Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova investighează o reţea de spionaj care plănui acțiuni de destabilizare la Chișinău
Intelligence
Data actualizării:
Data publicării:
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS), în cooperare cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează o rețea de spionaj din care fac parte cetăţeni Moldovei și a altui stat. Potrivit SIS, aceştia sunt cercetaţi pentru acțiuni de trădare de patrie și spionaj.

În curs de investigare sunt cinci persoane – cetățeni ai Republicii Moldova, dintre care două au fost reținute și plasate în arest în decembrie 2022, iar celelalte trei persoane au statut de bănuit.

Potrivit SIS acestea au fost cooptate de către exponenți ai serviciilor speciale dintr-un stat terț, cu rol de asistare a acestora, rol descris în Codul penal ca acțiuni care țin de „înfăptuirea activității dușmănoase împotriva Republicii Moldova” – inclusiv acțiuni de destabilizare și de schimbare a orânduirii constituționale în stat, prin violență.

Potrivit legii penale, faptele de trădare de patrie sunt pedepsite cu închisoarea de la 12 la 20 de ani.

„Suplimentar, în baza probelor acumulate, în vizorul oamenilor legii sunt și cetățeni ai altui stat, cercetați pentru spionaj, care dirijau și finanțau activitățile subversive ale persoanelor din Moldova. Codul penal stabilește pentru aceste fapte pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 12 la 20 de ani”, se mai arată în comunicatul SIS.

Sursa mai notează că acțiunile sunt investigate începând din 2020 – atât acțiuni planificate, cât și parțial realizate – care țin de facilitarea transferurilor financiare, incitarea urii interetnice, animarea spiritelor destabilizatorii și intoleranță față de anumite categorii de cetățeni, inclusiv recrutarea persoanelor pentru participarea la proteste în masă, de natură să degenereze în acte de violență în interesul unui stat străin.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a confirmat săptămâna trecută că partea ucraineană i-a oferit informaţii despre planurile Kremlinului de destabilizare a situației din Moldova și că se pregătește o acțiune militară cu implicarea unor persoane din afara țării - din Rusia, Belarus și zona Balcanilor. 

,,Declarația președintelui Zelenski despre planurile Federației Ruse de destabilizarea Republicii Moldova au fost confirmate de instituțiile noastre. Planul Rusiei de a întreprinde acțiuni subversive pe teritoriul statului nostru nu este unul nou. Tentative de destabilizare a situației au existat și în toamna anului trecut, dar ele nu și-au atins obiectivul”, a precizat Maia Sandu, în cadrul unor declarații de presă.

 

Informaţiile oferite de Kiev conțin documente detaliate privind planificarea organizării acestor acțiuni subversive

 

Maia Sandu a mai spus că „planul pentru perioada următoare presupune diversiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”.

„Prin acțiuni violente mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”, a spus Sandu.

Maia Sandu a mai precizat că „planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent”.

Potrivit acesteia, documentele oferite de Kiev conțin informaţii detaliate privind planificarea organizării acestor acțiuni subversive.

