Priviți de departe liderii marilor puteri de astăzi nu par în toate mințile. Dacă analizăm lucrurile mai de aproape, am putea găsi, totuși, și unele urme de rațiune în comportamentul lor.
Ordinea lumii a deraiat. Unipolarismul s-a prăbușit, fără a lăsa loc unui multipolarism simetric, iar asimetriile încurajează conflictele. Omenirea, în ansamblu, și Orientul Mijlociu, în particular, trăiesc într-o dezordine internațională absolută.
Superputerea supraviețuitoare a ordinii mondiale bipolare, SUA, a obosit. Pentru a se salva, dorește să se întoarcă acasă. Este un gest reflex, dar și unul calculat.
SUA vor să se retragă de pe teatrele de operații îndepărtate, unde adesea luptă pentru cauze care nu sunt ale sale. Este o mișcare firească și previzibilă.
Miza oricărui război este pacea. Câștigătorul războiului o impune sub forma unei ordini care lui i se pare a fi justă, fezabilă și durabilă. Acceptarea de către ceilalți a acestei ordini este criteriul victoriei în război.
O ordine mondială rezistă numai atât timp cât fiecare dintre actorii săi este convins că supraviețuirea, dezvoltarea și demnitatea celorlalți este esențială pentru propria să fericire. De aceea important nu este doar desenul unei ordini, ci și cine îl concepe. Ordinea exclusivă a învingătorului trăiește doar atât timp cât trăiește generația care a cunoscut direct și nemijlocit înfrângerea.
Din această perspectivă, SUA nu mai este capabilă să obțină victorii. În consecință, SUA vrea să se retragă din țări în care a pierdut păcile consecutive războaielor câștigate, precum Siria, Afganistan, Irak, înainte de a fi limpede pentru toată lumea că a ratat miza pusă în joc și a se naște același sindrom național american cu cel care a urmat războiului din Vietnam.
Această retragere (oarecum intempestivă) este de natură a lăsa în loc o dezordine și mai mare. Tocmai spre a o evita, SUA este obligată la o înțelegere cu fostul inamic principal: Rusia.
Rusia nu acceptă unipolarismul, dar nu are nici capacitatea de a înlocui SUA acolo unde aceasta se retrage. De aceea Rusia joacă cartea unui multipolarism - de fapt a unui pluricentrism - flexibil. În această schemă, marile puteri nu mai sunt vârfuri ale unor piramide osificate de la care pleacă în jos comenzile și unde se adună renta imperială, dar și tensiunile întregului sistem, ci centre ale unor rețele circulare cu suprafață și structură variabile, apte a universaliza interese schimbătoare, pentru a motiva și susține apoi solidaritatea participanților în atingerea obiectivelor comune.
Intervenția SUA în Siria (pe fondul „primăverii arabe”) - în condițiile în care americanii preferă să poarte războiul de proximitate (adică cel de pe teren, iar nu cel din aer) prin interpuși - a creat pe teritoriul sirian adevărate state în stat. Organizații radicale (care au adoptat strategia promovării agendelor politice prin teroare) au fost contrapuse altor organizații radicale, acestea având caracter național sau caracter religios, caracter local sau caracter parastatal. SUA a încercat să le subordoneze agendei sale geopolitice; ele au încercat să își internaționalizeze conflictele prin implicarea SUA în gestionarea lor.
Guvernul sirian nu are puterea să le distrugă. Tot așa cum nu are puterea să trimită acasă trupele americane și franceze care se află pe teritoriul său.
Rusia a înțeles aceasta și de aceea a încurajat intervenția Turciei în Siria, împotriva aliaților kurzi ai SUA. Nedorind să se implice într-un conflict turco-kurd - teoretic conflictul între doi aliați ireconciliabili - SUA a primit, astfel, un motiv de retragere care consolidează decizia Președintelui Trump.
Franța nu va putea decât să urmeze pe calea retragerii, pe care ar fi trebuit, de altfel, să o apuce încă de multă vreme, dându-și seama că belicismul prin care Președintele Sarkozy (urmat azi de Președintele Macron) voia să pună în umbră superioritatea politico-economică a Germaniei în cadrul UE, este perdant.
Pentru Turcia, rezolvarea „amenințării” kurde este singurul criteriu de coeziune națională în jurul Președintelui Recep Tayyp Erdogan.
