Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vânătorii de munte câștigă aproape tot la competițiile aplicativ-militare ale Forțelor Terestre Române
Forțele terestre
Data publicării:
Vânătorii de munte (VM) și-au confirmat pregătirea de excepție cu ocazia concursurilor aplicativ-militare desfășurate la faza finală din cadrul Forțelor Terestre Române. Întrecerile, unele pe echipe, au avut loc în perioada 11-14 iunie, în garnizoana Bistrița, potrivit unui comunicat de presă al Forțelor Terestre.

În finala competiției au concurat loturi reprezentative din șapte brigăzi – trei mecanizate (multinațională, 282 blindată și 81 mecanizată), două de VM (brigăzile 2 și 61), una de geniu (Brigada 10) și una de rachete (Brigada 8). Conform comunicatului, brigăzile 282 și 8, ambele din Focșani, au participat cu un lot comun.

Forțele Terestre Române au 11 brigăzi și 7 regimente/baze care, cel mai probabil, au fost toate implicate în fazele intermediare ale întrecerii.

Concursul a avut trei probe: duel de foc feminin și masculin, precum și patrulă militară, ultima probabil doar pentru bărbați. Lupta pentru podium a fost o afacere în trei la toate secțiunile, brigăzile VM și 81 mecanizată ocupând de fiecare dată un loc fruntaș.

Clasamentul general a dat pe locul întâi Brigada 2 VM „Sarmizegetusa”, locurile următoare fiind ocupate de Brigada 61 VM „General Virgil Bădulescu” și Brigada 81 Mecanizată (MC) „General Grigore Bălan”.

- La duel de foc feminin a câștigat Brigada 2 VM, urmată de Brigada 61 VM și Brigada 81 MC.

- Duelul de foc masculin a fost câștigat de Brigada 2 VM, pe locurile următoare clasându-se Brigada 81 MC și Brigada 61 VM.

- Pe primul loc la concursul de patrulă a venit Brigada 61 VM, în timp ce pe următoarele două au ajuns Brigada 81 MC și Brigada 2 VM.

Dacă dominația vânătorilor de munte nu a fost deloc o surpriză pentru nimeni, în schimb prezența în faza finală a competiției a unei brigăzi de geniu (Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” din Brăila) și a uneia de rachete (Brigada 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza”) este de remarcat.

Competiții similare se desfășoară sub diferite formate în cadrul armatelor din întreaga lume, scopul fiind stimularea dezvoltării aptitudinilor de pregătire fizică și a celor general militare cum ar fi tragerile cu armamentul ușor, orientarea în medii necunoscute, acordarea primului ajutor etc. În plus, concursurile de acest fel trimit un semnal de normalitate și de siguranță în întreaga societate.

Cu toate acestea, actualul context de securitate mondial extrem de tensionat ne obligă să ne punem întrebarea cât de relevante mai rămân astfel de concursuri și câtă acoperire mai au ele în realitate?

Se strâng cei mai buni militari dintr-o brigadă, maxim o grupă, care sunt trimiși să concureze. Loturile feminine concurează separat de cele masculine. Care este destinația brigăzii sau a unității din care provine echipa de concurs?

Dacă pentru vânătorii de munte și infanterie competiția vine ca o mănușă, geniștii și artileriștii trebuie să depună un efort mai mare pentru a concura de la egal la egal cu primii. De asemenea, trebuie să ne întrebăm cât timp și câte resurse alocă brigada pentru a pregăti lotul respectiv? Concurenții respectivi se pregătesc sulimentar în timpul programului, în timpul lor liber sau pur și simplu vin cu abilitățile lor dobândite în anii de carieră?

Realitatea războiului spune că rareori poți aduna o echipă înalt pregătită, cum se face în astfel de concursuri. Grupa sau plutonul reale sunt așa cum sunt, mai bune sau mai puțin bune, și vor lupta în componența și cu abilitățile pe care le au. În realitate, femeile vor fi în aceeași grupă sau pluton cu bărbații, nu vor lupta separat.

Degeaba ai un foarte bun alergător în grupa reală, dacă ajunge singur în poziția indicată și misiunea este pentru toată grupa nu pentru un singur om. Geniștii nu vor fi niciodată mai buni ca infanteriștii la trasul cu arma sau la alergat, dar vor fi cei mai buni în materie de explozivi. Exemplele pot continua.

Poate în următoarea etapă a istoriei ne vom putea bucura din nou de competițiile aplicativ-militare cu caracter general, în care se vor întrece cei mai buni, și va fi suficient timp să le organizăm fără să inducem stres suplimentar în unități. Însă, în actuala etapă a istoriei, poate ar fi bine să fim mai aplicați pe amenințare. Poate concursuri cu grupe și plutoane din organizarea reală a unităților, nu cu militari puși împreună doar pentru concurs, ne-ar putea spune mai multe despre nivelul de pregătire atins.

