Priviți de departe liderii marilor puteri de astăzi nu par în toate mințile. Dacă analizăm lucrurile mai de aproape, am putea găsi, totuși, și unele urme de rațiune în comportamentul lor.
Ordinea lumii a deraiat. Unipolarismul s-a prăbușit, fără a lăsa loc unui multipolarism simetric, iar asimetriile încurajează conflictele. Omenirea, în ansamblu, și Orientul Mijlociu, în particular, trăiesc într-o dezordine internațională absolută.
Superputerea supraviețuitoare a ordinii mondiale bipolare, SUA, a obosit. Pentru a se salva, dorește să se întoarcă acasă. Este un gest reflex, dar și unul calculat.
SUA vor să se retragă de pe teatrele de operații îndepărtate, unde adesea luptă pentru cauze care nu sunt ale sale. Este o mișcare firească și previzibilă.
Miza oricărui război este pacea. Câștigătorul războiului o impune sub forma unei ordini care lui i se pare a fi justă, fezabilă și durabilă. Acceptarea de către ceilalți a acestei ordini este criteriul victoriei în război.
O ordine mondială rezistă numai atât timp cât fiecare dintre actorii săi este convins că supraviețuirea, dezvoltarea și demnitatea celorlalți este esențială pentru propria să fericire. De aceea important nu este doar desenul unei ordini, ci și cine îl concepe. Ordinea exclusivă a învingătorului trăiește doar atât timp cât trăiește generația care a cunoscut direct și nemijlocit înfrângerea.
Din această perspectivă, SUA nu mai este capabilă să obțină victorii. În consecință, SUA vrea să se retragă din țări în care a pierdut păcile consecutive războaielor câștigate, precum Siria, Afganistan, Irak, înainte de a fi limpede pentru toată lumea că a ratat miza pusă în joc și a se naște același sindrom național american cu cel care a urmat războiului din Vietnam.
Această retragere (oarecum intempestivă) este de natură a lăsa în loc o dezordine și mai mare. Tocmai spre a o evita, SUA este obligată la o înțelegere cu fostul inamic principal: Rusia.
Rusia nu acceptă unipolarismul, dar nu are nici capacitatea de a înlocui SUA acolo unde aceasta se retrage. De aceea Rusia joacă cartea unui multipolarism - de fapt a unui pluricentrism - flexibil. În această schemă, marile puteri nu mai sunt vârfuri ale unor piramide osificate de la care pleacă în jos comenzile și unde se adună renta imperială, dar și tensiunile întregului sistem, ci centre ale unor rețele circulare cu suprafață și structură variabile, apte a universaliza interese schimbătoare, pentru a motiva și susține apoi solidaritatea participanților în atingerea obiectivelor comune.
Intervenția SUA în Siria (pe fondul „primăverii arabe”) - în condițiile în care americanii preferă să poarte războiul de proximitate (adică cel de pe teren, iar nu cel din aer) prin interpuși - a creat pe teritoriul sirian adevărate state în stat. Organizații radicale (care au adoptat strategia promovării agendelor politice prin teroare) au fost contrapuse altor organizații radicale, acestea având caracter național sau caracter religios, caracter local sau caracter parastatal. SUA a încercat să le subordoneze agendei sale geopolitice; ele au încercat să își internaționalizeze conflictele prin implicarea SUA în gestionarea lor.
Guvernul sirian nu are puterea să le distrugă. Tot așa cum nu are puterea să trimită acasă trupele americane și franceze care se află pe teritoriul său.
Rusia a înțeles aceasta și de aceea a încurajat intervenția Turciei în Siria, împotriva aliaților kurzi ai SUA. Nedorind să se implice într-un conflict turco-kurd - teoretic conflictul între doi aliați ireconciliabili - SUA a primit, astfel, un motiv de retragere care consolidează decizia Președintelui Trump.
Franța nu va putea decât să urmeze pe calea retragerii, pe care ar fi trebuit, de altfel, să o apuce încă de multă vreme, dându-și seama că belicismul prin care Președintele Sarkozy (urmat azi de Președintele Macron) voia să pună în umbră superioritatea politico-economică a Germaniei în cadrul UE, este perdant.
Pentru Turcia, rezolvarea „amenințării” kurde este singurul criteriu de coeziune națională în jurul Președintelui Recep Tayyp Erdogan.
Nu numai mâna liberă oferită de către Președintele Donald Trump, prin tweeter, cui dorește să taie nodul sirian, a impulsionat intevenția turcă împotriva aliaților kurzi ai SUA, ci și sancțiunile economice americane (inclusiv cele implicite în înrăutățirea relațiilor economice bilaterale sau cele explicit promise). Acestea sunt susceptibile a leza nivelul de viață al turcului de rând, care, dintr-o dată, descoperă că are a-și împărți sărăcia cu refugiatul sirian, gonit de la casa lui de inamicul ereditar kurd. Repatrierea refugiaților sirieni pe teritoriile de pe care vor fi izgoniți „teroriștii” kurzi reprezintă un alt proiect erdoganist care poate motiva un nou subiect de consens național.