Nu numai mâna liberă oferită de către Președintele Donald Trump, prin tweeter, cui dorește să taie nodul sirian, a impulsionat intevenția turcă împotriva aliaților kurzi ai SUA, ci și sancțiunile economice americane (inclusiv cele implicite în înrăutățirea relațiilor economice bilaterale sau cele explicit promise). Acestea sunt susceptibile a leza nivelul de viață al turcului de rând, care, dintr-o dată, descoperă că are a-și împărți sărăcia cu refugiatul sirian, gonit de la casa lui de inamicul ereditar kurd. Repatrierea refugiaților sirieni pe teritoriile de pe care vor fi izgoniți „teroriștii” kurzi reprezintă un alt proiect erdoganist care poate motiva un nou subiect de consens național.
Întoarcerea refugiaților pe un teritoriu devastat de război, unde cu greu pot avea un trai decent, este, deocamdată, o iluzie. În schimb, acele teritorii vor fi ocupate de trupele guvernului Assad, acesta restabilindu-și autoritatea la granița cu Turcia și în regiunile din estul Eufratului. Ceea ce fără intervenția turcă nu s-ar fi putut.
SUA a înțeles și ea situația și joacă la ... patru capete. Anunțându-și retragerea îl încurajează pe Recep Erdogan să intervină militar în Siria pentru a aduna gunoiul geostrategic lăsat de ea. Sancționând intervenția și amenințând Turcia cu distrugerea economiei acesteia, își reafirmă vocația imperială, dar, mai ales, își asigură aliații cum că retragerile trupelor americane nu înseamnă abandonarea lor. Mărind haosul local își justifică retragerea, argumentând că americanii nu au de ce muri pentru cauze de tip tribal. Oferind, totuși, Turciei ocazia de a-și regla conturile cu kurzii și mediind sau premiind (prin renunțarea la sancțiuni) ingineriile geopolitice și utopiile demografice turcești, prezentate ca încetare a ostilităților și formule de pace, menține Turcia măcar formal în NATO.
Președintele Trump este un om de afaceri. În mentalitatea sa principalul instrument al puterii este banul, iar nu glonțul. Așa se explică de ce, simultan cu anunțul retragerii trupelor americane din Orientul mijlociu și Asia Centrală, se preconizează o vastă politică de sancțiuni. Armata pleacă. Sancțiunile vin.
Întrebarea care se pune este dacă se cunoaște vreun exemplu în istorie care să ateste succesul politicii de sancțiuni? Răspunsul este: nu! Embargourile, blocadele, confiscările de active deținute de terți etc. nu au rezolvat nici o criză; în schimb au generat altele. Un exemplu ar fi chiar blocada decretată de Napoleon I împotriva Angliei, care a generat o confruntare între Franța și Iran, terminată în favoarea celui din urmă.
Pe acest fundal, o altă întrebare este dacă sancțiunile americane pot chiar ucide economia turcă? Răspunsul este acela că asemenea sancțiuni ar fi profund dăunătoare dar nu letale. Turcia are încă destui aliați cu potențial financiar în lumea arabo-musulmană (printre care Qatarul sau Banca Internațională a „Fraților Musulmani”) care să îi sară în ajutor și să o salveze de la faliment.
Dacă sunt puse cap la cap trei fapte – declarația Președintelui Trump privind retragerea trupelor americane din Siria (dar și din Irak și Afganistan), scrisoarea cu totul nediplomatică adresată de Donald Trump lui Recep Tayyp Erdogan, prin care amenință cu sancțiuni care să distrugă economia turcă, și întreruperea brutală a dialogului Casei Albe cu opoziția democrată din Congres pe tema situației din Orientul Mijlociu – ajungem la concluzia că, de fapt, actuala administrație americană nu are nici o politică medio-orientală și nici o viziune asupra unei posibile noi ordini în reginune.
…Sau poate că SUA are totuși o politică. Poate că, retrăgându-se din teatrul de operații, SUA dorește să slăbească alianțele oponenților săi din regiune, rămași fără coagulanta presiune militară americană, să pună actorii locali și regionali în situația de a se confrunta între ei pentru a-și impune propria concepție asupra arhitecturii de securitate regională, sau să îi împingă în îmbrățișări „prietenești” atât de viguroase încât să le taie respirația. Dacă Dumnezeu a creat ordinea lumii din haos, este posibil ca și Donald Trump să caute amplificarea haosului în Orientul Mijlociu pentru a-și procura materia primă din care să creeze ordinea acolo.
Printre efectele imediate ale retragerii americane din Siria, urmată de intervenția militară turcă, unul foarte important este acela al împingerii kurzilor sirieni către o înțelegere cu regimul legitim de la Damasc, condus de Bashar al Assad. Împreună cu perspectiva reocupării teritoriilor controlate de milițiile kurde care au luptat cu Daesh / Isis de partea SUA, aceasta va reface coeziunea socială, interetnică și teritorială a Siriei, ceea ce, pe fondul victoriei Președintelui Assad în războiul civil, va facilita găsirea unei soluții politice la negocierile de la Geneva.
