Iranul a lansat către Israel, în jurul orei 23.00 un atac cu peste 200 de drone, rachete balistice şi rachete de croazieră. Atacurile, care au durat aproximativ 5 ore, au fost în mare parte fără succes.
Iranul a lansat către Israel, în jurul orei 23.00 un atac cu peste 200 de drone, rachete balistice şi rachete de croazieră. Atacurile, care au durat aproximativ 5 ore, au fost în mare parte fără succes.
Germania a anunțat că va transfera urgent un alt sistem Patriot în Ucraina.
Sechestrarea navei, despre care presa iraniană a spus că este „legată de Israel”, urmează uciderii de către Israel a liderilor organizației Gardienii Revoluției, în urma atacului asupra consulatului iranian de la Damasc.
Rusia se folosește de o temă sensibilă și anunță din nou prezența militarilor francezi în Ucraina. E a doua oară când se întâmplă, după un fake news anterior demontat rapid. Utilizatorul rus al canalului de propagandă “Cronica militară”, de pe Telegram, a anunțat, pe 12.04.2024, că primii militari francezi au sosit în Ucraina. Potrivit precizărilor sale ar fi vorba despre o unitate a Legiunii străine din Franța.
Sâmbătă, 13 aprilie, comandantul șef al Forțelor Armate Oleksandr Sîrskîi a declarat că situația de pe Frontul de Est s-a înrăutățit semnificativ în ultimele zile.
Șeful Ministerului de Externe ucrainean a discutat cu ministrul Afacerilor Externe al Italiei Antonio Tajani despre sistemele de apărare aeriană pentru Ucraina.
Președintele american Joe Biden a spus că mai devreme sau mai târziu va avea loc un atac iranian asupra Israelului, dar crede că Israelul este capabil să se apere și că Statele Unite îl vor ajuta.
Cehia a identificat deja peste un milion de proiectile de artilerie din întreaga lume care ar putea fi achiziționate pentru Ucraina.
Zeci de rachete au fost lansate în urmă cu puțin timp asupra Israelului din sudul Libanului.
Amenințările unui atac iranian împotriva Israelului sunt considerate "credibile" și "reale", conform declarațiilor unui purtător de cuvânt al Casei Albe.
Laserul DragonFire se anunță un veritabil distrugător de drone, dar britanicii încă lucrează la proiect.
Experții publicației ucrainene Defense Express au ajuns la concluzia că lovitura din 11 aprilie asupra termocentralei Trypilska, prin care a fost distrusă complet una dintre cele mai puternice centrale electrice din Regiunea Kiev, a fost efectuată cu cea mai nouă rachetă de croazieră rusească de tip Kh-69.
Turcia a venit cu un nou plan pentru o reglementare pașnică a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care implică înghețarea războiului și statutul de stat nealiniat.
În după-amiaza zilei de joi, 11.04.2024, trupele ruse au executat noi atacuri cu rachete asupra unor ținte din Harkiv. Acest lucru a fost raportat de o serie de surse ucrainene și ruse, care au citat informații provenite din oraș.
Centrala termoelectrică Trypillia a fost complet distrusă în urma unui atac cu rachete rusești de mare amploare în dimineața zilei de 10-11 aprilie, a precizat Andrii Hota, președintele Consiliului de supraveghere al PJSC Centrenergo, o importantă companie producătoare de energie electrică și termică din centrul și estul Ucrainei, într-un comentariu pentru agenția de presă Interfax-Ucraina. După recentul atac cu rachete lansat de ruși, președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de o apărare antiaeriană puternică și de alt sprijin defensiv, nu de ignorare și discuții îndelungate.
Ucraina are dreptul de a lovi ținte militare legitime în afara Ucrainei pentru a se apăra, o spune secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Jens Stoltenberg.
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a avertizat Iranul să nu atace Israelul de pe teritoriul iranian. În caz contrar, potrivit ministrului israelian al Apărării, Yoav Gallant, va avea loc o "ofensivă decisivă pe teritoriul atacatorului". "Dacă Iranul atacă de pe teritoriul său, Israelul va răspunde și va ataca Iranul", a scris ministrul israelian de externe Katz pe platforma X (fostul Twitter).