Întoarcerea refugiaților pe un teritoriu devastat de război, unde cu greu pot avea un trai decent, este, deocamdată, o iluzie. În schimb, acele teritorii vor fi ocupate de trupele guvernului Assad, acesta restabilindu-și autoritatea la granița cu Turcia și în regiunile din estul Eufratului. Ceea ce fără intervenția turcă nu s-ar fi putut.
SUA a înțeles și ea situația și joacă la ... patru capete. Anunțându-și retragerea îl încurajează pe Recep Erdogan să intervină militar în Siria pentru a aduna gunoiul geostrategic lăsat de ea. Sancționând intervenția și amenințând Turcia cu distrugerea economiei acesteia, își reafirmă vocația imperială, dar, mai ales, își asigură aliații cum că retragerile trupelor americane nu înseamnă abandonarea lor. Mărind haosul local își justifică retragerea, argumentând că americanii nu au de ce muri pentru cauze de tip tribal. Oferind, totuși, Turciei ocazia de a-și regla conturile cu kurzii și mediind sau premiind (prin renunțarea la sancțiuni) ingineriile geopolitice și utopiile demografice turcești, prezentate ca încetare a ostilităților și formule de pace, menține Turcia măcar formal în NATO.
Președintele Trump este un om de afaceri. În mentalitatea sa principalul instrument al puterii este banul, iar nu glonțul. Așa se explică de ce, simultan cu anunțul retragerii trupelor americane din Orientul mijlociu și Asia Centrală, se preconizează o vastă politică de sancțiuni. Armata pleacă. Sancțiunile vin.
Întrebarea care se pune este dacă se cunoaște vreun exemplu în istorie care să ateste succesul politicii de sancțiuni? Răspunsul este: nu! Embargourile, blocadele, confiscările de active deținute de terți etc. nu au rezolvat nici o criză; în schimb au generat altele. Un exemplu ar fi chiar blocada decretată de Napoleon I împotriva Angliei, care a generat o confruntare între Franța și Iran, terminată în favoarea celui din urmă.
Pe acest fundal, o altă întrebare este dacă sancțiunile americane pot chiar ucide economia turcă? Răspunsul este acela că asemenea sancțiuni ar fi profund dăunătoare dar nu letale. Turcia are încă destui aliați cu potențial financiar în lumea arabo-musulmană (printre care Qatarul sau Banca Internațională a „Fraților Musulmani”) care să îi sară în ajutor și să o salveze de la faliment.
Dacă sunt puse cap la cap trei fapte – declarația Președintelui Trump privind retragerea trupelor americane din Siria (dar și din Irak și Afganistan), scrisoarea cu totul nediplomatică adresată de Donald Trump lui Recep Tayyp Erdogan, prin care amenință cu sancțiuni care să distrugă economia turcă, și întreruperea brutală a dialogului Casei Albe cu opoziția democrată din Congres pe tema situației din Orientul Mijlociu – ajungem la concluzia că, de fapt, actuala administrație americană nu are nici o politică medio-orientală și nici o viziune asupra unei posibile noi ordini în reginune.
…Sau poate că SUA are totuși o politică. Poate că, retrăgându-se din teatrul de operații, SUA dorește să slăbească alianțele oponenților săi din regiune, rămași fără coagulanta presiune militară americană, să pună actorii locali și regionali în situația de a se confrunta între ei pentru a-și impune propria concepție asupra arhitecturii de securitate regională, sau să îi împingă în îmbrățișări „prietenești” atât de viguroase încât să le taie respirația. Dacă Dumnezeu a creat ordinea lumii din haos, este posibil ca și Donald Trump să caute amplificarea haosului în Orientul Mijlociu pentru a-și procura materia primă din care să creeze ordinea acolo.
Printre efectele imediate ale retragerii americane din Siria, urmată de intervenția militară turcă, unul foarte important este acela al împingerii kurzilor sirieni către o înțelegere cu regimul legitim de la Damasc, condus de Bashar al Assad. Împreună cu perspectiva reocupării teritoriilor controlate de milițiile kurde care au luptat cu Daesh / Isis de partea SUA, aceasta va reface coeziunea socială, interetnică și teritorială a Siriei, ceea ce, pe fondul victoriei Președintelui Assad în războiul civil, va facilita găsirea unei soluții politice la negocierile de la Geneva.
