Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
După ce a anunțat introducerea în serviciu a 1.000 de drone strategice, Iranul vrea înființarea unei categorii independente de forțe armate, bazată pe drone
Industrie de apărare
Data publicării:
Generalul-maior Abdul Rahim Mousavi, comandantul șef al armatei iraniene, a anunțat că armata are în prezent o unitate separată care desfășoară misiuni cu drone, indicând posibilitatea formării unei forțe independente dedicate dronelor în viitor, dar această chestiune nu face parte în prezent din planurile pe termen scurt.
Foto: Comandantul armatei iraniene, generalul-maior Abdul Rahim Mousavi,, la stânga, și ministrul iranian al Apărării, Aziz Nasirzadeh, în timpul ceremoniei de inaugurare a 1.000 de noi drone care s-au alăturat armatei iraniene la Teheran, Iran. EPA
Foto: Comandantul armatei iraniene, generalul-maior Abdul Rahim Mousavi,, la stânga, și ministrul iranian al Apărării, Aziz Nasirzadeh, în timpul ceremoniei de inaugurare a 1.000 de noi drone care s-au alăturat armatei iraniene la Teheran, Iran. EPA

Agenția de Știri Tasnim a relatat că declarațiile generalului-maior Mousavi au venit în timpul unei ceremonii de introducere a 1.000 de drone strategice în dotarea forțelor de luptă ale armatei.

Agenția a menționat că pe 13 ianuarie, sub îndrumarea lui Mousavi și în prezența generalului de brigadă Aziz Nasirzadeh, ministrul Apărării și Suportului Logistic al Forțelor Armate, 1.000 de drone strategice dotate cu capacități stealth, printre care și noile Arash folosite în atacurile împotriva Israelului, au fost introduse în serviciul de luptă în mai multe regiuni ale țării.

Aceste drone kamikaze au caracteristici considerate de iranieni unice: raza de acțiune de până la 2.000 km; capacitate distructivă mare; sunt greu detectabile datorită amprentei radar scăzute și au  capacitatea de a zbura pe perioade lungi cu autonomie completă.

 

Iranul este o forță în domeniul dronelor kamikaze

 

Iranul are deja unul dintre cele mai mari arsenale de drone kamikaze din lume și a furnizat o varietate de drone proiectate și produse la nivel intern grupărilor Houthi din Yemen, Hezbollah din Liban și milițiilor susținute de Iran din Irak. Iranul a furnizat, de asemenea, tehnologia sa de drone Rusiei, care produce în masă armele pentru războiul său din Ucraina în zona economică specială Alabuga.

Dronele iraniene, cum ar fi Shahed 136, pot atinge ținte pe rute complexe preprogramate și zburând la înălțimi foarte mici, cauzând probleme unităților de apărare antiaeriană care sunt forțate să se răspândească pe zone vaste.

Dronele mai noi, cum ar fi Shahed 238, cu reacție, pe lângă navigația prin satelit, considerată relativ ușor de bruiat, sunt echipate cu un sistem de navigație inerțial de rezervă, care calculează poziția dronei pe baza măsurătorilor proprii de altitudine, direcție și viteză. Trebuie spus însă că sistemul inerțial este mai puțin exact, iar imprecizia crește cu distanța parcursă de aparat. De asemenea, trebuie precizat că sistemele iraniene de navigație se bazează aproape în întregime pe microelectronica occidentală de contrabandă.

În aprilie, Iranul a lansat sute de rachete balistice, rachete de croazieră și drone împotriva țintelor din Israel. Aproape toate au fost doborâte de coaliția de forțe creată rapid de Israel cu SUA, Marea Britanie și Franța.

