Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Evoluțiile recente din Orientul Mijlociu. Politicile marilor puteri
Strategica
Data publicării:
Turcia, aliata SUA, a intervenit militar în Siria pentru a lichida formațiunile de luptă kurde aliate ale SUA. Prietenii prietenilor nu mai sunt prietenii noștri? SUA a anunțat că intenționeză să-și sancționeze economic aliata, Turcia, în timp ce Rusia, deja sancționată de SUA, îi vinde echipament militar. Adversarii prietenilor noștri nu mai sunt și adversarii noștri? Rebeli yemeniți, bombardează rafinăriile Arabiei Saudite, dar acuzat este Iranul, care nu deținea tehnica militară folosită. Dotările respective aparțineau SUA, partenerul strategic al Arabiei Saudite. Adversarii adversarilor noștri nu mai sunt prietenii noștri? Sintagma „Orientul Mijlociu” desemnează o regiune care pare coerentă doar pentru cei din afara ei. Statele amplasate acolo nu au sentimentul că aparțin unei regiuni cu o identitate specifică locuită de popoare care au și interese comune. În conflictele dintre acestea sunt implicate militar sau economic, la vedere sau prin interpuși aproape toate marile puteri ale lumii: SUA, Rusia, China, UE (Franța și Germania, cu precădere) etc. Ce se întâmplă de fapt acolo și cum influențează cele ce se întâmplă securitatea lumii?
EXCLUSIV

Publicitate

ORDINEA IMPUSĂ DIN AFARĂ ESTE NEVIABILĂ

 

Priviți de departe liderii marilor puteri de astăzi nu par în toate mințile. Dacă analizăm lucrurile mai de aproape, am putea găsi, totuși, și unele urme de rațiune în comportamentul lor.

Ordinea lumii a deraiat. Unipolarismul s-a prăbușit, fără a lăsa loc unui multipolarism simetric, iar asimetriile încurajează conflictele. Omenirea, în ansamblu, și Orientul Mijlociu, în particular, trăiesc într-o dezordine internațională absolută.

Superputerea supraviețuitoare a ordinii mondiale bipolare, SUA, a obosit. Pentru a se salva, dorește să se întoarcă acasă. Este un gest reflex, dar și unul calculat.

SUA vor să se retragă de pe teatrele de operații îndepărtate, unde adesea luptă pentru cauze care nu sunt ale sale. Este o mișcare firească și previzibilă.

Miza oricărui război este pacea. Câștigătorul războiului o impune sub forma unei ordini care lui i se pare a fi justă, fezabilă și durabilă. Acceptarea de către ceilalți a acestei ordini este criteriul victoriei în război.

O ordine mondială rezistă numai atât timp cât fiecare dintre actorii săi este convins că supraviețuirea, dezvoltarea și demnitatea celorlalți este esențială pentru propria să fericire. De aceea important nu este doar desenul unei ordini, ci și cine îl concepe. Ordinea exclusivă a învingătorului trăiește doar atât timp cât trăiește generația care a cunoscut direct și nemijlocit înfrângerea. 

Din această perspectivă, SUA nu mai este capabilă să obțină victorii. În consecință, SUA vrea să se retragă din țări în care a pierdut păcile consecutive războaielor câștigate, precum Siria, Afganistan, Irak, înainte de a fi limpede pentru toată lumea că a ratat miza pusă în joc și a se naște același sindrom național american cu cel care a urmat războiului din Vietnam. 

Această retragere (oarecum intempestivă) este de natură a lăsa în loc o dezordine și mai mare. Tocmai spre a o evita, SUA este obligată la o înțelegere cu fostul inamic principal: Rusia. 

Rusia nu acceptă unipolarismul, dar nu are nici capacitatea de a înlocui SUA acolo unde aceasta se retrage. De aceea Rusia joacă cartea unui multipolarism - de fapt a unui pluricentrism - flexibil. În această schemă, marile puteri nu mai sunt vârfuri ale unor piramide osificate de la care pleacă în jos comenzile și unde se adună renta imperială, dar și tensiunile întregului sistem, ci centre ale unor rețele circulare cu suprafață și structură variabile, apte a universaliza interese schimbătoare, pentru a motiva și susține apoi solidaritatea participanților în atingerea obiectivelor comune.

