Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Budapesta: UE își pierde puterea, cooperarea economică cu China ar ajuta
Propagandă/Dezinformare
Data publicării:
O cooperare economică mai puternică cu China ar ajuta Uniunea Europeană, care și-a pierdut puterea în ultimii ani din cauza deciziilor sale, a declarat marți ministrul maghiar al afacerilor externe și al comerțului, Peter Szijjarto, relatează Hina.
Szijjártó Péter la Moscova
Szijjártó Péter la Moscova

Șeful diplomației maghiare a declarat, în cadrul unui panel de la Forumul Strategic de la Bled, că Uniunea Europeană se află „într-o stare proastă” la nivel global pentru că, din cauza deciziilor sale, și-a pierdut semnificativ puterea, mai ales în trei mari domenii - securitate, putere economică și energie.

Szijjarto a spus că, așa cum i-au arătat nouă ani de cooperare cu alți miniștri europeni, UE invită întotdeauna cele două părți să se așeze la masă și să ajungă la o soluție pașnică în conflictele globale, mai îndepărtate, dar că în cazul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, nu face acest lucru.

Abordarea este aceeași cu care regimul Orban ne-a obișnuit până acum: Budapesta dorește negocieri de pace.

„Când vorbești despre necesitatea unui armistițiu rapid și a unui încetare a focului, ești imediat judecat și stigmatizat ca spion rus, propagandist al Kremlinului și prieten al lui Putin”, a spus el.

Pe plan economic, Szijjarto a subliniat că în 2010, UE avea o pondere de 22% în PIB-ul mondial față de 9% al Chinei, dar că astăzi acea țară asiatică este la 18%, iar UE este, de asemenea, la 18%.

Politicianul conservator ungar consideră că UE nu a găsit „calea corectă” pentru relația cu economia în creștere a Chinei și că acest lucru este rău pentru economia europeană. „O cooperare mai puternică cu China este ceva care ar ajuta la creșterea economiei europene”.

În ceea ce privește energia, Szijjarto consideră că europenii sunt ghidați prea mult de ideologie, și prea puțin de aspectele practice.

El a subliniat că în acest domeniu este crucial ca UE să fie „mai puternică și mai mare”, adică să accelereze cât mai mult posibil procesul de extindere. „2030. este bine, dar de ce să nu fie deja mâine?", a întrebat ministrul ungar, referindu-se la declarația președintelui Consiliului European, Charles Michel, care a spus ieri că Alianța și țările candidate trebuie să fie pregătite pentru extindere până atunci. Szijjarto a adăugat că zona Balcanilor de Vest este, de asemenea, o zonă cheie pentru tranzitul energetic, ceea ce reprezintă un motiv suplimentar de extindere.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

SUA și Polonia creează un grup pentru a sprijini Ucraina să lupte împotriva dezinformării rusești: Căutam cele mai bune modalități de a combate războiul informațional
"Manipulare pragmatică": Cum se joacă Rusia cu mințile alegătorilor europeni?
Tensiuni în Polonia după ce trei militari polonezi au ajuns în cătușe pentru că au tras focuri de avertizare la granița cu Belarus
Cele mai recente teze ale propagandei ruse, dezminţite: Statele Unite nu au cerut un atac asupra Belgorodului, iar polonezii nu sunt mobilizați pentru un război în Ucraina
Hibrid, război hibrid. Rusia vrea să sperie Europa prin zeci de operații speciale de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare sau spionaj
Lukașenko: „Negocieri și pace imediat în Ucraina” / Ungaria: „Bruxellesul vrea să reducă la tăcere vocile iubitoare de pace”
Războiul psihologic continuă: Un bulgar, un neamț și un ucrainean au plasat sub Turnul Eiffel cinci sicrie cu inscripția „Soldații francezi căzuți în Ucraina”
”Europa trebuie împiedicată să se cufunde în război”. Orban dă un nou atac la construcția europeană cu Marșul Păcii
Războiul informaţional rusesc loveşte în mass-media poloneză: Varşovia spune că știrile false despre mobilizarea militară sunt opera Rusiei
Lavrov: Rusia este pregătită pentru război cu Occidentul
”Repetă experimentele naziștilor”. Zaharova scoate artileria grea și pune presiune pe guvernul pro-occidental de la Chișinău
Moscova pregătește Republicii Moldova un ”desant” hibrid fără precedent: 100 de milioane de euro pentru a răsturna guvernul pro-occidental de la Chișinău
Ipocrizia Moscovei: În discursul de Ziua Victoriei, Putin se revoltă împotriva "distorsionării" istoriei şi acuză statele occidentale că alimentează conflictele regionale
Cum văd rușii amenințarea F-16. Rușii insinuează că avioanele F-16 donate Ucrainei ar dispune de capacități nucleare, dar uită de Su sovietice
Geoană: Rusia a lansat un război hibrid total împotriva noastră. Nu va rata nicio secundă ocazia de a schimba direcția României
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Găgăuzia vrea să-și mute toate conturile din sectorul public la o bancă de stat din Rusia
Kremlinul vrea propriii săi Patrioți: Rusia ar putea avea un Minister al Educației Patriotice care va forma generațiile de ”pionieri” ruși
Rusia continuă campania de subminare a Republicii Moldova: Kremlinul încearcă să se folosească de personalități pro-ruse pentru a destabiliza relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău
EXCLUSIV
Câți ucraineni susțin integrarea în NATO? Ambasadorul Micula explică cele trei mari dileme, inclusiv relația cu Rusia, spulberate de invazia lui Putin
Scandalul care zguduie Europa: Rețeaua rusă de propagandă ajungea până la instituțiile UE. La Bruxelles se cere anchetă "imediată şi transparentă"
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Kremlinul creează o "perdea de fum propagandistică" în jurul atacului terorist de la Moscova, iar declarațiile privind implicarea Ucrainei sunt "un nonsens": Reacții occidentale
Statele Unite impun sancțiuni agenților ruși de dezinformare și influență malițioasă: Acestea aveau ca scop subminarea încrederii în instituțiile democratice
Alegătorii din multe țări se confruntă cu un "potop de minciuni" - Antony Blinken face apel la lupta împotriva dezinformării