Președintele Trump pare a lipi astfel cioburile porțelanului sirian, spart de Președintele Obama. Să fie acesta pur și simplu rezultatul intervenției de succes a Președintelui Putin și a Rusiei, în criza siriană, sau efectul resetării politicii externe a SUA de către administrația Trump? Personal găsesc aici confirmarea tezei mele cu privire la existența unui acord ruso-american. Evoluția evenimentelor din Siria – pe care nici un lider mondial nu le putea lăsa la voia întâmplării – atestă realizarea unei înțelegeri strategice între Rusia și SUA, între Președinții Putin și Trump; sau măcăr confirmă necesitatea acestuia.
Prețul înțelegerii este acela de a lăsa Rusiei puterea de a modera Turcia și a-i impune retragerea din Siria, revenirea la respectul pentru dreptul internațional și aplicarea acordului turco-sirian de la Adana (care permitea Turciei intervenția în apărarea securității sale naționale prin urmărirea gherilelor kurde, pe o fâșie de maxim cinci kilometri în adâncimea teritoriului sirian).
Rusia, la rândul său, cultivând relația cu Turcia și salvând onoarea lui Erdogan, încearcă să își întărească poziția în relația cu Iranul și să echilibreze în favoarea sa jocul în cadrul trilateralei Rusia-Turcia-Iran. La est, acest sistem de contraponderi având Iranul în centru, este consolidat de China și parteneriatul ruso-chinez.
O vizită la Washington nu va putea repara daunele deja produse în raporturile americano-turce. Întrebarea privind substanța a ceea ce a mai rămas din calitatea Turciei de aliat în cadrul NATO, va rămâne să ne intrige și după aceea. Inclusiv spre neliniștea României, precum și a Poloniei, punând sub semnul întrebării eficiența trilateralei acestora, ca element esențial al arhitecturii de securitate în Europa de est și de sud-est.
În ceea ce privește România, se poate spune că pentru ea nu este nici posibil și nici dezirabil să se substituie Turciei în cadrul NATO și să îi preia rolul la Marea Neagră, în sudul flancului estic al acestei alianțe politico-militare.
În măsura în care ar exista un acord ruso-american (cel puțin referitor la Siria), problema raporturilor Turciei cu NATO nu ar fi, totuși, de natură să producă emoții extreme la Washington. Aceasta întrucât este evident că interesul SUA, altădată prioritar și strategic, pentru Europa și Orientul Mijlociu, a scăzut enorm, luându-i locul prioritățile din Pacific (în special războiul economic cu China), urmate de cele din Oceanul Indian (cu accent pe regiunea Golfului Persic).
Implicarea americană în Orientul Mijlociu era impusă, din perspectiva Washingtonului, de dorința de a controla rezervele de hidrocarburi din regiune și de nevoia susținerii Israelului (acesta fiind și principalul aliat al SUA în zonă).
În prezent, SUA au găsit alte căi pentru a-și satisface necesarul de hidrocaburi, precum și de a supraveghea marile fluxuri de resurse energetice din lume. Au apărut noi zăcăminte și noi tehnologii. Inclusiv tehnologii apte a produce forme alternative de energie sau de a opri exploatarea celor clasice. (Așa cum s-a întâmplat recent în Arabia Saudită).
Pe de altă parte, Israelul a ajuns – prin mărirea populației, dezvoltarea tehnologică și înarmare (inclusiv nucleară) – în situația de a se apăra și singur, oferind Americii un spațiu mai larg de manevră în politica externă. În același timp, se constată o tot mai largă acceptabilitate și chiar integrare (în special economică) a Israelului în lumea arabă. Statele arabe dau tot mai mult prioritate nevoilor lor de securitate națională – militară și economică, deopotrivă – față de obligația morală a rezolvării problemei palestiniene.
Ultimele alegeri din Israel au oferit majoritatea unui candidat militar care, deși nu are o abordare diferită față de predecesorul său, cu privire la securitatea și bazele constituționale ale statului, refuză implicarea într-un război cu Iranul, considerat a fi devastator pentru interesele naționale israeliene. Aceasta este, în sine, o veste bună pentru stabilitatea regională, dar anunță și intensificarea rivalității saudito-iraniene.
Poate însemna retragerea armatei americane, că SUA renunță la influența sa în Orientul Mijlociu? Răspunsul este, dinnou: nu!
Bombardarea cu ajutorul dronelor, dar și al rachetelor de croazieră, a capacităților de extracție și procesare a petrolului în Arabia Saudită, de către presupuse forțe ale rebelilor yemeniți, demonstrează contrariul. Vina a fost dată imediat pe Iran, deși tehnologia folosită a fost americană. Aceasta arată că cineva are interesul amorsării unui conflict militar deschis între Arabia Saudită și Iran. Eventual un conflict cu față religioasă (sunnito-șiită).
