Organizându-o, în mod evident Ministerul Apărării Federației Ruse (căci acesta a fost gazda evenimentului) a dorit să arate că și în afara spațiului euro-atlantic există preocupări pentru securitatea colectivă și că, mai mult decât atât, există și idei puse în discuție dintr-o perspectivă care refuză egoismul și egocentrismul occidental.
Unul dintre mesaje clar emis a fost că securitatea este incompatibilă cu aroganța și unilateralsimul. Nu numai că unilaterlasimul s-a dovedit neviabil (fapt admis azi și de Președintele Donald Trump), dar, spune Moscova, nici un model de ordine globală conceput și impus unilateral nu are cum dura. Putem împărtăși, oare, o asemenea teză?!
De la Petru cel Mare încoace, Rusia s-a dorit egala marilor puteri occidentale. În acest sens ea a dus mereu o cursă disperată pentru legitimitarea ca actor global. Este interesant că niciodată nu a aspirat la statutul de unic jandarm mondial, ci doar la tratament egal cu alți asemenea jandarmi într-o lume multipolară.
După cel de al Doilea Război Mondial competiția pentru recunoașterea poziției egale s-a purtat cu SUA. Aceasta a dus, pe de o parte, la Acordul de la Helsinki, în 1975, când, în fine, i s-au confirmat atât frontierele cât și sfera de influență în cadrul unei ordini mondiale bipolare, dar, pe de altă parte, și la secătuirea energiilor sale în strădania de a ajunge la paritate cu America și aliații acesteia pe plan militar. Rusia sovietică a confirmat, în ciuda „destinderii”, teoria lui Paul Kennedy potrivit căreia imperiile se prăbușesc atunci când pentru o perioadă prea lungă de timp resursele destinate securității depășesc considerabil pe cele alocate dezvotării economico-sociale interene.
În cazul Rusiei problema a fost agravată tocmai de sentimentul refuzului de către ceilalți actori globali, sentiment care a făcut-o să creadă că securitatea sa este cu atât mai mare cu cât vecinii săi, în special, și concurenții săi, în general, sunt mai nesiguri. Ținerea în nesiguranță a acestora a consumat însă energiile vitale ale URSS până la prăbușirea ei la începutul anilor 1990.
Cum așa? Pentru că securitatea este indivizibilă și în consecință, cu cât cineva exportă mai multă insecuritate cu atât importă mai multă insecuritate, iar această „operațiune de import-export” necesită cheltuieli pe care economia de comandă a unei societăți cu tradiții autoritare și egalitare nu le-a mai putut suporta. Și a intrat in colaps.
Oricum am lua-o însă, prăbușirea URSS a lipsit ordinea mondială stabilă și funcțională de până atunci - este vorba despre sistemul bipolar caracterizat prin „echilibrul terorii” - de unul dintre stâlpii săi de rezistență și în acest sens a constituit o catastrofa geopolitică, după cum susținea, pe nedrept blamat, Vladimir Putin. O „catastrofă optimistă”, poate, dar o catastrofă. De atunci nu doar Rusia își caută, ci și puterile occidentale îi caută un statut global postsovietic. Aceasta cu atât mai mult după eșecul unipolarismului.
La începutul anilor 1990, acceptând dezintegrarea URSS, Rusia a sperat să obțină în schimb integrarea în Occidentul euro-atlantic; pohta țarilor de demult. I s-a oferit un taburet în G7, o strapontină în Consiliul Europei și un post de valet în Parteneriatul pentru pace, plus livreaua cu fireturi a acordului de cooperare NATO-Rusia. Adică praf în ochi.
Tot la începutul anilor 1990, le spuneam interlocutorilor ruși că extinderea NATO spre est va oferi mai multă securitate vecinilor Rusiei și astfel, aceștia fiind mai liniștiți, va fi și ea mai în siguranță. Au urmat încercarea euro-atlantică de albanizare a Balcanilor și cea de americanizare a Asiei Centrale și Caucazului.
Aproximativ două decenii mai târziu, sesizându-se pericolul ca o Rusie petro-dependentă să devină o problemă pentru o ordine mondială pornită pe drumul multipolarismului, după ce monopolarismul american eșuase în Orientul Mijlociu lărgit și scăpase de sub control ascensiunea Chinei, Occidentul a oferit Moscovei „parteneriatul pentru dezvoltare”. După prostul obicei al neoconservatorismului narcisist occidental acesta a venit, însă, la pachet cu condiții politice. Așadar un alt rateu. Iar relativ slaba industrializare și productivitate a Rusiei continuă să constituie un pericol pentru securitatea lumii (inclusiv a lumii ruse) mai mare decât impresionanta sa înarmare. Doamne ferește de ursul rănit sau flămând!