Președintele Trump pare a lipi astfel cioburile porțelanului sirian, spart de Președintele Obama. Să fie acesta pur și simplu rezultatul intervenției de succes a Președintelui Putin și a Rusiei, în criza siriană, sau efectul resetării politicii externe a SUA de către administrația Trump? Personal găsesc aici confirmarea tezei mele cu privire la existența unui acord ruso-american. Evoluția evenimentelor din Siria – pe care nici un lider mondial nu le putea lăsa la voia întâmplării – atestă realizarea unei înțelegeri strategice între Rusia și SUA, între Președinții Putin și Trump; sau măcăr confirmă necesitatea acestuia.
Prețul înțelegerii este acela de a lăsa Rusiei puterea de a modera Turcia și a-i impune retragerea din Siria, revenirea la respectul pentru dreptul internațional și aplicarea acordului turco-sirian de la Adana (care permitea Turciei intervenția în apărarea securității sale naționale prin urmărirea gherilelor kurde, pe o fâșie de maxim cinci kilometri în adâncimea teritoriului sirian).
Rusia, la rândul său, cultivând relația cu Turcia și salvând onoarea lui Erdogan, încearcă să își întărească poziția în relația cu Iranul și să echilibreze în favoarea sa jocul în cadrul trilateralei Rusia-Turcia-Iran. La est, acest sistem de contraponderi având Iranul în centru, este consolidat de China și parteneriatul ruso-chinez.
O vizită la Washington nu va putea repara daunele deja produse în raporturile americano-turce. Întrebarea privind substanța a ceea ce a mai rămas din calitatea Turciei de aliat în cadrul NATO, va rămâne să ne intrige și după aceea. Inclusiv spre neliniștea României, precum și a Poloniei, punând sub semnul întrebării eficiența trilateralei acestora, ca element esențial al arhitecturii de securitate în Europa de est și de sud-est.
În ceea ce privește România, se poate spune că pentru ea nu este nici posibil și nici dezirabil să se substituie Turciei în cadrul NATO și să îi preia rolul la Marea Neagră, în sudul flancului estic al acestei alianțe politico-militare.
În măsura în care ar exista un acord ruso-american (cel puțin referitor la Siria), problema raporturilor Turciei cu NATO nu ar fi, totuși, de natură să producă emoții extreme la Washington. Aceasta întrucât este evident că interesul SUA, altădată prioritar și strategic, pentru Europa și Orientul Mijlociu, a scăzut enorm, luându-i locul prioritățile din Pacific (în special războiul economic cu China), urmate de cele din Oceanul Indian (cu accent pe regiunea Golfului Persic).
Implicarea americană în Orientul Mijlociu era impusă, din perspectiva Washingtonului, de dorința de a controla rezervele de hidrocarburi din regiune și de nevoia susținerii Israelului (acesta fiind și principalul aliat al SUA în zonă).
În prezent, SUA au găsit alte căi pentru a-și satisface necesarul de hidrocaburi, precum și de a supraveghea marile fluxuri de resurse energetice din lume. Au apărut noi zăcăminte și noi tehnologii. Inclusiv tehnologii apte a produce forme alternative de energie sau de a opri exploatarea celor clasice. (Așa cum s-a întâmplat recent în Arabia Saudită).
Pe de altă parte, Israelul a ajuns – prin mărirea populației, dezvoltarea tehnologică și înarmare (inclusiv nucleară) – în situația de a se apăra și singur, oferind Americii un spațiu mai larg de manevră în politica externă. În același timp, se constată o tot mai largă acceptabilitate și chiar integrare (în special economică) a Israelului în lumea arabă. Statele arabe dau tot mai mult prioritate nevoilor lor de securitate națională – militară și economică, deopotrivă – față de obligația morală a rezolvării problemei palestiniene.
Ultimele alegeri din Israel au oferit majoritatea unui candidat militar care, deși nu are o abordare diferită față de predecesorul său, cu privire la securitatea și bazele constituționale ale statului, refuză implicarea într-un război cu Iranul, considerat a fi devastator pentru interesele naționale israeliene. Aceasta este, în sine, o veste bună pentru stabilitatea regională, dar anunță și intensificarea rivalității saudito-iraniene.
Poate însemna retragerea armatei americane, că SUA renunță la influența sa în Orientul Mijlociu? Răspunsul este, dinnou: nu!
Bombardarea cu ajutorul dronelor, dar și al rachetelor de croazieră, a capacităților de extracție și procesare a petrolului în Arabia Saudită, de către presupuse forțe ale rebelilor yemeniți, demonstrează contrariul. Vina a fost dată imediat pe Iran, deși tehnologia folosită a fost americană. Aceasta arată că cineva are interesul amorsării unui conflict militar deschis între Arabia Saudită și Iran. Eventual un conflict cu față religioasă (sunnito-șiită).
