Elicoptere Airbus H215M. România poate scoate Rusia de pe hartă
Neculai Banea, directorul IAR Ghimbav, a eplicat modul în care a luat naștere proiectul H215M și cum poate România da la o parte Rusia de pe harta exporturilor.
”Proiectul H215M a luat naștere acum câtiva ani imediat după ce Rusia a invadat Crimeea și cu situația de la granița cu Ucraina. A fost ca o reacție. Știți foarte bine că până acum atât NATO cât și ONU au achiziționat elicoptere de la ruși, MI8 sau MI17, pentru misiuni ONU, cu banii ONU, contribuabilul cel mai mare tot țările NATO erau și NATO cu banii tuturor țărilor NATO. Acest program s-a născut ca să nu mai depindem de aceste lucruri, în loc să mai cumpărăm MI8 sau MI7 în viitor să cumpere H215. H215 dacă continua să se producă în Franța, la prețurile de acolo, performanțele nu justificau diferența de preț, pe când în varianta făcută în România, optimizat prin conceptul din fabricația lui puteam să arătăm performanțe superioare la un preț care este sensibil egal, înlocuiam elicopterele MI8, MI7. Ideea noastră este ca măcar noi țările vestice care controlăm niște lucruri din sensul ONU, din sensul NATO, să venim cu acest produs”, a adăugat Banea .
Lansarea comenzii, amânată de Guvernul României
Prezent la București în cadrul vizitei președintelui Emmanuel Macron, Olivier Michalon, șeful diviziei europene Airbus Helicopters a explicat că amânarea lansării producției la IAR Brașov nu a fost pricinuită de cauza contextului economic global, ci pentru că s-a întârziat lansarea unie comenzi de elicoptere multirol de către Guvernul României.
”Vom construi elicoptere în România, dar ca să le construim aici Guvernul român trebuie să lanseze prima comandă. Altfel, alte țări se vor întreba de ce nu cumpără România. Piața externă nu va fi convinsă dacă România nu-și comandă propriile elicoptere. Dacă Guvernul României va lansa comanda se va declanșa un imens proces de producție și tot ce se va folosi în lume va fi MADE in ROMANIA. Suntem gata să transferăm tehnologie, dar așteptăm comanda a cel puțin 16 elicoptere. Nevoia este mult mai mare, dar nu vrem să impunem unei țări partenere ce număr de elicoptere să cumpere. Timpul trece și flota de Puma devine periculos de veche, iar presiunea este tot mai mare," a spus Michalon.
[citeste si]
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News