Vladimir Putin a încercat să repare cu forțe și mijloace proprii acest deficit. În lipsa unei bune politici externe, Occidentul a răspuns prin demonizarea lui Vladimir Putin. Un alibi pentru incapcitatea puterilor euro-atlantice de a propune un proiect echitabil, fezabil și viabil pentru organizarea relațiilor internaționale; după cum o recunoștea însuși Henry Kissinger. Hotărât lucru, Occidentul euro-atlantic nu poate concepe o acțiune externă redutabilă fără un inamic extern redutabil. Iar când acesta nu există, el este inventat. De astă dată, însă, mai rău de atât, inventarea inamicului nu stimulează gândirea politică, ci încearcă să scuze lipsa anvergurii și eficienței ei.
Rusia nu mai este URSS. Aceasta a fost o afirmație mereu repetată în cadrul Conferinței.
Ce vrea ea să comunice? Că imperiul rus a renunțat la ideologie (mai exact la ideologia comunistă) în organizarea relațiilor internaționale. Mai exact a renunțat la monismul ideologic care a făcut ca pe plan intern partidul comunist să fie unica forță politică autorizată să conducă națiunea, iar pe plan extern, urmare logică, să se formeze blocuri ideologice rivale. Rusia postsovietică nu mai pretinde azi că valorile sale sunt universal valabile. Ea a adoptat metodele de organizare economică occidentale (capitaliste) care s-au dovedit superioare în Războiul Rece, dar își reclamă dreptul suveran de a organiza exercițiul puterii pe plan intern potrivit tradițiilor sale socio-culturale caracterizate de pluralism iliberal sau de o democrație controlată prin raportare la interesele de mare putere.
Ceea ce se constată, însă, și asta a fost rostit clar la Conferință, este că monismul valorilor și ideologizarea relațiilor internaționale, abandonate de URSS („cel mai nefast succes al spionajului german”, după cum o definea glumind un fost demnitar de la Berlin, prezent acum la Moscova) până la sabordajul politic, au fost preluate de SUA și UE. „SUA este noua URSS!” Ce straniu sună o asemenea propoziție rostită la Moscova! Mai ales pentru urechile occidentalilor (inclusiv români) care încă mai cred că Rusia este centrul comunismului mondial, când ea poate avea legături cu oligarhismul dar în nici un caz cu comunismul.
Drama Rusiei de azi este că nu are datele obiective pentru a fi o putere globală egală cu SUA sub raport socio-economic, dar nu are nici poziția subiectivă pentru a accepta rolul de putere regională pe care este dispusă să i-l recunoască SUA. De aceea a ales să ducă lupta pe trei planuri: zdruncinarea stabilității politice interne a statelor blocului euro-atlantic printr-un război așa zis „hibrid” utilizând preferențial „arma” psihologică și cea psiho-tehnologică; acordarea de protecție politică și morală, iar când se poate și militară (vezi cazul Siriei) statelor asupra cărora puterile occidentale vor să își exercite hegemonia (inclusiv prin schimbarea forțată a regimurilor politice); dezvoltarea tehnologiei militare care să facă posibile, credibile și eficiente primele două demersuri.
La aceasta Occidentul răspunde prin demonizare mediatică și sancțiuni economice. Lor li se adaugă militarizarea vecinătății apropiate a Rusiei, vinovată, cum ironic observa ministrul de externe Serghei Lavrov, că are granițele în proximitatea bazelor militare stabilite de SUA și NATO. În condițiile în care, orice calcul obiectiv arată că probabilitatea unui atac militar cu mijloace clasice - convenționale sau nucleare - declanșat de Rusia este egală cu zero. Ca de altfel și probabilitatea unei agresiuni a NATO împotriva Rusiei. Singurul risc real, evocat insistent și pertinent la Conferința de la Moscova, este ca omenirea, înarmată degeaba până în dinți, să „alunece” în război din greșeală și nebăgare de seamă, așa cum s-a întâmplat în 1914.
SUA au încetat să mai fie „imperiul necesar”, așa cum credea Madeleine Albright. Chiar alegătorii americani și alesul lor, Donald Trump, au decis așa, înțelegând că pentru a fi „mare dinnou” America trebuie să fie națională iar nu globală. De fapt ea trebuie să fie națională tocmai pentru a avea relevanță globală. Rusia, în schimb, a devenit „aliatul necesar”; inclusiv și în primul rând pentru America. Fără SUA (împotriva SUA) nu se poate câștiga azi nici un război. Fără Rusia (împotriva Rusiei) nu se poate câștiga nici o pace. Pe amândouă le pot vedea cu ochii lor toți cei care nu refuză să vadă.
La Conferința de la Moscova au fost prezenți peste o mie de demnitari (dintre care 35 miniștri ai apărării) și experți din 111 state, europeni fiind doar 10%. De asemenea au fost reprezentate la nivel de vârf organizații internaționale precum ONU, OSCE sau Organizația de la Șanghai (un fel de NATO ruso-chinez).
Apărarea anti-rachetă (mai pe românește ”Scutul de la Deveselu”) a făcut obiectul unor discuții ample, alături de situația din Siria și Venezuela, ca și de fenomenul „revoluțiilor colorate” într-o lume în care dreptul internațional contează tot mai puțin.
În plenul Conferinței au vorbit atât ministrul apărării din Arabia Saudită, cât și cel din Iran; înalți oficiali din India și din Pakistan. S-a discutat nu doar despre Atlantic și Pacific, ci și despre Oceanul Indian și cel Artic.