Succes tuturor echipelor în faza pe minister! Nu sunt excluse surprizele, în care echipele forțelor speciale pierd în fața celor de la logistică care au și ei oamenii lor excepționali, dar pe care, într-o luptă reală, nu îi vom parașuta niciodată în spatele inamicului.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

S-a aprins becul roșu în stocuri însă Rusia nu renunță nici la T-72. Cifrele nu mint: Capacitatea Rusiei de a lupta e pompată de pe Axă
Armata SUA începe o importantă rotaţie de blindate grele și aviație în Europa, în cadrul Operației Atlantic Resolve
Tancul T-14 Armata invincibil al Rusiei, care a fost 11 secunde pe front, caută ajutor extern. Cum încearcă rușii să salveze proiectul „celui mai bun tanc din lume”
Cobra românească, vedetă în Turcia unde a fost prezentată în premieră și a întors privirile. „Există un mare interes pentru Cobra II în versiunea României”
România a primit deja 40 de blindate 4x4 Cobra II iar mai bine de jumătate au fost integrate la Mediaș. Totul e gata pentru producția de serie
Ungaria a finalizat programul H225M și se laudă că are cea mai modernă flotă de elicoptere din Europa. Dar oare e chiar așa?
România intră în zodia germană? Soluția Skynex pentru sistemele antiaeriene Oerlikon ale României, propunerea mașinii de luptă Lynx și o fabrică de pulberi
Ucraina a primit un nou lot de tancuri Abrams, dar nu din partea SUA. America nu mai e cel mai mare furnizor de tancuri americane Abrams pentru ucraineni
Militarii români se pregătesc pentru obuzierele K9: Exerciții de manevră și cu foc real, în Coreea de Sud
Bătrânele IAR-330 Puma sunt pe final de viață și depășite tehnologic. Francezii ne propun elicoptere H215M cu producție în România, la Brașov
De ce Lynx nu a ajuns încă pe frontul din Ucraina? Mașinile de luptă sunt și în „bătălia pentru România”: Dacă vor câștiga vor forma „triunghiul Lynx” în regiune
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă MLI. Termen ambițios pentru semnarea contractelor a două programe gigant
Tancuri Leclerc din cadrul Regimentului 1 de Vânători al Armatei Franceze / Foto: 7th Army Training Command, flickr
EXCLUSIV
Cea mai mare prezență militară franceză externă e în România: Urmează „testul brigăzii” cu tancuri Leclerc. „Vom demonstra o proiecție de forță întregii lumi”
Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Mașinile de luptă Puma, despre care se zvonea că ar intra și în „bătălia pentru România” și care au avut la început probleme tehnice cu turela, „salvate” de Bundeswehr
În cimitirul de tancuri din Ucraina: TOP 3 cele mai „îngropate” tancuri ale Rusiei, inclusiv „imbatabilul” T-90, cel mai performant tanc rus
Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Cum au construit SUA un Frankenstein cu turelă pe care acum l-a scos din priză. Eșecul M10 Booker a costat SUA peste un miliard de dolari aruncați pe geam
”SUV” transformat în vehicul militar. Americanii vor să impresioneze armata britanică și Europa cu o camionetă de uz civil
K2 Panther, în timpul unei demonstrații pentru România, care a avut loc în Coreea. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Demonstrație de forță impresionantă a tancurilor K2 pentru România. Avantajele tehnice și de ce K2 se potrivește mânușă României
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Faceți cunoștință cu SAROM, noua companie care va produce Cobra II românești. Chiar și blindatele 4x4 venite din Turcia au „amprentă” românească
Siguranță aeriană la un nou nivel: Elbit prezintă PAWS-2 (HR), un sistem revoluționar de avertizare cu infraroșu
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Încă o lovitură dureroasă, încasată de ruși: Câteva dintre prețioasele lansatoare Iskander au fost lovite de ucraineni
Sursa foto: EuroSpike.
EXCLUSIV
România cumpără blindate de desant aerian germane Enok AB care intră în dotarea Forțelor pentru Operaţii Speciale. Vehiculele, adaptate pentru apărare anti-tanc
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
România mai cumpără un lot de vehicule blindate VAMTAC ST5. Contractul, 2 milioane de euro
Până cumpără România MLI-uri, ar putea fi dezvoltate variante fără pilot: Japonezii de la Mitsubishi au prezentat primul proiect-concept

Ştiri Recomandate

Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
pixel