 

INTERVENȚIA MILITARĂ A TURCIEI DESĂVÂRȘEȘTE SUCCESUL POLITICII RUSE ÎN SIRIA  


Intervenția SUA în Siria (pe fondul „primăverii arabe”) - în condițiile în care americanii preferă să poarte războiul de proximitate (adică cel de pe teren, iar nu cel din aer) prin interpuși - a creat pe teritoriul sirian adevărate state în stat. Organizații radicale (care au adoptat strategia promovării agendelor politice prin teroare) au fost contrapuse altor organizații radicale, acestea având caracter național sau caracter religios, caracter local sau caracter parastatal. SUA a încercat să le subordoneze agendei sale geopolitice; ele au încercat să își internaționalizeze conflictele prin implicarea SUA în gestionarea lor.

Guvernul sirian nu are puterea să le distrugă. Tot așa cum nu are puterea să trimită acasă trupele americane și franceze care se află pe teritoriul său.

Rusia a înțeles aceasta și de aceea a încurajat intervenția Turciei în Siria, împotriva aliaților kurzi ai SUA. Nedorind să se implice într-un conflict turco-kurd - teoretic conflictul între doi aliați ireconciliabili - SUA a primit, astfel, un motiv de retragere care consolidează decizia Președintelui Trump.

Franța nu va putea decât să urmeze pe calea retragerii, pe care ar fi trebuit, de altfel, să o apuce încă de multă vreme, dându-și seama că belicismul prin care Președintele Sarkozy (urmat azi de Președintele Macron) voia să pună în umbră superioritatea politico-economică a Germaniei în cadrul UE, este perdant.

Pentru Turcia, rezolvarea „amenințării” kurde este singurul criteriu de coeziune națională în jurul Președintelui Recep Tayyp Erdogan.

Nu numai mâna liberă oferită de către Președintele Donald Trump, prin tweeter, cui dorește să taie nodul sirian, a impulsionat intevenția turcă împotriva aliaților kurzi ai SUA, ci și sancțiunile economice americane (inclusiv cele implicite în înrăutățirea relațiilor economice bilaterale sau cele explicit promise). Acestea sunt susceptibile a leza nivelul de viață al turcului de rând, care, dintr-o dată, descoperă că are a-și împărți sărăcia cu refugiatul sirian, gonit de la casa lui de inamicul ereditar kurd. Repatrierea refugiaților sirieni pe teritoriile de pe care vor fi izgoniți „teroriștii” kurzi reprezintă un alt proiect erdoganist care poate motiva un nou subiect de consens național.

Întoarcerea refugiaților pe un teritoriu devastat de război, unde cu greu pot avea un trai decent, este, deocamdată, o iluzie. În schimb, acele teritorii vor fi ocupate de trupele guvernului Assad, acesta restabilindu-și autoritatea la granița cu Turcia și în regiunile din estul Eufratului. Ceea ce fără intervenția turcă nu s-ar fi putut. 

SUA a înțeles și ea situația și joacă la ... patru capete. Anunțându-și retragerea îl încurajează pe Recep Erdogan să intervină militar în Siria pentru a aduna gunoiul geostrategic lăsat de ea. Sancționând intervenția și amenințând Turcia cu distrugerea economiei acesteia, își reafirmă vocația imperială, dar, mai ales, își asigură aliații cum că retragerile trupelor americane nu înseamnă abandonarea lor. Mărind haosul local își justifică retragerea, argumentând că americanii nu au de ce muri pentru cauze de tip tribal. Oferind, totuși, Turciei ocazia de a-și regla conturile cu kurzii și mediind sau premiind (prin renunțarea la sancțiuni) ingineriile geopolitice și utopiile demografice turcești, prezentate ca încetare a ostilităților și formule de pace, menține Turcia măcar formal în NATO.

 

SANCȚIUNILE ECONOMICE, UN INSTRUMENT ÎNDOIELNIC ÎN POLITICA EXTERNĂ

 

Președintele Trump este un om de afaceri. În mentalitatea sa principalul instrument al puterii este banul, iar nu glonțul. Așa se explică de ce, simultan cu anunțul retragerii trupelor americane din Orientul mijlociu și Asia Centrală, se preconizează o vastă politică de sancțiuni. Armata pleacă. Sancțiunile vin.