Demnitarii ruși au criticat aspru SUA pentru denunțarea tratatelor privind neproliferarea înarmării, pentru reînvierea doctrinei Monroe și pentru încălcarea dreptului internațional, în timp ce ministrul chinez al apărării a apreciat că, în ciuda unor dări înapoi periodice, cooperarea cu America progresează pe un drum în general bun, fără a egala însă calitatea raporturilor ruso-chineze. Să fie oare jocul polițistului bun și al celui rău, sau rezerva consecutivă unei complementarități toxice în care unul dintre parteneri (Rusia) are teritoriu, iar celălalt (China) populația?
Ansamblul discuțiilor a pus în evidență o inerție și o nostalgie a Războiului rece. Inerție, în sensul că se gândește tot în logica jocului de sumă nulă. Nostalgie, în sensul că se regretă căderea în desuetudine a vechilor acorduri internaționale din perioada „destinderii” care au oferit stabilitate „echilibrului terorii”.
Ambele sunt contraproductive căci după încetarea Războiului rece și în comparație cu vremea acestuia, lumea s-a schimbat. Au apărut alte tehnologii, alți actori cu relevanță regională și globală, alte mentalități și doctrine asupra războiului și păcii, alte raporturi de putere. Toate acestea impun realizarea altei ordini internaționale, cea veche fiind definitiv moartă și în zadar plânsă.
Pentru asta este nevoie de dialog. Despre ce dialog poate fi însă vorba când toate statele membre NATO și UE, printre care și România, au refuzat invitația de a participa și, mai mult decât atât, au dat instrucțiuni și diplomaților în post la Moscova să ignore evenimentul?! (Mă întreb cine oare, în atari condiții, va raporta în capitalele euro-atlantice despre ceea ce s-a vorbit la nivelul cel mai înalt acolo?!) Ce mesaj dau statele membre NATO și UE refuzând să ia parte la o dezbatere salutată de ONU și OSCE, și la care sunt prezenți chiar secretarii generali ai acestora?
Pace fără încredere și încredere fără dialog nu vor fi niciodată. Din păcate, azi auzim mai puternic ca oricând din 1945 încoace cum bat tobele războiului global.
La încetarea Războiului rece României i-a fost frică să nu rămână un stat-tampon în „țara nimănui” și a ajuns un stat din prima linie a frontului cu lumea euro-asiatică. La încetarea Războiului rece România a sperat că va putea adăuga noi prieteni celor vechi, și a ajuns doar să schimbe vechi adversari de departe cu noi adversari din apropiere. Nu acesta este interesul național al românilor. Nu așa ne consolidam securitatea.
La Conferința de la Moscova retorica antiamericană a fost aproape de nivelul anilor de început ai Războiului rece. Despre UE s-a vorbit tot critic, dar puțin și în trecere. Să nu ne pripim însă cu concluziile. Să nu zicem că SUA este inamicul erediar al Rusiei iar UE doar concurentul tolerat.
Deloc! Această diferență de retorică arată, pe de o parte, că UE este irelevantă, iar pe de alta, că Rusia dorește să negocieze cu SUA, căci cu cel care ți se opune negociezi iar nu cu cel care îți este favorabil, sau mai exact, te înjură în public și îți solicită favoruri în privat.
Nulitățile care conduc azi UE încă mai privesc Rusia ca pe o țară de mujici care pot fi bătuți cu biciul de aur al plutocraților din City-ul londonez sau de la Frankfurt. Participanții la Conferință au putut vedea, însă, alături de turlele aurite ale soborurilor pravoslavnice și zgârie norii cu o arhitectură îndrăzneață dând Moscovei imaginea unui Singapore european. Moscova nu crede în lacrimi! Acolo s-au unit măreția mistică a țarilor, cu dramatismul sângeros al sovietelor, făcând ca Parisul, Berlinul, Londra sau Roma să arate ca simple muzee de istorie adminstrate de niște mici burghezi miopi și nevrotici. Rusia mai are privilegiul de a putea aștepta. Europa occidentală nu îl mai are.
Cât despre relația cu „America plurală” (sic!) – supraterană și subterană, a Casei Albe și a FBI – ambele părți, Rusia și SUA, încearcă doar să cumpere timp pentru a se pune în poziția de forță cea mai favorabilă pentru negocieri, dar și cea mai potrivită ca bază a unui status quo convenabil, de definit și protejat prin viitoarele înțelegeri. Înțelegeri care, cu siguranță, se negociază liniștit deja, în spatele scenei publice hiperagitate. Cu cât mai mare zgomotul pe scenă, cu atât mai mare liniștea în culise.
