Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iohannis, la consultările cu preşedintele SUA: E nevoie să ne asigurăm că NATO e pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei
Strategica
Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la consultările cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, şi cu ceilalţi lideri ai statelor aliate care fac parte din Formatul Bucureşti (B9), context în care a subliniat necesitatea ca NATO să fie pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, subiectul principal al consultărilor, desfăşurate telefonic, a vizat situaţia îngrijorătoare de securitate în Flancul Estic al NATO şi în regiunea Mării Negre, context în care preşedintele Joseph Biden a prezentat rezultatele discuţiei pe care a avut-o recent cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, precum şi evaluarea sa.

Discuţiile au prilejuit un schimb de opinii cu privire la impactul acţiunilor Rusiei asupra securităţii aliaţilor şi partenerilor din regiune şi coordonarea între statele aliate, arată Preşedinţia, într-un comunicat de presă.

În intervenţia sa, Klaus Iohannis a salutat dialogul în Formatul Bucureşti (B9), fapt ce confirmă valoarea acestui format de consultare şi coordonare între aliaţi, mai ales în contextul actual al provocărilor de securitate din Vecinătatea Estică a Alianţei Nord-Atlantice.

Preşedintele Iohannis a subliniat importanţa informării, coordonării şi consultării aliaţilor în faţa acestor provocări de securitate, evidenţiind că menţinerea unităţii statelor aliate este esenţială în aceste momente.

Şeful statului a reiterat necesitatea consolidării prezenţei avansate a NATO pe Flancul Estic, inclusiv şi mai ales la Marea Neagră, care este de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său.

"Este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei", a arătat preşedintele, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Klaus Iohannis a exprimat şi susţinerea pentru creşterea prezenţei militare a NATO şi, respectiv, a Statelor Unite ale Americii în România şi în zona Mării Negre, ca expresie a solidarităţii aliate şi a Parteneriatului Strategic solid între România şi SUA. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

