Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iveco va fabrica în România camioane pentru MApN
Industrie de apărare
Data publicării:
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că a semnat un contract cu Iveco pentru achiziţia de platforme de transport pe roţi, pentru înzestrarea Armatei României.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării din România documentul a fost semnat de locţiitorul şefului Departamentului pentru Armamente şi reprezentantul IVECO Defence Vehicle SPA din Italia.

Acest contract care prevede achiziţia unui număr de 942 de platforme este subsecvent se va întinde pe durata a patru ani și are o valoare de peste un miliard de lei, fără TVA.

"Furnizorul are obligaţia ca produsele livrate în baza contractului subsecvent să fie realizate în facilităţi integrate în industria de profil din România, în conformitate cu Planul de realizare a capabilităţilor privind nivelul de implicare a industriei naţionale în realizarea produselor şi asigurarea suportului logistic integrat pe toată durata de viaţă a acestora", arată ministerul.

În ceea ce privește offsetul contractul prevede cel puţin 80% din valoarea, fără TVA.

"Capabilităţile privind nivelul de implicare a industriei naţionale în realizarea produselor se vor realiza în baza acordului de compensare, ce se va încheia de către IVECO Defence Vehicle SPA Italia cu OCATS (Oficiul de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială) în baza OUG nr. 189/2002", menţionează MApN.

Conform comunicatului, acordul cadru prevede, în total, cumpărarea a 2.902 platforme de transport pe roţi în diverse configuraţii.

Vezi și: NATO îmbunătățește gradul de pregătire


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nemții au început „ofensiva industrială” în competiția mașinilor de luptă ale României: Pe lângă producția locală a Lynx, planul include și producția de muniție de calibru mediu
Compania Bell Helicopter ţinteşte Ucraina pentru producţia de elicoptere militare, consolidând parteneriatul de apărare cu SUA
Industria de apărare turcă în forță | GAZAP și NEB-2 (Video): Turcia dezvăluie cele mai puternice bombe din arsenalul său
,,Pariul tehnologic'' al Ucrainei (Video): Industria ucraineană de apărare, plan de producţie de 1.000 de drone interceptoare pe zi pentru a contracara atacurile rusești
F-35, un avion de generaţia a 5-a dorit şi de România, a devenit preferatul statelor membre NATO deoarece oferă avantaje cheie față de F-16 și Eurofighter
România confirmă achiziția sistemului de apărare antiaeriană Spyder, dar sunt rachetele Piorun din Polonia parte a programului SHORAD-VSHORAD?
Ucraina anunță un contract militar uriaș de drone pentru SUA. ”Ne-am înțeles cu Trump; vor cumpăra de 10-30 de miliarde”
Tancul T-14 Armata invincibil al Rusiei, care a fost 11 secunde pe front, caută ajutor extern. Cum încearcă rușii să salveze proiectul „celui mai bun tanc din lume”
Sindicatele aeronautice și navale acuză Ministerul Economiei de lipsă de dialog. ASIAAN salută dezvăluirile ministrului Miruță privind sinecurile, dar îi cer măsuri concrete pentru industrie
Pistolul AK românesc Micro Draco își continuă „cariera” pe piața de arme din SUA. Un nou acord semnat cu americanii pentru Micro Draco, „made in Cugir”
UE, aproape de un pas fără precedent: Fonduri de coeziune, redirecționate și pentru industria de apărare
Cobra românească, vedetă în Turcia unde a fost prezentată în premieră și a întors privirile. „Există un mare interes pentru Cobra II în versiunea României”
Golden Dome, proiectul militar american de 175 de miliarde de dolari, într-o cursă contracronometru sub semnul întrebării
"Timpul e decisiv". Germania vrea să accelereze achizițiile în domeniul apărării
Proiectul militar „Swift Beat” al fostului CEO al Google își propune să doteze Ucraina cu roiuri de drone controlate de AI: Are deja o eficientă de 90% în interceptarea Shahed
Dovada implicării Chinei în război din Ucraina (FOTO): Rusia produce drone de atac cu piese de pe AliExpress
România a primit deja 40 de blindate 4x4 Cobra II iar mai bine de jumătate au fost integrate la Mediaș. Totul e gata pentru producția de serie
Companii ucrainene și daneze formează un parteneriat pentru dezvoltarea unui interceptor de drone bazat pe inteligență artificială
Cehia își va consolida apărarea antiaeriană achiziționând 24 de sisteme cu rază scurtă de acțiune de tip “RBS 70 NG” din Suedia
Ambițiile navale ale Ankarei sunt în creștere: Turcia se concentrează pe aeronave fără pilot pentru viitorul său portavion
Bulgaria, alături de România, va consolida și mai mult securitatea la Marea Neagră: Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea sistemului de rachete NSM
NATO trebuie să învețe de la Ucraina: Inovare în zile, nu în ani, cere comandantul suprem al forțelor aliate din Europa
Război de uzură 2.0: Cum schimbă dronele ieftine „Geran-2”, produse în masă, derularea conflictului din Ucraina (Foto/Video)
Care e stadiul programului de submarine franceze Scorpene de care e interesată România. Polonezii au „reconfigurat” prioritățile și ne-au luat-o înainte la submarine
Așa arată „haita de lupi” a SUA: Rachete ieftine ce lovesc la distanțe mari. Lansate terestru, din drone iar F/A-18E/F ar putea fi primul avion care le va integra
Ucraina și-a propus să ridice procentul armelor proprii utilizate pe front. De la 40% la 50%
România intră în zodia germană? Soluția Skynex pentru sistemele antiaeriene Oerlikon ale României, propunerea mașinii de luptă Lynx și o fabrică de pulberi
România își conturează strategia privind utilizarea dronelor pe Flancul Estic al NATO, mizând pe experiența de război a Ucrainei și pe tehnologia americană
Industria rusă de apărare ,,s-a conectat'' la Belarus: O rețea de întreprinderi de stat a devenit un furnizor esențial pentru producția de rachete de precizie
Statele Unite prioritizează avionul F-47 al U.S. Air Force în detrimentul viitorului ,,vânător'' al U.S. Navy, stârnind o dispută bugetară