„Materialele conțin instrucțiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetățeni ai Federației Ruse, Republicii Belarus, Serbiei și Muntenegru. Vă asigur că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări”, a adăugat șefa statului.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Operațiunea Lunar Hail: Cum a lovit Ucraina podul din Crimeea cu rachete ATACMS, având sprijinul agențiilor militare și de informații americane
Nu toate gafele politice pot fi trecute cu vederea | Aliații SUA, alarmați de scurgerea de informații de la vârful Pentagonului: Dacă aș fi fost Putin, m-aș simți fără loc de muncă
Netanyahu l-a demis pe șeful Shin Bet, serviciul de securitate internă a Israelului. Demiterea sa nu are legătură cu masacrul Hamas din 7 octombrie, spune fostul șef al Shin Bet
Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar adjunct al Ambasadei ruse în România, recent expulzat. Foto: GÂNDUL.RO
EXCLUSIV
Tudor Curtifan: Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar și ofițer GRU, se plimba nestingherit în haine civile la conferințe în România
Șeful serviciului german de informații sugerează că Kremlinul va testa eficacitatea articolului 5 NATO
SRI confirmă implicarea Rusiei în complotul organizației paramilitare ”Comandamentul Vlad Ţepeş”. Șase membri ai organizaţiei, acuzați de trădare
Atac fără precedent al serviciilor ruse la adresa României, pe care o acuză că este controlată de UE. Ministerul român de externe reacționează
Fantoma interferenței serviciilor secrete rusești planează asupra României: Spionajul rusesc ţine să ne demonstreze că-l sprijină pe Călin Georgescu
Pe fondul reluării relațiilor diplomatice ruso-americane, Moscova încearcă să-și reînnoiască rețeaua de spionaj din SUA
Rusia are, din 2023, o unitate specială care comite asasinate și sabotaj în Occident. SSD e în spatele încercării de asasinat a șefului Rheinmetall și a sabotajelor repetate
”Am arestat un șobolan de top al FSB, recrutat la Viena”: Șeful Centrului Antitero din SBU ucrainean, reținut pentru spionaj în favoarea Rusiei
Armata germană a detectat mai multe drone suspecte deasupra bazei unde sunt antrenați militari ucraineni: Uneori pare că inamicul vrea să ne vadă
Sursa foto: Colaj documentar realizat în 2018 de Yahoo News: Former Russian intelligence officer says America îs 'in big trouble’.
EXCLUSIV
Înapoi la ,,lupta din umbră'' din perioada Războiului Rece? Spionajul rusesc îi îndeamnă pe americani să treacă de partea Rusiei: Material video propagandistic menit să contracareze CIA
Cât de lung e brațul Rusiei? NATO confirmă în premieră că tentativa de a-l asasina pe directorul companiei de armament Rheinmetall e parte a unui plan amplu de sabotaj
Un recent caz de spionaj mai puţin cunoscut. Un fost analist al CIA a pledat vinovat pentru scurgerea de informații despre planurile Israelului de a ataca Iranul
Cadru dintr-un material video al campaniei de recrutare în limba rusă a CIA. Sursa foto: YouTube/CIA.
EXCLUSIV
CIA continuă campania de recrutare a ruşilor care lucrează în instituţii de stat (Video): ,,Poate că oamenii din jurul tău nu vor să audă adevărul. Noi vrem''
Ucrainenii au arestat un colaborator al serviciilor ruse, deghizat în femeie, care își făcea selfie-uri în fața facilităților militare ucrainene
SRI a dejucat un sabotaj pe teritoriul României. Operațiunea, organizată de serviciile speciale rusești
Soldați francezi din Comandamentul Forțelor Speciale ale Armatei (CAST). Sursa foto: Commandament des Actions Spéciales Terre.
EXCLUSIV
Franța pregătea un scenariu pentru trimiterea de trupe în Ucraina: Desfășurarea discretă de forțe speciale, simulată în cadrul exercițiului militar Perseus
Viitorul şef al CIA a ridiculizat Rusia: Vrea să concureze cu SUA în domeniul tehnologiei hipersonice, dar are o economie echivalentă cu cea a statului Texas
Petrolierul suspectat că a deteriorat cablurile în Baltica, avea echipamente de spionaj
Ucraina a capturat primul militar nord-coreean care luptă alături de Rusia (Foto). Informația e confirmată de serviciile sud-coreene de intelligence
Cine e în spatele uciderii generalului rus Igor Kirilov, ”Chimicul”: Cu o structură aproape egală cu cea a FBI, Serviciul este incredibil de puternic
Rușii dau târcoale F-16. Serviciile din Ucraina au arestat „agenți ruși” care spionau aerodromurile militare unde pot fi dislocate avioane F-16
Cazul ''Spy Cell'': O reţea de spionaj cu ramificaţii în Bulgaria a acţionat la îndemnul Rusiei, vizate fiind şi sistemele Patriot din Germania
Desecretizarea documentelor CSAT: Ministerul Afacerilor Externe a informat aliaţii României cu privire la tentativele de interferenţe externe în campania electorală
Agentul „Alice”. O rusoaică din New York, acuzată că a mințit cu privire la legăturile sale cu FSB: A participat constant la evenimente anti-Putin la ordinul spionajului rusesc
Kirilo Budanov, șeful informațiilor Armatei ucrainene, amenințat cu schimbarea. Ce i-a transmis Casa Albă lui Zelenski în septembrie pe acest subiect
Serviciile de informații rusești și-au activat o „cârtiță” chiar în rândul Forțelor ucrainene pentru Operații Speciale (FOS)
Serviciile britanice de informații explică de ce Rusia este îngrijorată de posibilele atacuri ucrainene asupra navelor rusești din Marea Caspică

