Ministerul Apărării Naționale a salutat inițiativa Regatului Norvegiei de a sprijini România în achiziția unui sistem avansat de rachete sol-aer Patriot.
Ministerul Apărării Naționale a salutat inițiativa Regatului Norvegiei de a sprijini România în achiziția unui sistem avansat de rachete sol-aer Patriot.
Unul dintre principalele monumente de arhitectură din Harkov - clădirea Derjprom - a fost avariat în urma unei lovituri cu bombe cu planare rusești. Primarul orașului a raportat șapte victime.
Evoluțiile recente din Ucraina ar putea determina SUA și Europa să implementeze măsuri de apărare aeriană care să sprijine Ucraina indirect, de pe teritoriul statelor vecine.
Aliații lui Trump susțin că Ucraina pierde războiul și că, prin urmare, eforturile de a ajunge la o soluție sunt justificate din punct de vedere moral.
Încă o lovitură pentru credibilitatea ONU. Structura de contrainformații ucrainene din cadrul SBU a arestat un voluntar al Programului Alimentar Mondial al ONU în regiunea Donețk pentru presupus spionaj pentru Rusia.
Șeful administrației militare regionale (RMA) din Zaporojie, Ivan Fedorov, a anunțat, pe 28.10.2024, că în partea controlată de Kiev a regiunii sunt în curs de construire noi fortificații, care vor transforma regiunea într-o adevărată fortăreață.
Rusia a suferit pierderi semnificative în Ucraina, dar are încă „forțe de luptă periculoase” care au rămas în mare parte neatinse de războiul din Ucraina, spune generalul american Christopher Cavoli, figura centrală din structura militară a NATO.
Ucraina a primit avioane de luptă americane F-16 șise așteaptă să primească avioane franceze Mirage. Totuși, pentru apărarea pe termen lung, alegerea ideală pentru Kiev ar putea fi Gripenul suedez, creat pentru a contracara amenințarea rusă.
Între 11.000 și 13.000 de soldați nord-coreeni se află deja în Rusia unde se pregătesc alături de Armata rusă pentru a lua parte la războiul de agresiune împotriva Ucrainei, într-o escaladare a războiului fără precedent pe care Moscova o face. Dar ce înseamnă 11.000 de soldați în contextul actual al luptelor?
Autoritățile ruse spun că aproximativ 10 drone ucrainene au fost distruse sau interceptate duminică, în regiunea Voronej din Rusia.
Într-o interceptare obținută de Direcția principală de informații (GUR) din cadrul Ministerului ucrainean al apărării, soldații ruși vorbesc disprețuitor despre militarii nord-coreeni și speculează despre cum vor fi înarmați și cum pot fi comandați aceștia. Acest lucru a fost anunțat sâmbătă, 26 octombrie 2024, de televiziunea americană CNN pe site-ul său. Potrivit părții ucrainene, 12.000 de soldați nord-coreeni au sosit în Rusia, iar Moscova intenționează să înceapă să-i desfășoare pe câmpul de luptă împotriva armatei ucrainene în zilele următoare.
Ucrainenii nu-și fac iluzii că rușii nu vor ajunge la Pokrovsk și au amenajat orașul pentru a rezista cât mai mult posibil în fața atacurilor rusești. Zonele amenințate, aflate la est și sud de oraș, au fost sigilate. Dar oare cât vor rezista artileriei rusești care nivelează efectiv localități întregi, inclusiv orășele mai mici?
După ce, pe 6 august, forțele ucrainene i-au luat pe ruși prin surprindere, Moscova a angajat peste 50.000 de soldați să apere regiunea Kursk, au declarat oficialii ucraineni.
Pierderea orașului Vuhledar a agravat și mai mult problema apărării Ucrainei, iar dacă armata rusă își menține ritmul actual, Ucraina ar putea pierde tot sudul Donbasului până la sfârșitul anului. Trupele ruse avansează spre Kurakhove atât dinspre nord, cât și dinspre est - și, deși o evacuare este în curs de desfășurare, nu toți locuitorii acestui oraş sunt dispuși să plece. În acelaşi timp, ucrainenii arunca în lupta tancuri germane Leopard 2A4 şi reuşesc să provoace pierderi semnificative în rândul forţelor ruse de ocupaţie.
