Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primele tancuri Challenger 3, echipate cu sistemul activ de protecție TROPHY, au trecut cu succes etapa de testare
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Sistemul de protecție activă Trophy, dezvoltat de compania israeliană Rafael a fost selectat de Ministerul britanic al Apărării pentru a fi instalat pe tancul de luptă principal Challenger 3 al armatei britanice. Publicaţia UK DefenceJournal vine cu noi detalii privind această achiziţie, precizând că prima etapă de testare a fost trecută cu succes, iar tancurile Challenger 3, echipate cu sistemul Trophy, au trecut la următoarea fază de testare.

Sursa citată precizează că Rafael Advanced Defense Systems, compania israeliană care a dezvoltat şi vinde sistemul de protecție activă Trophy, a primit un contract de 4,5 milioane de lire sterline pentru derularea următoarei etape de testare a tancurilor Challenger 3, echipate cu acest sistem.

În decursul acestei săptămâni, DefenseRomania a precizat că Armata Germană a încheiat cu succes primele teste cu tancurile sale Leopard 2 – în versiunea cea mai avansată 2A7 – care dispun de o echipare cu sistemul activ de protecție TROPHY.

De precizat că Germania a optat înainte Marii Britanii pentru echiparea tancurilor sale cu Sistemul de protecție activă Trophy.

Conform informațiilor publicate de compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, la 24 iunie 2021, sistemul său de protecție activă Trophy (APS) pentru vehiculele blindate a fost selectat de către Ministerul britanic al Apărării pentru următoarea fază a programului militar Challenger 3 MBT.

Alegerea acestui sistem activ de protecţie (APS) este rezultatul unui studiu efectuat de Ministerul britanic al Apărării ca parte a unui program de modernizare a tancurilor britanice, condus consorţiul militar Rheinmetall BAE Systems Land (RBSL).

Challenger 3 este programul militar de dezvoltare a unui tanc de generaţia a III-a, aflat în prezent în etapa de dezvoltare. Challenger 3 nu va fi un tanc construit de la zero, ci mai mult un pachet de actualizări pe care consorţiul militar germano-britanic Rheinmetall BAE Systems Land în va aduce tancurilor britanice Challenger 2.

 

Caracteristici ale sistemului activ de protecţie “Trophy” (APS)

 

Sistemul activ de protecţie TROPHY detectează focul inamic, calculează unghiul şi timpul de impact şi lansează o ploaie de alice asupra proiectilului. Raza de acţiune este mică pentru a nu pune în pericol infanteria, iar sistemul este eficient împotriva rachetelor anti-tanc, a RPG-urilor şi a altor proiectile similare.

De la prima sa utilizare în condiţii reale de luptă, în anul 2011, sistemul Trophy a fost folosit de nenumărate ori, dovedindu-şi pe deplin utilitatea prin nivelul ridicat de protecţie pe care l-a oferit soldaţilor care se aflau în vehicule militare care dispuneau de un astfel de sistem activ de protecţie.