Ştiri Recomandate

Războiul din Marea Neagră: Dronele ucrainene Sea Baby lovesc un petrolier strategic al „flotei fantomă” rusești (FOTO/VIDEO)
Războiul din Ucraina: Se pregătește un „plan de pace” în 20 de puncte pentru Statele Unite, în timp ce diplomația intră într-o fază critică
Pentru ce se pregăteşte Rusia? Medvedev anunță că planul a fost “aproape îndeplinit”: Peste 400.000 de militari angajați s-au alăturat armatei ruse de la începutul acestui an
Orizont 2029: Războiul invizibil și miopia strategică a Occidentului. Este un atac rusesc asupra NATO inevitabil?
„VLAH”: Debut oficial pentru primul blindat de luptă 4x4 produs 100% în România
Rusia pierde un pion important în Marea Neagră. Detaliile operațiunii SBU care a demascat transportul ilegal de cereale din Crimeea
Succes major pentru Damen în SUA (VIDEO): Designul ales de US Navy validează soluția propusă şi pentru Forțele Navale Române
Rusia creează o armată de drone în spatele frontului aproape de granița României. Informațiile arată că Transnistria va fi folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea Moldovei
Trupele ruse au primit în dotare noi bombardiere Su-34. Al șaptelea lot din 2025 a fost livrat Forțelor Aerocosmice
Ucraina e pe punctul de a mai primi câteva avioane MiG-29 din Europa. S-au reluat negocierile pentru avioanele MiG-29 poloneze „înghețate” de doi ani și jumătate
Sursă foto: FORTER
EXCLUSIV
Recalibrarea prezenței militare SUA în Europa pune România în fața unor noi responsabilități strategice. Un punct de comparație necesar: Polonia
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Moscova, mulțumită de declarațiile lui Trump: Interviul e în conformitate cu viziunea noastră
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
Imagini cu sistemul antidronă MEROPS, cumpărat și de România: Cu peste 1.000 de drone doborâte în Ucraina, un UAV costă 10% dintr-un Shahed
Siria prin ochii americanilor: „O călătorie nebună de la izolare la deschidere”. Experții îndeamnă la reforme și avertizează împotriva „conducerii unei țări falimentare”
Norvegia schimbă doctrina de apărare: Se caută rachete cu rază lungă capabile să lovească inima flotei rusești din Arctica
Nicușor Dan la Paris: Promisiuni ferme privind doborârea dronelor rusești și un nou demers în industria de apărare, după întâlnirea cu Emmanuel Macron
Avioane militare din China și Rusia au pătruns neautorizat în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene a Coreei de Sud
„Națiuni în descompunere”: Donald Trump lansează cel mai virulent atac de până acum la adresa Europei și a liderilor săi
„Cele mai periculoase vremuri”: Polonia se pregătește oficial de un eventual război dinspre Est și își transformă granița într-o fortăreață
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Germania are Unitate specială Anti-drone. Decizia, după ce un număr record de drone au fost observate în apropierea aeroporturilor
Vizită la nivel înalt la Paris (VIDEO): Președintele Nicușor Dan, primit la Palatul Élysée pentru discuții strategice cu Emmanuel Macron
Ultima aeronavă rusă de transport An-22 "Antey" s-a prăbușit astăzi din motive tehnice
Lovitură de teatru la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina? SUA sunt gata să „sacrifice” Donbasul și să-l ofere Rusiei pentru pace
Tren militar din Rusia / Ministerul apărării (imagine ilustrativă)
EXCLUSIV
Gura de oxigen pentru Ucraina se amână: Japonia nu e de acord cu propunerea UE de confiscare a activelor rusești în favoarea Ucrainei
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Ucraina arată momentul distrugerii „titanului zburător” al Rusiei (VIDEO): Unitatea Alpha a SBU a lovit un elicopter gigant Mi-26
Suspiciuni de corupție în NATO. Numele companiei israeliene Elbit apare printre companiile suspectate
pixel