Un bombardier B-52 Stratofortress a fost realimentat în aer în timpul unei misiuni care a avut loc deasupra României.
Pe pagina de Facebook a US Air Force in Europe au apărut imagini de la misiunea de realimentare care a avut loc deasupra României. Este vorba despre un bombardier strategic B-52, de la Baza - 2nd Bomb Wing at Barksdale Air Force Base. Acesta a fost realimentat în zbor de către un avion cisternă american KC-135 Stratotanker, de la RAF Mildenhall.
Realimentarea a avut loc desupra României, în cursul zilei de ieri. Acțiunea a făcut parte din misiunea bombardierelor B-52 care au fost desfășurate de SUA în Europa.
Patru bombardiere militare americane B52 Stratofortresses au efectuat zboruri deasupra Europei. Zborurile fac parte din campania Operation Atlantic Resolve și au ca obiectiv sprijinirea aliaților după ce agresivitatea Rusiei s-a accentuat.
După sfârșitul Războiului Rece SUA au trimis rar bombardiere cu rază lungă de acțiune în Europa, dar tensiunile dintre NATO și Rusia au determinat Washingtonul să includă și aceste bombardiere în exerciții.
„Bun venit pe cerul României, Forţelor Aeriene Americane! Operaţiunea de ieri de alimentare în aer a bombardierului B-52 a fost făcută cu un KC-135 Stratotanker”, a anunțat și Ambasada Statelor Unite în România, pe pagina personală de Facebook.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News