Şeful agenţiei de informaţii MI6: Agenţiile chineze de informaţii organizează operaţiuni de spionaj împotriva Regatului Unit
Şeful agenţiei britanice de informaţii MI6, Richard Moore, a declarat marţi că regimul chinez reprezintă o „provocare serioasă” pentru pacea globală şi a devenit „cea mai mare prioritate” pentru organizaţia sa.
Vorbind la Institutul Internaţional de Studii Strategice (IISS) din Londra, şeful MI6 Richard Moore a enumerat China, Rusia, Iran şi terorismul internaţional drept „Cele patru mari” priorităţi ale comunităţii de informaţii occidentale, dar a subliniat că „adaptarea la o lume afectată de ascensiunea Chinei este cea mai mare prioritate pentru MI6.”
Moore a mai spus că „nu există nicio îndoială” că preluarea de către talibani a Afganistanului nu doar a ridicat moralul teroriştilor la nivel global, ci a încurajat şi regimuri precum China, Rusia şi Iran.
Moore a avertizat că agenţiile de spionaj chineze sunt „foarte capabile” şi organizează operaţiuni de spionaj „la scara largă” împotriva Regatului Unit şi a aliaţilor săi.
„Acest lucru include vizarea celor care lucrează în guvern, în industrii sau în cercetare de interes deosebit pentru statul chinez. De asemenea, monitorizează şi încearcă să exercite o influentă nejustificată asupra diasporei chineze'',a spus Moore, potrivit Epoch Times.
Moore a spus că ofiţerii chinezi de informaţii caută să exploateze „natura deschisă” a societăţilor occidentale, iar regimul chinez a încercat să „distorsioneze discursul public şi luarea deciziilor politice pe tot globul”.
Şeful serviciilor de informaţii a marii Britanii a mai subliniat că asertivitatea tot mai mare a Chinei – în special „dorinţa sa de a rezolva problema Taiwanului” – ameninţă pacea globală şi ar putea duce la conflicte.
„Partidul Comunist Chinez favorizează din ce în ce mai mult acţiunile decisive din motive de securitate naţională”, a spus el. „Zilele lui Deng Xiaoping care se ghida după dictonul 'ascunde-ţi puterea, aşteptă să-ţi vină timpul' s-au încheiat de mult.”
„Beijing-ul crede în propria propagandă despre fragilitatea societăţii occidentale şi subestimează hotărârea Washington-ului. Riscul de calcul greşit al Chinei din cauza excesului de încredere este real”, susţine Richard Moore.
Moore a menţionat că Beijingul a eliminat drepturile şi libertăţile individuale în Hong Kong în numele securităţii naţionale, iar statul său de supraveghere a comis abuzuri pe scară largă a drepturilor omului, inclusiv detenţia arbitrară a aproximativ 1 milion de musulmani uiguri.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News