Pentru prima oară în istorie, SUA a declarat că în situația unei acțiuni militare de răspuns a Riyadului, este gata să participe la o „coaliție a voluntarilor” pusă sub altă comandă decât cea americană. Respectiv comandă saudită. Ceea ce spune multe despre cât de departe este împinsă ideea războiului prin interpuși, care să nu expună ostilității unei puteri regionale cu trecut imperial, precum Iranul, nici SUA nici Israelul.
Evenimentul evocat din Arabia Saudită poate fi citit în două chei, nu neapărat alternative: ori este vorba despre amorsarea unui conflict de substituire a celor care s-au aprins sub egida „primăverii arabe” și care acum se sting, inclusiv la dorința și ca efect al acțiunii cutezătoare a Rusiei, ori despre un avertisment dat regimurilor arabo-musulmane din regiune de către SUA, potrivit căruia de acum înainte conflictele lor se vor desfășura doar cu aprobarea Casei Albe. Este posibil însă să fie și o combinație între cele două.
Președintele Vladimir Putin a reacționat rapid prin vizita efectuată cu mare pompă în Arbia Saudită și Emiratele Arabe. Moscova arată astfel că ambițiile sale nu se opresc în Siria și că rezolvarea crizei siriene nu epuizează capacitățile sale de intervenție în regiune. De asemenea, prin numeroasele contracte comerciale încheiate cu prilejul vizitei, sugerând și posibilitatea unei viitoare livrări de tehnică militară, Președintele rus arată că, inclusiv din punctul său de vedere, războiul hibrid de azi se poate câștiga mai ușor cu bani decât cu instrumentar militar.
În noul „viespar oriental”, UE nu joacă mai nimic. Paralizată de „corectitudinea politică” dar și de criza instituțională internă, ocupată de barbari (în sensul originar al termenului, de populații aparținând unor civilizații străine) și amenințată de arma de distrugere în masă demo-culturală (cu care o ține sub presiune în special Turcia neo-otomană), zdruncinată de ambițiile neo-napoleoniene ale Președintelui Macron mai mult decât de Brexitul năbădăios al lui Boris Johnson, și de recesiunea economică a Germaniei merkeliene mai mult decât de retorica eurosceptică a Americii trumpiste, deșirată între membrii săi occidentali, globaliști, pro arabi și rusofili, și cei orientali, suveraniști, pro-israelieni și rusofobi, Europa rămâne tot mai mult un muzeu de istorie, ai cărui custozi mai plătesc din când în când orchestra, dar niciodată nu comandă muzica. Pentru Orientul Mijlociu, în ciuda marilor speranțe puse în ea, UE devine tot mai mult parte a problemei, în loc să fie parte a soluției. UE seduce Orientul prin compromisuri diplomatice, îl derutează prin modele culturale străine lui, de inspirație iudeo-creștină, și îl abandonează la urmă prin efectul slăbiciunii sale politice.
În contextul evoluțiilor descrise, se impune ca statele Orientului Mijlociu să fie cele care să definească în primul rând, cel puțin la nivel de proiect, modelul ordinii politice regionale. Aceasta fără a proclama lideri regionali, dar profitând de experiența și cultura statelor din regiune care au tradiții imperiale. Solidaritatea intereselor actorilor locali și strategia proiectelor comune, concepute cu excluderea oricăror exclusivisme, apar ca strict necesare.
Un asemenea efort realizat, pentru moment, măcar la nivel intelectual și civic, ar putea deschide drumul unor viitoare negocieri politice care să profite de împrejurarea că, în prezent, implicarea „marilor puteri” în Orientul Mijlociu își pierde elanul de altădată, ca urmare a stingerii, inclusiv sub efectul progresului tehnologic, unora dintre vechile interese, și prin urmare, își schimbă natura și intensitatea.
P.S.Prezența Chinei în Orientul Mijlociu, mult mai discretă decât a celorlalte puteri, dar nu mai puțin consistentă, nu a fost analizată în textul de față din lipsă de spațiu iar nu din lipsă de relevanță. Prin specificul ei (dedicat preponderent principiului menținerii status quo-ului ante), merită un studiu aparte.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Consilierul pentru securitate națională al SUA, Michael Waltz, a cerut Ucrainei să „îndulcească tonul” în comunicarea sa cu guvernul SUA și să analizeze din nou „foarte atent” acordul privind vânzarea resurselor de minereuri rare propus de administrația Trump. Waltz a declarat acest lucru într-un interviu acordat FoxNews pe 20 februarie.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că forțele de apărare aeriană ale Ucrainei sunt în criză de rachete pentru sistemele Patriot fabricate în SUA, în timpul unei conferințe de presă pe fondul negocierilor în curs între SUA și Rusia. Acesta a povestit o discuție cu unul dintre comandanții săi, care a semnalat o situație critică.
