Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Liderii Armatei României, în vizită la fabrica de camioane Iveco de la Petrești. Programul țintește modernizarea parcului auto
Industrie de apărare
Data publicării:
Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, împreună cu generalul Daniel Petrescu, Șeful Statului Major al Apărării, și alți înalți reprezentanți ai Armatei României, au efectuat o vizită la Petrești, Dâmbovița la facilitatea de camioane Iveco.
Camioane Iveco pentru Armata României, la facilitatea de la Petrești, Dâmbovița. Sursă foto: Statul Major al Apărării din România
Camioane Iveco pentru Armata României, la facilitatea de la Petrești, Dâmbovița. Sursă foto: Statul Major al Apărării din România

„Împreună cu ministrul Apărării Naționale, domnul Vasile Dîncu, am vizitat, ieri, la Petrești, Dâmbovița, facilitatea care contribuie la modernizarea parcului auto al armatei prin furnizarea de camioane și platforme de transport pe roți, în diverse configurații. Intrarea graduală în dotare a mijloacelor Iveco dezvoltă capacitatea națională de sprijin logistic, mobilitatea și manevrabilitatea forțelor în țară și în misiunile externe”, a transmis generalul Daniel Petrescu, pe pagina oficială de Facebook.

„Ultimii ani au arătat, mai mult ca oricând, cât de importantă este capacitatea de autosusținere a instituției apărării și cât de necesară este implicarea industriei naționale în construcția capabilităților militare”, a conchis șeful Armatei României.

De precizat că Ministerul Apărării a atribuit un contract companiei Iveco pentru fabricarea a 2.902 de camioane pentru Armata României. Camioanele vor fi achiziționate în 16 configurații iar contractului subsecvent din 2019 prevede livrarea a 942 de camioane în perioada 2020 - 2023.

Foto de la vizita oficililor români la facilitatea de la Petrești, Dâmbovița. Sursă - generalul Daniel Petrescu, Șeful Statului Major al Apărării @OfficialFacebook

2. Generalul ... (generalul-daniel-petrescu-iveco-camioane_89395600.jpg)

 

1. Camioane I... (camioane-iveco-romania-petresti-2_48603000.jpg)

 

3. Camioane I... (camioane-iveco-romania-petresti-3_81275800.jpg)

 

4. Camioane I... (camioane-iveco-romania-petresti_54294000.jpg)

 

Contractul cu Iveco pentru înzestrarea Armatei României cu camioane militare

 

DefenseRomania a mai scris despre acest program că în ceea ce privește „producerea camioanelor în România”, pare a fi vorba mai mult de asamblarea acestora. 

Inaugurarea fabricii de la Petrești a avut loc pe data de 9 aprilie 2021, acum aproape un an. Fabrica are o capacitate de 440 de vehicule pe an, are cinci linii de producţie şi o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi. Investiţia de la Petreşti este de 50 de milioane de euro şi este realizată în cadrul offsetului aferent contractului de înzestrare a Armatei Române cu vehicule produse de Iveco Defence, potrivit datelor oficiale.

Armata României va fi înzestrată cu autovehicule din gama Iveco High Mobility cu tracţiune 4X4, 6X6 şi 8X8, și 8x8 Prime Mover în 16 variante diferite. O treime dintre camioane vor fi dotate cu cabină blindată.

CITEȘTE ȘI: Câte camioane Iveco a primit Armata României până în aprilie 2021. Stadiul programului: Au fost bifate 80 din 253 în 2020