România este interesată într-o înțelegere ruso-americană și într-o ordine multipolară simetrică, cu condiția ca acestea să nu se facă prin sacrificarea sa, precum și ca acestea să dea prevalență forței dreptului asupra dreptului forței. Lucrul trebuie afirmat limpede atât la Moscova cât și la Washington, atât la Beijing cât și la Bruxelles. După acest principiu trebuie să ne conducem politica, atât în cadrul cât și în afara NATO și UE. În lumina lui trebuie să ne măsurăm pașii, cu convingerea că numai dacă ne vom ajuta singuri Dumnezeu – prin NATO, UE sau alt intermediar ales de El – ne va ajuta.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
O declarație neobișnuită a președintelui polonez, Karol Nawrocki, în timpul unei vizite la Paris, a stârnit dezbateri în peisajul politic european. Vorbind despre o „partajare nucleară”, Nawrocki s-a referit, în premieră, la Franța ca partener militar de încredere, dispusă, în opinia sa, să-și amplaseze o parte din arsenalul strategic pe teritoriul Poloniei.
Într-un gest de auto-sabotaj mediatic, mașina de propagandă a Kremlinului a contribuit, fără să vrea, la demascarea unuia dintre cele mai eficiente și mai secrete proiecte militare ale Rusiei: Centrul pentru Tehnologii Avansate fără Pilot „Rubicon”. Ceea ce trebuia să fie o facilitate militara secreta s-a transformat într-o țintă precisă pentru forțele ucrainene, iar în centrul acestei dezvăluiri stă o eroare incredibilă de producție dintr-un reportaj al propagandistului Vladimir Soloviov.
Arabia Saudită şi Pakistanul au semnat miercuri un "acord strategic de apărare reciprocă", angajându-se să se apere reciproc în cazul unui atac, la mai bine de o săptămână după ce Israelul a lovit gruparea palestiniană Hamas în Qatar, notează Agerpres.
Un atac al Rusiei asupra teritoriului polonez, un atac considerat de unii analiști drept punctul de cotitură al războiului, a declanșat o mișcare fulgerătoare din partea NATO și a Statelor Unite. La doar câteva zile după ce o dronă rusească a încălcat spațiul aerian al Poloniei, administrația Trump, care a afișat în ultima perioadă o atitudine ezitantă față de Ucraina, a aprobat primele pachete de ajutor militar în cadrul noului mecanism PURL. Este un răspuns neașteptat și rapid, finanțat de aliați, dar cu arme direct din stocurile americane, o formulă menită să contracareze ofensiva rusească și să demonstreze că Moscova, chiar dacă este susținută de China, nu poate acționa nestingherită.
Într-un peisaj geopolitic tensionat, în care ecourile conflictului din estul Europei răsună tot mai aproape de granițele noastre, o temă revine în discuția publică: pregătirea militară a populației. Nu sub sentimentul obligației, ci sub cel al voinței, o majoritate covârșitoare a românilor se declară favorabilă introducerii stagiului militar pe bază de voluntariat.
Uniunea Europeană a dat derogare pentru importul de petrol rusesc, până la sfârșitul anului 2027. Deci ar mai fi cel puțin doi ani în care Europa alimentează cu bani mașina de război a Rusiei, perioadă în care mai mor militari pe front și civili ucraineni, inclusiv copii, în casele lor și pe străzi, sunt bombardați sau vânați, precum animalele, de dronele rusești.
Ce s-ar întâmpla însă, dacă Europa ar renunța brusc, până la finalul lui 2025, la importul de petrol rusesc? Ar fi suficient acest cutremur pentru a forța Rusia să accepte pacea?
Premierul Plenković al Croației a anunțat recent că țara să oferă Ungariei și Slovaciei o alternativă la petrolul rusesc.
Într-un interviu acordat publicației Kyiv Post, generalul în retragere Philip Breedlove, fost Comandant Suprem al Forțelor Aliate în Europa, a explicat de ce baza militară Mihail Kogălniceanu (MK) din România este considerată esențială pentru a contracara agresiunea Rusiei și a asigura stabilitatea în Ucraina.
Recent, tensiunile geopolitice au atins un nou punct critic, atunci când drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei. Incidentul, care nu a fost izolat, a declanșat o reacție imediată și fermă din partea Alianței Nord-Atlantice. Avionanele de vânătoare au fost ridicate de la sol, spațiul aerian a fost securizat, iar cetățenii de pe flancul estic au primit asigurarea că cerul lor rămâne apărat. Este o demonstrație a eficienței NATO Air Policing, o misiune esențială și continuă, menită să protejeze fiecare centimetru al teritoriului Alianței.
Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu și a grupării paramilitare a lui Horațiu Potra de către Parchetul General este mai mult decât un simplu dosar penal. Este o radiografie brutală a unei vulnerabilități naționale pe care o ignoram, pe care o minimizam de ani buni: România a fost, este și va rămâne o țintă predilectă a războiului hibrid dus de Federația Rusă. Iar acum, procurorul general Alex Florența a pus punctele pe „i”, demascând un mecanism complex, care a exploatat tocmai fragilitățile noastre ca societate.
Rusia și Belarus au exersat lansarea de arme nucleare tactice în timpul manevrelor militare comune. Potrivit Reuters, președintele belarus, Alexander Lukașenko, a declarat acest lucru astăzi (16.09.2025), precizând că exercițiul comun ruso-belarus nu este menit să amenințe pe nimeni. Anterior, Ministerul rus al Apărării anunțase că bombardiere strategice Tu-160 au îndeplinit misiuni de luptă deasupra Mării Barents, inclusiv lansarea de rachete de croazieră.