Parlamentul ucrainean a adoptat joi un proiect de lege care intensifică mobilizarea în forţele armate. Acest proiect este considerat controversat deoarece nu include un termen de lăsare la vatră pentru militari.
Atacurile rusești din timpul nopții au distrus complet centrala termică Trypilska, situată în afara capitalei ucrainene Kiev, a anunțat agenția de știri Interfax-Ucraina, care a citat un înalt oficial al companiei.
La 9 aprilie 2024, Serviciul ucrainean de informații militare (HUR/GUR) a executat un atac curajos cu dronă asupra unui centru rus de pregătire aviatică din Borisoglebsk, regiunea Voronej. În cadrul acestei operațiuni, confirmată de un reprezentant anonim al GUR, au fost implicate două drone care au vizat facilitatea responsabilă cu pregătirea personalului aeronautic rusesc.
În noaptea și în dimineața zilei de 11.04.2024, trupele ruse au efectuat un nou atac masiv cu drone, bombe de aviație și rachete asupra unor ținte de pe întreg teritoriul Ucrainei, până la granița cu Polonia. Cele mai intense lovituri, au fost înregistrate la obiective din Harkov. Folosind diverse mijloace de distrugere, inclusiv bombe de aviație cu module universale de planare și corecție, Forțele Armate ale Federației Ruse au atacat ținte din localitatea și din Regiunea Harkov.
Ministrul israelian Benny Gantz, membru în cabinetul de război, a afirmat miercuri că gruparea islamistă Hamas a fost "din punct de vedere militar învinsă" în Fâşia Gaza de către armata israeliană, care îşi va continua ofensiva, în special în zona Rafah, relatează Agerpres, care citează AFP.
Guvernul german a raportat despre transferul unui alt lot de ajutor militar către Ucraina.
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Galant, a declarat duminică că retragerea forțelor israeliene din sudul Fâșiei Gaza vine în pregătirea viitoarelor operații, inclusiv a unei operații la Rafah, într-un moment în care potențiala invazie a orașului adiacent graniței cu Egiptul, ultimul refugiu pentru cei care fug de războiul din Gaza, ridică preocupări și tensiuni internaționale.
Peste două treimi dintre tancurile rusești distruse de armata ucraineană în ultimele luni au fost lovite de drone FPV.
Israelul a folosit pentru prima dată un sistem naval de apărare antirachetă și antiaeriană pentru a doborî o dronă care se apropia de la Marea Roșie și care a declanșat sirene în orașul-port Eilat, au anunțat astăzi armata israeliană.
Federația Rusă are, se pare, probleme cu producția prestigioaselor rachete cu rază lungă de acțiune Kh-101 cu bazare aeriană (denumirea NATO AS-23a Kodiak). Defecțiunile au probabil legătură cu sancțiunile impuse de Occident economiei ruse.
Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, speră că până la întâlnirea miniștrilor de externe ai țărilor G7 să devină clar cine poate oferi Ucrainei mijloace suplimentare de apărare antiaeriană.
În timpul asaltului de lângă orașul ucrainean Krasnohorivka, rușii au desfășurat un tanc cu un nou tip de protecție anti-drone. Un material video care prezintă respingerea înaintării blindatelor ruse pe front de către trupele ucrainene a fost postat pe reţele de socializare. Recent, forţele ruse de ocupaţie au mai făcut o nouă încercare de a lua cu asalt pozițiile forţelor ucrainene din anumite zone ale regiunii Donețk.
Două drone au atacat centrul de pregătire pentru aeronautică Borisoglebsk din regiunea Voronej din Rusia în noaptea de 8 spre 9 aprilie. Sursele Ukrainska Pravda din cadrul Serviciului ucrainean de Informații al Apărării (GUR) afirmă că aceasta a fost o operațiune întreprinsă de serviciile de informații ucrainene.