Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MApN: Spitalul mobil ridicat de Armată în Otopeni va fi operaţional în 5-6 zile
Forțele terestre
Data publicării:
Complexul medical mobil din curtea Institutului "Ana Aslan" ridicat de Armata Română în Otopeni va fi operaţional administrativ în 5 - 6 zile, după care va fi certificat şi autorizat pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii de COVID-19, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), Oliver Anghel.
Sursa Foto: Libertatea.ro
Sursa Foto: Libertatea.ro

,,Practic va fi un campus militar - facilitatea medicală mobilă de tip ROL 2 şi o tabără de corturi. Capacitatea va fi stabilită în funcţie de cazuistică. În această facilitate medicală vor fi tratate cazurile uşoare şi medii COVID-19. În cadrul acestei unităţi medicale vor lucra specialişti de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Carol Davila' din Bucureşti, acesta având şi rolul de a pregăti cadre medicale care vor deservi această facilitate", a explicat Anghel, presei.

El a precizat că acest campus medical cuprinde peste 35 de containere şi peste 30 de corturi, în acestea din urmă urmând să fie plasate persoanele care trebuie să stea în izolare sau carantină. Modul în care vor fi direcţionaţi pacienţii către acest spital va fi stabilit de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, potrivit Agerpres.

Complexul medical este ridicat de către militari ai Batalionului 96 Geniu, a menţionat Oliver Anghel.

Conform MApN, formaţiunea medicală de tip ROL 2 cuprinde, printre altele, unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare.

Formaţiunea medicală de nivel ROL 2 a MApN a mai funcţionat ca secţie externă de boli infecţioase la combaterea virusului Ebola şi a fost parte componentă a exerciţiilor NATO "Saber Guardian 19" şi "Vigorous Warrior 19" - cel mai mare exerciţiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianţa Nord-Atlantică, care s-au desfăşurat anul trecut în România.

