Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Propaganda rusă îşi dă arama pe faţă. Moscova cere bani Washingtonului pentru „ajutorul medical” inutil
Propagandă/Dezinformare
Data actualizării:
Data publicării:
De la începutul pandemiei de COVID-19 şi până astăzi am fost martorii, dar mai ales ţintele, unui război informaţional şi al unor campanii de propagandă orchestrate de Rusia. Cu toate acestea, Moscova ne arată că nu greşim cu ceea ce susţinem, dovadă stă faptul că Rusia a cerut Statelor Unite aproape 660.000 de dolari pentru zborul său cu echipamente medicale de luna trecută, pe care tot ea l-a prezentat ca ’’ajutor umanitar”, dar dovedit de mass-media americană ca fiind inutil.
Imagini din timpul transportului cu echipamente medical din Rusia către Statele Unite, sursă foto: Twitter
Imagini din timpul transportului cu echipamente medical din Rusia către Statele Unite, sursă foto: Twitter

Moscova a pornit maşinăria de propagandă şi a început atacul asupra ţărilor occidentale, dar mai ales împotriva Statelor Unite, împotriva NATO şi nu în ultimul rând împotriva Uniunii Europene. Rusia a început prin a lansa dezinformări cu privire la coronavirus.

 

Propaganda rusă: COVID-19, armă din laboratoarele NATO

 

Astfel, experții de la compania cehă Semantic Visions, care se ocupă cu analiza de date, au arătat într-un raport că Zvezda, postul propagandistic de televiziune al Ministerului rus al Apărării, a publicat pe 20 ianuarie un articol în care „acuză SUA că a produs Covid-19 ca armă biologică".

EU vs. Disinformation, platforma creată de experții în comunicare strategică ai Serviciului European de Acțiune Externă al UE, a publicat la 26 martie un raport intitulat Disinformation Can Kill , prin care atrăgea atenţia asupra informaţiilor false răspândite de Kremlin, precizând că, pe 22 ianuarie, și Sputnik, trustul de presă finanțat de Kremlin, a sugerat că virusul ar proveni dintr-un laborator biologic al NATO sau al SUA.

Canalele de dezinformare rusești nu doar că au lansat propriile teorii ale conspirației, pe tema coronavirusului, dar le-au și amplificat pe cele care au provenit din alte părți, mai arată raportul Semantic Visions. „O asemenea abordare duală de răspândire a dezinformării corespunde cu strategia Rusiei de a purta războiul informațional. Prin crearea unui cocktail Molotov de dezinformare, prin amestecarea mai multor mesaje contradictorii, Rusia caută să îi facă pe oameni confuzi, să le submineze încrederea în guvernele lor și astfel să impună haosul asupra democrațiilor occidentale", consideră experții de la Semantic Visions.

Această campanie rusă a amintit de tentativele KGB-ului din timpul Războiului Rece de a acredita ideea că HIV este o invenţie a cercetătorilor americani. Atunci că şi acum, scopul Rusiei a fost acela de a semăna discordie şi de a slăbi din interior instituţiile din SUA şi de a crea un sentiment de neîncredere în rândul statelor din cadrul NATO.

 

Tactica „bunului samaritean”

 

Dar, până aici cu dezinformarea! În timp ce mass-media rusă îşi făcea bine treaba, Kremlinul a deci să mai de o lovitură, aruncând în joc cartea ''bunului samaritean''- tactică de soft power a Rusiei – care sare în sprijinul celor mai puternic afectaţi de pandemia COVID-19. Rusia a început, dincolo de graniţele sale, să exploateze pandemia şi să transforme toată acesta situaţie critică în avantaje geopolitice. Astfel, Moscova a început prin a-şi construi imaginea de ''bun samaritean'' pe 22 martie când a început expedierea primelor echipamente medicale către Italia, cei drept în urma unei discuţii pe care preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a avut-o cu premierul Italiei, Giuseppe Conte.

Dar miza avea să devină mult mai mare. Atfel, ofensiva ''fermecatoare'' a Moscovei a continuat la 1 aprilie, după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a avut o discuţie telefonică cu omologul sau rus Vladimir Putin, în cadrul căreia s-a căzut de comun acord ca Rusia să trimită o aeronavă militară cu echipamente medicale în Statele Unite.