Costul respingerii uriașului atac a fost estimat la aproximativ 1 miliard de dolari, fiind situații în care, potrivit surselor participante, avioane F-15 americane implicate în misiune și-au consumat rachetele antiaeriene și au fost nevoite să continue respingerea dronelor prin apropierea la mică distanță de acestea și utilizarea tunurilor automate de la bord.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Dovada implicării Chinei în război din Ucraina (FOTO): Rusia produce drone de atac cu piese de pe AliExpress
România a primit deja 40 de blindate 4x4 Cobra II iar mai bine de jumătate au fost integrate la Mediaș. Totul e gata pentru producția de serie
Companii ucrainene și daneze formează un parteneriat pentru dezvoltarea unui interceptor de drone bazat pe inteligență artificială
Cehia își va consolida apărarea antiaeriană achiziționând 24 de sisteme cu rază scurtă de acțiune de tip “RBS 70 NG” din Suedia
Ambițiile navale ale Ankarei sunt în creștere: Turcia se concentrează pe aeronave fără pilot pentru viitorul său portavion
Bulgaria, alături de România, va consolida și mai mult securitatea la Marea Neagră: Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea sistemului de rachete NSM
NATO trebuie să învețe de la Ucraina: Inovare în zile, nu în ani, cere comandantul suprem al forțelor aliate din Europa
Război de uzură 2.0: Cum schimbă dronele ieftine „Geran-2”, produse în masă, derularea conflictului din Ucraina (Foto/Video)
Care e stadiul programului de submarine franceze Scorpene de care e interesată România. Polonezii au „reconfigurat” prioritățile și ne-au luat-o înainte la submarine
Așa arată „haita de lupi” a SUA: Rachete ieftine ce lovesc la distanțe mari. Lansate terestru, din drone iar F/A-18E/F ar putea fi primul avion care le va integra
Ucraina și-a propus să ridice procentul armelor proprii utilizate pe front. De la 40% la 50%
România intră în zodia germană? Soluția Skynex pentru sistemele antiaeriene Oerlikon ale României, propunerea mașinii de luptă Lynx și o fabrică de pulberi
România își conturează strategia privind utilizarea dronelor pe Flancul Estic al NATO, mizând pe experiența de război a Ucrainei și pe tehnologia americană
Industria rusă de apărare ,,s-a conectat'' la Belarus: O rețea de întreprinderi de stat a devenit un furnizor esențial pentru producția de rachete de precizie
Statele Unite prioritizează avionul F-47 al U.S. Air Force în detrimentul viitorului ,,vânător'' al U.S. Navy, stârnind o dispută bugetară
Răspunsul Europei la UAV-ul rusesc Lancet: Se pregăteşte producţia record a 2.500 de drone HX-2 pe lună pentru a sprijini Ucraina
Bătrânele IAR-330 Puma sunt pe final de viață și depășite tehnologic. Francezii ne propun elicoptere H215M cu producție în România, la Brașov
Coaliția „Muniție pentru Ucraina” condusă de Cehia e cu motoarele turate la maximum: Număr major de proiectile livrate, inclusiv de 155 mm
Antidotul împotriva dronelor Shahed: Un startup francez a prezentat drona-interceptoare Gobi, ca alternativă la sisteme de apărare antiaeriană portabile
GCAP versus FCAS: Diviziunea Europei în fața unei noi aeronave de luptă „globală”
Parisul joacă dur în proiectele europene: Franța ar putea abandona programul Eurodrone
De ce Lynx nu a ajuns încă pe frontul din Ucraina? Mașinile de luptă sunt și în „bătălia pentru România”: Dacă vor câștiga vor forma „triunghiul Lynx” în regiune
,,Arsenalul de promisiuni'' cu care este înarmată Ucraina: Franţa nu vrea să plătească pentru armament american, având ca obiectiv ,,autonomia strategică europeană"
SUA pregătesc extinderea producției B-21, bombardierele de generația a 6-a. În 2026 două B-21 urmează să zboare și vor fi rapid gata pentru misiuni de luptă
Dominație prin tehnologie: Cum şi-a propus compania Hyundai Rotem să redefinească supremația pe câmpul de luptă cu proiectul tancului K3
Vestea bună e că sistemele Patriot și muniția pentru Ucraina sunt deja gata. SUA așteaptă doar să fie achitate, iar primele țări europene s-au așezat deja la masă
Nu, România nu cumpără Iron Dome ci sisteme Spyder. Și nici nu e prima țară europeană care face lucrul acesta
Cine ajută Rusia să-şi menţină maşinăria de război în viaţă: Producţia de obuziere, susţinută cu echipamente industriale achiziţionate prin intermediari din Europa
Proiectul militar Zeitenwende: Cum se reînarmează Germania cu 7.000 de tancuri și blindate
Descriere foto: Trageri de luptă cu LAROM, la Smârdan. Sursă foto: Trustul de presă al MApN
EXCLUSIV
Colacul e la Bolojan, iar premierul trebuie doar să-l „arunce”. Cum riscă România să se înece la mal, într-un moment în care industria de apărare are o șansă mare de salvare

