Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Statele Unite îşi întăresc prezenţa militară în regiunea petrolieră din estul Siriei
27 oct 2019, 11:52
Statele Unite au început să trimită întăriri în regiunea petrolieră din estul Siriei, a declarat sâmbătă pentru AFP un oficial din cadrul Departamentului american al apărării.

Oficialul american a indicat că Washingtonul a început să îşi consolideze poziţiile în provincia Deir Ezzor, unde se găsesc principalele câmpuri petroliere siriene, în coordonare cu Forţele Democrate Siriene (FDS), majoritar kurde, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, care nu a furnizat informaţii suplimentare, desfăşurarea militară urmăreşte să blocheze accesul grupării Stat Islamic şi a altor actori la câmpurile petroliere din această regiune controlată, în trecut, de jihadişti.

Conform corespondenţei AFP de la faţa locului, un convoi de aproximativ 13 vehicule militare americane a pătruns în Siria dinspre Irak şi se îndrepta sâmbătă spre provincia învecinată Hassake din estul ţării.

Convoiul a trecut pe la punctele de control ale regimului sirian traversând oraşul cu populaţie majoritar kurdă Qamichli (nord-estul Siriei).

În prezent, în post la Deir Ezzor sunt aproximativ 200 de soldaţi americani.

Iniţial, preşedintele Donald Trump a ordonat retragerea forţelor americane din regiunea frontierei de nord a Siriei, permiţând declanşarea, la 9 octombrie, a ofensivei Turciei împotriva forţelor kurde din regiune.

Săptămâna trecută, preşedintele SUA a declarat că "un număr redus" de soldaţi americani vor rămâne totuşi în Siria pentru a asigura securitatea câmpurilor de hidrocarburi.

Rusia a reacţionat sâmbătă, acuzând SUA de "banditism internaţional".

"Ce face Washington la ora actuală - preluarea şi plasarea sub control armat a câmpurilor de petrol din estul Siriei - ţine, pur şi simplu, de banditism internaţional", conform unei declaraţii a ministerului apărării de la Moscova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Get it on App Store
Get it on Google Play
SUA prezintă noul blindat Humvee, capabil să lanseze zeci de drone kamikaze Switchblade 600 și 300 (Video/Foto)
Artileria rămâne „regina”. SUA îndeamnă Europa să se conecteze prin grupuri regionale de artilerie modernă ca urmare a războiului din Ucraina
PzH 2000, înapoi pe frontul de luptă din Ucraina. Obuzierele - reparate în timp record după problemele cauzate de cadența de tragere
''Academia de tancuri Abrams'' din Polonia şi-a început activitatea (Foto/Video) | Forţele Terestre Poloneze vor primi 366 de tancuri Abrams
Rușii se laudă că au livrat înainte de termen un nou lot de obuziere 2S7M Malka. ”Abia au ieșit de pe poarta fabricii”
MApN a anunțat când vor ajunge primele tancuri franceze Leclerc în România. Transportul se va face pe calea ferată și pe roți
Forțele de Apărare Teritorială din Polonia au primit primele sisteme de rachete antitanc Javelin
În Herson 70% din avansul Ucrainei se datorează HIMARS. Generalul Scales: Nu doar precizia sistemelor e revoluționară
Belarusul susţine că nu se implică direct în războiul din Ucraina, dar trimite pe ascuns tancuri T-72 în Rusia
Un nou cadou de ziua lui Putin: Slovacia a livrat Ucrainei încă două tunuri autopropulsate de tip Zuzana 2
M1 Abrams, în timpul unui transport aerian. Sursă foto: US Air Force
EXCLUSIV
Tancuri K2 Panther sau Abrams pentru România? Generalul Grecu: Numeric sunt necesare cel puțin două brigăzi
Cel puțin 5.000 de „wagnerieni” luptă în Ucraina. În ciuda pierderilor mari și a moralului scăzut, Yevgeni Prigojin recrutează masiv în străinătate
Obuzier autopropulsat M109 Paladin
EXCLUSIV
România are nevoie și de obuziere autopropulsate de 155 mm. PzH 2000 germane sau M109 americane pot fi soluții
Statele Unite activează în Europa un comandament de brigadă antiaeriană: Așteptăm cu nerăbdare să construim noi relații la nivel tactic cu aliații și partenerii noștri
Rusia va testa noile tancuri T-14 Armata în Ucraina. Acestea ar putea apărea în curând pe linia frontului
SUA au anunțat ce conține noul pachet pentru Ucraina: Un nou lot de HIMARS, dar și sute de MaxxPro - vehicule anti-mină
Rușii au mobilizat deja peste 200.000 de rezerviști care vor fi trimiși să susțină invadarea Ucrainei
Rusia apelează la toate soluțiile. Tancurile T-90S destinate exportului au fost trimise pe frontul din Ucraina
Rusia răspunde lovind din nou Ucraina cu rachete Iskander - „imposibil de doborât” (Video). Desfășurare a sistemelor și în Kaliningrad
O bază militară a Bundeswehr, unde sunt instruiţi şi militari ucraineni, a fost survolată de mai multe drone de mici dimensiuni
MApN achiziționează sisteme de comandă și control pentru Forțele Terestre Române. Valoarea contractului - 40 de milioane de euro
Germania împreună cu alte două state nordice cumpără 16 obuziere moderne Zuzana 2 pentru a le dona Ucrainei
De ce tancurile Rusiei bat record după record la turelă aruncată în aer. Jumătate din treaba Javelin o face chiar muniția tancului
Militarii ucraineni se declară mulţumiţi de vehiculele blindate franceze VAB (Video)
Din cauza mobilizării parțiale, rușii au amânat cu o lună începerea campaniei de încorporări de toamnă
HIMARS, camuflate în pădurile Ucrainei (Video). Imagini rare din timpul luptelor cu sistemele care au schimbat soarta războiului rus
T-14 Armata, un tanc fantomă. Gen. Bălăceanu: Dacă Rusia avea chiar și T-90M suficiente le arunca deja în luptă
România vinde un prim lot de tancuri T-55. Bătrânele tancuri sovietice urmează să fie dezmembrate
Rusia a scos de la naftalină camioane americane Studebaker donate de SUA în 1944, dând naștere la numeroase speculații