Din cadrul MApN, activitatea este sprijinită de Direcţia medicală, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila", Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forţelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit şi Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucrainenii scot artileria grea...la propriu: Obuzierul sovietic 2S7 Pion, cu proiectile americane, adus în Donbas pentru a sparge pozițiile ruse de lângă Torețk
Tancul de luptă principal (MBT) K-2 "Black Panther", testat în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan. Sursa foto: Pagina oficială de Facebook a redacției militare de televiziune Pro Patria.
EXCLUSIV
Coreea plusează prin livrare în timp record. Dacă România alege tancurile K2 Panther ele ar putea ajunge în țară chiar mai repede decât Abrams
Încă un lot de tancuri americane va ajunge în Ucraina: Australia, pregătită să doneze aproape 50 de Abrams din prima generație
Un tanc T-90M distrus de Ucraina, sabotat de ruși încă din fabrică (Foto): Plăcile de armură din blindajul reactiv ERA, înlocuite cu cărămizi
Artileria e regina: Demonstrație de forță în Est, în contextul războilui rus: În România tragerile de luptă vor fi conduse de HIMARS
Polonia se transformă într-un zid de netrecut. Iulia Joja: Dacă aș fi în locul Rusiei eu aș ocoli Polonia. Dar România cum stă?
K9, tunet românesc și american? SUA iau în calcul achiziția de obuziere K9 și vehicule K10, o alegere pe care România a făcut-o deja
Ucraina deja produce mașini de luptă, urmează în regiune România. Numărul imens de blindate Lynx de care Ucraina are nevoie în război
Croația cumpără Leopard și donează Ucrainei blindate sovietice. De ce România nu își permite luxul unui gest similar în cazul bătrânelor T-55, înlocuite cu Abrams
Grecia cumpără 35 de elicoptere UH-60M Black Hawk, același pedigree cu cele achiziționate și de România, dar nu pentru Armată. Ci pentru MAI
Corpul NATO de la Sibiu desfășoară exercițiul „Arcul Carpatic”: U.S. Army participă cu Divizia 1 Cavalerie a Corpului V
Înlocuitorul tancurilor Leopard și Leclerc se naște greu, foarte greu. Noul Eurotank, un proiect major al Franței și Germaniei, din nou în întârziere
Mașini de luptă de ultimă generație produse în România? Avantajul Redback e că va folosi aceeași linie de producție cu K9 care știm cu certitudine că se va face
De la TR-85 la un adevăr dureros: Mai poate produce România tancuri? Viitoarea achiziție de tancuri ar trebui să țină cont și de ce poate să facă industria
De ce sunt nemții atât de liniștiți deși rușii tocmai demontează un tanc Leopard 2A6 pe care l-au capturat în stare perfectă în Ucraina
Câte obuziere franceze Caesar a primit Ucraina și câte au distrus rușii. Procentul distrugerilor Caesar de către „a doua armată a lumii” e de doar 6%
Ucraina urmează să primescă alte 49 de tancuri americane Abrams. Doar că nu SUA sunt furnizorul, deși americanii au peste 10.000 de Abrams
Despre achiziția României de blindate Cobra II. Ce urmează după ce turcii de la Otokar, singurii intrați în competiție, au fost desemnați câștigători
Tanc coreean de luptă K2 Panther, produs de Hyundai Rotem și testat în România. Photo source: Excelența Sa Kap-soo Rim, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Coreea la București
EXCLUSIV
Corespondență din Coreea: Tancuri K2 pentru România. Care este stadiul discuțiilor și când ar putea fi semnat contractul pentru K2
Rusia intenționează să recruteze 133 000 de militari în timpul noii campanii de recrutare organizată în această toamnă
Marocul intră în rândul producătorilor de vehicule de luptă blindate
Bătălie majoră în direcția Kupiansk (Video). Un batalion ucrainean de drone respinge un atac rus cu 50 de blindate și tancuri. Rușii riscă tot mai mult
România devine singurul producător din Europa de muniție pentru tancuri Abrams. Trei fabrici vor produce muniție de 120 mm
Germanii de la Rheinmetall au dezvăluit tancul de luptă modernizat al Marii Britanii. Challenger 3 va face parte din coloana vertebrală a Armatei britanice
„Sicriul de oțel” din Ucraina. Ce tanc al Rusiei a înregistrat cele mai mari pierderi fiind modelul cel mai vulnerabil în război
Prin România nu se trece: SUA trimit în România noi echipamente și un contingent de forțe speciale, unitatea de elită a Armatei americane
În așteptarea elicopterelor pentru Armată. Dacă România alege Black Hawk, aici ar putea fi ridicat primul centru european de pregătire, pe modelul F-16
Obuzierele K9 ale României, la Petrești pe urmele camioanelor Iveco? O posibilă variantă pentru offset în programul K9 Tunetul
Pentru a evita un nou val de mobilizare, Vladimir Putin a crescut din pix efectivele armatei cu încă 180.000 de militari
Serbia va reintroduce serviciul militar obligatoriu din 2025. Cum justifică Belgradul acesta decizie?