La momentul respective, purtătorul de cuvânt al Departamentului, Morgan Ortagus, a menționat că, în urma convorbirii telefonice (30 martie 2020) dintre Donald Trump și Vladimir Putin, Statele Unite au fost de acord să achiziționeze din Rusia articole medicale necesare, inclusiv ventilatoare și echipamente de protecție personală. În trecut, ambele țări și-au oferit reciproc asistență umanitară în perioade de criză și o vor face din nou pe viitor, a susținut Morgan Ortagus.

La 30 martie, Donald Trump a declarat că Rusia a trimis un avion care transporta echipamente de protecție și echipamente medicale pentru a ajuta Washingtonul să lupte împotriva pandemiei COVID-19.

 

Kremlinul a mințit. SUA au plătit ajutorul medical

 

După ce Donald Trump, a avut o discuţia telefonică cu omologul sau rus Vladimir Putin, a urmat valul de minciuni, dar nu prin intermediul presei, ci prin vocea purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a mințit când a spus ,,Rusia a oferit ajutor medical și asistență Statelor Unite'', deoarece Washingtonul a cumpărat mai multe echipamente medicale, astfel încât atunci când cumperi ceva cu greu se poate numi ajutor, în cazul de față în niciun caz ''ajutor umanitar". ,,Trump a acceptat cu recunoştinţă ajutorul umanitar'', a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

,,Este important să subliniem că oferind un ajutor colegilor săi americani, preşedintele rus Vladimir Putin presupune că atunci când fabricanţii americani de echipamente şi de material medical îşi vor fi crescut producţia vor face la fel dacă este necesar", a mai precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

 

Rusia cere Statelor Unite suma de 660.000 de dolari pentru „ajutorul medical" care se dovedeşte a fi inutil


Potrivit ABC News, Rusia cere Statelor Unite aproape 660.000 de dolari pentru zborul său cu echipamente medicale de luna trecută. „Ajutorul umanitar", după cum a fost descris de Dmitri Peskov, a inclus mii de echipamente medicale care nu sunt folosite în mod normal de spitale, cum ar fi măști de gaze și mănuși de menaj.

Importantul ''ajutor umanitar'' a mai inclus 45 de ventilatoare care nu puteanu fi utlizate imediat din cauza unor probleme de natură tehnică, potrivit declarațiilor a doi oficiali americani, citaţi de ABC News. Nu a fost imediat evident cât de utilă va fi încărcătura livrată la 1 aprilie pentru spitalele din apropierea aeroportului internațional John F. Kennedy din New York. Guvernul federal a anunțat că a transferat loturile de echipamente autorităților din New York și New Jersey, însă acestea nu au precizat dacă echipamentele au fost puse la dispoziția personalului medical sau au rămas în depozitare.

Cu toate acestea, jurnaliştii de la ABC News se întreabă dacă nu cumva detaliile și prețul transportului, care nu au fost divulgate anterior, pun la îndoială descrierile oferite de Kremlin și președintele Donald Trump, nu au servit în principal unei lovituri de imagine pentru Rusia, cunoscută serviciilor de informații americane pentru purtarea de campanii de dezinformare.

Ministerul de externe rus a declarat că Kremlinul a acoperit jumătate din costul încărcăturii urmând că Statele Unite să plătească a doua jumătate.