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bulgaria, alături de România, va consolida și mai mult securitatea la Marea Neagră: Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea sistemului de rachete NSM
NATO trebuie să învețe de la Ucraina: Inovare în zile, nu în ani, cere comandantul suprem al forțelor aliate din Europa
Război de uzură 2.0: Cum schimbă dronele ieftine „Geran-2”, produse în masă, derularea conflictului din Ucraina (Foto/Video)
Care e stadiul programului de submarine franceze Scorpene de care e interesată România. Polonezii au „reconfigurat” prioritățile și ne-au luat-o înainte la submarine
Așa arată „haita de lupi” a SUA: Rachete ieftine ce lovesc la distanțe mari. Lansate terestru, din drone iar F/A-18E/F ar putea fi primul avion care le va integra
Ucraina și-a propus să ridice procentul armelor proprii utilizate pe front. De la 40% la 50%
România intră în zodia germană? Soluția Skynex pentru sistemele antiaeriene Oerlikon ale României, propunerea mașinii de luptă Lynx și o fabrică de pulberi
România își conturează strategia privind utilizarea dronelor pe Flancul Estic al NATO, mizând pe experiența de război a Ucrainei și pe tehnologia americană
Industria rusă de apărare ,,s-a conectat'' la Belarus: O rețea de întreprinderi de stat a devenit un furnizor esențial pentru producția de rachete de precizie
Statele Unite prioritizează avionul F-47 al U.S. Air Force în detrimentul viitorului ,,vânător'' al U.S. Navy, stârnind o dispută bugetară
Răspunsul Europei la UAV-ul rusesc Lancet: Se pregăteşte producţia record a 2.500 de drone HX-2 pe lună pentru a sprijini Ucraina
Bătrânele IAR-330 Puma sunt pe final de viață și depășite tehnologic. Francezii ne propun elicoptere H215M cu producție în România, la Brașov
Coaliția „Muniție pentru Ucraina” condusă de Cehia e cu motoarele turate la maximum: Număr major de proiectile livrate, inclusiv de 155 mm
Antidotul împotriva dronelor Shahed: Un startup francez a prezentat drona-interceptoare Gobi, ca alternativă la sisteme de apărare antiaeriană portabile
GCAP versus FCAS: Diviziunea Europei în fața unei noi aeronave de luptă „globală”
Parisul joacă dur în proiectele europene: Franța ar putea abandona programul Eurodrone
De ce Lynx nu a ajuns încă pe frontul din Ucraina? Mașinile de luptă sunt și în „bătălia pentru România”: Dacă vor câștiga vor forma „triunghiul Lynx” în regiune
,,Arsenalul de promisiuni'' cu care este înarmată Ucraina: Franţa nu vrea să plătească pentru armament american, având ca obiectiv ,,autonomia strategică europeană"
SUA pregătesc extinderea producției B-21, bombardierele de generația a 6-a. În 2026 două B-21 urmează să zboare și vor fi rapid gata pentru misiuni de luptă
Dominație prin tehnologie: Cum şi-a propus compania Hyundai Rotem să redefinească supremația pe câmpul de luptă cu proiectul tancului K3
Vestea bună e că sistemele Patriot și muniția pentru Ucraina sunt deja gata. SUA așteaptă doar să fie achitate, iar primele țări europene s-au așezat deja la masă
Nu, România nu cumpără Iron Dome ci sisteme Spyder. Și nici nu e prima țară europeană care face lucrul acesta
Cine ajută Rusia să-şi menţină maşinăria de război în viaţă: Producţia de obuziere, susţinută cu echipamente industriale achiziţionate prin intermediari din Europa
Proiectul militar Zeitenwende: Cum se reînarmează Germania cu 7.000 de tancuri și blindate
Descriere foto: Trageri de luptă cu LAROM, la Smârdan. Sursă foto: Trustul de presă al MApN
EXCLUSIV
Colacul e la Bolojan, iar premierul trebuie doar să-l „arunce”. Cum riscă România să se înece la mal, într-un moment în care industria de apărare are o șansă mare de salvare
Su-35 chiar are probleme? Un stat care a refuzat cu scandal cel mai promovat avion al Rusiei nu ar fi făcut-o doar la presiunea SUA
Pariul de sute de miliarde al SUA: Cum bombardierul B-21 și proiectul NGAD trebuie să asigure ,,dominația aeriană'' a U.S. Air Force în fața Chinei
Rămasă cu depozitele goale, Ucraina mizează pe muniția învechită și dezafectată a armatei americane
Ucraina a fost iar ,,înarmată cu promisiuni'': Germania face un pas în spate, renunţând la transferul de sisteme Patriot şi trimiterea de rachete Taurus
Revenirea la F-35, misiune imposibilă pentru Turcia? Israelul „lucrează din umbră” intens pentru a bloca revenirea Turciei în program

