Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina mizează pe două milioane de voluntari pentru Apărarea Teritorială
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
În cadrul ședinței din 11 februarie a Consiliului de Securitate Națională și Apărare (CSNA) din Ucraina, secretarul consiliului, Alexei Danilov, a declarat că Forțele de Apărare Teritorială mizează pe aproximativ două milioane de cetățeni ucraineni.

„Aceste două milioane includ în mod direct acei voluntari care sunt acum gata să meargă să apere Ucraina. Ei se înscriu special pentru Apărarea Teritorială care funcționează în regiunea lor, pentru asigurarea funcțiilor  necesare. Acum ne ocupăm foarte intens de aceste probleme. Există o mulțime de provocări. Toate ne sunt cunoscute. Tocmai pentru a depăși aceste provocări, anul trecut  președintele Ucrainei a înaintat Radei Supreme proiectul de lege privind fundamentele rezistenței naționale. Acesta a fost adoptat și a intrat în vigoare pe 1 ianuarie, a declarat Danilov.

Oficialul ucrainean a precizat că în prezent „sunt dislocate batalioane și brigăzi suplimentare” în toate regiunile ucrainene, fără excepție. Aproape toate brigăzile și batalioanele au acum funcțiile de comandanți și de conducere încadrate și lucrează la completarea propriilor structuri cu personalul necesar.

Referitor la recuperarea Donbasului prin utilizarea de către Ucraina a forței armate, Danilov a declarat că „Rusia spune povești”.

“Nu putem face asta, pentru că suntem responsabili pentru populația civilă care se află acum acolo. Dacă trupele [ucrainene] trec acum la ofensivă, imaginați-vă câți oameni pot muri în timpul unei astfel de operații”, a precizat Danilov.

De asemenea, în contextul în care pe 10 februarie Ministerul ucrainean de Externe și-a exprimat protestul privind decizia Federației Ruse de a bloca o parte a Mării Negre, Mării Azov și a strâmtorii Kerci, sub pretextul desfășurării exercițiilor navale, secretarul CSNA a declarat că Ucraina are în prezent acces la porturile sale maritime, iar transportul maritim nu este blocat din cauza exercițiilor militare rusești.

"Astăzi avem acces liber în cele două mări, la Marea Azov și la Marea Neagră. Am primit anterior avertismente [...] dar în prezent nu există astfel de probleme. Dacă vor exista, partenerii noștri ne vor informa”, a subliniat Danilov.