Întrebarea care se pune este dacă se cunoaște vreun exemplu în istorie care să ateste succesul politicii de sancțiuni? Răspunsul este: nu! Embargourile, blocadele, confiscările de active deținute de terți etc. nu au rezolvat nici o criză; în schimb au generat altele. Un exemplu ar fi chiar blocada decretată de Napoleon I împotriva Angliei, care a generat o confruntare între Franța și Iran, terminată în favoarea celui din urmă.

Pe acest fundal, o altă întrebare este dacă sancțiunile americane pot chiar ucide economia turcă? Răspunsul este acela că asemenea sancțiuni ar fi profund dăunătoare dar nu letale. Turcia are încă destui aliați cu potențial financiar în lumea arabo-musulmană (printre care Qatarul sau Banca Internațională a „Fraților Musulmani”) care să îi sară în ajutor și să o salveze de la faliment.

Dacă sunt puse cap la cap trei fapte – declarația Președintelui Trump privind retragerea trupelor americane din Siria (dar și din Irak și Afganistan), scrisoarea cu totul nediplomatică adresată de Donald Trump lui Recep Tayyp Erdogan, prin care amenință cu sancțiuni care să distrugă economia turcă, și întreruperea brutală a dialogului Casei Albe cu opoziția democrată din Congres pe tema situației din Orientul Mijlociu – ajungem la concluzia că, de fapt, actuala administrație americană nu are nici o politică medio-orientală și nici o viziune asupra unei posibile noi ordini în reginune.

 

 

EXISTĂ OARE UN PACT PUTIN-TRUMP PENTRU ORIENTUL MIJLOCIU?

 

…Sau poate că SUA are totuși o politică. Poate că, retrăgându-se din teatrul de operații, SUA dorește să slăbească alianțele oponenților săi din regiune, rămași fără coagulanta presiune militară americană, să pună actorii locali și regionali în situația de a se confrunta între ei pentru a-și impune propria concepție asupra arhitecturii de securitate regională, sau să îi împingă în îmbrățișări „prietenești” atât de viguroase încât să le taie respirația. Dacă Dumnezeu a creat ordinea lumii din haos, este posibil ca și Donald Trump să caute amplificarea haosului în Orientul Mijlociu pentru a-și procura materia primă din care să creeze ordinea acolo.

Printre efectele imediate ale retragerii americane din Siria, urmată de intervenția militară turcă, unul foarte important este acela al împingerii kurzilor sirieni către o înțelegere cu regimul legitim de la Damasc, condus de Bashar al Assad. Împreună cu perspectiva reocupării teritoriilor controlate de milițiile kurde care au luptat cu Daesh / Isis de partea SUA, aceasta va reface coeziunea socială, interetnică și teritorială a Siriei, ceea ce, pe fondul victoriei Președintelui Assad în războiul civil, va facilita găsirea unei soluții politice la negocierile de la Geneva.

Președintele Trump pare a lipi astfel cioburile porțelanului sirian, spart de Președintele Obama. Să fie acesta pur și simplu rezultatul intervenției de succes a Președintelui Putin și a Rusiei, în criza siriană, sau efectul resetării politicii externe a SUA de către administrația Trump? Personal găsesc aici confirmarea tezei mele cu privire la existența unui acord ruso-american. Evoluția evenimentelor din Siria – pe care nici un lider mondial nu le putea lăsa la voia întâmplării – atestă realizarea unei înțelegeri strategice între Rusia și SUA, între Președinții Putin și Trump; sau măcăr confirmă necesitatea acestuia.  

Prețul înțelegerii este acela de a lăsa Rusiei puterea de a modera Turcia și a-i impune retragerea din Siria, revenirea la respectul pentru dreptul internațional și aplicarea acordului turco-sirian de la Adana (care permitea Turciei intervenția în apărarea securității sale naționale prin urmărirea gherilelor kurde, pe o fâșie de maxim cinci kilometri în adâncimea teritoriului sirian).

Rusia, la rândul său, cultivând relația cu Turcia și salvând onoarea lui Erdogan, încearcă să își întărească poziția în relația cu Iranul și să echilibreze în favoarea sa jocul în cadrul trilateralei Rusia-Turcia-Iran. La est, acest sistem de contraponderi având Iranul în centru, este consolidat de China și parteneriatul ruso-chinez.

O vizită la Washington nu va putea repara daunele deja produse în raporturile americano-turce. Întrebarea privind substanța a ceea ce a mai rămas din calitatea Turciei de aliat în cadrul NATO, va rămâne să ne intrige și după aceea. Inclusiv spre neliniștea României, precum și a Poloniei, punând sub semnul întrebării eficiența trilateralei acestora, ca element esențial al arhitecturii de securitate în Europa de est și de sud-est.