Ştiri Recomandate

Polonia vrea să extindă „București 9”
O singură ambarcaţiune a Pazei de Coastă Filipineze a umilit Marina Chineză (FOTO/VIDEO): Două nave, dintre care un distrugător, s-au ciocnit extrem puternic
Portavionul Amiral Kuznțov nu „moare” singur. Ciudatul caz al unei nave ruse aflată în același șantier și care trebuia să devină fregată cu arme de ultimă generație
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Pacea cinică impusă Ucrainei: Sunt ucrainenii obosiți de război şi pregătiți pentru încheierea conflictului cu orice preț?
Senator american din aripa dură anti-Putin: Rusia și Ucraina ar trebui, probabil, să facă schimb de teritorii pentru a ajunge la încetarea focului
Rusia utilizează acum un „mini Storm Shadow”: O nouă rachetă de croazieră, similară conceptual cu modelul ucrainean „Peklo”
Distruse de drone ieftine? Cum salvează un blindaj vechi sovietic tancurile M1A1 Abrams de miliarde de dolari
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Soarta Ucrainei, decisă la Alaska peste capul Kievului. Planul lui Trump: Pace cu teritorii cedate și o notă de plată pentru Europa
Mark Rutte, secretarul general al NATO, despre controlul Rusiei asupra teritoriului ucrainean și viitoarele negocieri de pace
Armata SUA lansează competiția pentru lasere de luptă, dar încrederea militarilor și mentenanța pe front rămân principalele provocări
Sursă foto: U.S. Department of Defense (DoD) Facebook
EXCLUSIV
Războaiele Americii și adevărata natură a adversarului ei
Și dacă F-55 deja „există”? SUA visează la un F-35 cu două motoare, dar soluția e în curtea lor: Avioanele F-22 Raptor transformate în generația a 6-a
Escadrila 48 Vânătoare a României. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
România nu intră în război 2.0. Rusia trece de Armata română și „cucerește România în 3 ore”, exact cum a cucerit Ucraina în trei zile
JD Vance: Americanii au terminat cu finanţarea afacerii de război Ucraina. Dacă europenii doresc să cumpere arme americane, suntem de acord
Ce va face Polonia cu bătrânele tancuri T-72 pe care le retrage? Și care e soarta T-72 ale României, retrase de mult din Armată
Iranul amenință că va bloca coridorul dorit de SUA în Caucaz după înțelegerea dintre Armenia şi Azerbaidjan
Pace, dar cu ce garanții? Ucraina susține total poziția Europei înainte de summitul dintre SUA și Rusia privind războiul din Ucraina
Ordinul Lenin pentru fiul unui oficial al CIA, care a luptat pentru ruși și a murit în Ucraina. Gest de curtoazie diplomatică sau o tactică calculată a Rusiei?
Europa cere SUA ca orice discuție despre Ucraina să aibă loc cu ucrainenii la masă și vrea presiuni mai mari pe Rusia
Dronă rusă Geran 2 (Shahed)
EXCLUSIV
Experiment militar misterios al Rusiei: În premieră linia întâi ucraineană de pe frontul larg a fost lovită cu drone Shahed
Rușii intenționează blocarea sau capturarea simultană a patru grupuri de orașe din zona de război. Acțiunile pregătitoare au început în urmă cu doi ani
O nouă inovație a Ucrainei: Cum au ajuns avioanele agricole Z-137, integrate cu rachete aer-aer R-37 (Video). „Ajutor” pentru F-16 ca vânător de drone?
Decăderea aviației civile ruse după invadarea Ucrainei: Airbus A320neo și A321neo se canibalizează pentru piese în timp ce un aliat încearcă să facă trafic cu avioane din Africa
Rușii vor să impulsioneze acțiunile militare din regiunile Sumî și Harkov: La conducerea Grupării de trupe “Nord” a fost adus un nou comandant
Zelenski rămâne categoric: Ucraina nu va ceda teritorii ocupantului rus
Niciun centimetru înapoi. Gen. francez Loï Girard: Nu suntem în România doar să ne antrenăm. Suntem pregătiți să intervenim oricând într-o situație reală de luptă
Vladimir Putin, urmărit internațional pentru crime de război, va „călca” pe teritoriul SUA. Trump anunță Alaska ca loc de întâlnire, dar și „schimb de teritorii” între Rusia și Ucraina
SUA și Rusia discută despre o înțelegere privind teritoriile ucrainene ocupate de ruși. Zelenski refuză să cedeze teritorii fără referendum popular
Nici „invincibilul” S-500 nu a scăpat. Stația radar 98L6 Enisei a celui mai modern sistem antiaerian rus, trecută la „punct lovit” de o dronă ucraineană
În ziua expirării ultimatumului american, Putin a încins telefonul roșu, discutând cu aliații de la Minsk și până la Beijing
Și totuși, F-35. Prima țară care dă înapoi de la intenția de a renunța la achiziția de F-35, decizie luată de curând de Spania
Netanyahu acuză Germania că „recompensează” Hamas, după ce Berlinul a impus sancțiuni Israelului ca urmare a planului de a controla în totalitate Gaza
pixel