Pentru prima oară în istorie, SUA a declarat că în situația unei acțiuni militare de răspuns a Riyadului, este gata să participe la o „coaliție a voluntarilor” pusă sub altă comandă decât cea americană. Respectiv comandă saudită. Ceea ce spune multe despre cât de departe este împinsă ideea războiului prin interpuși, care să nu expună ostilității unei puteri regionale cu trecut imperial, precum Iranul, nici SUA nici Israelul.
Evenimentul evocat din Arabia Saudită poate fi citit în două chei, nu neapărat alternative: ori este vorba despre amorsarea unui conflict de substituire a celor care s-au aprins sub egida „primăverii arabe” și care acum se sting, inclusiv la dorința și ca efect al acțiunii cutezătoare a Rusiei, ori despre un avertisment dat regimurilor arabo-musulmane din regiune de către SUA, potrivit căruia de acum înainte conflictele lor se vor desfășura doar cu aprobarea Casei Albe. Este posibil însă să fie și o combinație între cele două.
Președintele Vladimir Putin a reacționat rapid prin vizita efectuată cu mare pompă în Arbia Saudită și Emiratele Arabe. Moscova arată astfel că ambițiile sale nu se opresc în Siria și că rezolvarea crizei siriene nu epuizează capacitățile sale de intervenție în regiune. De asemenea, prin numeroasele contracte comerciale încheiate cu prilejul vizitei, sugerând și posibilitatea unei viitoare livrări de tehnică militară, Președintele rus arată că, inclusiv din punctul său de vedere, războiul hibrid de azi se poate câștiga mai ușor cu bani decât cu instrumentar militar.
În noul „viespar oriental”, UE nu joacă mai nimic. Paralizată de „corectitudinea politică” dar și de criza instituțională internă, ocupată de barbari (în sensul originar al termenului, de populații aparținând unor civilizații străine) și amenințată de arma de distrugere în masă demo-culturală (cu care o ține sub presiune în special Turcia neo-otomană), zdruncinată de ambițiile neo-napoleoniene ale Președintelui Macron mai mult decât de Brexitul năbădăios al lui Boris Johnson, și de recesiunea economică a Germaniei merkeliene mai mult decât de retorica eurosceptică a Americii trumpiste, deșirată între membrii săi occidentali, globaliști, pro arabi și rusofili, și cei orientali, suveraniști, pro-israelieni și rusofobi, Europa rămâne tot mai mult un muzeu de istorie, ai cărui custozi mai plătesc din când în când orchestra, dar niciodată nu comandă muzica. Pentru Orientul Mijlociu, în ciuda marilor speranțe puse în ea, UE devine tot mai mult parte a problemei, în loc să fie parte a soluției. UE seduce Orientul prin compromisuri diplomatice, îl derutează prin modele culturale străine lui, de inspirație iudeo-creștină, și îl abandonează la urmă prin efectul slăbiciunii sale politice.
În contextul evoluțiilor descrise, se impune ca statele Orientului Mijlociu să fie cele care să definească în primul rând, cel puțin la nivel de proiect, modelul ordinii politice regionale. Aceasta fără a proclama lideri regionali, dar profitând de experiența și cultura statelor din regiune care au tradiții imperiale. Solidaritatea intereselor actorilor locali și strategia proiectelor comune, concepute cu excluderea oricăror exclusivisme, apar ca strict necesare.
Un asemenea efort realizat, pentru moment, măcar la nivel intelectual și civic, ar putea deschide drumul unor viitoare negocieri politice care să profite de împrejurarea că, în prezent, implicarea „marilor puteri” în Orientul Mijlociu își pierde elanul de altădată, ca urmare a stingerii, inclusiv sub efectul progresului tehnologic, unora dintre vechile interese, și prin urmare, își schimbă natura și intensitatea.
P.S.Prezența Chinei în Orientul Mijlociu, mult mai discretă decât a celorlalte puteri, dar nu mai puțin consistentă, nu a fost analizată în textul de față din lipsă de spațiu iar nu din lipsă de relevanță. Prin specificul ei (dedicat preponderent principiului menținerii status quo-ului ante), merită un studiu aparte.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a distribuit în Pentagon un document secret care definește un sistem de securitate și priorități strategice ale SUA.
Președinții Finlandei și SUA s-au întâlnit pentru a conveni asupra achiziției de spărgătoare de gheață pentru SUA.
