Odată cu preluarea misiunii, Batalionul 3 Apărare Antiaeriană „Potaissa” dislocă pentru prima dată în afara teritoriului național sistemul antiaerian Gepard din dotare, misiunile din rotațiile precedente fiind îndeplinite, pentru trei ani și jumătate, cu complexul antiaerian Oerlikon, care va fi readus în țară de detașamentul Batalionului 205 Apărare Antiaeriană „General Gheorghe Pârvulescu” din Craiova, aflat la final de misiune în Polonia.
Dislocarea artileriștilor antiaerieni din Turda reprezintă cea de-a VIII-a rotație a contribuției României la prezenţa aliată înaintată (enhanced Forward Presence -eFP) a Alianței Nord-Atlantice în Polonia, potrivit unui comunicat al MApN, emis către DefenseRomania.
Armata României participă din anul 2017 cu un detașament de apărare antiaeriană la misiunea de consolidare a prezenţei înaintate întărite în nord-estul Alianţei, în cadrul Grupului de luptă NATO din Polonia condus de Statele Unite, conform deciziei asumate de România după Summit-ul NATO de la Varşovia.
Sistemul antiaerian Gepard face parte din categoria tehnicii autopropulsate blindate, cu mobilitate ridicată și timp foarte scurt de reacție, misiunea sa tactică fiind angajarea luptei atât împotriva țintelor aeriene care atacă prin surprindere, la joasă înălțime, cu o viteză de până la 475 m/s, căt și a țintelor terestre. Dotat cu două tunuri Oerlikon calibru 35 mm, dispune de radar de cercetare și însoțire și nu necesită calare pentru executarea tragerilor din mers cu sau fără opriri. În pofida greutății relativ ridicate, capacitatea de deplasare a sistemului este de 60 km/h și autonomia de peste 500 km, mai precizează sursa citată.
De asemenea, complexul antiaerian are în compunere o serie de instalații specializate, precum cele de vedere pe timp de noapte, hidraulică de scufundare, protecție nucleară, bacteriologică și chimică sau de fumizare, putând fi folosit în luptă în orice condiții meteorologice, ziua și noaptea, nefiind afectat de bruiajul radioelectronic.
Complexul antiaerian Gepard este din punct de vederea al performantelor mobilitatii, puterii de foc si preciziei, superior multor sisteme similare realizate pe plan mondial, fiind deservit de personal militar pregatit în Germania, potrivit Forțelor Terestre Române.
Logistica si mentenanta produsului este organizata conform cerintelor si standardelor NATO, fiind deplin compatibila cu acestea.
distanta de observare a radarului de cautare: 15 km;distanta de observare a radarului de urmarire: 13 km;calibrul tunurilor: 35 mm;cadenta de tragere: 550 lov/min/tun;viteza tintei combatute in urmarire: max. 300 m/s;distanta eficace de tragere: 3500 m;viteza maxima a tintei combatute: 300 m/s;echipaj: 3 militari;viteza max. de deplasare pe sosea: 65 km/h;panta max. abordabila: 6%;viteza initiala a proiectilelor: 1175 m/s.
China și Japonia au o dispută care nu de puține ori a fost pe punctul de a escalada militar în Marea Chinei de Est, în ceea ce privește controversatele insule Senkaku.
Jurnaliștii militari ruși se plâng de faptul că țara lor este amenințată tocmai de Republica Moldova, în baza unei ipotetice alianțe militare cu Ucraina și Georgia, cu scopul de a contracara influența Federației Ruse în Marea Neagră.
Au fost momente provocatoare pentru mecanicii conductori nou brevetați din cadrul Batalionului 812 Infanterie „Bistrița”.
Grupul de luptă condus de portavionul USS Theodore Roosevelt care se află în Marea Chinei de Sud a executat o misiune pentru asigurarea unei navigații libere într-o zonă intens contestată de China.
România urmează să demareze programul de finanțare pentru modernizarea bazei militare din Tunari, aflată în nordul Bucureștiului.
Guvernul ungar va continua să protejeze graniţele Ungariei şi pe cele ale Europei şi va face toate eforturile posibile pentru a împiedica crearea de coridoare internaţionale ale migraţiei, a declarat joi ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, în reacţie la o opinie a avocatului general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la legislaţia ungară privind migraţia, transmite MTI.
Corpul marinei americane lansează mii de noi puști automate de infanterie M27 pentru a înzestra trupele sale de infanterie.
România revine încet dar sigur în lumea producătorilor de echipamente militare.