Într-un război modern, definit de precizia dronelor și de atacurile nemiloase cu rachete de croazieră, o piesă de artilerie antiaeriană dezvoltată în anii '60, la apogeul Războiului Rece, a devenit un simbol al rezistenței ucrainene. Este vorba despre sistemul Gepard, "micul vânător" autopropulsat, care demonstrează că ingeniozitatea și adaptarea pe câmpul de luptă pot învinge tehnologia nouă. Povestea sa nu este doar despre un succes militar, ci și despre o nouă formă de cooperare industrială, construită din mers, direct pe liniile frontului.
Pentru cei ce au ambiții de a fi putere mondială atunci ei să rezolve problemele grele ale omenirii, cum ar fi războiul din Ucraina cu un impact economic mondial mult mai mare decât tarifele impuse de Donald Trump. Problemele simple le poate rezolva oricine.
Bucureștiul cântărește cu prudență fiecare cuvânt, în timp ce ecourile războiului din Ucraina se aud tot mai puternic la graniță. Poziția președintelui Nicușor Dan, exprimată recent, a ridicat întrebarea dacă confirmă o abordare calculată, pragmatică, care evită escaladarea conflictului și menține un echilibru fragil între solidaritatea cu Ucraina și imperativul de a proteja teritoriul național sau este o ezitare pentru a nu escalada tensiunile din regiune?
Într-un apel disperat, dar plin de hotărâre, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat o poziție tranșantă din partea lui Donald Trump. Într-un interviu exclusiv acordat postului britanic Sky News, liderul de la Kiev a subliniat că singura cale de a pune capăt războiului este stabilirea unor garanții de securitate clare, garantate de Statele Unite și de aliații europeni, înainte de încheierea conflictului.
O dronă a fost neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale din centrul Varșoviei, a anunțat premierul polonez Donald Tusk, un incident care subliniază fragilitatea securității regionale, în contextul unor tensiuni deja ridicate. Două persoane, cetățeni belaruși, au fost reținute, iar poliția investighează.
Am aflat de la guvernul României ca o dronă aeriană rusească explozivă a stat nestingherită în spațiul aerian al României timp de aproape o oră după care a intrat în spațiul aerian ucrainean.
Decizia Uniunii Europene de a construi un „zid de drone” la granița estică, cu o implicare directă a Ucrainei, este răspunsul logic la o serie de provocări tot mai acute. Pe 10 septembrie, nouăsprezece drone rusești au intrat în spațiul aerian polonez, iar câteva zile mai târziu, România a confirmat o intruziune similară. Aceste incidente, deși aparent minore, au arătat o vulnerabilitate majoră a NATO: capacitatea Moscovei de a testa apărarea alianței cu echipamente ieftine, care obligă la un răspuns costisitor.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este în război cu Rusia și participă efectiv la acesta prin furnizarea de sprijin direct și indirect Ucrainei, a declarat luni (15.09.2025) purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției de stat TASS. Cu puțin timp înainte, fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, avertizase că Moscova va considera protecția spațiului aerian ucrainean de către forțele NATO ca o declarație de război, potrivit rapoartelor DPA și ale revistei Newsweek.
Franța, una dintre puterile nucleare ale Europei, a decis să trimită un mesaj clar, concretizând promisiunile președintelui Emmanuel Macron. Avionul Rafale, capabil să transporte arme nucleare, a aterizat pe teritoriul polonez, o decizie simbolică menită să reasigure aliații de pe flancul estic al NATO și să demonstreze că Parisul este gata să joace rolul de garant al securității continentului.
Într-un context regional tot mai tensionat, marcat de acțiunile militare ale Chinei și de arsenalul în creștere de drone al Coreei de Nord, Japonia își reevaluează fundamental strategia de apărare. O națiune pacifistă, constrânsă istoric de Constituție, se pregătește să investească masiv în tehnologii de ultimă oră pentru a-și securiza granițele. Piesa centrală a acestei noi viziuni este un proiect ambițios, un „scut” modern, adaptat la realitățile războiului din secolul XXI: sistemul Synchronized, Hybrid, Integrated and Enhanced Littoral Defense (SHIELD).
Expertul militar german, Julian Röpke, a ajuns la concluzia că Federația Rusă și Republica Belarus simulează un atac asupra țărilor NATO în cadrul exercițiului strategic Vest-2025 (Zapad).
Analistul german consideră că forțele aliate din Rusia și Belarus, care spun că practică apărarea regiunii Kaliningrad în timpul manevrelor, se pregătesc, de fapt, să străpungă coridorul Suwalki, care se întinde de-a lungul graniței dintre Lituania și Polonia. Potrivit lui Röpke, Moscova și Minskul vizează cea mai îngustă zonă dintre enclava rusă și Belarus.
China se înarmează masiv, dar în același timp, este și într-o ofensivă de imagine de o agresivitate fără precedent. Parada militară de pe 2 septembrie a fost cea mai vizibilă mostră de ”PR politico-militar”, însă zilnic suntem bombardați cu informații privind inovațiile și capacitățile Armatei Republicii Populare Chineze.