Ministrul olandez al Apărării, Ruben Brekelmans, a avertizat că Rusia ar putea fi pregătită să remobilizeze o armată uriașă la aproximativ un an după orice încetare a focului sau acord de pace în Ucraina.
Regiunea arctică este un subiect de interes crescând în rândul puterilor mondiale. Rusia și-a sporit prezența militară în regiune în ultimii ani, modernizându-și bazele, instalând sisteme suplimentare de apărare aeriană și introducând noi spărgătoare de gheață nucleare pentru a facilita traficul pe tot parcursul anului. China nu este atât de prezentă militar, dar este evident interesată din punct de vedere economic de zona care este considerată ultima parte necucerită a lumii.
România are în prezent două escadrile complete de F-16 Fighting Falcon, dislcocate la Borcea și la Câmpia Turzii, urmând ca a treia escadrilă să fie livrată în cursul acestui an. E vorba de 17 avioane care formează prima escadrilă, achiziționate din Portugalia în 2012 și 32 de avioane F-16 care formează următoarele două escadrile, achiziționate din Norvegia.
Într-un peisaj marcat de tensiuni geopolitice reaprinse și de un sentiment din ce în ce mai mare de vulnerabilitate strategică, Europa da tot mai multe semne că este dispusă să se angajeze într-o călătorie ambițioasă pentru a-și consolida capacitățile de apărare. De la programe comune de achiziții la doctrine strategice și desfășurări de trupe, continentul este martorul unei schimbări semnificative în arhitectura sa de securitate.
Apropierea dintre Statele Unite și Rusia și îndepărtarea de NATO au relansat discuțiile la nivel internațional între vechii aliați - de la Berlin și Varșovia la Seul și Tokyo - cu privire la dezvoltarea propriilor arme nucleare, potrivit Financial Times. În conformitate cu Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (NPT), numărul statelor care dețin oficial arme nucleare este limitat la Statele Unite, Rusia, China, Franța și Regatul Unit. India, Israelul și Pakistanul, care nu au semnat niciodată tratatul, au dezvoltat, de asemenea, arme nucleare, ca și Coreea de Nord, singura țară care s-a retras din NPT.
Presa sârbă anunță că Vucic negociază cu Ungaria o alianță militară, ca răspuns la acordul semnat săptămâna trecută între Croația, Kosovo și Albania.
O livrare de tancuri Abrams australiene second-hand către Ucraina s-ar putea confrunta cu posibile complicații după recentul îngheț temporar impus de președintele american Donald Trump asupra asistenței militare acordate națiunii devastate de război. În timp ce Departamentul australian al Apărării recunoaște că transferul militar internațional rămâne „complex”, ABC dezvăluie, de asemenea, că ministrul ucrainean al apărării Rustem Umierov este programat să viziteze în curând Canberra pentru a discuta despre sprijinul continuu al Australiei.
Astăzi, 23 martie 2025, în Riad, Arabia Saudită, au început negocierile trilaterale între Statele Unite, Rusia și Ucraina, având ca obiectiv principal stabilirea unui acord de încetare a focului în conflictul care durează de peste trei ani.
Germania a aprobat oficial un pachet masiv de ajutor militar în valoare de 3 miliarde EUR (3,25 miliarde USD) pentru Ucraina, după luni de amânări. Comisia pentru buget a parlamentului german a dat undă verde pentru echipamente de apărare esențiale, inclusiv muniție, drone, vehicule blindate și sisteme avansate de apărare aeriană.
Cele mai mari puteri militare din Europa elaborează planuri pentru a prelua treptat mai multă responsabilitate pentru apărarea continentului în locul Statelor Unite, a relatat Financial Times, facand referire la patru oficiali europeni din domeniul apărării. Ziarul scrie că aceasta include și o propunere a administrației președintelui american Donald Trump de a transfera aceste responsabilități statelor europene în următorii cinci până la zece ani.
Realpolitik reprezintă așa-zisul pragmatism politic. Se bazează mai mult pe circumstanțe decât pe teorii politice, deși în fundal există întotdeauna o anumită tendință dată de un curent politic. Nu este nimic nou pentru că acest mod de a face politică datează din cele mai vechi timpuri. Unele curente sau teorii politice sunt menite să nu se manifeste niciodată în practică deoarece sunt catalogate drept utopii.
Într-un interviu acordat controversatului jurnalist american Tucker Carlson, publicat vineri, 21 martie, trimisul special al SUA, Steven Witkoff, a declarat că autoritățile ucrainene au convenit să organizeze alegeri prezidențiale. "Da, o vor face. Au fost de acord în privința asta. Vor fi alegeri în Ucraina", a răspuns Witkoff întrebării puse de Carlson, fără a preciza cine anume de la Kiev și-a dat acordul sau când ar putea avea loc alegerile. Kievul nu a comentat până în prezent aceste declarații.
