Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Calafat. Ceremonie militară la Monumentul „Războiul de Independență"
  09 Mai
Evenimente
Data actualizării:
Data publicării:
Calafat. Forțele Navale Române au participat perioada 8-9 mai, la activități prilejuite de sărbătorirea zilei de 9 Mai.
Calafat
Calafat

Ceremonia a adus în atenția publicului faptele de vitejie ale militarilor români din Războiului de Independență (1877-1878) și din cel de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945).

La Calafat, marinarii militari români, sub comanda Generalului de Marină Nicolae Dumitrescu-Maican, au obținut o victorie importantă, în anul 1877, în Războiul de Independență, când au bombardat și au scufundat monitorul turcesc „Podgorița".

Pentru a marca acest moment din lupta pentru obținerea Independenței de Stat a României, Forțele Navale și primăria municipiului a organizat o serie de activități aniversare, care au cuprins o ceremonie de depunere coroane de flori la Monumentul „Bateria Perseverența", un  simpozion aniversar, intitulat „Independența și Unirea. Jertfele românilor" la Muzeul de Artă, ceremonie militară și religioasă, la Monumentul „Războiul de Independență".

De asemenea, publicul din Municipiul Calafat au avut ocazia să viziteze miercuri, 9 mai,  două nave militare fluviale acostate în portul din localitate.

[citeste si]


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Exerciţiul multinaţional NOBLE JUMP 2021. 4.000 de militari și 600 de mijloace tehnice, trageri cu muniție reală în Poligonul Cincu
Este oficial. Joe Biden şi Vladimir Putin se vor întâlni la Geneva pe 16 iunie
Presa elvețiană: Biden şi Putin se vor întâlni curând într-un summit la Geneva
Expoziția virtuală în format 3D cu produse de apărare din Turcia, SAHA Expo, și-a deschis "porțile" - Video
Ziua Drapelului Național | Nicolae Ciucă: Militarii aflaţi în teatrele de operaţii fac Tricolorul cunoscut şi apreciat în lume
Exercițiul BALTOPS 2020 ar putea fi reprogramat sau anulat
Israelul a bombardat Fâșia Gaza după ce o rachetă trasă din enclavă l-a vizat pe premierul Benjamin Netanyahu
MiG-21 LanceR a făcut senzație la mitingul aviatic RIAT din Marea Britanie
Ziua Porților Deschise la Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”
6 iunie, Debarcarea din Normandia. Ce s-a întâmplat în "Ziua Z"
Saber Guardian 2019, oportunitate pentru militarii români
Începe Exerciţiul Saber Guardian 2019
Saber Guardian 2019. 8.000 de militari din şase ţări, exerciţiu pe teritoriile Bulgariei, României şi Ungariei
Sea Shield 19: 20 de nave, la cel mai mare exerciţiu NATO în Marea Neagră
Dialog după 11 luni reci. Moscova și Londra reiau relațiile
Putin, nedumerit. De ce o rusoaică a fost arestată în SUA
MAPN, misiune umanitară pentru prelevare de organe
FIEP. România, alături de 22 state pentru soluții viabile în vederea prevenirii atacurilor teroriste în spațiile publice
SUA. Avion F-35 prăbușit
Libia, acord pentru încetarea focului la Tripoli
SUA, reacție după ce Rusia a anunțat că va trimite Siriei sisteme S-300
Alba Iulia. 'Fotograful Unirii', omagiat de biciclişti
Festivalul AeroNautic, în București, pe Lacul...
Crucea de pe Caraiman, 90 de ani de la inaugurare. Ceremonii
AeroNautic Show 2018, Lacul Morii - București
11 septembrie 2001 - comemorare la Deveselu
Libia, conflict între milițiile rivale
Avioane de luptă ruseşti interceptate deasupra Mării Negre
Ziua Marinei. Cel mai mare spectacol naval al anului
14 august, Ziua Recunoştinţei. Ceremonii în Constanţa

Ştiri Recomandate

Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
pixel