În ceea ce privește România, se poate spune că pentru ea nu este nici posibil și nici dezirabil să se substituie Turciei în cadrul NATO și să îi preia rolul la Marea Neagră, în sudul flancului estic al acestei alianțe politico-militare.

 

SCHIMBAREA ZONELOR DE INTERES STRATEGIC MODIFICĂ POLITICA EXTERNĂ A SUA

 

În măsura în care ar exista un acord ruso-american (cel puțin referitor la Siria), problema raporturilor Turciei cu NATO nu ar fi, totuși, de natură să producă emoții extreme la Washington. Aceasta întrucât este evident că interesul SUA, altădată prioritar și strategic, pentru Europa și Orientul Mijlociu, a scăzut enorm, luându-i locul prioritățile din Pacific (în special războiul economic cu China), urmate de cele din Oceanul Indian (cu accent pe regiunea Golfului Persic).

Implicarea americană în Orientul Mijlociu era impusă, din perspectiva Washingtonului, de dorința de a controla rezervele de hidrocarburi din regiune și de nevoia susținerii Israelului (acesta fiind și principalul aliat al SUA în zonă).

În prezent, SUA au găsit alte căi pentru a-și satisface necesarul de hidrocaburi, precum și de a supraveghea marile fluxuri de resurse energetice din lume. Au apărut noi zăcăminte și noi tehnologii. Inclusiv tehnologii apte a produce forme alternative de energie sau de a opri exploatarea celor clasice. (Așa cum s-a întâmplat recent în Arabia Saudită).

Pe de altă parte, Israelul a ajuns – prin mărirea populației, dezvoltarea tehnologică și înarmare (inclusiv nucleară) – în situația de a se apăra și singur, oferind Americii un spațiu mai larg de manevră în politica externă. În același timp, se constată o tot mai largă acceptabilitate și chiar integrare (în special economică) a Israelului în lumea arabă. Statele arabe dau tot mai mult prioritate nevoilor lor de securitate națională – militară și economică, deopotrivă – față de obligația morală a rezolvării problemei palestiniene.

Ultimele alegeri din Israel au oferit majoritatea unui candidat militar care, deși nu are o abordare diferită față de predecesorul său, cu privire la securitatea și bazele constituționale ale statului, refuză implicarea într-un război cu Iranul, considerat a fi devastator pentru interesele naționale israeliene. Aceasta este, în sine, o veste bună pentru stabilitatea regională, dar anunță și intensificarea rivalității saudito-iraniene.

 

CRIZA SIRIANĂ SE TRANSFORMĂ ÎN CRIZĂ SAUDITĂ?


Poate însemna retragerea armatei americane, că SUA renunță la influența sa în Orientul Mijlociu? Răspunsul este, dinnou: nu!

Bombardarea cu ajutorul dronelor, dar și al rachetelor de croazieră, a capacităților de extracție și procesare a petrolului în Arabia Saudită, de către presupuse forțe ale rebelilor yemeniți, demonstrează contrariul. Vina a fost dată imediat pe Iran, deși tehnologia folosită a fost americană. Aceasta arată că cineva are interesul amorsării unui conflict militar deschis între Arabia Saudită și Iran. Eventual un conflict cu față religioasă (sunnito-șiită).

Pentru prima oară în istorie, SUA a declarat că în situația unei acțiuni militare de răspuns a Riyadului, este gata să participe la o „coaliție a voluntarilor” pusă sub altă comandă decât cea americană. Respectiv comandă saudită. Ceea ce spune multe despre cât de departe este împinsă ideea războiului prin interpuși, care să nu expună ostilității unei puteri regionale cu trecut imperial, precum Iranul, nici SUA nici Israelul.

Evenimentul evocat din Arabia Saudită poate fi citit în două chei, nu neapărat alternative: ori este vorba despre amorsarea unui conflict de substituire a celor care s-au aprins sub egida „primăverii arabe” și care acum se sting, inclusiv la dorința și ca efect al acțiunii cutezătoare a Rusiei, ori despre un avertisment dat regimurilor arabo-musulmane din regiune de către SUA, potrivit căruia de acum înainte conflictele lor se vor desfășura doar cu aprobarea Casei Albe. Este posibil însă să fie și o combinație între cele două.