SUA presează aliații europeni, dar nu le poate întoarce spatele până când UE nu își va construi propria capacitate de apărare  
Să nu mai existe dubii cu privire la interesele Rusiei: Obiectivul imperial al lui Putin blochează pacea în Ucraina
Povestea „Careului de Ași”: Escadrila de distrugătoare a României, de la scufundarea Moscova la evacuarea forțelor române din Crimeea și ce s-a întâmplat cu ea după război
Rușii s-au dus la Istanbul să ceară capitularea Ucrainei nu să negocieze. Moscova a cerut inclusiv retragerea Armatei ucrainene din teritoriile pe care rușii nu le controlează
Ofițer ucrainean: „În 2022 navele de luptă ale Rusiei au ajuns în zona României. Azi sunt în șah”. Câte nave ruse mai sunt în Crimeea ocupată
Generalii americani trag un semnal de alarmă: Un eventual război cu China pentru Taiwan ar putea ajunge direct pe teritoriul SUA
Statele Unite, mesaj pentru aliaţii europeni: "Nu mai avem răbdare" – Se anunță discuții pentru reducerea trupelor desfăşurate în Europa
Rusia accelerează desfășurările de trupe la granița cu statele NATO: Moscova își reface forțele armate la un ritm care depășește estimările anterioare
Fostul prim-ministru al Marii Britanii face acuzaţii dure: Occidentul „nu a avut niciodată curajul” să sprijine ferm Ucraina
Sistemul german IRIS-T în acțiune pe frontul din Ucraina (Foto/Video): 33 de interceptări perfecte înregistrate de o singură unitate a armatei ucrainene
Ucraina lansează strategia „hide & strike” după ce a pierdut 1.000 de blindate în fața dronelor rusești: Vor fi trimise mai puţine tancuri pe linia frontului
Dronele maritime ucrainene: Arma "cât o mașină de luptă" care a făcut ca Marea Neagră să devină un cimitir pentru flota rusă
Blufează Parisul? Franța spune că are trei condiții pentru a disloca avioane Mirage 2000 sau Rafale cu arme nucleare în alte țări
Forțele Armate Ucrainene prezintă versiunea modificată a vechiului sistem antiaerian S-200 (Video). Cu ajutorul său, ucrainenii au doborât un avion de avertizare timpurie Beriev A-50
"America First" cu aliați: De ce este România esențială și devine coloana vertebrală a strategiei SUA la Marea Neagră
Cât de vulnerabili sutem în faţa unei agresiuni militare ruseşti? Oficial NATO: Alianța trebuie să-și schimbe radical capacitățile de război electronic pentru a învinge Rusia
Tancurile Abrams nu vor mai fi „vârf de lance”. SUA schimbă modul în care vor purta războaie: Blindatele americane, deși formidabile ca putere de foc, vulnerabile în conducerea asalturilor
Forțele americane nu pleacă din Europa. Toate calculele arată că pericolul militar rusesc rămâne în continuare foarte mare
Fostul comandant al forţelor armate ucrainene avertizează statele occidentale: Strategiile militare ale NATO, depăşite de provocările pe care le aduce războiul modern
Marea Britanie, îndemnată să-şi mărească arsenalul nuclear pentru a rămâne o putere militară relevantă în faţa Rusiei şi Chinei
Trupe rusești la granița cu Finlanda? Noi imagini din satelit relevă o „activitate tot mai intensă” în locații-cheie aflate în coasta NATO
Unitatea Occidentului mai primește o lovitură. Liderii europeni cer armistițiu în Ucraina, însă Trump presează pentru negocieri necondiționate, de parcă ar avea o înțelegere secretă cu Putin
Trump promite tranzacții de trilioane cu Orientul Mijlociu, însă neglijarea conflictului din Gaza ar putea slăbi influența americană în regiune
Polonia are și norocul unor vecini puternici care să o apere. Prima țară care a finalizat programul F-35 deschide umbrelea deasupra Poloniei
Armata română, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pregătindu-se să treacă Prutul. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Putea România să se oprească la Nistru în 1941? Ziua Victoriei și războiul readus de Rusia în Europa | Istoricul Adrian Niculescu, la Obiectiv EuroAtlnatic
Încă luptăm în cel de-al Doilea Război Mondial pentru fiecare țară are percepții diferite asupra lui. Rusia crede că l-ar fi câștigat și singură
Foto: Ministerul de Externe al Franței via Ambasada Franței la Washington D.C.
EXCLUSIV
Indestructibilitatea de-a lungul secolelor: contribuția Ucrainei în victoria asupra nazismului secolului al XX-lea și a rașizmului din prezent
Demonstrație uimitoare de inovație în război: Lecția pe care Ucraina a predat-o doborând două avioane Su-30SM cu drone
Administrația Trump schimbă tonul față Moscova: Rusia criticată aspru în Consiliul de Securitate al ONU
Josep Borrell, îndemn la ruperea de America lui Trump: Statele Unite nu mai sunt aliatul Europei, ci au devenit un adversar