Într-adevăr, China a recuperat uluitor decalajul de performanță și calitate privind produsele sale, cel mai bun exemplu fiind industria telefoanelor inteligente, a semiconductorilor sau chiar și cea a autovehiculelor electrice, iar viitorul pară să-i aparțină Beijingului.
Cu toate astea, nu trebuie uitat că în domeniile ”civile” autoritățile comuniste de la Beijing au avut un avantaj pe care nu-l pot valorifica la același nivel în industria militară: ”împrumutul” de tehnologie occidentală, companiile chineze beneficiind de pe urma replicării și îmbunătățirii echipamentelor americane și europene care se produceau în fabricile chineze.
Declarațiile care vin dinspre Beijing trebuie procesate ținând cont, atât de nivelul tehnologic incontestabil al Chinei, dar și de capacitatea mașinăriei chineze de propagandă de a provoca frică în rândul occidentalilor.
„România și miliardele SAFE: între birocratie, datorii și șansa de a renaște industria de apărare”, un editorial pe care Vasile Dîncu, vicepreședinte al Delegației Parlamentului European la Adunarea Parlamentară a NATO (AP NATO) și fost ministru al Apărării în România îl semnează în exclusivitate pentru DefenseRomania. E vorba de programul european prin care România primește 16,6 miliarde de euro pentru înarmare, miliarde care sunt de fapt un împrumut, e adevărat la dobânzi avantajoase, dar care vin cu obligativități privind achiziții comune europene și cu un preț: Adio contractelor pe termen lung cu SUA, industrie parteneră pe care România și-a construit securitatea, precum și cu provocări birocratice. Însă marea provocare va fi renașterea industriei de apărare și cum va reuși România să implice industria de apărare în SAFE, în așa mod încât să devenim producător și nu doar cumpărător. Redăm integral textul opinie semnat de Vasile Dîncu pentru DefenseRomania.
Belarușii construiesc o bază de rachete, arată imaginile din satelit. Șantierul este situat la 60 de kilometri sud de capitala Belarusului, Minsk, și la 245 de kilometri de granița cu Polonia. Experții spun că baza ar putea fi folosită pentru a găzdui rachete rusești Oreshnik sau chiar arme nucleare.
Succesul NATO de a doborî câteva drone rusești în spațiul aerian polonez pare, la prima vedere, o demonstrație de forță. Avioane F-35, sisteme Patriot, tehnologie de ultimă oră - tot arsenalul a fost mobilizat. Dar, dincolo de retorica triumfalistă a Alianței, se ascunde o vulnerabilitate majoră, una care arată că apărarea europeană nu este deloc pregătită pentru războiul de azi.
Singura plasă de siguranță pentru NATO este investiția masivă în apărare și nu cuvântul lui Putin. Alianța nord-atlantică trebuie să investească miliarde pentru a se apăra împotriva Rusiei după orice acord de pace semnat cu Putin, a declarat Denys Shmyhal într-un interviu pentru The Times, publicat pe 11 septembrie.
Primorsk, principalul port de încărcare a petrolului din Marea Baltică, a fost ținta unui atac masiv cu drone, un eveniment care marchează o escaladare a conflictului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Atacurile au vizat o navă și o stație de pompare din port, un punct vital pentru economia rusă, amplificând temerile legate de capacitatea de apărare a Rusiei în fața unor acțiuni tot mai îndrăznețe.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 12.09.2025, a început executarea exercițiului strategic comun al Forțelor Armate din Federația Rusă și Republica Belarus cu numele de cod Vest-2025 (Zapad). Potrivit oficialilor militari ruși, manevrele vor avea loc pe terenurile de antrenament ale ambelor țări și în apele Mării Baltice și Mării Barents.
Ucraina ar putea rupe actualul blocaj militar prin lovirea a opt obiective strategice ale Rusiei, majoritatea pe teritoriul Federației, susține un raport publicat de Hudson Institute, un important think tank american cu sediul la Washington.
Pe 10 septembrie 2025, o acțiune a aviației NATO, menită să apere spațiul aerian polonez de o incursiune de drone rusești, a scos la iveală o vulnerabilitate majoră: folosirea unor rachete de milioane de dolari pentru a doborî ținte care costă de sute de ori mai puțin. Incidentul, care a marcat prima distrugere de echipamente militare rusești pe teritoriul NATO de la invazia Ucrainei, a generat un val de discuții aprinse în cercurile militare și politice, punând sub semnul întrebării strategia Alianței în fața unui război hibrid tot mai sofisticat.
În seara zilei de joi, 02.10.2025, alte două avioane de vânătoare F-16 aparținând Forțelor Aeriene Slovace au aterizat pe aeroportul militar din Kuchyna, lângă Malacky. E vorba de F-16 Fighting Falcon Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american.
