Ministrul german al Apărării: Trupele germane din Irak nu au mandat să acţioneze sub umbrela NATO
Trupele germane desfăşurate în Irak au un ''mandat clar'' din partea parlamentului de la Berlin de a acţiona ca misiune naţională şi nu sub umbrela NATO, a declarat miercuri ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, potrivit agenţiei EFE.
Ea a făcut această declaraţie la sosirea la reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO, care a început la Bruxelles. Unul dintre subiectele luate în discuţie este modul în care Alianţa va răspunde solicitării preşedintelui american Donald Trump ca aceasta să se implice mai mult în Orientul Mijlociu în lupta împotriva terorismului internaţional. Concret, s-a discutat posibilitatea ca efectivele coaliţiei internaţionale conduse de SUA sub mandat ONU să treacă sub comanda NATO.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat deja că NATO va prelua o parte a activităţilor de instruire efectuate în Irak de misiunea condusă de SUA.
Alianţa are desfăşurată în Irak propria sa misiune de instruire a forţelor de securitate irakiene şi, în opinia Washingtonului, aceste eforturi se suprapun cu cele ale coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.
Or, Kramp-Karrenbauer a transmis clar că trupele germane vor acţiona în Irak doar ca misiune naţională. Totuşi, ea a adăugat că vineri, în timpul Conferinţei pentru Securitate de la Munchen, reprezentanţii ''statelor nucleare'' ale coaliţiei anti-jihadiste se vor reuni pentru a analiza situaţia.
Dar în orice caz, a ţinut să menţioneze titulara portofoliului german al apărării, continuarea misiunii trupelor germane în Irak va depinde de ''dezbaterea internă'' din această ţară cu privire la prezenţa trupelor străine pe teritoriul ei şi se va face numai la ''invitaţia'' Bagdadului. ''Acum avem un mandat clar, tot restul depinde de dezbaterea internă'' din Irak, a concluzionat Annegret Kramp-Karrenbauer.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News