Partea rusă a răspuns cu promptitudine acuzațiilor aduse de MAE ucrainean, declarând că toate exercițiile militare au loc în conformitate cu dreptul internațional și precizând că rutele comerciale nu vor fi blocate pe durata desfășurării acestora.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina a primit un nou lot de tancuri Abrams, dar nu din partea SUA. America nu mai e cel mai mare furnizor de tancuri americane Abrams pentru ucraineni
Militarii români se pregătesc pentru obuzierele K9: Exerciții de manevră și cu foc real, în Coreea de Sud
Bătrânele IAR-330 Puma sunt pe final de viață și depășite tehnologic. Francezii ne propun elicoptere H215M cu producție în România, la Brașov
De ce Lynx nu a ajuns încă pe frontul din Ucraina? Mașinile de luptă sunt și în „bătălia pentru România”: Dacă vor câștiga vor forma „triunghiul Lynx” în regiune
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă MLI. Termen ambițios pentru semnarea contractelor a două programe gigant
Tancuri Leclerc din cadrul Regimentului 1 de Vânători al Armatei Franceze / Foto: 7th Army Training Command, flickr
EXCLUSIV
Cea mai mare prezență militară franceză externă e în România: Urmează „testul brigăzii” cu tancuri Leclerc. „Vom demonstra o proiecție de forță întregii lumi”
Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Mașinile de luptă Puma, despre care se zvonea că ar intra și în „bătălia pentru România” și care au avut la început probleme tehnice cu turela, „salvate” de Bundeswehr
În cimitirul de tancuri din Ucraina: TOP 3 cele mai „îngropate” tancuri ale Rusiei, inclusiv „imbatabilul” T-90, cel mai performant tanc rus
Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Cum au construit SUA un Frankenstein cu turelă pe care acum l-a scos din priză. Eșecul M10 Booker a costat SUA peste un miliard de dolari aruncați pe geam
”SUV” transformat în vehicul militar. Americanii vor să impresioneze armata britanică și Europa cu o camionetă de uz civil
K2 Panther, în timpul unei demonstrații pentru România, care a avut loc în Coreea. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Demonstrație de forță impresionantă a tancurilor K2 pentru România. Avantajele tehnice și de ce K2 se potrivește mânușă României
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Faceți cunoștință cu SAROM, noua companie care va produce Cobra II românești. Chiar și blindatele 4x4 venite din Turcia au „amprentă” românească
Siguranță aeriană la un nou nivel: Elbit prezintă PAWS-2 (HR), un sistem revoluționar de avertizare cu infraroșu
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Încă o lovitură dureroasă, încasată de ruși: Câteva dintre prețioasele lansatoare Iskander au fost lovite de ucraineni
Sursa foto: EuroSpike.
EXCLUSIV
România cumpără blindate de desant aerian germane Enok AB care intră în dotarea Forțelor pentru Operaţii Speciale. Vehiculele, adaptate pentru apărare anti-tanc
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
România mai cumpără un lot de vehicule blindate VAMTAC ST5. Contractul, 2 milioane de euro
Până cumpără România MLI-uri, ar putea fi dezvoltate variante fără pilot: Japonezii de la Mitsubishi au prezentat primul proiect-concept
Încleștarea titanilor la granița rusă: Competiție între Leopard 2, Challenger 2, AMX-10 sau Centauro (Video). Ce tanc ar reprezenta România?
MRAP, scos spectaculos de sub foc inamic (VIDEO). Un blindat M1224 ucrainean lovit de ruși a ieșit spectaculos din ambuscadă
Cele 70 de tone ale Abrams le dau bătăi de cap și americanilor, nu doar României: „Covor” metalic special pentru tancuri Abrams în SUA
Cel mai negru scenariu: Câte tancuri și piese de artilerie poate Rusie produce până în 2027 pentru un război major în Europa. Există însă o condiție esențială
De la „anticul” AK-47 la RPL-20. Kalașnikov se laudă cu noua mitralieră dezvoltată pentru ruși în baza războiului din Ucraina și anunță când începe producția în serie
Cum și-a pus România piedică singură și a ratat „big time” șansa de a produce blindate Piranha 5 pentru două țări din regiune
Tancurile Abrams nu vor mai fi „vârf de lance”. SUA schimbă modul în care vor purta războaie: Blindatele americane, deși formidabile ca putere de foc, vulnerabile în conducerea asalturilor

Ştiri Recomandate

Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
O Ucraină înarmată, înfrântă și cu sentimentul trădării, ținută la granița Europei?
Se înmulțesc semnele lovirii iminente a Venezuelei: Portavionul USS Gerald R. Ford e „pe poziții” iar SUA avertizează avioanele de linie privind survolul Venezuelei
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
Președintele Nicușor Dan anunță finalul dezbaterii privind Strategia de Apărare a României. Aceasta va suferi unele modificări după propunerile trimise
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
SUA anunță Uraina că are o săptămână să semneze planul propus de pace, în aceeași zi în care Rusia dă un ultimatum Kievului
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
„Articolul 5” fără aderare. Marea iluzie de securitate din planul lui Trump: Ce înseamnă, de fapt, protecția Statelor Unite oferită la schimb cu ruperea teritorială a Ucrainei
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
„Africa Corps” sau cum a naționalizat Rusia teroarea (VIDEO). Fantoma lui Prigojin a fost înlocuită rapid cu ,,ștampila'' oficială a Ministerului rus al Apărării
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Plan de Pace sau Dictat? Zelenski a primit un proiect din partea americană. Dacă zvonurile se adeveresc, documentul ar fi o capitulare de facto în schimbul a nimic
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
Harta Ucraina
EXCLUSIV
Munchen 1938, reeditat? Ucraina, „teritorii în schimbul păcii” și riscurile pentru România | Hari Bucur-Marcu, la Obiectiv EuroAtlantic
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
pixel