Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grecia ar fi fost de acord să desfășoare o unitate de rachete Patriot în Arabia Saudită
Forțele terestre
Data publicării:
Atena și  Riadul au purtat discuţii despre desfășurarea de rachete antiaeriene Patriot ale Forțelor Aeriene Elene în Arabia Saudită, potrivit Greekherald.com  și E kathimerini.com.

Detaliile tehnice referitoare la transportul rachetelor, desfășurarea, costul și responsabilitatea operațională rămân a fi stabilite pentru încheierea unui acord între cele două state.

Potrivit unor surse, acordul urmărește angajamentele ministerelor de externe al Greciei și Arabiei Saudite, stabilite în urmă cu câteva săptămâni, pentru a îmbunătăţi apărarea aeriană a cel mai mare stat din Peninsula Arabică, având în vedere recentele atacuri cu drone kamikaze împotriva instalațiilor petroliere instalaţii ale gigantului saudit Aramco.

Din câte se pare, această decizie vine ca urmare a presiunilor Washingtonului asupra Atenei pentru a avea o prezență militară mai vizibilă în Golful Persic. Grecia a răspuns de două ori negativ la solicitările anterioare americane de a trimite o fregată pentru a se alătura unei forțe navale în regiune sub conducerea SUA.

Autoritățile elene remarcă faptul că acordul dintre Atena și Riyadh este premergător crizei dintre Washington și Teheran cu privire la asasinarea generalului iranian Qasem Soleimani de către armata americană.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum au ajuns pierderile Abrams la 50% în Ucraina. Un „monstru” în lupta cu alte tancuri, dar ucrainenii au lansat 17 proiectile într-o clădire care a rămas în picioare
Danemarca și Franța accelerează ajutorul pentru Ucraina. Un lot de obuziere Caesar va veni cu un an mai devreme
România are vehicule Dagor mici, dar înarmate până în dinți. De ce noile vehicule ale forțelor speciale române au un nivel minim de protecție
Drone kamikaze fac praf tancuri T-80 și mașini de luptă BMP-3. Ucraina s-a resemnat după demonstrația militară făcută de Coreea de Sud
Premieră în România: Pentru prima dată drone Bayraktar TB2 din dotarea Armatei noastre vor zbura alături de F-16 și alte avioane ale ROAF
Armata va fi dotată cu blindate tucești Cobra II. România a semnat contractul pentru 1.059 de blindate iar o mare parte din ele vor fi produse în țară
Noul tanc VT-4 s-a defectat în timpul unei demonstrații. China iese la bătaie cu tancul pentru export, dar încă nu e pregătită
Armata SUA a utilizat pentru prima dată lansatorul de rachete M270A2 modernizat în cadrul unui exercițiu NATO
Au fost prezentate planurile pentru o fabrică de obuziere K9 ultramodernă în România. Coreenii propun Armatei noastre și Redback, cea mai avansată mașină de luptă
Rusia, cu arme și bagaje în tabăra Hezbollah: Israelienii au găsit în sudul Libanului rachete rusești antitanc Kornet, produse după 2020
Ucrainenii scot artileria grea...la propriu: Obuzierul sovietic 2S7 Pion, cu proiectile americane, adus în Donbas pentru a sparge pozițiile ruse de lângă Torețk
Tancul de luptă principal (MBT) K-2 "Black Panther", testat în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan. Sursa foto: Pagina oficială de Facebook a redacției militare de televiziune Pro Patria.
EXCLUSIV
Coreea plusează prin livrare în timp record. Dacă România alege tancurile K2 Panther ele ar putea ajunge în țară chiar mai repede decât Abrams
Încă un lot de tancuri americane va ajunge în Ucraina: Australia, pregătită să doneze aproape 50 de Abrams din prima generație
Un tanc T-90M distrus de Ucraina, sabotat de ruși încă din fabrică (Foto): Plăcile de armură din blindajul reactiv ERA, înlocuite cu cărămizi
Artileria e regina: Demonstrație de forță în Est, în contextul războilui rus: În România tragerile de luptă vor fi conduse de HIMARS
Polonia se transformă într-un zid de netrecut. Iulia Joja: Dacă aș fi în locul Rusiei eu aș ocoli Polonia. Dar România cum stă?
K9, tunet românesc și american? SUA iau în calcul achiziția de obuziere K9 și vehicule K10, o alegere pe care România a făcut-o deja
Ucraina deja produce mașini de luptă, urmează în regiune România. Numărul imens de blindate Lynx de care Ucraina are nevoie în război
Croația cumpără Leopard și donează Ucrainei blindate sovietice. De ce România nu își permite luxul unui gest similar în cazul bătrânelor T-55, înlocuite cu Abrams
Grecia cumpără 35 de elicoptere UH-60M Black Hawk, același pedigree cu cele achiziționate și de România, dar nu pentru Armată. Ci pentru MAI
Corpul NATO de la Sibiu desfășoară exercițiul „Arcul Carpatic”: U.S. Army participă cu Divizia 1 Cavalerie a Corpului V
Înlocuitorul tancurilor Leopard și Leclerc se naște greu, foarte greu. Noul Eurotank, un proiect major al Franței și Germaniei, din nou în întârziere
Mașini de luptă de ultimă generație produse în România? Avantajul Redback e că va folosi aceeași linie de producție cu K9 care știm cu certitudine că se va face
De la TR-85 la un adevăr dureros: Mai poate produce România tancuri? Viitoarea achiziție de tancuri ar trebui să țină cont și de ce poate să facă industria
De ce sunt nemții atât de liniștiți deși rușii tocmai demontează un tanc Leopard 2A6 pe care l-au capturat în stare perfectă în Ucraina
Câte obuziere franceze Caesar a primit Ucraina și câte au distrus rușii. Procentul distrugerilor Caesar de către „a doua armată a lumii” e de doar 6%
Ucraina urmează să primescă alte 49 de tancuri americane Abrams. Doar că nu SUA sunt furnizorul, deși americanii au peste 10.000 de Abrams
Despre achiziția României de blindate Cobra II. Ce urmează după ce turcii de la Otokar, singurii intrați în competiție, au fost desemnați câștigători
Tanc coreean de luptă K2 Panther, produs de Hyundai Rotem și testat în România. Photo source: Excelența Sa Kap-soo Rim, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Coreea la București
EXCLUSIV
Corespondență din Coreea: Tancuri K2 pentru România. Care este stadiul discuțiilor și când ar putea fi semnat contractul pentru K2
Rusia intenționează să recruteze 133 000 de militari în timpul noii campanii de recrutare organizată în această toamnă

