Ministrul Apărării al Canadei, Anita Anand , a publicat pe rețeaua de socializare Twitter o fotografie cu primul tanc Leopard 2 pe care Canada l-a trimis în Ucraina.
Tancul a sosit în Polonia luni dimineață devreme.
„Vom începe în curând să antrenăm soldați ucraineni, astfel încât să-l poată folosi”, a spus Anand.
Norvegienii vor trimite ucrainenilor încă 6 miliarde de euro în 5 ani
Premierul norvegian, Jonas Gahr Støre, a anunțat că țara sa va încerca să trimită Ucrainei aproximativ 6,1 miliarde de euro în următorii 5 ani. Jumătate din ajutorul din 2023 va finanța nevoile militare ale Kievului, în timp ce restul va merge către nevoi umanitare, deși această împărțire s-ar putea schimba în următorii ani, a spus el.
Anunțul vine în momentul în care guvernul lui Støre a fost supus presiunilor pentru a crește ajutorul pentru Ucraina, mai ales după ce țara a câștigat miliarde din venituri suplimentare din petrol și gaze de la războiul rusesc.
Veniturile din petrol și gaze ale acestei țări scandinave bogate au crescut la niveluri record în ultimele 12 luni, deoarece prețurile energiei s-au triplat după ce invazia Rusiei în Ucraina și Norvegia a înlocuit Rusia ca cel mai mare furnizor de gaze naturale din Europa.
Støre a respins anterior orice sugestie că țara a profitat de pe urma războiului. „Este o idee pe care o resping categoric”, a spus Støre săptămâna trecută, adăugând că în zilele următoare va fi anunțat un „pachet de asistență multianual”.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News