Președintele Vladimir Putin a reacționat rapid prin vizita efectuată cu mare pompă în Arbia Saudită și Emiratele Arabe. Moscova arată astfel că ambițiile sale nu se opresc în Siria și că rezolvarea crizei siriene nu epuizează capacitățile sale de intervenție în regiune. De asemenea, prin numeroasele contracte comerciale încheiate cu prilejul vizitei, sugerând și posibilitatea unei viitoare livrări de tehnică militară, Președintele rus arată că, inclusiv din punctul său de vedere, războiul hibrid de azi se poate câștiga mai ușor cu bani decât cu instrumentar militar.

 

ILUZIILE LEGATE DE UE TREBUIE ABANDONATE

 

În noul „viespar oriental”, UE nu joacă mai nimic. Paralizată de „corectitudinea politică” dar și de criza instituțională internă, ocupată de barbari (în sensul originar al termenului, de populații aparținând unor civilizații străine) și amenințată de arma de distrugere în masă demo-culturală (cu care o ține sub presiune în special Turcia neo-otomană), zdruncinată de ambițiile neo-napoleoniene ale Președintelui Macron mai mult decât de Brexitul năbădăios al lui Boris Johnson, și de recesiunea economică a Germaniei merkeliene mai mult decât de retorica eurosceptică a Americii trumpiste, deșirată între membrii săi occidentali, globaliști, pro arabi și rusofili, și cei orientali, suveraniști, pro-israelieni și rusofobi, Europa rămâne tot mai mult un muzeu de istorie, ai cărui custozi mai plătesc din când în când orchestra, dar niciodată nu comandă muzica. Pentru Orientul Mijlociu, în ciuda marilor speranțe puse în ea, UE devine tot mai mult parte a problemei, în loc să fie parte a soluției. UE seduce Orientul prin compromisuri diplomatice, îl derutează prin modele culturale străine lui, de inspirație iudeo-creștină, și îl abandonează la urmă prin efectul slăbiciunii sale politice.

În contextul evoluțiilor descrise, se impune ca statele Orientului Mijlociu să fie cele care să definească în primul rând, cel puțin la nivel de proiect, modelul ordinii politice regionale. Aceasta fără a proclama lideri regionali, dar profitând de experiența și cultura statelor din regiune care au tradiții imperiale. Solidaritatea intereselor actorilor locali și strategia proiectelor comune, concepute cu excluderea oricăror exclusivisme, apar ca strict necesare.

Un asemenea efort realizat, pentru moment, măcar la nivel intelectual și civic, ar putea deschide drumul unor viitoare negocieri politice care să profite de împrejurarea că, în prezent, implicarea „marilor puteri” în Orientul Mijlociu își pierde elanul de altădată, ca urmare a stingerii, inclusiv sub efectul progresului tehnologic, unora dintre vechile interese, și prin urmare, își schimbă natura și intensitatea.

P.S.Prezența Chinei în Orientul Mijlociu, mult mai discretă decât a celorlalte puteri, dar nu mai puțin consistentă, nu a fost analizată în textul de față din lipsă de spațiu iar nu din lipsă de relevanță. Prin specificul ei (dedicat preponderent principiului menținerii status quo-ului ante), merită un studiu aparte. 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