Toate acestea ne sunt suficente pentru a putea trace o concluzie. Mass-media din Statele Unite vine la aproximativ o lună după cea italiana (La Stampa, un ziar italian, a precizat, la sfârşitul lunii martie, că 80% din ajutorul umanitar al Rusiei este absolut inutil sau de o însemnătate mică în lupta cu coronavirusul în Italia) şi prezintă dovezi incriminatorii cu privire la „ajutorul umanitar" oferit de Moscova, acesta fiind mai mult inutil, iar în spatele ''gestului de bunăvoinţă'' a fost tot timpul o campanie de propagandă prin care s-a dorit conturarea imaginii că Washingtonul este slab și nu poate face față unei situaţii de criză apărute pe plan intern.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Presiunile Rusiei nu se opresc doar la România: Serviciul rus de spionaj SVR atacă și Marea Britanie, acuzată inclusiv pentru ambele Războaie Mondiale
În Rusia sprijinirea Ucrainei provoacă frisoane. Rușii spun că România se pregătește să intre în „efectul Concorde” în Ucraina
Curg laudele la adresa lui Trump: După Kremlin, a venit rândul și lui Lukașenko să-l felicite pe noul președinte american pentru abordarea sa față de Ucraina
Atac fără precedent al serviciilor ruse la adresa României, pe care o acuză că este controlată de UE. Ministerul român de externe reacționează
Călin Georgescu a declarat că susține un referendum pentru ieșirea României din UE și NATO. Toate mesajele propagandei ruse, bifate de Georgescu
Câtă dreptate are JD Vance privind alegerile din România și cum răspundem celor două Românii care îl susțin pe candidatul Georgescu
Arctica, ocean rusesc? Dacă Trump vrea Groenlanda, noi vrem Arctica. Aliatul lui Putin propune rusificarea numelor
Încă o armă aruncată în luptă de Rusia pentru destabilizarea Moldovei: Cine sunt pro-europenii care iau lumină de la Moscova
MAE ucrainean îl desființează pe Călin Georgescu care a vorbit despre dezmembrarea Ucrainei: Tezele indică dependența de stăpânii săi din Rusia
În Rusia se rescrie istoria: Noile manuale prezintă invadarea Ucrainei drept „necesară” pentru supraviețuirea Federației, Occidentul urmărind dezmembrarea Rusiei
Dezinformare privind zborul unei ”drone” deasupra Galațiului. MApN: E vorba despre o aeronavă de tip ultra-ușor
Cum să aprinzi butoiul cu pulbere al Europei: ”Dacă SUA pot revendica Groenlanda, ne putem uni și noi cu Serbia”
Steagul militar rusesc, ridicat în România la protestele pro-Georgescu
Rușilor nu le-a dispărut apetitul propagandist de intimidare: Când nu pot mai mult, sperie Moldova că nu mai are viitor
Avioane britanice Eurofighter Typhoon, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din România. Foto: Royal Air Force
EXCLUSIV
O ofensivă a SUA de la Kogălniceanu în teritoriile Rusiei nu e posibilă nici într-un scenariu de Spielberg. Georgescu e la al doilea delir major în doar câteva zile
Cum a preluat Elon Musk un fake news grosolan despre România și care e de fapt adevăratul motiv al derapajului lui Musk către extrema dreaptă
„Armata obligatorie”, un subiect parte a războiului hibrid. Tîlvăr: Au fost folosite imagini cu armament pe care România nu îl are în dotare cu mesajul că „intrăm în război”
Ce face propaganda rusă de sărbători? Filme în care Moș Gerilă doboară cu o rachetă sania lui Moș Crăciun (Video)
Fălcoi, după audierea lui Gabriel Vlase: SIE a avut din 2023 informații despre manipularea alegerilor iar ele au fost trimise decidenților
Cum funcționează suveica rusă: Dezinformări în cascadă despre proiectele de lege privind spaţiul aerian al României. ”E fals”, avertizează MApN
Medvedev confirmă îngrijorările europenilor. Rusia nu se va opri aici: Metoda anexării regiunilor ucrainene poate fi repetată
Armata României, defilând în timpul paradei militare cu ocazia Zilei Naționale. Foto: Forțele Terestre Române
EXCLUSIV
România nu intră în război
Antony Blinken acuză Rusia că a influențat alegerile din România printr-un efort ”de amploare și bine finanțat”
”Mașină de scris automată la penețeu”. Autoritățile georgiene - declarații pro-UE, fapte pro-Moscova. Pe scenariul mineriadelor, perchezițiile la sediile opoziției găsesc ”echipament pentru revolte”
Încă o țară din fostul bloc comunist avertizează: Rusia este în spatele a o sută de incidente în Europa
Fără precedent: Iohannis desecretizează rapoartele SRI și SIE: România, percepută de Rusia ca inamic. Operațiunea de creștere a lui Călin Georgescu
TikTok recunoaște că a eliminat zeci de conturi abia la cinci zile după primul tur al prezidențialelor din România
România, teren de testare. Viktor Orban: ”Tragem concluziile pentru a preveni astfel de probleme electorale în Ungaria"
Victorii-record ”la hectar”: Comandanții ruși inventează succese pe front. Minciuna a ieșit la iveală atunci când superiorii au vrut să viziteze teritoriul cucerit
Recuzita de film devine echipament militar în prima linie a frontului din Ucraina: Casa de producție Mosfilm, un instrument al propagandei ruse, oferă militarilor ruşi tancuri T-55 și PT-76

