Serviciu militar voluntar | Ministrul german al apărării se opune revenirii la serviciul militar obligatoriu
Ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, s-a pronunţat sâmbătă împotriva revenirii la serviciul militar obligatoriu şi a pledat pentru introducerea începând de anul viitor a unui nou tip de serviciu voluntar în armată, în cadrul căruia cei interesaţi vor primi o pregătire militară de bază, relatează agenţia EFE.
Noul serviciu militar, pe care Kramp-Karrenbauer l-a denumit ''Anul tău pentru Germania'', ar presupune şase luni de pregătire militară de bază plus alte şase luni de activitate ca rezervist în apropierea locului de reşedinţă.
''Este, în principiu, ceva intermediar între serviciul militar voluntar şi niciun serviciu'', a spus ea în prezentarea acestei propuneri în faţa presei.
Noul comisar parlamentar pentru forţele armate, social-democrata Eva Hogl, a calificat anterior într-un interviu acordat grupului media Funke drept o ''mare eroare'' eliminarea serviciului militar obligatoriu (în anul 2011), deschizând astfel o dezbatere asupra reintroducerii acestuia.
''În orice caz, s-ar face un mare bine forţelor armate dacă o mare parte a societăţii va presta un serviciu pentru o perioadă. În acelaşi timp, astfel s-ar îngreuna extinderea extremismului dreptei radicale în armată'', a argumentat Eva Hogl, după ce Ministerul german al Apărării a anunţat dizolvarea unităţii militare de elită KSK din cauza scandalurilor generate de legăturile unora dintre membrii acesteia cu mişcarea de extremă dreapta.
Răspunzând sugestiei formulate de Eva Hogl, Kramp-Karrenbauer a vorbit sâmbătă despre o dezbatere interesantă, dar a subliniat că ''nu este vorba pur şi simplu despre reinstituirea serviciului militar obligatoriu în vechea formă şi cu atât mai puţin de a-l vedea în special ca un mod de combatere a extremei drepte''.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News