Ştiri Recomandate

„Lupii Nopții” ruși amenință Europa: „Motocicliștii lui Putin” au plantat la granița cu Polonia puieți de alun, aluzie la„arma-minune” a Rusiei
Dacă ați crezut că e „aglomerație” de obuziere de 155 mm, tocmai a mai apărut unul: Nemesis, cel mai nou produs de pe piață țintește înlocuirea unui obuzier consacrat
Trump ar putea participa la discuțiile de la Istanbul, iar Orban pregătește terenul negocierilor: Nimeni nu vrea să recunoască, dar am pierdut războiul din Ucraina
Rușii au început să folosească o nouă rachetă de croazieră pe frontul din Ucraina (Foto/Video): Componente de la companii străine ajung în continuare pe mâna industriei ruse de apărare
Fostul comandant al forţelor armate ucrainene avertizează statele occidentale: Strategiile militare ale NATO, depăşite de provocările pe care le aduce războiul modern
SUA au dat undă verde pentru vânzarea a șase elicoptere Chinook către EAU
Trupe rusești la granița cu Finlanda? Noi imagini din satelit relevă o „activitate tot mai intensă” în locații-cheie aflate în coasta NATO
Contractul pentru noi vehicule de luptă: Programul militar, descris drept o „prioritate” de MApN, are sau nu deja un favorit?
Marea Britanie, îndemnată să-şi mărească arsenalul nuclear pentru a rămâne o putere militară relevantă în faţa Rusiei şi Chinei
Unitatea Occidentului mai primește o lovitură. Liderii europeni cer armistițiu în Ucraina, însă Trump presează pentru negocieri necondiționate, de parcă ar avea o înțelegere secretă cu Putin
Capitularea necondiționată a Germaniei Naziste, o poveste complicată de ruși, în scop propagandistic
Aici s-a ajuns: F-35, în sala de judecată. Un grup de organizații activiste au dat în judecată Marea Britanie pentru că furnizează Israelului piese de F-35
Sabotaj la alt nivel: Serviciile ruse, implicate într-un incendiu masiv care a mistuit un mall din Varșovia. Polonia închide un consulat rus ca răspuns
Trump promite tranzacții de trilioane cu Orientul Mijlociu, însă neglijarea conflictului din Gaza ar putea slăbi influența americană în regiune
Ungaria anulează discuțiile cu Ucraina privind minoritățile naționale. Budapesta, deranjată de acuzațiile de spionaj aduse de Kiev
UE vrea ca industriile de apărare europeană și ucraineană să producă împreună mai mult
Practic nu au știut ce i-a lovit: Primul avion Rafale doborât într-un dogfight a intrat într-o ambuscadă și a fost lovit de o rachetă PL-15 lansată de la mare distanță
România face pași importanți pentru a ține pasul în cel mai tehnologizat domeniu militar: Un adevărat ocean electromagnetic, coloana vertebrală a erei informaționale
De ce au instalat israelienii sisteme de protecție activă în grabă pe tancuri Merkava Mk.3 Astfel de sisteme sunt punctul forte al Israelului
”KGB 2.0”. Kremlinul a adunat cele mai temute structuri de informații rusești pentru a forma o ”unitate anti-Occident”
Profil de candidat: Cine e George Simion. Biografie, implicare civică și AUR
Cel mai scump cadou din istorie: Qatarul îi oferă lui Trump un Boeing 747-8, pe care Președintele SUA dorește să-l transforme temporar în Air Force One
Singurul om care a contat cu adevărat pentru Putin la parada din Piața Roșie. Fără el, Rusia ar fi pierdut demult războiul
Negocieri de pace fără armistițiu prealabil în Ucraina? Mesaj ferm din partea celor mai importanți susținători europeni ai Ucrainei
Polonia are și norocul unor vecini puternici care să o apere. Prima țară care a finalizat programul F-35 deschide umbrelea deasupra Poloniei
Germania copiază modelul României? Bundeswehr nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina
”Frankensam” are de acum un nume: Raven. Sistemul antiaerian folosește rachete ASRAAM, luate de la vechile avioane Tornado
SUA și China, discuții pentru ”dezescaladarea” războiului comercial. Trump: Am convenit asupra Marii Resetări
Corupția rămâne o amenințare internă gravă pentru apărarea Ucrainei
India a acuzat Pakistanul de încălcarea armistițiului. Exploziile și focurile de armă continuă să răsune în Kashmir
Vladimir Putin a propus Ucrainei desfășurarea de negocieri directe de pace la Istanbul
Aliații Ucrainei au obținut sprijinul lui Trump? SUA aprobă transferul de rachete Patriot și rachete de artilerie către Ucraina
pixel