Ştiri Recomandate

Ziua Marinei Române, marcată de un amplu exercițiu naval la Constanța
EXCLUSIV
Summitul din Alaska: De ce planul de pace al Rusiei înseamnă, de fapt, capitularea Ucrainei
Rușii au lansat la apă cea de-a cincea fregată cu rachete hipersonice “Zircon”. Moscova vrea să dubleze numărul și speră să le aducă și în Marea Neagră
Marea Neagră, un „câmp de luptă” în expansiune: România, prin vocea ministrului român al Apărării, cere patrule pentru protecția rutelor comerciale
Kremlinul simte că pierde un aliat-cheie? Operațiunea rusă împotriva Ungariei abia a început, avertizează liderul opoziției
Marea Britanie face un pas înapoi în privința viitoarei forțe de menținere a păcii în Ucraina. Misiunea de pace britanică, recalibrată pentru negocierile cu Moscova
Un Su-30SM rusesc a căzut în Marea Neagră. Aeronava efectua o misiune aproape de insula Șerpilor, dar s-a prăbușit din cauze necunoscute
Rusia pregătește o versiune "mini" a rachetei cu rază medie Oreshnik. Racheta Svirel ar putea fi testată tot pe Ucraina
Putin promite acorduri de dezarmare dacă summitul din Alaska va avea succes / Între timp, Trump trăiește pe rit vechi și vorbește despre Leningrad
Vehicule blindate la Washington. Trump vrea să extindă lupta împotriva criminalității și a persoanelor fără adăpost
Efectul de bumerang al tarifelor americane riscă să lovească în industria de apărare: Renunţă sau nu Elveţia la achiziţia de avioane F-35?
Pentru prima dată din 1945, Japonia reactivează flota de avioane de luptă cu decolare de portavioane odată cu sosirea primelor trei F-35B
Serviciile norvegiene de informaţii consideră Rusia cea mai mare amenințare pentru Norvegia: Putin crede că țara să se află într-un conflict permanent cu Occidentul
Rusia folosește unele biserici ortodoxe din Ucraina, subordonate Patriarhiei Moscovei, ca pe o unealtă de spionaj: Cazul unui preot cu apucături de mercenar, expus de serviciile ucrainene
Leopard 2 domină piața europeană. După Cehia, încă un stat NATO anunță că va avea un batalion de tancuri Leopard 2A8
Rafinăria de petrol din Volgograd, Rusia, atacată de dronele ucrainene
Ce vrea Ucraina de la întâlnire Trump-Putin care îi poate distruge suveranitatea: O pace durabilă, susținută de garanții de securitate, este unul dintre obiectivele sale
O pace „à la Trump”: Statele Unite vor garanta securitatea Ucrainei, dar fără implicarea NATO. Ce facem cu „liniile roșii” ucrainene?
Polonia e ”all-in”: Toate F-16, aduse la standardul Viper, cu 3,8 miliarde de dolari. Block 72 e posibil și în cazul României?
„Sprijin deplin.” Putin a discutat cu Kim Jong Un
Tehnică militară rusă distrusă în timpul invaziei din Ucraina. Sursă foto: DefenceView
EXCLUSIV
De ce nu mai sunt „cruci” în cimitirul de tancuri din Ucraina. Rusia a pierdut în iunie 22 de tancuri, dar problema rămâne. Hossu: Calitativ, Polonia va fi mai puternică
Rusia pregătește un test cu o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară. ”Burevestnik”, lăudată de Putin ca fiind arma invincibilă
Contract uriaș în Europa pentru Leopard 2A8, cea mai modernă versiune a Leopard 2. Un stat european alege 77 de tancuri în 6 versiuni „boemizate”
"Vrem să instruim 15.000 de adulți și 7.000 de copii". Lituania va preda construirea și operarea dronelor chiar și copiilor de 8 ani
Liderii occidentali și Zelenski, apel video cu Trump. „Mingea este acum în terenul lui Putin”
Complexul militaro-industrial rusesc, măcinat de drone: Singura fabrică de heliu pentru rachete a fost lovită de ucraineni
Manevrele ruso-belaruse “Vest-2025” vor include simularea de atacuri cu arme nucleare și rachete cu rază medie de acțiune “Oreshnik”
Avioane italiene F-35 au fost trimise în misiune deasupra Mării Baltice pentru a face față incursiunilor avioanelor rusești și Su-27
„Nu știu ce vă raportează, domnule președinte, dar este haos total” – Mesajul disperat al unui erou ucrainean şi simbol al rezistenţei armate, pe fondul haosului de pe front
Reședința privată a lui Putin, păzită de un număr record de sisteme Pantsir
Atac de precizie în Crimeea, confirmat cu imagini din satelit (FOTO): Forțele speciale ale Ucrainei au distrus radarul rusesc „Skala-M”
O amplă anchetă asupra traficanților de arme bulgari dezvăluie posibile legături cu Rusia și rețele de crimă organizată
pixel