene Chunmoo, care vor ajunge începând cu anul 2027.
Construcția noului portavion se va desfășura în cadrul programului PANG și va avea un cost estimat la aproximativ 10,25 miliarde de euro, fiind unul dintre cele mai ambițioase proiecte militare lansate de Franța în ultimele decenii.
Discuțiile privind un proces de pace în Ucraina, între americani, ucraineni și europeni, avansează lent lovindu-se în continuare de blocaje majore. De negocieri nu poate fi vorba în contextul în care Rusia refuză orice formă de dialog, continuând să aibă solicitări ce sunt mai degrabă o formă de capitulare a Ucrainei. Unul din puținele numitoare comune în discuțiile dintre aliați sunt reprezentate de viitoarele garanții de securitate pentru Ucraina, garanții pentru care au căzut de acord și americanii. Dar cum vor arăta ele?
Testele sistemului de apărare aeriană franco-italian de nouă generație SAMP/T NG (Sol-Air Moyenne Portée / Terrestre de nouvelle génération) au fost finalizate cu succes.
Aeronavele de luptă rusești sunt ținta preferată a serviciilor de informații ucrainene. Aseară, un SU-27 și un Su-30 au fost lovite pe aerodromul Lipețk din Rusia.
Compania cehă Tatra Defence și compania germană KNDS Deutschland au semnat un contract pentru producerea de carene pentru tancurile Leopard 2A8. 150 de exemplare vor fi produse în Republica Cehă, cu o opțiune pentru încă 300.
Cu mai puțin de o săptămână înainte de Crăciun, când toți creștinii de pe glob se pregătesc de una dintre cele mai mari sărbători ale lor, forțele ruse din linia întâi au lansat, sâmbătă, unul dintre cele mai mari asalturi din acest an. De asemenea, ultimele zile au fost caracterizate de o intensificare a loviturilor cu rachete și drone asupra regiunii Odesa.
Departamentul Apărării al SUA a atribuit companiei Raytheon, parte a grupului RTX, un contract de vânzări militare externe (FMS) în valoare de 168 de milioane de dolari pentru furnizarea de echipamente suplimentare destinate sistemului de rachete Patriot al României. Această achiziție subliniază efortul accelerat al României de a-și consolida arhitectura de apărare aeriană și antirachetă în contextul presiunilor de securitate fără precedent din regiunea Mării Negre.