George Scutaru, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și actual CEO al think tank-ului New Strategy Center, a avertizat că orice reducere a prezenței militare americane în Europa, în special pe Flancul Estic, ar fi o greșeală strategică gravă. Acesta prezintă trei argumente geopolitice solide pentru care România e norocoasă să aibă un as în mânecă în ceea ce privește prezența trupelor americane.
România trăiește un paradox, adică încă unul dintre nenumăratele paradoxuri și ciudățenii. Avem unul dintre cele mai dinamice sectoare IT din regiune, cu centre de excelență care exportă competență și inovație, dar acest avantaj nu reușește să difuzeze în restul economiei. Raportul DESI/Digital Decade Country Report 2024 arată o realitate îngrijorătoare: competențele digitale de bază rămân la doar 27,7% din populație (față de 55,6% media UE), iar ponderea specialiștilor TIC este de 2,6% din forța de muncă (aproape jumătate din media europeană - 4,8%) . În același timp, doar 19% dintre IMM-uri adoptă tehnologii digitale avansate, comparativ cu 55% în UE.
Cincisprezece drone au fost observate survolând baza militară belgiană de la Elsenborn, în estul provinciei Liege, biroul ministrului belgian al Apărării, Theo Francken, confirmând producerea incidentului, în urma căruia armata a deschis o anchetă, a relatat vineri agenţia de presă belgiană VRT News.
Dronele ucrainene au atacat vineri dimineață uzina chimică Azot din regiunea Perm din Rusia.
Rusia încearcă să perturbe funcționarea sateliților militari britanici în mod regulat, a anunțat generalul-maior Paul Tedman, șeful Comandamentului Spațial al Regatului Unit, relatează agențiile Agerpres și DPA.
Ministrul german de externe creștin-democrat, Johann Wadephul, a îndemnat în repetate rânduri țara să reintroducă serviciul militar obligatoriu, parțial din cauza îngrijorărilor legate de atacurile rusești asupra Europei.
"Unele ţări încearcă să îşi interzică adversarii politici, care câştigă deja mai multă legitimitate, mai multă încredere din partea alegătorilor. Noi ştim, am trecut prin asta". "Dar nu funcţionează. Interdicţiile nu funcţionează", a spus Putin în intervenţia sa la sesiunea plenară a Clubului de discuţii Valdai, ce se desfăşoară la Soci, relatează Agerpres.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Kremlinul monitorizează îndeaproape 'militarizarea crescândă a Europei', promițând un 'răspuns la amenințări', în contextul în care țările europene își intensifică investițiile militare de la atacul Rusiei asupra Ucrainei în 2022, relatează agențiile Agerpres și AFP.
Cinci avioane de vânătoare americane s-au apropiat joi de coasta Venezuelei, a declarat ministrul venezuelean al Apărării, Vladimir Padrino López, descriind incidentul ca o amenințare din partea Statelor Unite.
Incidentul a fost condamnat vineri seară și de Ministerul de Externe venezuelean, afirmând că este vorba de o incursiune ilegală într-o zonă aflată sub control aerian venezuelean, care amenință siguranța aviației civile și comerciale din Caraibe.
Rusia și Ucraina au schimbat prizonieri de război: Câte 185 de militari și 20 de civili din fiecare parte au revenit în țările lor.
Președintele rus Vladimir Putin, un simbol al dictaturii de zi, a lansat un avertisment direct, isteric și tăios către elitele conducătoare ale Europei, acuzându-le că „stârnesc isteria” unui presupus „război cu rușii” și promițând un răspuns „rapid” și „foarte convingător” la ceea ce a numit „escaladarea militarizării Europei”. Declarațiile, făcute în cadrul discursului său anual de la Clubul de Discuții Valdai din Soci, subliniază o adâncire a prăpastiei dintre Moscova și Occident, cu Ucraina ca epicentru al celei mai mari confruntări de la Criza Rachetelor din Cuba din 1962.
De la „artizanul păcii” la facilitatorul de atacuri la mare distanță, retorica lui Donald Trump față de conflictul din Ucraina ar putea să i-a o turnură neașteptată și extrem de riscantă? Decizia recentă de a autoriza agențiile de informații și Pentagonul să sprijine Ucraina cu date pentru identificarea țintelor din sectorul energetic pe teritoriul rusesc nu este o simplă speculație, ci un semnal clar și al unei noi etape de escaladare. Este o mișcare strategică menită să pună presiune reală pe Kremlin sau doar o reacție de moment, alimentată de frustrarea președintelui american față de încăpățânarea lui Vladimir Putin?
Cine credea că luptele aeriene de tip dogfight sunt de domeniul trecutului s-ar putea înșela foarte mult. La intersecția spațiului rusesc cu cel al NATO se vor vedea tot mai des abilitățile piloților puse la încercare.
Oficiali ucraineni și occidentali au declarat că Rusia a reușit să își modifice tactica de lovire cu rachete balistice pentru a evita apărarea aeriană ucraineană. Numărul de interceptări reușite ale rachetelor Patriot împotriva rachetelor rusești este tot mai redus, deoarece rachetele rusești își schimbă acum tot mai frecvent traiectoria de lovire.