Premierul britanic Keir Starmer urmează să îi propună președintelui american Donald Trump, săptămâna viitoare, la Washington, un plan prin care solicită desfășurarea a 30 000 de trupe europene în Ucraina pentru a menține o încetare a focului. Propunerea urmărește să contribuie la stabilizarea situației din Ucraina, trupele europene urmărind orice acord de încetare a focului.
În mod uluitor (sau nu) unei legi menite să apere cetățenii României i s-au opus ieri în Parlament, cu mânie proletară, trei formațiuni politice.
„Rușii le-au cerut americanilor un nou Yalta, adică o nouă împărțire a sferelor de influență, retragerea trupelor americane din Europa de Est și revenirea acestor țări sub controlul Moscovei”, a declarat miercuri seară Cristian Diaconescu, șeful cancelariei prezidențiale, la Antena 3 CNN.
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că la întâlnirea cu președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost reconfirmat Parteneriatul strategic dintre cele două țări și a anunțat că prezența militară franceză în România va fi consolidată în perioada următoare.
Germania și Franța au criticat declarațiile președintelui american Donald Trump potrivit cărora președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar fi condus la invazia Rusiei în Ucraina. Potrivit ministrului german de externe Annalena Baerbock, președintele rus Vladimir Putin a fost cel care a început războiul din Ucraina.
În timpul unei vizite de lucru la o fabrică de drone din Sankt Petersburg, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat, pe 19.02.2025, că luptătorii Brigăzii 810 Infanterie Marină aparținând Forțelor Armate ale Federației Ruse au trecut granița cu Ucraina în regiunea Kursk și “au pătruns pe teritoriul inamicului”.
Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, consideră că țările învecinate Rusiei nu ar trebui să se alăture unei eventuale misiuni de menținere a păcii în Ucraina, potrivit Polsat News. „Nicio țară care se învecinează cu Rusia nu ar trebui să fie implicată într-o astfel de misiune de stabilizare, deoarece ar putea duce cu ușurință la provocări.”
În contextul conflictului din Ucraina, spațiul aerian al României a fost încălcat de mai multe ori de drone rusești, unele dintre acestea prăbușindu-se pe teritoriul țării noastre. Camera Deputaților a adoptat legea care permite Armatei să doboare dronele care pătrund neautorizat în spațiul aerian al țării, precum și legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare. Legile vor fi supuse votului final săptămâna viitoare, la Senat.
Una dintre rutele cu cel mai mare potențial, insuficient exploatate de Europa și Statele Unite, este coridorul care leagă statele din Asia Centrală, Caucazul și Europa, remarcă de George Scutaru, Director General al New Strategy Center și fost consilier pentru securitate națională al Președintelui României - într-un studiu realizat împreună cu Mamuka Tsereteli și Kaush Arha.
Pentru a descuraja Rusia și a menține pacea în Ucraina după război, „sute de mii” de soldați din alte țări vor trebui să fie desfășurați în Ucraina, a declarat ministrul lituanian de externe, Kestutis Budrys, la postul de televiziune lituanian LNK, relatează Delfi. „Știm ce volum (n.a. de trupe) sunt necesare pentru a descuraja Rusia. Vorbim despre sute de mii de soldați”, a argumentat Budrys.
Experta în securitate Ioana Constantin-Bercean, doctor al Universității din București și expert LARICS, a tras câteva concluzii ca urmare a declarațiilor lui J.D. Vance, vicepreședintele SUA în cadrul Conferinței de la Munchen.
Potrivit Reuters, Franța a invitat națiunile europene și Canada, care au fost absente de la summitul de luni de la Paris, la o a doua conferință privind Ucraina și securitatea europeană, care va avea loc miercuri. Norvegia, Canada, Lituania, Estonia, Letonia, Republica Cehă, Finlanda, Grecia, România, Suedia și Belgia se numără printre națiunile invitate, potrivit a două surse diplomatice.
Europa este pregătită și dispusă să își asume un rol de lider în furnizarea de garanții de securitate Ucrainei, a scris secretarul general al NATO, Mark Rutte, pe 17 februarie pe X. Remarcile lui Rutte au fost făcute după ce președintele francez Emmanuel Macron a găzduit la Paris un summit al puterilor europene. Summitul a avut loc înainte de începerea discuțiilor dintre SUA și Rusia privind încetarea războiului din Ucraina.
Profesorul de relații internaționale Valentin Naumescu, fost secretat de stat în Ministerul Afacerilor Externe, într-o analiză postată public a tras câteva concluzii după întrevederea liderilor europeni care a avut loc la Paris și la care România nu a participat.
Statele Unite ale Americii, puterea pacificatoare în care omenirea și-a pus speranța după cel de-al Doilea Război Mondial că o va proteja de o nouă catastrofă, și-a făcut foarte bine treaba și a menținut planeta sigură.