U.S. Marine îşi consolidează infrastructura militară în Pacific pentru un eventual conflict militar: Sistemul NMESIS, pregatit pentru a ataca ținte ostile
În următoarele 50 de zile, SUA vor face totul pentru a oferi Ucrainei toate instrumentele posibile și pentru a-și consolida poziția pe câmpul de luptă
Acordul ,,Icebreaker'', semnat de Statele Unite, Canada și Finlanda, vrea să submineze dominația Rusiei în Arctica
Institutul american pentru Studiul Războiului ne avertizează să fim atenţi la următoarea mişcare a Rusiei: Un serviciu separat de sisteme fără pilot poate apărea în armata rusă
Acum este momentul potrivit pentru a invita Ucraina în NATO: Garanțiile de securitate ar putea pune capăt „fazei fierbinți” a războiului
Final de eră? Franța pierde influența istorică din Africa. Alte două țări africane au cerut închiderea bazelor militare franceze
Arctica, bazele militare estoniene sau Kaliningrad: Posibile scenarii pentru cum ar putea începe Rusia războiului împotriva NATO
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
Apel la istorie pentru România: Neutralitatea, cu Armata Rusiei la porți
Mișcare îndrăzneață a autorităților olandeze: Noi sisteme de rachete Patriot furnizate Ucrainei, un atu esențial în contracararea valului tot mai intens de atacuri rusești
Serviciile de informații americane: „Este puțin probabil” ca Rusia să lanseze un atac nuclear în ciuda amenințărilor lui Putin
CSAT: Au existat atacuri cibernetice care au influențat turul I al alegerilor prezidențiale. România, o țintă a Federație Ruse
Avertisment de la fostul șef al MI6: Trebuie să recunoaștem faptul că rușii cred că sunt în stare de război cu noi europenii
Este Europa pregătită pentru un război cu Rusia, dar fără implicarea Statelor Unite? Evităm să reacţionăm cu fermitate la acțiunile de sabotaj și teroare ale ruşilor
Trump a intrat pe drumul către respectarea promisiunii de a încheia războiul din Ucraina? Generalul Keith Kellogg, numit trimis special pentru negocieri de pace
Polonia vrea să pună tancurile sud-coreene K2 Black Panther în prima linie a apărării graniţelor împotriva amenințărilor estice
Turcia ar fi închis cazul sistemului rusesc S-400 şi face deja demersuri pentru avioane americane F-35. De ce ar fi devenit Washingtonul mai îngăduitor cu Ankara?
Nord Stream 2 rămâne blocat. Curtea de Justiție a UE respinge în primă instanță pretențiile operatorului
Apel al unui grup de experţi: Occidentul ar trebui să trateze Biserica Ortodoxă Rusă ca pe un instrument al propagandei ruse
În cazul unei „păci proaste” între Rusia și Ucraina, Kremlinul va începe pregătirile pentru un nou atac asupra țărilor europene
Merkel, cândva cel mai iubit politician din Europa, respinge acum acuzațiile legate de greșelile făcute în relaţia cu Putin și spune că a întârziat atacul Rusiei asupra Ucrainei
Marea Britanie a livrat Ucrainei, în linişte şi fără prea multă reclamă, un nou lot de rachete Storm Shadow: Sprijinul acordat ucrainenilor este „de fier”
„Le luăm în serios” - Statele Unite nu ignoră amenințările Rusiei la adresa noului sistem de apărare aeriană din Polonia
Călin Georgescu, foto: Agerpres
EXCLUSIV
Ce mă sperie cu adevărat la Călin Georgescu
Statele Unite intenționează să desfășoare rachete în Japonia pentru a răspunde amenințărilor Chinei
Avertisment de la Institutul american pentru Studiul Războiului: Forțele ruse, gata să încerce mai multe moduri de a avansa în regiunea ucraineană Donețk
Alegerile prezidențiale din România se caracterizează prin candidați cu opinii opuse în ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei
Să nu-l supărăm pe Putin, o alegere perdantă pentru Europa. Angela Merkel încă își justifică decizia de la summitul NATO de la București
„Nu exagerați” - racheta Oreshnik nu este atât de nouă precum susține Rusia. Se încearcă intimidarea Occidentului
„Utilizarea armelor nucleare nu le va aduce ruşilor beneficii”. Experți militari americani explică de ce Moscova recurge la șantaj
Putin plusează: Occidentul nu are tehnologie împotriva Oreshnik / Ucraina negociază un sistem capabil să intercepteze rachete balistice cu rază medie