Ştiri Recomandate

Este Putin adevăratul conducător al Rusiei sau marioneta lui Lavrov? (ANALIZĂ)
Kaliningrad și Marea Baltică: Exerciții militare rusești care ridică semne de întrebare pentru NATO
FBI-ul percheziționează locuința lui John Bolton, fost consilier pe securitate al lui Trump, devenit unul dintre principalii critici ai actualei administrații de la Casa Albă
Cedarea de teritorii, răul cel mai mic pentru Ucraina sau capcană pentru tot Flancul Estic? Armata rusă, avans amețitor de 1% din Ucraina, în trei ani de război
Rusia: „Scutul nuclear trebuie consolidat din cauza amenințărilor colosale”
Ministerul rus de externe afirmă că nu este încă planificată o întâlnire între Putin și Zelenski
Aliații europeni vor un plan de intervenție în 24 de ore în sprijinul Ucrainei, în cazul unui nou atac al Rusiei
SUA și aliații europeni discută garanții de securitate pentru Ucraina: Europa ar urma să suporte cea mai mare parte a efortului
Rusia construiește un centru masiv de război electronic lângă granițele NATO (Foto): Kaliningradul devine pentru ruşi un hub militar strategic
Gata cu negocierile pentru pacea din Ucraina? Trump lansează ipoteza unor atacuri ucrainene asupra Rusiei: „Imposibil” să câștigi fără a ataca țara invadatoare
Sursa foto: NATO.
EXCLUSIV
Războiul din Ucraina se poartă și la mii de kilometri distanță de front: Compania franceză Renault, interesată să producă drone, s-ar lovi de interesele unui sindicat cu legături în Rusia
Armata ucraineană utilizează din ce în ce mai mult UAV-uri de atac. Sursa Foto: rbc.ua/Getty Images.
EXCLUSIV
Dronele sunt o ,,minune pe câmpul de luptă'' sau un substitut periculos? Lecțiile pe care NATO le poate învăţa de pe frontul din Ucraina
Tensiuni diplomatice: Statele Unite mențin poziția fermă împotriva Turciei în privința revenirii la programul F-35
Racheta ucraineană Flamingo va intra în curând în producția de serie (Foto/Video): Are capacitatea să lovească ținte aflate la o distanță de 3.000 de kilometri
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
Avansul spre Dobropillea, o aventură cam scumpă pentru ruși: Pierderile au ajuns la peste 1.500 de oameni în două săptămâni
Rușii au lovit o fabrică americană de electronice din vestul Ucrainei. Peste 600 de drone și rachete, folosite în atacul de azi-noapte
F-35 americane la Mihail Kogălniceanu? Europenii îi cer lui Trump să trimită în România avioane F-35
Abonată la armamentul israelian, Serbia plătește încă 1,6 miliarde de dolari pe sisteme PULS ”mai puternice decât HIMARS”, drone și capacități de război electronic
Rusia setează termenii pentru pace: Atac cu sute de drone și zeci rachete asupra Ucrainei
Vance: Europenii trebuie să își asume cea mai mare parte a poverii securității Ucrainei
Taxa pe securitate. SUA pune un adaos la vânzarea de armament către Europa pentru Ucraina. ”Cei 10% vor acoperi costul securizării spațiului aerian al Ucrainei”
Germania dorește cea mai puternică armată din Europa: 350 de miliarde de euro vor fi cheltuite până în 2040 pentru blindate grele şi aeronave
Fake-news despre 1,7 milioane de militari ucraineni morți și dispăruți în războiul împotriva Rusiei
O dronă rusească a căzut în estul Poloniei: Autoritățile de la Varșovia spun că este vorba despre o provocare din partea Rusiei
Războiul dronelor: Generalul Petraeus explică de ce viitorul luptei nu mai aparține tancurilor, ci dronelor ieftine
Sancţiunile economice impuse de Statele Unite au lovit Rusia unde o doare cel mai tare: Tot mai puţine state sunt interesate să cumpere armament rusesc
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce nu pot exista garanții de securitate pentru Ucraina fără trupe occidentale: Europenii au „cules dividendele păcii prea repede”, ignorând eforturile pentru apărare
Israelul pompează 1,5 miliarde de dolari în industria de apărare: Se urmăreşte creşterea producţie de vehicule blindate grele, în special tancuri Merkava
România, țările baltice și Polonia sunt în aceeași barcă, avertizează oficialii de la Varșovia
Zece țări vor să trimită trupe pentru menținerea păcii în Ucraina, după încheierea unui acord
Rutte și Erdogan, discuții despre potențialele garanții de securitate oferite Ucrainei
pixel