Este important să implicăm China în exercitarea de presiuni asupra președintelui rus Vladimir Putin, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe 17 februarie. „Vedem, cred, pentru prima dată, interesul Chinei. Cred că acest lucru se datorează în principal faptului că toate procesele se accelerează acum”, a spus Zelenski.
Liderii politici din Europa au atitudini diferite față de posibilitatea de a trimite forțe de menținere a păcii în Ucraina, ca parte a unui posibil acord de pace în războiul cu Rusia. În timp ce Regatul Unit și Suedia au fost, în general, favorabile ideii, alții, inclusiv Spania și Germania, consideră că astfel de discuții sunt premature, iar Polonia a respins trimiterea forțelor de menținere a păcii, deși și-a exprimat dorința de a sprijini o astfel de misiune. Suedia ar putea fi pregătită să își trimită propriul contingent de menținere a păcii în Ucraina în cadrul unui „mandat foarte clar”.
Reprezentanții NATO au atras atenția Kievului că forțele ucrainene utilizează în mod ineficient armamentul și echipamentele furnizate de țările alianței, în principal pentru că încearcă să combine aceste arme cu tacticile și deprinderile sovietice.
Europa trebuie să fie mai agresivă și „să-și dubleze sau să-și tripleze eforturile” pentru a ajuta Ucraina și pentru a oferi garanții de securitate, deoarece este continentul său, a declarat congresmanul republican Dan Crenshaw la 16 februarie în cadrul emisiunii Face the Nation de la CBS News.
Constantin Uzdriș, Expert afiliat EUROPULS pe probleme de securitate și spațiul ex-sovietic și realizator la TVR Moldova, semnează o analiză cu privire la cele mai recente evoluții ale scenei internaționale.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei va fi dificilă și că procesul va necesita mai mult decât o singură întâlnire. Potrivit acestuia, președintele SUA dorește să pună capăt războiului într-un mod care să stabilească o pace durabilă și să protejeze suveranitatea Ucrainei, „astfel încât să fie o pace durabilă, nu ca peste trei sau patru ani să avem o nouă invazie”. Rubio a făcut această afirmație în cadrul emisiunii Face the Nation realizată de CBS News pe 16 februarie.
Șeful Conferinței de Securitate de la München, Christoph Heusgen, trebuia să dea siguranță europenilor în fața evenimentelor care s-u prăbușit peste Europa. În schimb, Heusgen, a izbucnit în lacrimi în timpul discursului său de închidere de duminică.
China intenționează să-și intensifice activitatea militară în jurul Alaskăi, incluzând foarte probabil zborurile cu bombardiere, a declarat pe 13 februarie principalul general american responsabil cu apărarea Americii de Nord.
Din România, ministrul apărării și ministrul de externe participă la cea de a 61-a ediţie a Conferinţei internaţionale de securitate de la Munchen (Munich Security Conference/MSC 2025), în cadrul căreia vor fi abordate ameninţările de securitate actuale şi provocările din domeniile politic, economic, comercial şi tehnologic.
Din toamna trecută, au apărut informații că Rusia întâmpină dificultăți în a înlocui pierderile de vehicule blindate. Totuși, situația s-ar putea schimba la 180 de grade după oprirea războiului din Ucraina, dacă Rusiei i se va permite să producă tehnică militară în același ritm. Un semnal pozitiv vine de la trimisul special al președintelui Trump, Keith Kellogg, care a declarat că Rusia va trebui să facă concesii în negocieri, precum reducerea forțelor armate, dar Moscova știe cum să ocolească astfel de angajamente.
Au trecut aproape trei ani de la momentul în care Rusia a început invadarea pe scară largă și total neprovocată a Ucrainei.
De atunci, pentru Ucraina, războiul a avut atât coborâșuri cât urcușuri, iar acum pare că se îndreaptă către final. Potrivit administrației de la Casa Albă, după discuții cu Kievul și Moscova, inclusiv o convorbire telefonică între președinții Trump și Putin, soluția opririi războiului ruso-ucrainean începe să se întrevadă.
Alegerile din România au fost date ca exemplu chiar de către vicepreședintele SUA, pentru a sublinia slăbiciunile Europei.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 14 februarie 2025, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic.
Statele Unite nu au încetat să ofere Ucrainei informațiile de informații necesare apărării acesteia, a declarat reprezentantul SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.
Veste bună pentru industria de apărare din Europa, și în special pentru industria aeronautică din Franța: Avioanele de luptă franceze Rafale M au reușit să „învingă” F/A-18E Hornet americane.
Marea Britanie este cel mai belicos stat din lume, susține serviciul rus de informații externe (SVR), acuzând Londra că saboteazî eforturile SUA de a asigura pacea în Ucraina.