Potrivit companiei Rafael, sistemul Trophy a fost supus la peste 5.000 de teste și a acumulat peste 1.000.000 de ore de funcționare, iar acum există contracte pentru producția în serie a peste 1.800 de sisteme de acest tip.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum a ajuns o ruină ARO cu celebrele 4x4 produse și pentru Armată: România a ratat șansa salvării refuzând să vândă ARO către o țară străină
Care e viitorul aviației strategice a Rusiei, decimată de Ucraina? Rușii propun avioane de linie transformate în bombardiere: Cazul Tu-214
Deși nu duce lipsă de contracte, gigantul italian Iveco Defence e de vânzare. Principala îngrijorare a guvernului de la Roma este că IDV ar putea intra pe mâini străine
Conflictul tăcut al avioanelor de luptă:Cum e favorizată „bijuteria” F-47, în detrimentul F/A-XX. O dispută de proporții care se prefigurează în SUA
Protecționism vs. costuri de apărare: Preţul avioanelor F-35 și ale tancurilor Abrams cresc vertiginos odată cu aplicarea tarifelor de 50% impuse de Trump
Statele Unite învață lecția Ucraina în materie de inovație și război modern. Project GI, cea mai nouă și ambițioasă inițiativă americană
F-16 Block 70 Viper se mai și refuză? De ce un aliat al SUA a dat de înțeles că va renunța la achiziția celei mai moderne versiuni a F-ului american
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Revoluția dronelor FPV pe front: Armata franceză vrea micro-fabrici mobile care redefinesc logistica militară (Video)
De la T-55 la Abrams, cu accent pe munițe: România se axează cu ajutorul SUA pe producția de muniție de 120 mm pentru tancuri
F-35, sursă foto: Lockheed Martin
EXCLUSIV
Italia, printre puținele țări implicate în procesul de producție și asamblare al F-35. România, „new entry” în F-35, ar putea identifica noi oportunități de cooperare industrială
Frica de Rusia ajunge până în Marea Britanie: Guvernul anunță 12 submarine nucleare noi și investiții de 20 miliarde de dolari în focoase nucleare
Marea Britanie va anunța noua strategie de apărare. Prima mutare: 6 fabrici de armament și achizița a 7.000 de rachete cu rază lungă
Statele europene vor beneficia de un ,,scut laser'': Italia, implicată în dezvoltarea unui nou sistem de apărare aeriană împotriva dronelor și rachetelor
Inovația franceză care redefinește tactica artileriei ucrainene: Timp de aproape doi ani, obuzierele CAESAR 8x8 au tras un număr record de 40.000 de obuze
Războiul dronelor: Cum încep statele NATO să-şi adapteze strategiile pe baza conflictului din Ucraina
Forțele Aeriene ale SUA investesc aproape 100 de milioane de dolari într-o nouă generație de drone stealth
Compania Lockheed Martin plusează în competiția pentru avionul american de generația a 6-a: F-35 ultra-stealth, supraalimentat și fără pilot
Revoluția tehnologică pe câmpul de luptă: Israelul interceptează amenințări aeriene cu sisteme laser avansate (Video)
Armele Long-Range "Made in Ucraina": Cheia strategiei de apărare a Ucrainei în faţa atacurilor ruseşti
Parteneriat Strategic: România va coproduce muniție pentru tancurile Abrams și sistemele de artilerie
UralVagonZavod - singura întreprindere rusă care realizează asamblarea în serie a tancurilor, atât pentru nevoile armatei ruse cât și pentru export.
EXCLUSIV
Dincolo de propaganda Kremlinului: Ce se întâmplă cu adevărat cu economia de război a Rusiei şi cât de solicitată este industria de apărare?
Ucraina își schimbă strategia: Ce presupune investiţia surpriză în producţia de arme cu rază lungă de acţiune?
SUA aprobă o vânzare masivă de rachete Javelin către Estonia, inspirată cel mai probabil de utilitatea dovedită a acestora în Ucraina
Noi provocări pentru sistemele Patriot din Ucraina: Rachetele rusești Iskander-M folosesc acum momeli radar și traiectorii complexe
Încrederea tot mai scăzută a europenilor în Statele Unite nu oprește încă relațiile din industria de apărare
Marea Britanie anunță un proiectil de artilerie “revoluționar”. Va ajunge acesta să fie validat pe frontul din Ucraina?
Lecțiile războiului din Ucraina impulsionează utilizarea dronelor: Polonia vrea să facă o achiziție istorică, iar România se angajează să accelereze producția
Pentru a face faţă provocărilor războiului modern, Forţele Aeriene ale SUA caută soluţii rapide: Un avion F-15E Strike Eagle a fost configurat pentru a lupta cu dronele

