Strategia Naţională de Apărare reprezintă principalul document de planificare a apărării şi a fost realizată cu contribuţia tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. În document se precizează foarte clar că garantul principal al securităţii României este Alianţa Nord‐Atlantică, relaţia transatlantică reprezentând liantul strategic care conferă coerenţă şi consistenţă acţiunilor NATO, dar şi faptul că Federaţia Rusă încearcă să‐şi consolideze statutul de putere în plan regional, acţiunile sale afectând stabilitatea regională şi parcursul european al Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei.

Strategia acordă o importanţă majoră componentei societale a securităţii naţionale, bazate în special pe creşterea rezilienţei şi reducerea vulnerabilităţilor interne, inclusiv prin combaterea corupţiei, precum și pe bună funcţionare a statului de drept şi a democraţiei și pe consolidarea capacităţii administrative.

Prin obiectivele și conținutul său, Strategia se referă la apărarea țării și securitatea națională în ansamblu. Schimbările de paradigmă privind conceptul de apărare a țării şi securitate naţională, legate de dinamică din ce în ce mai imprevizibilă a mediului de securitate, impun necesitatea reanalizării acestuia şi, în perspectivă imediată, actualizarea cadru lui juridic naţional.

România se află într‐o regiune care a fost mult timp caracterizată de prezența unor conflicte înghețate

Necesitatea extinderii conceptului de securitate naţională este motivată şi de asigurarea convergenţei cu principiile europene de securitate, dezvoltate în Strategia de Securitate Europeană şi Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene, în care securitatea şi dezvoltarea sunt plasate într‐o relaţie de directă proporţionalitate. În plus, extinderea conceptului de securitate naţională vizează asigurarea unei rezilienţe sporite a instituţiilor de stat şi a societăţii civile în faţa unor posibile situaţii de criză, fortuite sau persistente, într‐un mediu internaţional de securitate impredictibil şi într‐un context de securitate complex.

Schimbarea de paradigmă la nivel global se caracterizează prin câteva evoluții de care trebuie să ținem cont în elaborarea unei noi Strategii. România se află într‐o regiune care a fost mult timp caracterizată de prezența unor conflicte înghețate. Astăzi regiunea este marcată de conflicte active și de o deteriorare a relațiilor dintre NATO și Federația Rusă. Prezența zonelor de conflict în regiune ridică în mod direct și problema securității cetățenilor români.

Acţiunile Rusiei în regiunea Mării Negre, încălcarea normelor de drept internaţional

Un actor important în spaţiul european şi euroatlantic este Federaţia Rusă. Acţiunile acesteia în regiunea Mării Negre, încălcarea normelor de drept internaţional, punerea în discuţie a ordinii internaţionale, conservarea conflictelor îngheţate şi anexarea Crimeii au readus în atenţia NATO atât îndeplinirea misiunii ei fundamentale, apărarea colectivă, cât şi validitatea aranjamentelor de securitate încheiate cu Rusia la sfârșitul secolului XX.

La nivel regional şi sub‐regional, mediul în care România îşi apără şi promovează valorile, principiile şi interesele se află într‐o nouă fază de reconfigurare. Dinamica actuală de securitate poate afecta atât direct, cât şi indirect, starea de securitate a României şi siguranţa cetăţenilor săi.

Federaţia Rusă încearcă să‐şi consolideze statutul de putere în plan regional, acţiunile sale afectând stabilitatea regională şi parcursul european al Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei.

Este necesar extinderea şi consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii

Strategia urmăreşte să stabilească paşii necesari pentru consolidarea credibilităţii strategice a României, prin promovarea continuităţii şi predictibilităţii ce derivă din statutul de stat membru al Alianţei Nord‐Atlantice şi Uniunii Europene. Totodată, sunt necesare extinderea şi consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii și a altor parteneriate strategice, precum şi a relaţiilor de cooperare cu ceilalţi actori internaţionali. 

Din această perspectivă, obiectivele şi direcţiile de acţiune care privesc securitatea naţională urmăresc consolidarea capacităţilor militare şi civile naţionale la standarde care să permită prevenirea, descurajarea şi apărarea împotriva oricăror acţiuni agresive la adresa ţării noastre. 

Participarea activă a României la apărarea colectivă în cadrul NATO, la implementarea clauzei de solidaritate şi asistenţă reciprocă în conformitate cu prevederile Tratatului de la Lisabona al Uniunii Europene şi la dezvoltarea Politicii europene de Securitate şi Apărare Comună şi a operaţiunilor asociate asigurării spaţiului european de libertate, securitate şi justiţie sunt de importanţă egală.

Garantul principal al securităţii României este Alianţa Nord‐Atlantică, relaţia transatlantică reprezentând liantul strategic care conferă coerenţă şi consistenţă acţiunilor NATO. Soliditatea relaţiei transatlantice depinde de menţinerea angajamentului SUA în Europa, precum şi de modul în care aliaţii şi partenerii europeni vor aloca resurse pentru dezvoltarea propriilor capacităţi de apărare.

Dimensiunea de apărare

România trebuie să îşi concentreze eforturile strategice pentru apărarea şi securitatea cetăţenilor, a teritoriului naţional, precum şi acordarea de sprijin statelor aliate şi partenere, în conformitate cu angajamentele asumate prin tratate internaţionale. În acest sens, sunt necesare atât dezvoltarea capacităţii de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate, cât şi pregătirea populaţiei şi a teritoriului pentru apărare.

Direcţiile de acţiune vizează:

1. consolidarea capacităţii naţionale de apărare, inclusiv prin utilizarea eficientă a mecanismelor existente în cadrul NATO;
2. continuarea procesului de transformare, modernizare şi înzestrare a Armatei României, prin alocarea anuală a minimum 2% din PIB bugetului apărării, timp de 10 ani, începând cu anul 2017;
3. dezvoltarea capabilităţilor necesare pentru a reacţiona în cazul unor ameninţări asimetrice şi de tip hibrid;
4. aprofundarea dimensiunii de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, prin consolidarea cooperării militare, inclusiv pe teritoriul naţional şi în regiunea Mării Negre;
5. atingerea standardelor de performanţă specifice realizării interoperabilităţii cu armatele celorlalte state membre şi armonizarea prevederilor legale şi normative care reglementează pregă tirea și instruirea forţelor armate;
6. adaptarea industriei de securitate la cerinţele de înzestrare ale forțelor armate şi la mediul concurenţial;
7. dezvoltarea cooperării în domeniul industriei de securitate cu statele din spaţiul euro‐atlantic, prin valorificarea oportunităţilor de cooperare multinaționale, în contextul iniţiativelor NATO şi ale Uniunii Europene;
8. consolidarea rolului şi prezenţei naţionale în misiunile civile şi operaţiile militare prin participarea la misiuni de monitorizare și gestionare a crizelor din zonele de interes prioritar pentru România.