Germanii se tem că avioanele de luptă F-35 de generația a cincea pe care doresc să le achiziționeze ar putea fi inutile în cazul unei rupturi cu Washington, deoarece americanii le-ar putea dezactiva de la distanță.
Începând din 2024, Forțele Aeriene ale SUA au întrerupt implementarea inițiativei NGF (Next Generation Fighter) privind avioanele de luptă de generația a VI-a, care face parte din programul mai amplu NGAD (Next Generation Air Dominance). Această decizie a fost luată pentru a reevalua viabilitatea proiectului. Potrivit unor surse consultate de revista americana The War Zone, în urma discuțiilor cu diverși oficiali militari americani, evaluarea a scos la iveală informații esențiale, în special în ceea ce privește importanța menținerii superiorității aeriene în viitoarele scenarii de luptă.
Importurile tuturor statelor europene de arme au crescut cu 155%, în perioada 2020-2024, iar Ucraina a devenit cel mai mare importator de arme din lum,e în urma invaziei Rusiei din 2022, potrivit unui raport publicat luni de SIPRI, un important think-tank privind analiza conflictelor.
La o primă vedere, părea că administrația Trump reușește cu grație să își autosaboteze interesele militare strategice doar în relația cu Europa, prin subminarea activității NATO. Dar unda neîncrederii s-a propagat rapid atingând aproape cu aceeași amplitudine și fratele mai mic al NATO, așa cum mai este cunoscută alianța AUKUS bazată pe un acord în care se presupunea că SUA vor lupta umăr la umăr cu Australia și Marea Britanie pentru protejarea Indo-Pacificului.
Ucraina a încheiat un acord cu compania germană de apărare Diehl Defense pentru a tripla furnizarea de sisteme de apărare aeriană și rachete IRIS-T, după cum a anunțat ministrul ucrainena al apărării Rustem Umerov la 9 martie. Acest acord vine într-un moment în care Ucraina se confruntă cu intensificarea atacurilor aeriene din partea Rusiei, în special atacul din 23 februarie, care a fost cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei la scară largă. Umerov a declarat pe Facebook că acordul semnat pregătește terenul pentru proiecte industriale semnificative care vor spori capacitățile de apărare aeriană ale Ucrainei.
La 9 martie, președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu acordat postului Fox News că Ucraina „ar putea să nu reziste” invaziei la scară largă a Rusiei, indiferent de asistența americană oferită. Administrația Trump a fost criticată pentru decizia să de a întrerupe ajutorul militar vital și frunizarea de informații către Ucraina - o decizie care a fost salutată de Kremlin. Maria Bartiromo, corespondentul Fox News, l-a întrebat pe Trump despre comentariile făcute de președintele polonez Andrezj Duda, care a menționat anterior într-un interviu pentru Fox că Ucraina nu ar supraviețui fără sprijinul SUA.
Compania Boeing a finalizat construcția a 20 de noi silozuri pentru sistemul Ground-Based Midcourse Defense (GMD) la Fort Greely, Alaska, crescând numărul de interceptoare care pot fi desfășurate acolo de la 40 la 60. Proiectul, care include infrastructura subterană necesară, cum ar fi instalațiile de servere pentru menținerea pregătirii interceptoarelor, a fost analizat de Defense News.
Forțele Armate Ucrainene au integrat în operațiunile lor sistemul românesc de rachete antiaeriene cu rază scurtă de acțiune CA-95. Portalul național ucrainean de informații „Tysk” a publicat imagini ale acestui sistem. CA-95 românesc este derivat din sistemul sovietic Strela-1, care este un model al Strela-10, și a fost modificat pentru a îndeplini cerințele militarilor ucraineni. Acest sistem este montat pe un vehicul TABC-79 fabricat de ROMARM, înlocuind vehiculul blindat ușor BRDM-2
Biroul Electoral Central (BEC) a respins, sâmbătă seară, înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu, anunţă preşedintele AUR, George Simion.
Portalul rus de propagandă Topwar citează presa ucraineană care semnalează că, după ce recent SUA au încetat să mai transfere informații la Kiev, inclusiv informații prin satelit, reprezentanții americani au întrerupt acum și sprijinul pentru echipamentele de război electronic instalate pe avioanele de vânătoare F-16 întrebuințate de Forțele Aeriene ale Ucrainei.
Există dovezi că Rusia alimentează migrația în mai multe moduri, inclusiv transportarea persoanelor către granițele UE, sprijinirea contrabandiștilor și creșterea instabilității și violenței în anumite regiuni, inclusiv Siria și părți din Africa. La acestea se adaugă „știrile false” despre migrație răspândite de trompetele Moscovei pentru a „perturba unitatea europeană”.