Ştiri Recomandate

Rușii susțin că au intrat în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, dar Ucraina nu confirmă. Medvedev luat de val are o altă ieșire necontrolată
Cum a fost doborât de fapt avionul Su-35 rus în interiorul Rusiei? Cele trei scenarii posibile, inclusiv o rachetă aer-aer AIM-120 lansată de un F-16
Care a fost factorul decisiv care a adus într-un final „victoria” avioanelor Gripen în fața F-16 Viper, după 10 ani de înfrângeri pe linie
Proteste violente antimigrație în SUA. Într-un gest fără precedent în ultimele decenii Trump a desfășurat Garda Națională într-un stat al SUA
Armata ocupantului rus acționând în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Fota: Dacă rușii vor face o porcărie vor declanșa războiul în următorii 2 ani. Urmează o perioadă critică pentru România și Europa
Trump se abține să critice China pentru ajutorul acordat Rusiei în război. Strategia SUA în relația cu „dragonul” nu are Ucraina ca obiectiv principal
Ucrainenii au testat cu succes o nouă rachetă bailistică direct pe ruși. După un zbor de 300 km, racheta a lovit un punct de comandă rusesc
Greta Thunberg încearcă să intre în Fâșia Gaza
România cumpără răspunsul spaniol la celebrul Humvee american. Valoarea contractului pentru 24 de blindate VAMTAC
Coșmar fără sfârșit pentru aviația militară rusă: Un Su-35, cel mai promovat avion rus, tocmai ce a fost doborât de ucraineni, chiar în interiorul Rusiei
Moscova îl acuză pe Merz că Germania creează condiții pentru o nouă confruntare militară cu Rusia
Fiica lui Kellogg se adresează tatălui său după bombardarea masivă a Ucrainei „E o noapte zgomotoasă la Kiev, tată! Iar sentimentul tuturor e că rușii nu vor pace!”
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Cristi Diaconescu: Rușii mi-au spus direct că vor să ajungă la Gurile Dunării. Ce alt argument mai bun ar fi pentru a sprijini acum Ucraina?
Merz: Unii din liderii politici aflați la conducerea SUA nu înțeleg amploarea cu care se reînarmează Rusia
E război între Elon Musk și Donald Trump. De ce rebeliunea lui Musk ar putea avea consecințe politice mari pentru președintele SUA în 2026
Ucraina a expus vulnerabilitatea mașinii de război ruse iar aliații își iau notițe. Pe front lucrurile sunt clare: Rusia nici măcar nu se pregătește de pace
USIDHR vine în premieră în România, din SUA, și oferă cursuri de formare diplomatică pentru viitorii lideri internaționali
Su-57, pe repede înainte sau „producția record la hectar”: Rusia se laudă că va livra Su-57 către primul său client străin la nici 3 luni de la semnarea contractului
Membri ai forțelor armate germane transportă un sistem de arme Taurus în timpul Expoziției Aerospațiale Internaționale (ILA) din Schoenefeld pe 30 mai 2016. Sursa foto: TOBIAS SCHWARZ via Getty Images.
EXCLUSIV
Europa, vulnerabilă fără umbrela de securitate a SUA: Noi, europenii, nu avem suficiente sisteme de rachete pentru a descuraja singuri Rusia
Apetitul insațiabil al lui Putin pentru război: Chiar dacă luptele din Ucraina s-ar încheia, reînarmarea va rămâne în centrul economiei ruse
Atac masiv asupra aeroportului din Briansk, Rusia (Foto/Video): Rezultatul, explozii puternice și distrugerea aviației de transport militar
Vești bune de peste Atlantic - Merz mulțumit de rezultatele întâlnirii cu Trump
Rușii se răzbună pentru loviturile dronelor ucrainene asupra aerodromurilor: Ucraina a fost supusă celui mai violent atac de la începutul conflictului
Forțele Aeriene ale SUA au testat cu succes noua armă anti-navă QUICKSINK: Să fie aceasta soluţia pentru descurajarea Marinei chineze?
Marea Britanie intenționează să cumpere două unități de armă laser DragonFire în valoare de 240 de milioane de lire sterline
Rușii au ascuns Lebăda Albă de frica ”portavioanelor” pe roți ale Ucrainei: Bombardierul strategic Tu-160, trimis la o bază fără drumuri de acces situată la 500 km de granița cu Statele Unite
Expertul în studii de securitate Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și secretar de stat în MAE
EXCLUSIV
Nu mai e timp de pierdut: Marea Neagră și obiectivele României cu războiul readus de Rusia la ușa noastră | Iulian Fota, la Obiectiv EuroAtlantic
NATO nu se zdruncină. SUA mențin tradiția ocupării funcției de SACEUR și au nominalizat: Cine e gen. Alexus G. Grynkewich, pilot de F-16 și F-22, propunerea SACEUR
Inevitabilul s-a întâmplat: Trump și Musk s-au certat, iar motivul a fost megaproiectul de lege bugetar
Armament pentru viitoarele F-35 ale Germaniei: Rachete americane JSM care vor fi produse în Europa
Rușii au aruncat Su-57 în „luptă” cu F-35 lăsând multă lume cu gura deschisă: Pentru a avea șanse în fața F-35, Rusia ridică ștacheta
pixel