Un efort evident de a disemina informații false cu privire la conflictul din Ucraina a fost descoperit recent în urma încercărilor unor surse afiliate Rusiei de a prezenta drept autentică o primă pagină modificată a ziarului Hull Daily Mail. Pe imaginea falsă se afirmă în mod inexact că 70 000 de soldați ucraineni au pierit „în zadar” în regiunea Kursk - o astfel de afirmație fiind complet ruptă de realitate.
O posibilă zonă unde Rusia ar putea declasa o agresiune împotriva NATO s-ar putea să nu fie statele baltice, ci nordul bătrânului continentului . Oficialii ruși au făcut chiar afirmații într-o formă sau alta împotriva Norvegiei pentru presupusa „militarizare” a Svalbard, deși Tratatul Svalbard din 1920 prevede statutul demilitarizat al insulei.
Au fost publicate primele imagini din satelit cu baza aeriană strategică „Engels” unde Rusia are stationate cateva bombardiere Tu-95MS și Tu-160. Imagini din satelit de înaltă rezoltuie au dezvăluit rezultatul real al recentului atac din 20 martie, efectuate de fortele ucrainene cu o serie de drone cu raza lunga de actoiune.
Într-o declarație plina de determinare, președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că singura modalitate reală de a descuraja Moscova este de a „militariza Ucraina până în dinți”. Remarcile sale vin în urma informațiilor conform cărora președintele rus Vladimir Putin a ordonat noi atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, la doar câteva ore după ce a fost de acord să oprească astfel de atacuri.
După trei ani de agresiune neprovocată a Rusiei, asistăm la evoluții turbulente, iar Republica Cehă continuă să susțină foarte ferm Ucraina. Acest lucru a fost declarat de președintele ceh, Petr Pavel, într-o conferință de presă după întâlnirea de astăzi (21.03.2025) cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Kiev. Potrivit președintelui ceh, orice încetare a focului trebuie să reprezinte un pas către o pace durabilă, condițiile sale trebuie să fie acceptabile pentru toți, iar ucrainenii trebuie să fie de acord cu ele.
Forțele de menținere a păcii din Ucraina vor include nu numai trupe terestre, ci și aviație și forțe navale din țările aliate, relatează Bloomberg. La 20 martie, prim-ministrul britanic Keir Starmer a organizat o reuniune închisă cu lideri militari din mai multe țări pentru a discuta despre forțele de menținere a păcii în Ucraina.
Camera Landurilor Germane (Bundesrat), care reprezintă interesele celor 16 state federale, a aprobat vineri un pachet financiar cuprinzător care va debloca sute de miliarde de euro pentru investiții în apărare și infrastructură.
Uniunea Europeană a publicat Cartea Albă pentru Apărarea Europeană, recunoscând Rusia drept o amenințare fundamentală și prezentând un plan de dezvoltare strategică pentru consolidarea capacităților de apărare atât ale UE, cât și ale Ucrainei în următorii cinci ani. Acest lucru este afirmat în Cartea Albă pentru Apărarea Europeană, care a fost publicată de Comisia Europeană.
Președintele francez Emmanuel Macron a făcut apel la națiunile europene să își regândească dependența de echipamentele militare fabricate în America, îndemnându-le să înlocuiască avioanele de luptă F-35 ale Lockheed Martin cu Rafale ale Franței și să renunțe la echipamentele americane.
Autoritățile ruse au raportat un atac „masiv” al dronelor ucrainene asupra bazei aeriene Engels din regiunea Saratov în cursul nopții, Ministerul rus al Apărării susținând că a doborât 54 de drone deasupra zonei. „Saratov și Engels au suferit astăzi cel mai masiv atac cu drone din toate timpurile”, a scris Roman Busargin, guvernatorul regiunii Saratov, pe Telegram. Oficialul rus a vorbit despre un incendiu puternic izbucnit pe aerodrom, dar și despre pagube la aproximativ 30 de case din zonă.
Planul de acțiune privind oțelul și metalele este esențial pentru a putea obține rezultate în ceea ce privește„Planul ReArm Europe/Readiness 2030”.
Pentru prima dată, forțele aeriene ucrainene și-au împărtășit experiența în ceea ce privește operarea sistemului modernizat de apărare aeriană Buk-M1, îmbunătățit în cadrul programului FrankenSAM. Această inițiativă adaptează platformele de apărare aeriană din perioada sovietică pentru a lansa rachete occidentale, sporind capacitatea Ucrainei de a contracara amenințările aeriene, în ciuda diminuării stocurilor de muniții sovietice.