Ştiri Recomandate

Cinci scenarii ale războiului din Ucraina, iar renunțarea la teritorii e doar în unul, cel mai „umanist”. Un pont: Nu pariați niciodată împotriva SUA
SUA pregătesc războiul viitorului: Coordonarea trupelor de la sol se va face din spațiu de către „armata de mici sateliți” aflată pe orbite
Israelul nu crede în noua conducere siriană și dorește o zonă de control în Siria cu o adâncime de 60 km
Avioane britanice Eurofighter Typhoon, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din România. Foto: Royal Air Force
EXCLUSIV
O ofensivă a SUA de la Kogălniceanu în teritoriile Rusiei nu e posibilă nici într-un scenariu de Spielberg. Georgescu e la al doilea delir major în doar câteva zile
Ucraina confirmă că a reușit să captureze doi soldați nord-coreeni care sunt acum interogați de serviciile ucrainene
Turcii au modificat clasa Istanbul: Imaginile cu cea de-a doua fregată trădează un nou sistem de lansare (Video). Rachete mai puternice?
Cum a preluat Elon Musk un fake news grosolan despre România și care e de fapt adevăratul motiv al derapajului lui Musk către extrema dreaptă
Ucraina are visuri mărețe: Avioane F-35. România e în schimb singurul stat din regiune care va avea acces la cel mai performant avion de luptă din lume
Olaf Scholz a fost confirmat drept candidat al SPD pentru un nou mandat de cancelar al Germaniei, în contextul ascensiunii AfD
O navă din „flota din umbră” a Rusiei a rămas în offside și în întuneric, la propriu. Nava a eșuat lângă coasta Germaniei
Donarea sistemului Patriot către Ucraina a fost mișcarea câștigătoare. Detalii despre ce va primi România, o versiune mai performantă, „vârful tehnologic” al Patriot
Rezistența Ucrainei timp de trei ani, prin cifre care siderează: Rusia a lansat 51.000 de bombe de aviație de la începutul invaziei pe scară largă
Un ultim apel la Washington. Zelenski a discutat cu Biden înainte ca acesta din urmă să preda puterea către Trump
Trei ani de război sunt suficienți. Elita politică din Rusia începe să dea semne de oboseală: Starea dominantă de spirit este dezamăgirea.
Dificultăți legate de livrările de echipamente rusești limitează utilizarea de către Serbia a avioanelor MiG-29, a tancurilor T-72 și a altor sisteme de rachete
Inițiativă kurdă de securizare a granițelor din nordul Siriei cu participarea forțelor americane și franceze
Un F-35 a zburat „umăr la umăr” cu un Su-34 (Video). Într-o regiune în care prezența Su-34 rus a ridicat multe semne de întrebare
Gen. (r.) Dănilă: Renunțarea la Războiul Întregului Popor a dus România în cea mai puternică alianță militară din istorie. Alternativa „morții pentru țară”
Eșecurile înregistrate cu brigada ucraineană antrenată în Franța își au rădăcinile în trecutul sovietic al Forțelor Armate ale Ucrainei
Guvernul federal al Statelor Unite tocmai a anunțat oficial că România intră de astăzi în clubul select numit Visa Waiver
Rusia, gata să profite de contextul tensionat cu privire la situația Groenlandei, iar Europa este prudentă în legătură cu declarațiile lui Trump
Burduja: „Nu vom permite intrarea gazelor rusești în România”. Preluarea E.ON de o companie maghiară ar putea fi blocată pe motive de securitate națională
„Supraviețuirea Ucrainei este în joc”. Lloyd Austin îndeamnă să nu se oprească „coaliția istorică” de la Ramstein
Criză de piloți pentru avioane de luptă. Cum încearcă SUA să rezolve problema numărului de piloți, printr-un amplu program de formare
Avantaj China? Într-un război în Pacific, China ar putea paraliza aviația militară a SUA cu mai puține lovituri decât ar avea SUA nevoie să o paralizeze pe cea chineză
Izolarea Kaliningradului, motiv de război total. Rusia amenință un stat Aliat cu „eliberarea” în cazul în care îi este tăiat accesul la Kaliningrad
Aviația militară a Germaniei va fi și mai letală. Rachete Taurus pentru Luftwaffe până după 2045, într-o nouă versiune ce va suprima noile sisteme de apărare
În războiul hibrid împotriva Moldovei, rușii sting „lumina” în Transnistria, unde situația e critică. Energie electrică, doar 5 ore pe zi
Ziua în care SUA anunță oficial ridicarea vizelor. De la finalul lunii martie românii vor putea pleca în State fără vize
De teama Chinei se investește masiv în flote navale amfibii. Mai multe țări pariază pe nave de debarcare într-un posibil război împotriva Chinei
La ora aceasta nu există nimic peste F-35. Tîlvăr: F-35 nu a fost ușor de cumpărat. Nu era suficient ca România doar să aibă bani
Marea Britanie va conduce o coaliție internațională ce va furniza Ucrainei 30.000 de drone
pixel