Ştiri Recomandate

Un al doilea F/A-18 Super Hornet american a fost aproape lovit de ,,focul prieten'': Crucișătorul USS Gettysburg ar fi lansat dintr-o eroare două rachete
De ce au fost coreenii eliminați din licitația României privind achiziția de sisteme SHORAD/VSHORAD și cine se mai află în competiție
Câte avioane F-35 au fabricat deja americanii pentru Polonia și de ce ele au fost transferate la baza aeriană a Gărzii Naționale a SUA
Rusia acuză că NATO vrea să transforme Moldova în hub militar pentru Ucraina, uitând de fapt că Armata rusă de ocupație e prezentă ilegal în Moldova
Poate fi interceptată din România noua rachetă rusă Oreșnik? Pe val, rușii analizează interceptoarele americane SM-3 din România și dau verdictul
Marea Baltică este o zonă vitală atât pentru Suedia, iar apropierea de Rusia îi determină pe suedezi să-şi modernizeze apărarea de coastă
Rusia sfidează întreaga regiune: Racheta rusă a survolat spațiul aerian al R. Moldova în drum spre Ucraina, confirmă Chișinăul
Cine are dreptate? Ucraina susține că o rachetă rusă a intrat în spațiul României timp de 2 minute. MApN transmite că radarele Armatei și ale statelor NATO nu confirmă incidentul
Raport al serviciilor americane de informații: Bombardierul chinez stealth H-20 va transforma proiecția puterii strategice a Chinei până în anii 2030
Zelenski: Putin a ales deliberat să atace masiv infrastructură civilă în ziua Crăciunului. Poate fi ceva mai inuman?
Crăciun Fericit și Sărbători Luminate din partea echipei DefenseRomania!
Prioritatea de dreapta pe Frontul de Est. Un Su-25 s-a ciocnit în aer cu o dronă în Ucraina, dar povestea e cu final fericit pentru ruși (Foto)
În loc de un armistițiu de Crăciun: Armata rusă a executat un nou atac masiv cu rachete și drone asupra instalațiilor militare și energetice ale Ucrainei
Putere de foc uriașă cu sute de obuziere. Polonia se străduiește să devină cea mai mare forță militară din Europa prin achiziționarea obuzierelor Krab și K9A1
Ucraina lovește aerodromul rusesc Millerovo (Foto/Video): Aici îşi avea ,,casa'' un important regiment de aviație de luptă cu avioane Su-35
Tancul modern Arjun Mk II, „made in” Africa de Nord? Propunere interesantă făcută de India unui stat african pentru producția de Arjun Mk II
Accident ori sabotaj: Cargoul rusesc Ursa Major n-a mai ajuns la Tartus, scufundându-se în vestul Mării Mediterane
La limita unui dezastru ecologic major în Marea Neagră: Petrolierele rusești reprezintă o amenințare pentru mediu - Rusia folosește nave cu o vechime de peste 50 de ani
Armata britanică testează cu succes o armă cu unde radio capabilă să neutralizeze roiurile de drone
Ucraina dezvoltă o nouă rachetă de croazieră avansată, capabilă să ajungă la Moscova: Versiunea de baza zboară cu 400 km/h și are o rază de acțiune de 140 km
Faceți cunoștință cu noul obuzier autopropulsat al SUA care poate doborî și rachete de croazieră sau avioane: Poate lansa obuze la viteze de peste 9.000 km/h
Oreshnik, cea mai nouă rachetă rusească nu este chiar atât de nouă: Prima analiză a epavei rachetei arată că piesele datează din 2017
Procesul lui Nicolae și Elenei Ceaușescu, din 25.12.1989, foto: Agerpres
EXCLUSIV
Pierderea puterii și procesul. Mărturisiri din plutonul de execuție și ordinul ca toată lumea să treagă în toată lumea dacă Ceaușescu era achitat | Interviu Dan Voinea
Lista completă a noului Guvern Ciolacu 2.0. Continuitate la Apărare cu Angel Tîlvăr, nume nou la Externe cu reputatul ambasador Emil Hurezeanu
Un nou lot de Su-57 și un „bonus” de Su-34 au fost livrate Rusiei. Câte Su-57 de „generația a 5-a” deține azi Rusia, după căderea primului avion fabricat
Pachet militar important acordat Ucrainei de către Germania: Printre altele, tancuri Leopard 1A5, obuziere PzH 2000 sau sisteme Iris-T
Rutte ceartă Ucraina pentru criticile aduse Germaniei care refuză să livreze rachete Taurus Armatei ucrainene
41 e mai mare decât 9. Avioanele Gripen au „distrus” Su-27 la foc automat în cadrul unor lupte aeriene de tip dogfight
Mossadul ajunge până în Teheran. Israelul recunoaște că l-a lichidat în inima Iranului pe Ismail Haniyeh, liderul Hamas, și spune că va decapita și întreaga conducere Houthi
Carne de tun de la Kim: 1 din 10 militari nord-coreeni trimiși în Rusia au murit deja în luptele cu ucrainenii
Fortăreața Taiwan. Ultima linie de apărare în fața unei invazii chineze va fi formată din tancuri Abrams, o versiune specială dezvoltată pentru Taiwan
Viitorul avion de luptă de generația a VI-a se naște greu. SUA însă aprobă conceptul NGAD, cu echipaj uman
pixel