Aliații Americii se găsesc într-o situație de neconceput acum câteva luni. Posibila retragere a Statelor Unite din Europa ar putea veni la pachet și cu o serie întreagă de complicații referitoare la accesul necondiționat la tehnologia americană.
Semne de întrebare au apărut mai ales în privința celui mai important program de înarmare al europenilor, la care participă peste 10 state: F-35 Joint Strike Fighter, avionul ”invizibil” de generația a 5-a.
Congresmenii americani Brian Fitzpatrick, Mike Turner și Jerry Connolly, au introdus un proiect bipartizan de rezoluție privind nerecunoașterea anexării de către Rusia a teritoriilor suverane ale Ucrainei.
Odată cu pasul în spate făcut de SUA, Franța e una din cele mai active state în ceea ce privește o poziție clară privind descurajarea statului agresor rus. În acest sens politica Franței - putere nucleară - devine tot mai accelerată în contracararea Rusiei în Europa. Printr-o astfel de poziție Parisul nu avea cum să nu intre în „vizorul” propagandei ruse.
Militarii ucraineni din cadrul Serviciului de Informații al Apărării (GUR) al Ucrainei au executat o serie de atacuri precise în Crimeea, care se află în prezent sub ocupație rusa din 2014, provocând perturbarea activității forțelor ruse. Timp de mai multe zile, trupele ruse de ocupatie ar fi fost supuse unui val de atacuri neobișnuite, sistemele lor avansate de apărare antiaeriană devenind ineficiente în fața operațiunilor precise ale ucrainenilor.
Aeronavele F16-Fighting Falcon din cadrul Escadrilei 48 Aviație Vânătoare, participante la exercițiul Ramstein Flag 25, au revenit săptămâna trecută în Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.
După trei ani în care Federația Rusă nu a dorit să dea curs solicitărilor repetate privind declararea unui armistițiu în zilele de Paște sau de Crăciun, Vladimir Putin anunță astăzi o încetare temporară a focului până la sfârșitul zilei de duminică.
Ucraina a impus vineri sancțiuni asupra a trei companii chineze, susținând că sunt implicate în producția de rachete avansate Iskander.
Moscova a anexat Crimeea în 2014 într-o mișcare pe care marea majoritate a comunității internaționale o consideră ilegală.
Reprezentantul permanent al Rusiei la Consiliul de Securitate al ONU, Vasili Nebenzya, a declarat, pe 18.04.2025, că bazele militare rusești din Siria rămân în vigoare, iar Moscova continuă dialogul cu guvernul de tranziție.
Valurile de atacuri cu drone sunt coșmarul oricărei apărări aeriene, nevoită să-și consume prețioasele rachete antiaeriene pe drone de câteva zeci de ori mai ieftine.
Israelul nu exclude un atac asupra instalațiilor nucleare ale Iranului în lunile următoare, deși președintele Donald Trump i-a spus premierului Israel i Benjamin Netanyahu că SUA nu sunt dispuse deocamdată să susțină o astfel de mișcare, potrivit surselor Reuters.
Președintele Donald Trump a declarat vineri că negocierile dintre Ucraina și Rusia s-ar putea încheia și a insistat că niciuna dintre părți nu îl „joacă” în eforturile sale de a pune capăt războiului.
Rusia este pregătită să mai facă un pas în escaladarea conflictului și intenționează să trimită militarii nord-coreeni pe teritoriul Ucrainei, recunoscut internațional.
De această dată, armata rusă a pierdut trupele de asalt ale unei brigăzi, fără să înregistreze vreun avans.
În cei peste trei ani de război, Rusia s-a adaptat și a schimbat de mai multe ori tacticile în Ucraina. Însă dacă facem azi o radiografie, aviația militară rusă, cunoscută oficial ca Forțele Aerospațiale Ruse, și Marina Rusă au avut experiențe radical diferite.
Armata rusă schimbă tactica în sudul Ucrainei, atacând cu mai mult de un batalion odată, încercând spargerea frontului la Orikhiv, regiunea Zaporojie.
Analistul de politică externă Ștefan Popescu a atras atenția, într-o ediție specială a podcastului Obiectiv EuroAtlantic moderat de Tudor Curtifan la DefenseRomania, asupra limitelor și implicațiilor reale ale capacităților nucleare franceze în actualul context geopolitic tensionat.
Atacul SUA asupra portului petrolier yemenit Ras Isa de pe coasta Mării Roșii a ucis peste 70 de persoane și a rănit alte 171, potrivit presei locale.