La aproape două decenii de la retragerea să oficială, silueta triunghiulară și inconfundabilă a legendarului avion stealth F-117A Nighthawk reapare pe cer, stârnind un val de speculații. Observarea recentă a două aeronave F-117A zburând în formație cu un avion-cisternă al Forțelor Aeriene ale SUA, în apropiere de granița cu Mexicul, trebuie interpretată doar o nostalgie aviatică sau este un semnal strategic puternic, se întreabă deja comunităţile de analişti militari pe reţelele de socializare.
Olanda confirmă o premieră istorică: un avion de luptă F-35A al Forțelor Aeriene Regale Olandeze (RNLAF) a doborât o dronă rusească de tip Shahed/Gerbera, în timpul incursiunii fără precedent în spațiul aerian polonez din noaptea de 9 spre 10 septembrie 2025. Incidentul, care a determinat Varșovia să invoce Articolul 4 din Tratatul NATO, a pus în lumină rolul crucial al noii generații de avioane de vânătoare în apărarea flancului estic al Alianței.
Achiziția anunțată de România pentru 216 de tancuri noi, împreună cu 76 de derivate, inclusiv tractoare de evacuare, poduri mobile de asalt sau dragoare de mine, intră fulgerător în topul celor mai scumpe programe de înzestrare din istoria Armatei României, umăr la umăr cu F-35, viitoarele avioane de generația a 5-a pentru care țara noastră a optat. Dar ce știm despre viitoarea achiziție de tancuri?
Rusia încearcă cu disperare își consolidează liniile de front cu o nouă tranșă de vehicule blindate BMPT „Terminator”, echipate cu un nou blindaj și sisteme de apărare anti-dronă. Livrarea cestui nou lot de blindate vrea să scoată în evidenţă o aşa-zisă schimbare de strategie a Rusiei, care acum pune mai mult accentul pe supravieţuirea militarilor și tactici de luptă combinate în fața pierderilor masive.
Ungaria va cumpăra 4 miliarde de metri cubi de gaze de la compania franceză Engie între 2028 și 2038. Acordul de furnizare a gazelor a fost semnat la Budapesta de reprezentanții Engie și ai companiei energetice maghiare MVM, chiar dacă Ungaria va continua să cumpere și gaze rusești.
Ameninţarea cu drone nu mai este doar o chestiune legată de vecinătatea cu Rusia, iar zidul anti-drone ar putea fi operaţional în câteva luni, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor Dan, la sosirea la reuniunea Comunităţii Politice Europene.
Grupul rusesc Aeroflot va primi opt aeronave cargo Boeing care au aparținut anterior companiei Volga-Dnepr și intenționează să le folosească ca donatori de piese de schimb pentru propria flotă.
Autoritățile turce au detonat controlat o dronă maritimă ucraineană în Marea Neagră. E vorba de o dronă kamikaze ucraineană de tip Magura, cunoscută pentru lovituri aplicate navelor ruse din Flota rusă a Mării Negre.
Programul de pregătire va avea o durată de până la patru luni şi va putea fi urmat de către cei care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă.
Statele Unite vor furniza Ucrainei informații pe care aceasta le poate folosi pentru a lansa atacuri împotriva infrastructurii energetice din interiorul Rusiei, relatează The Wall Street Journal (WSJ), citând oficiali americani anonimi.
Soldați francezi au urcat la bordul unui petrolier în largul coastei de vest a Franței, afiliat așa-numitei flote din umbră a Rusiei. Agenția franceză de știri BFMTV a relatat că două persoane au fost arestate.
Forțele speciale finlandeze au preluat controlul asupra tancului petrolier rusesc Eagle S după ce acesta, în mod deliberat sau nu, a târât ancora și a secționat un cablu electric crucial subacvatic. A fost prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial când Finlanda a sechestrat o navă străină. Acest incident petrecut în decembrie anul trecut nu a fost un eveniment izolat, ci vârful de aisberg al unei agresiuni mult mai ample.
Presa rusă din 01.10.2025 a semnalat faptul că, în cercurile politice și militare de la Moscova, se discută despre reluarea practicii de acordare a gradului de mareșal unor lideri militari, care s-au distins în timpul unor operațiuni militare importante.
"Sarcofagul" care izolează reactorul 4, distrus în accidentul nuclear din 1986, a rămas fără alimentare electrică.
'Președintele american respectă suveranitatea altor țări, el m-a întrebat doar care este situația - este o diferență importantă, el nu este' ca europenii, 'care sunt mai agresivi decât americanii', a declarat Viktor Orban.
Rusia și-a intensificat atacurile aeriene cu rachete și drone cu rază lungă de acțiune asupra Ucrainei în septembrie. Acest lucru a fost scris astăzi (01.10.2025) de agenția AFP, care a analizat date prezentate de Forțele Aeriene ucrainene.
Pentru Donald Trump, recunoașterea publică și titlurile onorifice par să fie o monedă de schimb la fel de valoroasă ca pacea însăși. Pe măsură ce se apropia anunțul laureatului Premiului Nobel pentru Pace în 2025, președintele american și-a exprimat public și fără echivoc convingerea că prestigiosul premiu ar trebui să îi revină.