Ştiri Recomandate

România achiziționează tancuri. Abrams american și o soluție europeană vor concura pentru înlocuirea TR-85 Bizonul
Războiul hibrid al Rusiei, un terorism de stat mascat, are mari probleme. Strategia de a ataca infrastructura Ucrainei - rezultate sub așteptări
De la vorbe la fapte. Decizii cheie, promisiuni valoroase, poziții ferme, convenite la București. Un NATO mai activ la Marea Neagră
Polonia presează și susține că a convins Berlinul de necesitatea Patriot în Ucraina. Guvernul de la Varșovia încearcă se speculeze electoral momentul - Politico
Rușii spun că nu se tem de F-16. Un pilot rus nu crede scenariul în care piloți polonezi fără însemne militare vor pilota F-16 în Ucraina
Cehia ar putea înlocui elicopterele sovietice cu CH-47 Chinook. Legendarele aparate ale SUA ar fi trebuit să participe și în România la paradă
Șefa Comisiei spune că pierderile Ucrainei au ajuns la 100 de mii de militari. ”Estimările includ răniții și decesele”
Armata Națională a Republicii Moldova, sursă foto: Ministerul Apărării al Republicii Moldova via Deschide.md
EXCLUSIV
Rusia duce o luptă agresivă aproape pe față împotriva R. Moldova. „A fi neutru nu înseamnă că trebuie să fii slab”
Avioanele F-16 ale României și cele aliate nu vor decola la București, dar nu din cauze tehnice. MApN: Există reguli bine stabilite
NASAMS va închide cerul în Ucraina. SUA au semnat un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru a produce șase sisteme NASAMS
Parada militară de Ziua Naţională. Vor defila pe sub Arcul de Triumf peste 1.600 de militari și aproximativ 150 de mijloace tehnice
Lavrov, supărat pe toată lumea, inclusiv pe Papă, acuză: „SUA au creat o amenințare existențială la adresa Rusiei”
Federația Rusă se pregătește pentru un alt atac cu rachete asupra Ucrainei: Baza aeriană Engels, în alertă maximă
Stoltenberg vorbește despre provocarea logistică a războiului din Ucraina și amintește că în continuare SUA acoperă 80% din cheltuielile NATO
Blinken: În numele SUA, felicit poporul român. România și SUA - o relație puternică. Rămânem uniți în fața războiului brutal rus
Ana Cătăuță: România a atras atenția înaintea dușului rece din Ucraina asupra imperialismului rus și a înțeles provocarea chineză
Avioanele MiG-29 nu ar fi suficiente. Aviația militară a Ucrainei cere avioane de luptă americane F-15 și F-16
Bombardiere din Rusia și China, o nouă misiune comună de patrulare. În premieră într-o astfel de misiuni, rușii au aterizat în China
Proiecție formidabilă de forță în fața Rusiei: 5 portavioane, inclusiv „bijuteria” SUA USS Gerald Ford, pentru prima dată în Mediterană
Explozie la ambasada Ucrainei din Madrid. Un plic care conținea un mic dispozitiv exploziv artizanal a rănit uşor un angajat al ambasadei
Armata ucraineană retrimite în luptă tancurile vechi T-62 capturate de la ruși
Șoigu spune că sistemele Tornado-S și 2S7 Pion distrug în Ucraina tehnică occidentală, dar Rusia ar trebui să folosească mai multe arme moderne
Un singur obstacol mai e în calea ridicării vizelor. România și SUA vor demara o campanie comună pentru reducerea ratei de refuz
Pentagonul temperează zvonurile privind trimiterea sistemelor Patriot în Ucraina. Generalul Pat Ryder: Nu avem de gând să furnizăm baterii Patriot
Un politician suedez insistă ca ţara sa ar trebui să aprobe vânzarea de avioane de luptă SAAB JAS 39 Gripen către Ucraina
SUA ar fi cerut Turciei să accepte revenirea distrugătoarelor americane în apele Mării Negre
Stoltenberg: Ucraina a făcut progrese semnificative, dar nu trebuie să subestimăm Rusia
Wesley Clark: Dacă Forţele Armate Ucrainene cad într-o capcană la Bakhmut, Rusia câștigă temporar pe câmpul de luptă
Kathleen Ann Kavalec, viitorul ambasador al SUA în România. Obiectivele inclusiv în relația cu Rusia și China, prezentate în audierile din Senat
Kuleba: Aliaţii s-au angajat să ne susţină cât este nevoie. Victoria Ucrainei asigură pacea tuturor
România are piloți de F-16 pentru prima escadrilă. Problema pentru următoarele 32 de avioane nu sunt banii pentru pregătirea piloților
Trupele ruse au încetat să mai folosească grupări tactice de nivel batalion în cadrul conflictului din Ucraina