Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia e optimistă și încă speră că va achiziționa cele 40 de F-16. O delegație turcă e așteptată în SUA pentru negocieri
Forțele aeriene
Data publicării:
Turcia încă mai are speranțe că va achiziționa din SUA cele 40 de aeronave de luptă F-16 ” Fighting Falcon”.
F-16 american, sursă foto: US Air Force
F-16 american, sursă foto: US Air Force

După ce în urmă cu o lună, șansele de achiziție scăzuseră considerabil, ministrul turc al apărării a anunțat, pe 9 august, că negocierile continuă.

Reamintim că, în prima parte a lunii iulie, Camera Reprezentanților a aprobat un amendament la versiunea sa a Legii de autorizare a apărării naționale (NDAA) pentru anul 2023, care face aproape imposibil exportul în Turcia a aeronavelor de luptă F-16.

”Vom avea o altă întâlnire în august, în curând (pe 15 august – nota autorului). Am fost invitați în America”, a declarat Hulusi Akar, Ministrul Apărării Naționale a Turciei, la cea de-a 13-a Conferință a Ambasadorilor, organizată la Ankara.

În 2020, Turcia a fost exclusă din programul F-35 pentru că a pus în funcțiune sistemele de apărare antiaeriană rusești S-400 „Triumph”, dar Ankara consideră că între cele două situații – programul F-35 și achiziția F-16 - sunt diferențe majore, subliniate chiar de americani.

„F-16 este un proces separat. Departamentul de Apărare al SUA subliniază acest lucru de nenumărate ori - vom discuta doar despre F-16 cu tine. Cealaltă echipă va discuta doar despre F-35”, a precizat Hulusi Akar.

Eliminarea Turciei din programul F-35 a fost făcută în baza CAATSA (Countering America's Adversaries Through Sanctions Act  - Legea de Contracarare a Adversarilor Americii), în timp ce în cazul F-16, este vorba de un proiect al NDAA, valabil doar în 2023, dacă se aprobă.

 

Amendamentul care ar bloca vânzarea de F-16 Block 70 către Turcia

 

Amendamentul adoptat de Camera Reprezentanților cere administrației Biden să demonstreze că vânzarea F-16 către Turcia este absolut esențială pentru securitatea Statelor Unite și să ofere o „descriere detaliată” a măsurilor pe care le-ar lua în considerare, inclusiv asigurarea că aceste aeronave multirol nu sunt folosite pentru a „submina suveranitatea unui alt membru al NATO” [pe scurt, Grecia].

„Dacă Statele Unite ar continua să vândă avioane F-16, aceste avioane de luptă fabricate americane ar fi, fără îndoială, folosite pentru a pătrunde în spațiul aerian grec. Acest lucru ar încălca Legea privind controlul exporturilor de arme, care nu autorizează decât transferul de echipamente pentru operațiuni legitime de autoapărare”, au argumentat parlamentarii din spatele acestui amendament.

Rămâne de văzut ce va face Senatul american cu acest amendament, deși câțiva membri influenți se află pe aceeași lungime de undă cu omologii lor din Camera Reprezentanților.

Casa Albă, care va avea ultimul cuvânt, este în favoarea vânzării celor 40 de F-16 către Turcia. În iunie, la ultimului summit NATO de la Madrid, președintele Biden îi promisese omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, că va face tot ce este necesar pentru a debloca acest dosar.

Turcia consideră aeronavele F-16 esențiale în echilibrul de putere din estul Mediteranei, în condițiile în care Grecia va achiziționa avioane Rafale din Franța și, foarte probabil, F-35 din SUA.

În aceste condiții, Ankara ar putea fi dispusă la unele schimbări de atitudine pe anumite subiecte.

Pe 9 august, în aceeași zi cu speranțele relansate de ministrul Hulusi Akar, privind achiziția F-16, Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a făcut cunoscută o nouă campanie de explorare a gazelor din Mediterana de Est, precizând că ea se va desfăşura în apele teritoriale ale Turciei, evitând astfel orice polemică cu Grecia şi Cipru.

Tot pe 9 august, Forțele Armate ucrainene au anunțat că au primit primele 50 vehicule blindate MRAP Kirpi 4x4, Kievul urmând să primească încă 150 de vehicule similare.