Ştiri Recomandate

Sistemele S-400 înapoi la Rusia? În ce constă planul Turciei de a recâştiga accesul la avioanele F-35
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Nu poate conduce la nesfârșit Belarusul: Lukașenko a vorbit din nou despre retragerea de la putere
Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
Rușii au lovit pentru prima dată o țintă la 800 km cu noul sistem de rachete Iskander 1000. Timpul de avertizare e de 5 minute, mult mai mic decât în cazul hipersonicelor Kinjal
Armata spaniolă anunță o achiziție-record: 100 de elicoptere militare Airbus vor intra în dotarea tuturor categoriilor de forțe
Schimb de replici între Polonia și Ungaria: Înțelegem că dacă Armatele ruse invadează Europa, maghiarii vor lupta alături de Rusia
Rusia primește o nouă lovitură puternică, de data aceasta în Crimeea (FOTO): Printre țintele atinse se numără un MiG-31 complet înarmat
Mutare strategică: Norvegia cumpără rachete sovietice S-300 și muniție F-16 pentru înarmarea Ucrainei
Asta înseamnă frontieră comună cu Rusia: Trei grăniceri ruși s-au plimbat pe teritoriul NATO și au rămas în Estonia timp de 20 de minute
Salt tehnologic în Armata poloneză: Roboții tereștri intră oficial în prima linie. Ce pot face vehiculele „Goblin” și „Gnom”
Submarine B-271 Kolpino, Black Sea Fleet (photo by Andrey Brichevsky, 28 October 2019).
EXCLUSIV
Au apărut dovezile: Vopseaua trădează victima. Submarinul lovit de ucraineni e de fapt B-271 „Kolpino”, cel mai modern „ucigaș tăcut” al Flotei ruse din Marea Neagra
Taiwanul cotizează pentru propria securitate: Aproape 8 mii de rachete HIMARS, zeci de obuziere, drone - contracte în valoare de 11 miliarde
Generalul ucrainean Zalujnîi avertizează: Pericol de război civil în Ucraina. Milioanele de veterani, marea provocare post-conflict
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Polonia securizează licența pentru tancul K2 „Pantera Neagră”. Lecția de 6,5 miliarde de dolari pentru ambițiile blindate ale României
Arabia Saudită lansează prima navă de luptă, construită după modelul navelor americane Freedom-class LCS
Încep să curgă primele contracte finanțate prin SAFE: Un stat din fosta Iugoslavie va achiziționa 420 de camioane militare Tatra
Rusia anunță că a bombardat în premieră sudul Ucrainei cu bombe de aviație FAB lansate de Su-34, pentru a o „decupla” de România
Congresul SUA aprobă 900 de miliarde de dolari pentru apărare și stabilește un număr minim de militari americani staționați în Europa
Patriot se adaptează rachetelor hipersonice ruse Kinjal și va putea „trage peste umăr”. Patriot va angaja ținte care au trecut deja de el
"Oreshnik va fi dat în folosință până la sfârșitul anului”, anunță Putin. Oreshnik folosit ca intimidare pentru europeni
Zero din 10: Nu a fost livrat niciun IAR-99 Șoim la mai bine de un an de când toate trebuiau livrate. Avioane Craiova riscă penalități record de 30 de milioane de euro
Patriot, IRIS-T sau rachete pentru F-16, promise de europeni. Formatul Ramstein, sprijin concret pentru Ucraina
Marea Britanie confirmă planurile pentru un sistem integrat de apărare aeriană de tip „Iron Dome”, avertizând asupra pericolului reprezentat de rachetele Rusiei
Serbia așteaptă clarificări de la ruși: Un oficial al companiei de armament Yugoimport a murit la Moscova, în condiții suspecte
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
pixel