Un pachet de înțelegeri strategice vechi de decenii, care include prezența militarilor americani pe teritoriul statelor aliate din Asia, este pe cale să fie reevaluat din temelii de administrația Trump
Marco Rubio susține că Donald Trump va abandona în curând eforturile de mediere a păcii între Rusia și Ucraina, dacă nu apar rapid semne clare că un acord poate fi încheiat, informează Reuters.
Cetățenii de pe teritoriul Poloniei trebuie să respecte, de vineri, o interdicție strictă privind fotografierea și filmarea anumitor obiecte considerate parte a infrastructurii critice, cum ar fi podurile, tunelurile sau trenurile.
Implicate în programul GCAP, care vizează dezvoltarea unui avion de vânătoare de generația a 6-a, Marea Britanie, Italia și Japonia au anunțat, în decembrie anul trecut, crearea unui jont venture deținut în părți egale de BAE Systems, Leonardo și Japan Aircraft Industrial Enhancement (JAIEC, care reunește Mitsubishi Heavy Industries și Society of Japanese Aerospace Companies). Programul are ca obiectiv dezvoltarea unui avion de generația a 6-a prin fuzionarea programelor Tempest (al Marii Britanii) și F-X al Japoniei. Până aici totul bine, doar că se pare că au început rapid problemele în paradis.
Vineri, 18 aprilie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că „moratoriul de o lună privind grevele asupra instalațiilor energetice ” a trecut.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat China că furnizează arme Rusiei. Cel mai înalt oficial ucrainean a făcut această declarație joi, citând informații de la informațiile armatei.
Donald Trump a declarat joi că nu-l consideră pe Volodimir Zelenski "responsabil" pentru războiul din Ucraina, continuând totodată să-l critice pe preşedintele ucrainean, informează Agerpres și AFP.
Primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliţiei Civice (KO) a premierului Donald Tusk, conduce în intenţiile de vot înaintea primului tur ale alegerilor prezidenţiale din Polonia, programat pe 18 mai, indică un sondaj Opinia24 publicat joi de televiziunea privată TVN24, transmit Agerpres și Reuters.
Un avion Boeing care luna trecută a ajuns la un centru de finalizare din China, s-a reîntors în SUA, arată datele de zbor de vineri, o dovadă că cel puţin o companie aeriană chineză a încetat să mai intre în posesia avioanelor comandate anterior producătorului american din cauza tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump, transmite Reuters.
Rusia va considera orice lovitură cu rachete germane Taurus împotriva unor ținte ruse drept o ''participare directă'' a Germaniei în conflictul din Ucraina, a indicat purtătoarea de cuvânt a diplomației de la Moscova, în contextul în care Berlinul semnalează că ar putea furniza această armă Kievului, transmit Agerpres și AFP.
Ce știm sigur e că România va produce muniție de 155 mm în două filiale din subordinea companiei de stat Romarm. Obuzele vor deservi obuzierelor autopropulsate K9 Tunetul pe care România le-a achiziționat recent de la gigantul sud-coreean Hanwha. Concomitent, Hanwha va ridica o fabrică în România pentru producerea obuzierelor. Dar ce facem cu muniția? Va putea industria să respecte termenii, mai ales că implicat este statul?
Vasile Bănescu, invitat special în podcastul „Obiectiv EuroAtlantic” – o ediție despre credință, propagandă și sensul Învierii în vremuri de război.
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, și emisarul special al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, au fost primiți joi la Paris de președintele francez Emmanuel Macron pentru discuții asupra conflictului din Ucraina, în timp ce europenii încearcă să-și facă auzită vocea în tratativele despre o încetare a focului care nu înregistrează progrese, transmit Agerpres și AFP.
Germania este țara lui ”se poate”, iar oficialii se adaptează din mers: inima industriei germane, sectorul auto, este reprogramată din mers pentru a ajuta la accelerarea industriei de apărare. De asemenea, giganții din domeniul militar vor să extindă RAPID facilitățile existente.
Danemarca, țară membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), dorește să-și trimită soldații în Ucraina pentru antrenament începând din această vară.
Dronele ucrainene au lovit miercuri baza Brigăzii ruse 112 de rachete din orașul Shuya, relatează presa ucraineană și rusă.
Avioanele F-35 olandeze, utilizând un gateway (interfață sau poartă electronică) de comunicații dezvoltat de Lockheed Martin, au partajat date clasificate cu un sistem olandez de comandă și control pentru a realiza lovirea unei ținte terestre în timpul exercițiului NATO Ramstein Flag de la începutul acestei luni, a anunțat Lockheed Martin, pe 15 aprilie.
O delegație ucraineană a sosit la Paris pentru discuții cu reprezentanții SUA și ai Europei. Acesta include miniștrii de externe și miniștrii apărării, scriu agențiile de presă.