Astfel, Turcia se poziționează tot mai aproape de SUA în ceea ce privește Ucraina, la aceasta adăugându-se și succesul privind deblocarea exportului maritim al cerealelor ucrainene.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Nu doar că nu e sfârșitul pentru F-22, ci e o nouă eră. În premieră un pilot american a controlat din cockpit o dronă de luptă MQ-20 Avenger
De la dovada celor şase rachete ruseşti doborâte la acordul strategic. Cum a folosit Ucraina avionul Mirage 2000 pentru a obține 100 de avioane Rafale de la Franța
Gripen latino american. JAS 39 Gripen învinge oficial F-16 american, tocmai în „curtea din spate” a SUA
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Obiectivul Rusiei pe 2025: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Un bombardier american B-52H a îndeplinit misiuni specifice în spațiul aerian al Estoniei, la numai 50 de kilometri de granița Rusiei
SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Avioanele Super Tucano ar putea fi marea surpriză din flota Ucrainei. Ce poate face un Super Tucano și nu poate un F-16 sau Gripen
Bombardiere strategice americane B-52H au fost dislocate în Spania pentru misiunea “Bomber Task Force 26-1” în teatrul de operații european
IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Eurofighter vs. Rafale în „bătălia” pentru echilibrul strategic din Mediterană. Cum mută grecii după achiziția istorică a Turciei de 44 de avioane Eurofighter
Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești

Ştiri Recomandate

Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
Teste finale pentru SAMP/T NG, eficient împotriva Kinjal. Franța și Italia vor primi la anul sistemul european antirachetă SAMP/T NG
Dublă lovitură primită de ruși: Încă două avioane Sukhoi lovite pe pista aerodromului / Un general din Statul Major, ucis la Moscova
Cel mai bun tanc german Leopard 2 se "fabrică" în Cehia: Sute de Leopard 2A8 vor avea carena produsă de Tatra Defence
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
De ce a intensificat Rusia loviturile pe frontul din Ucraina chiar înainte de Crăciun
Consolidarea flancului estic: Compania Raytheon livrează României echipamente suplimentare Patriot în cadrul unui contract de 168 milioane dolari
Germania autorizează sabotajul extern: Serviciul Federal de Informații (BND) trece la misiuni ofensive împotriva amenințărilor hibride
„Războiul Stelelor” în varianta Armatei SUA: 50.000 de „droizi de luptă” Phantom vor schimba fața infanteriei americane până în 2027
Gata cu „navele fantomă” ale Venezuelei (VIDEO): Forțele americane au trecut la interceptarea directă a petrolierelor în apele internaționale
„Alternativele la sprijinul SUA sunt incerte”. Ucraina recunoaște neputința Europei: De ce doar „forța” lui Trump mai poate opri Rusia
Medicul Ana Maria Alexandra Stănescu a fost decorată de Statul Major al Apărării pentru merite profesionale
Războiul se apropie și mai mult de frontiera României: Zelenski confirmă că, prin loviturile repetate din regiunea Odesa, rușii vor să separe Ucraina de Marea Neagră
Rachete de milioane VS. drone de 35.000 de dolari: Cum a transformat UŞ Navy navele de coastă în „platforme purtătoare de drone” kamikaze (VIDEO)
Vigilență sporită în Marea Neagră: O aeronavă americană P-8A Poseidon a scanat din nou Peninsula Crimeea și Baza Navală Novorossiysk
Rusia, bună de plată? Grecia s-a alăturat oficial Comisiei Internaționale care va stabili despăgubirile pentru Ucraina
Dronele ucrainene au lovit baza aeriană Belbek pentru a doua oară într-o săptămână: Două avioane rusești Su-27 distruse
Schimbare de discurs la Praga? Ministrul ceh al Apărării: „Suntem de partea Ucrainei, Rusia este agresorul”
Digitizarea ,,bătrânului'' F-16: Cum X-62 VISTA și Proiectul VENOM construiesc viitorul aviației autonome în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA
Ucraina atinge pragul de 1.000 de drone interceptoare pe zi: Soluția de 2.500 de dolari care înlocuiește rachetele scumpe în lupta contra UAV-urilor Shahed
Decizie strategică la NATO: România preia comanda celui de-al doilea mare hub militar pentru aprovizionarea Ucrainei
Cea mai amplă operațiune americană împotriva ISIS din ultimii ani (VIDEO): Pentagonul a declanșat un atac masiv în Siria
Trupele ruse distrug podurile de cale ferată din regiunea Odesa pentru a tăia accesul la logistica de pe Dunăre
Cea mai mare putere de foc din Europa: Fregatele germane F127 vor primi simultan 96 de lansatoare de rachete Tomahawk
Rușii au din nou un submarin în Marea Mediterană, cu toate că pierderea portului Tartus a afectat capacitatea Rusiei de a-și proiecta puterea în regiune
Rouhani sparge mitul: Iranul, mai puternic în declarații decât pe câmpul de luptă
Statele Unite au un nou ambasador în România: Darryl Nirenberg, confirmat de Senatul SUA
Ucraina primește de la Rusia trupurile a peste 1.000 de militari căzuți în luptă. Cum se explică diferența foarte mare de trupuri repatriate reciproc
Portavioanele SUA nu vor avea prea curând un avion de generația a șasea: F/A-XX aproape că a rămas fără finanțare în 2026
pixel