Miniştrii de externe ai Statelor Unite, Australiei, Japoniei şi Indiei au început vineri discuţiile privind aprofundarea alianţei lor numite Quad, care urmăreşte să contracareze extinderea influenţei chineze în regiunea Asia-Pacific, notează Agerpres, care citează AFP.
"Împreună, formăm o reţea vitală de democraţii liberale care se angajează să coopereze concret şi să se asigure că toate ţările din zona Indo-Pacific, mari şi mici, sunt capabile să ia propriile decizii strategice, fără constrângere", a declarat vineri, înainte de summit, ministrul australian de externe, Marise Payne.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a dat asigurări că, deşi Washingtonul se concentrează în prezent pe ameninţarea rusă din Ucraina, provocarea pe termen mai lung rămâne avansul Chinei, care contestă "ordinea tradiţională".
"După părerea mea, nu există nicio îndoială că ambiţia supremă a Chinei este să devină cea mai mare putere militară, economică, diplomatică şi politică, nu numai în regiune, ci şi în lume", a declarat el jurnalului The Australian în ajunul discuţiilor.
Grupul Quad a fost lansat în 2007, dar a prins contur cu adevărat abia un deceniu mai târziu, după ciocniri violente la frontiera dintre India şi China şi o desfăşurare a puterii militare chineze în Marea Chinei de Sud.
După exerciţii navale comune în 2020 în Golful Bengal, reuniunea de la Melbourne îşi propune să aprofundeze cooperarea în domenii precum lupta împotriva COVID-19, problemele legate de tehnologia informaţiei, în special desfăşurarea reţelelor de telecomunicaţii 5G, sau chiar schimbările climatice.
Ministrul japonez de externe, Yoshimasa Hayashi, a explicat în ianuarie parlamentului de la Tokyo că alianţa Quad permite să se stabilească "o ordine liberă şi deschisă bazată pe statul de drept" în regiunea Asia-Pacific.
Pandemia a permis grupului să îşi asume o misiune mai largă decât limitarea puterii chineze.
Cele patru ţări au folosit acest cadru pentru a se angaja să distribuie 1,3 miliarde de vaccinuri, dintre care 500 de milioane au fost deja livrate, potrivit şefei diplomaţiei de la Canberra.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News