Aproximativ 2.000 de soldați nord-coreeni se deplasează spre vestul Rusiei, până la granița cu Ucraina, după ce au finalizat antrenamentul cu forțele ruse.
Declarația lui Andrei Belousov face parte din retorica Moscovei de intimidare a țărilor occidentale.
Serviciul de informații militare al Ucrainei (GUR) a publicat un mesaj în limba coreeană pe unul dintre canalele sale de Telegram, oferindu-le soldaților nord-coreeni aflați pe teritoriul rus, care se antrenează pentru a se alătura forțelor Kremlinului în războiul din Ucraina, posibilitatea de a beneficia de protecție dacă reușesc să evadeze sau să ajungă la trupele ucrainene.
Ministrul lituanian de externe Gabrielus Landsbergis a declarat că, dacă soldații nord-coreeni sunt cu adevărat în Rusia, atunci NATO trebuie să înceapă din nou să analizeze propunerea președintelui francez Emmanuel Macron, care a declarat la sfârșitul lunii februarie că nu poate exclude desfășurarea trupelor NATO în Ucraina.
Un material video publicat pe rețelele de socializare, în data de 22 octombrie 2024, a prezentat o demonstrație remarcabilă a capacităților de luptă ale tancului Leopard 2A4 de fabricație germană, operat de militari ucraineni din Brigada 33 Mecanizată. În materialul video, echipajul ucrainean a distrus cu succes două transportoare blindate de trupe (APC) rusești în mai puțin de un minut, demonstrând impresionanta putere de foc, precizie și mobilitate a Leopard 2A4 în timpul unei misiuni reale de luptă.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 22.10.2024, două bombardiere strategice Tu-95MS au îndeplinit o misiune planificată de patrulare deasupra apelor neutre ale Mării Japoniei.
Chasov Yar se află la 45 de kilometri nord-est pe direcția Pokrovsk pe frontul de Est în Donețk și azi are o importanță strategică în contextul rezistenței Ucrainei în fața invadatorului rus în Donbas.
Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, şi-a anunţat demisia marţi după o anchetă a serviciilor de securitate care au dezvăluit un sistem de corupţie la scară largă ce le-au permis mai multor responsabili din sistemul judiciar să evite să fie înrolaţi în armată, relatează Agerpres și France Presse.
Ucraina trebuie invitată în NATO cu granițele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat luni Volodimir Zelenski.
În noaptea de 21 octombrie 2024, operatorii Forțelor de Sisteme aeriene fără Pilot, în colaborare cu alte elemente ale forțelor armate ale Ucrainei, au distrus cu succes sistemul rusesc de rachete sol-aer Buk-M3. Buk-M3, un sistem avansat de apărare antiaeriană evaluat între 40 și 50 de milioane USD, a fost lovit la aproximativ 60 de kilometri de linia frontului.
Seulul pregătește contramăsuri după presupusa desfășurare de trupe nord-coreene în Rusia pentru a lupta împotriva Ucrainei și ar putea furniza Kievului obuze de artilerie de 155 mm. De asemenea, sud-coreenii vor crește cooperarea cu NATO.
Anunțul unui nou ajutor militar pentru Kiev vine înaintea alegerilor prezidențiale din SUA în două săptămâni, pe 5 noiembrie.
Surse militare din Ucraina au informat că, pe octombrie 20, forțele ucrainene au atacat în cursul nopții „cea mai mare fabrică de explozibili” din Rusia și un aerodrom, în cel mai recent atac executat cu drone cu rază lungă de acțiune în adâncimea teritoriului rus.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, pe 20.10.2024, că trupele ruse au lansat 800 de bombe de aviație dirijate asupra pozițiilor armatei ucrainene într-o săptămână.
Forțele ruse de ocupație care se află în Ucraina au înregistrat duminică a doua cea mai grea zi de luptă din acest război. Pierderile trupelor ruse au depășit 1.700 de militari iar ca număr de mijloace de luptă au ajuns la echivalentul unei brigăzi mecanizate.
Presa rusă a informat că, în noaptea de 19.10.2024, Forțele Armate ale Federației Ruse au executat un nou atac asupra unor ținte de pe teritoriul Ucrainei aflate departe de linia frontului, întrebuințând în acest scop câteva zeci de drone kamikaze.