China, Iranul și Rusia vor începe luni exerciții militare navale comune în apropierea Iranului, relatează Reuters, citând Teheranul și Ministerul chinez al Apărării.
Cea mai recentă evaluare a situației trupelor care s-au confruntat până acum în războiul din Ucraina a fost făcută de o sursă neguvernamentală și arată că peste 50.000 de militari ruși au dezertat de când Kremlinul și-a extins războiul împotriva Ucrainei în urmă cu trei ani. Potrivit propriilor declarații, grupul și-a bazat raportul pe documente rusești scurse.
În Germania s-au încheiat cu succes discuțiile preliminare privind formarea unui guvern de coaliție între CDU/CSU și SPD. Negociatorii au ajuns la un acord, a informat agenția DPA.
Premierul Viktor Orban a anunţat sâmbătă că Ungaria şi Statele Unite vor conveni asupra unui pachet de cooperare economică care va ajuta economia ungară şi ar putea compensa efectul unor posibile tarife americane, informează Reuters și Agerpres.
Doi militari ai armatei staționați la baza Lewis-McChord din Washington și un fost soldat din Oregon au fost acuzați că au furnizat Chinei zeci de hard disk-uri ce conțineau informații militare clasificate.
Forțele Aeriene ale SUA își continuă misiunile în Europa, ultimul exercițiu implicând un zbor deasupra Italiei, împreună cu avioane Eurofighter Typhoon ale ”Aeronautica Militare” (Forțele Aeriene Italiene).
Premierul australian Anthony Albanese a declarat că Australia este deschisă pentru desfășurarea de trupe în Ucraina, ca parte a unei misiuni de menținere a păcii care va supraveghea respectarea unui viitor încetare a focului între Ucraina și Rusia.
Pentru a doua oară în trei luni, șeful Serviciului Federal de Informaţii al Germaniei (BND), Bruno Kahl, avertizează că Rusia ar putea ataca NATO.
Potrivit surselor publicației Expressen, înghețarea planificării americane nu se aplică exercițiilor pentru care s-a decis deja să se desfășoare în 2025.
Pentru cei care mai au încă dubii față de ceea ce vrea să facă Rusia prin și după războiul din Ucraina, revista Cipher Brief, una dintre cele mai renumite publicații din lume privind analizele de informații și politico-militare de nivel strategic, a prezentat, pe 6 martie, o paralelă edificatoare între ceea ce trăim în prezent și anul 1938, an care a precedat cel de-al Doilea Război Mondial.
Poziția Europei care și-a reiterat sprijinul privind cauza Ucrainei după pasul în spate mare făcut de SUA, precum și planul de reînarmare european, nu au fost privite cu ochi buni la Moscova. Imediat după reiterarea acestui sprijin propaganda rusă a pus tunurile pe statele europene iar România a fost, alături de Polonia, din nou ținta.
Forțele armate ruse au recucerit trei sate din regiunea Kursk a Rusiei, în care armata ucraineană a pătruns de la începutul lunii august a anului trecut, a raportat de agenția de stat rusă TASS.
Șeful NATO, Mark Rutte, a spus că s-a întâlnit cu mulți șefi ai companiilor de producție de apărare, pe care i-a îndemnat să răspundă cererii mai mari.
Președintele american Donald Trump ia în considerare retragerea trupelor americane din Germania și relocarea lor în Europa de Est.
Armata rusă continuă loviturile aeriene nocturne asupra Ucrainei, dar dronele kamikaze Geran-2, care până acum au fost folosite individual, au început să fie întrebuințate în roiuri.
Andrzej Duda înaintat Președintelui Sejmului (parlamentul polonez) un proiect de amendament la Constituție, care prevede cel puțin 4% din PIB ca un prag obligatoriu pentru cheltuielile militare. Iar Varșovia nu se oprește aici.
Pe 28 iunie 1914, Gavrilo Princip i-a asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar și pe soția acestuia, ducesa Sofia. O lună mai târziu, Curtea imperială de la Viena a declarat război Serbiei. Totul se putea termina în acel punct al istoriei, dar alianțele internaționale au funcționat. Imperiul Țarist și Franța s-au mobilizat pentru apărarea Serbiei. Germania s-a alăturat Austro-Ungariei, iar Marea Britanie și-a respectat cuvântul dat în urmă cu 75 de ani de a susține Belgia dacă este atacată. Toți conducătorii de la acea vreme au fost oameni de onoare, deși cunoșteau foarte bine ce înseamnă un conflict la nivel de mari puteri.
Rusia va profita probabil de suspendarea ajutorului militar american și a partajării informațiilor cu Ucraina pentru a-și intensifica campania de lovituri cu rază lungă, consumând astfel rapid rachetele ucrainene de apărare aeriană.