Ştiri Recomandate

Sistemul Patriot pe care îl vom achiziționa costă mai puțin decât a anunțat SUA. România confirmă că el va fi achitat de state aliate
„Invazie iminentă” a unei puteri nucleare asupra alteia în următoarele 48 de ore. SUA, îngrijorate că războiul indiano-pakistanez din munți va escalada
SUA amenință din nou că vor înceta să medieze dacă Rusia și Ucraina nu fac „propuneri concrete”
Marea Britanie, în faţa unui scenariu de război: Apărarea sa antiaeriană nu poate rezista unui atac masiv cu 160 de rachete
Țară mică cu inima mare, Letonia alimentează constant fluxul de drone spre Ucraina. Kievul apreciază, dar încurajează susținerea producției direct în Ucraina
Kim Jong Un a ordonat accelerarea înarmării nucleare a Marinei Coreei de Nord
Singurul submarin rusesc din Marea Mediterană a părăsit regiunea, confirmând ineficiența operațională a Forțelor Navale ruse în această zonă
Un tanc Leopard în timpul unui exercițiu militar NATO în Korzeniewo, nordul Poloniei. Sursa foto: Wojtek Radwanski/Getty Images.
EXCLUSIV
NATO se luptă să se reconstruiască într-o lume tot mai plină de amenințări: Statele europene trebuie să depăşească bariera birocratică şi să treacă la reînarmare
Statele Unite nu au aprobat încă transferul tancurilor Abrams australiene către Ucraina: Decizia este pe masa administraţiei Trump
Turcia şi Spania se alătură Inițiativei celor Trei Mări, din care şi România face parte, ca parteneri strategici
E timpul să actualizăm parcul blindat. Europa începe dezvoltarea tancului de generația 5 a. În paralel, o companie franco-germană va gestiona proiectul Eurotank
Rusia se pregătește să ”elibereze” teritorii NATO: Armata rusă extinde baze militare la frontiera scandinavă și stochează aproape toată producția de tancuri T-90M
Pentru pe scenariu militar se pregătesc Statele Unite? O desfășurare permanentă a avioanelor F-35A în Coreea de Sud, luată în considere de U.S. Air Force
Nevoia de progres științific depășește toanele politice. O companie din Canada va dezvolta pentru aviația militară a SUA tehnologii cuantice de ultimă oră
Eșecul M10 Booker: Cum a ajuns SUA să construiască un tanc de care nu are nevoie. M10 trebuia să fie parașutabil, dar acum Armata îl refuză
Vine un sistem Patriot în cea mai modernă versiune în locul celui donat Ucrainei. SUA au aprobat vânzarea către România, dar plata o vor face trei aliați
Locomotiva militară a Europei? Berlinul cere UE activarea clauzei de urgență pentru a crește cheltuielile de apărare contra Rusiei
USS Truman continuă seria de ghinioane: Un F/A-18 Super Hornet și echipamentul de tractare au căzut peste bord, după ce portavionul a făcut o manevră bruscă
Zelenski: Armistițiul propus de Putin pentru ca Rusia să celebreze Ziua Victoriei e o formă de manipulare
Atac cu drone în Ucraina, lângă frontiera cu România. Două F-16 și două Eurofighter au fost ridicate în aer
Pakistanul avertizează asupra unei posibile incursiuni militare indiene, pe fondul tensiunilor crescânde
Liberalii conduși de prim-ministrul Carney câștigă în Canada, arată sondajele
Ion Bazac, decorat cu titlul de Cavaler de Gran Croce de către Ambasada Italiei în România
,,A NATO Mare Nostrum” - De ce Rusia este tot mai interesată să-şi proiecteze puterea în Marea Baltică?
Aviația ucraineană distruge un centru rusesc de control al dronelor FPV (Video): Atacul a fost efectuat de un MiG-29, echipat cu două bombe ghidate AASM HAMMER
Franța și India semnează cel mai mare acord militar încheiat între cele două țări. Obiectivul principal: Rafale M
Restabilirea de către SUA a poziției de lider militar în faţa Chinei are un preţ: Congresul SUA propune o investiție masivă de 150 de miliarde de dolari în domeniul apărării
Rusia așteaptă un semnal din Ucraina cu privire la negocierile directe: “Moscova este gata să negocieze cu Kievul fără condiții prealabile”
Costurile de dezvoltare pentru avionul de luptă F-47 cresc cu 400 de milioane de dolari: Ce reprezintă cu adevărat programul NGAD pentru SUA?
Putin ordonă încetarea focului între 8 și 10 mai, cu prilejul Zilei Victoriei
„Probabil a bătut toate recordurile” - Un sistem NASAMS a doborât 11 rachete de croazieră rusești în mai puțin de 2 minute, afirmă Forțele Aeriene Ucrainene (Video)
pixel