Ştiri Recomandate

Varșovia vrea să fie superputere regională în producția de muniții: Compania autohtonă PGZ, contract pentru obuze de 155 și 120 mm
Chinezii se laudă cu o nouă bombă, despre care se presupune că poate provoca pene de curent după impact
”În trei luni, situația s-ar putea schimba radical”. Ucraina are pe masă o soluție la problema Shahed
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Ședință CSAT. Pacea în Ucraina trebuie să excludă ferm încercările Rusiei de redivizare a Europei în sfere de influență
Rușii au avansat cu 50.000 de soldați în regiunea Sumî. Cum se face că apărarea ucraineană nu a fost pregătită?
Iranienii se întorc la Fordow, arată imaginile din satelit
Spionaj, cipuri și un război tehnologic: Statele Unite acuză DeepSeek că a devenit un instrument AI în mâna armatei chineze
România va avea noi sisteme antiaeriene. Israelienii de la Rafael, câștigătorii licitației pentru SHORAD-VSHORAD?
UE prelungește sancțiunile împotriva Rusiei cu șase luni
Gulag 2.0. Manifestație de solidaritate cu victimele torturii rusești, organizată de comunitatea ucraineană din București
Armatele private ale Rusiei: Grupările paramilitare care activează în Ucraina, factor de instabilitate în regiune şi risc de securitate pentru Kremlin
Iranul renunță la avioanele de luptă rusești. Următoarea oprire: China, pentru „Ucigașul de Rafale” J-10C
Armata SUA vrea lansatoare de rachete autonome: Cum vor schimba noile sisteme de arme fața războiului modern?
,,Cupola de Oțel'' a Turciei are o ,,problemă franceză'': Ankara solicită acces la sistemul european de rachete sol-aer SAMP/T
Marea Britanie trimite Ucrainei 350 de rachete și mai multe lansatoare ,,FrankenSAM''. Fondurile provin din activele rusești înghețate
Morminte în noroi, dezinteres și vandalism: Mormintele soldaților ruși căzuți în războiul împotriva Ucrainei nu reprezintă niciun interes pentru statul rus
Fără J-35A, deocamdată. Deși s-a anunțat spargerea gheții, un aliat al Chinei a negat că e primul stat care a cumpărat „F-35-ul chinezesc”
Ucraina a mai pierdut un F-16: Pilotul a doborât șase ținte rusești, dar din păcate în timpul atacurilor ruse s-a prăbușit și nu a mai avut timp de catapultare
Un misterios avion chinez cu transponderul închis și alte zboruri din Iran spre China ridică o întrebare: Unde e de fapt uraniul îmbogățit al Iranului?
Lavrov: Occidentul nu a învins niciodată în istoria sa Rusia. Azi Occidentul colectiv s-a ridicat din nou împotriva noastră, dar nu ne va învinge nici acum
Mașinile de luptă Puma, despre care se zvonea că ar intra și în „bătălia pentru România” și care au avut la început probleme tehnice cu turela, „salvate” de Bundeswehr
Rusia a dezlănțuit din nou iadul stabilind un record: Zeci de rachete Kh-101 lansate de bombardiere Tu-95, sute de drone și rachete Iskander au fost lansate spre Ucraina din mai multe direcții
În cimitirul de tancuri din Ucraina: TOP 3 cele mai „îngropate” tancuri ale Rusiei, inclusiv „imbatabilul” T-90, cel mai performant tanc rus
Israelul a ordonat palestinienilor să evacueze zone din nordul Fâșiei Gaza înainte de intensificarea operațiunilor împotriva grupării teroriste Hamas
Kaan e un avion de viitor cu o altă menire, dar F-35 e palpabil: Cum ar putea Turcia reveni la F-35. Rămâne problema mărului otrăvit al Rusiei
Ivan pățitul: De teama Ucrainei, rușii își construiesc hangare speciale pentru a-și proteja „perlele rare”: Avioanele Su-57
B-2 Spirit, imagine concept. Photo source: NamuWiki
EXCLUSIV
Momentul în care Israelul a atacat nu a fost întâmplător: Zidul destructurat ce oferea Iranului adâncime strategică și paradoxul bombardierelor SUA B-2 care au lovit Iranul
Trump spune că nu va tolera continuarea procesului pentru corupție împotriva lui Benjamin Netanyahu, premierul Israelului
Ziua și provocarea: Un avion rus de spionaj Il-20 a decolat din Kaliningrad și s-a îndreptat spre Germania. Două Eurofighter germane au fost ridicate de la sol
Aflat pe final de mandat, președintele polonez Duda s-a dus la Kiev într-o vizită de adio unde a fost decorat de Zelenski
Continuă seria neagră pentru ruși: Patru Su-34 au fost lovite de drone ucrainene cu rază lungă de acțiune
pixel