Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Evoluțiile recente din Orientul Mijlociu. Politicile marilor puteri
Strategica
Data publicării:
Turcia, aliata SUA, a intervenit militar în Siria pentru a lichida formațiunile de luptă kurde aliate ale SUA. Prietenii prietenilor nu mai sunt prietenii noștri? SUA a anunțat că intenționeză să-și sancționeze economic aliata, Turcia, în timp ce Rusia, deja sancționată de SUA, îi vinde echipament militar. Adversarii prietenilor noștri nu mai sunt și adversarii noștri? Rebeli yemeniți, bombardează rafinăriile Arabiei Saudite, dar acuzat este Iranul, care nu deținea tehnica militară folosită. Dotările respective aparțineau SUA, partenerul strategic al Arabiei Saudite. Adversarii adversarilor noștri nu mai sunt prietenii noștri? Sintagma „Orientul Mijlociu” desemnează o regiune care pare coerentă doar pentru cei din afara ei. Statele amplasate acolo nu au sentimentul că aparțin unei regiuni cu o identitate specifică locuită de popoare care au și interese comune. În conflictele dintre acestea sunt implicate militar sau economic, la vedere sau prin interpuși aproape toate marile puteri ale lumii: SUA, Rusia, China, UE (Franța și Germania, cu precădere) etc. Ce se întâmplă de fapt acolo și cum influențează cele ce se întâmplă securitatea lumii?
EXCLUSIV

ORDINEA IMPUSĂ DIN AFARĂ ESTE NEVIABILĂ

 

Priviți de departe liderii marilor puteri de astăzi nu par în toate mințile. Dacă analizăm lucrurile mai de aproape, am putea găsi, totuși, și unele urme de rațiune în comportamentul lor.

Ordinea lumii a deraiat. Unipolarismul s-a prăbușit, fără a lăsa loc unui multipolarism simetric, iar asimetriile încurajează conflictele. Omenirea, în ansamblu, și Orientul Mijlociu, în particular, trăiesc într-o dezordine internațională absolută.

Superputerea supraviețuitoare a ordinii mondiale bipolare, SUA, a obosit. Pentru a se salva, dorește să se întoarcă acasă. Este un gest reflex, dar și unul calculat.

SUA vor să se retragă de pe teatrele de operații îndepărtate, unde adesea luptă pentru cauze care nu sunt ale sale. Este o mișcare firească și previzibilă.

Miza oricărui război este pacea. Câștigătorul războiului o impune sub forma unei ordini care lui i se pare a fi justă, fezabilă și durabilă. Acceptarea de către ceilalți a acestei ordini este criteriul victoriei în război.

O ordine mondială rezistă numai atât timp cât fiecare dintre actorii săi este convins că supraviețuirea, dezvoltarea și demnitatea celorlalți este esențială pentru propria să fericire. De aceea important nu este doar desenul unei ordini, ci și cine îl concepe. Ordinea exclusivă a învingătorului trăiește doar atât timp cât trăiește generația care a cunoscut direct și nemijlocit înfrângerea. 

Din această perspectivă, SUA nu mai este capabilă să obțină victorii. În consecință, SUA vrea să se retragă din țări în care a pierdut păcile consecutive războaielor câștigate, precum Siria, Afganistan, Irak, înainte de a fi limpede pentru toată lumea că a ratat miza pusă în joc și a se naște același sindrom național american cu cel care a urmat războiului din Vietnam. 

Această retragere (oarecum intempestivă) este de natură a lăsa în loc o dezordine și mai mare. Tocmai spre a o evita, SUA este obligată la o înțelegere cu fostul inamic principal: Rusia. 

Rusia nu acceptă unipolarismul, dar nu are nici capacitatea de a înlocui SUA acolo unde aceasta se retrage. De aceea Rusia joacă cartea unui multipolarism - de fapt a unui pluricentrism - flexibil. În această schemă, marile puteri nu mai sunt vârfuri ale unor piramide osificate de la care pleacă în jos comenzile și unde se adună renta imperială, dar și tensiunile întregului sistem, ci centre ale unor rețele circulare cu suprafață și structură variabile, apte a universaliza interese schimbătoare, pentru a motiva și susține apoi solidaritatea participanților în atingerea obiectivelor comune.

 

INTERVENȚIA MILITARĂ A TURCIEI DESĂVÂRȘEȘTE SUCCESUL POLITICII RUSE ÎN SIRIA  


Intervenția SUA în Siria (pe fondul „primăverii arabe”) - în condițiile în care americanii preferă să poarte războiul de proximitate (adică cel de pe teren, iar nu cel din aer) prin interpuși - a creat pe teritoriul sirian adevărate state în stat. Organizații radicale (care au adoptat strategia promovării agendelor politice prin teroare) au fost contrapuse altor organizații radicale, acestea având caracter național sau caracter religios, caracter local sau caracter parastatal. SUA a încercat să le subordoneze agendei sale geopolitice; ele au încercat să își internaționalizeze conflictele prin implicarea SUA în gestionarea lor.

Guvernul sirian nu are puterea să le distrugă. Tot așa cum nu are puterea să trimită acasă trupele americane și franceze care se află pe teritoriul său.

Rusia a înțeles aceasta și de aceea a încurajat intervenția Turciei în Siria, împotriva aliaților kurzi ai SUA. Nedorind să se implice într-un conflict turco-kurd - teoretic conflictul între doi aliați ireconciliabili - SUA a primit, astfel, un motiv de retragere care consolidează decizia Președintelui Trump.

Franța nu va putea decât să urmeze pe calea retragerii, pe care ar fi trebuit, de altfel, să o apuce încă de multă vreme, dându-și seama că belicismul prin care Președintele Sarkozy (urmat azi de Președintele Macron) voia să pună în umbră superioritatea politico-economică a Germaniei în cadrul UE, este perdant.

Pentru Turcia, rezolvarea „amenințării” kurde este singurul criteriu de coeziune națională în jurul Președintelui Recep Tayyp Erdogan.

Nu numai mâna liberă oferită de către Președintele Donald Trump, prin tweeter, cui dorește să taie nodul sirian, a impulsionat intevenția turcă împotriva aliaților kurzi ai SUA, ci și sancțiunile economice americane (inclusiv cele implicite în înrăutățirea relațiilor economice bilaterale sau cele explicit promise). Acestea sunt susceptibile a leza nivelul de viață al turcului de rând, care, dintr-o dată, descoperă că are a-și împărți sărăcia cu refugiatul sirian, gonit de la casa lui de inamicul ereditar kurd. Repatrierea refugiaților sirieni pe teritoriile de pe care vor fi izgoniți „teroriștii” kurzi reprezintă un alt proiect erdoganist care poate motiva un nou subiect de consens național.

Întoarcerea refugiaților pe un teritoriu devastat de război, unde cu greu pot avea un trai decent, este, deocamdată, o iluzie. În schimb, acele teritorii vor fi ocupate de trupele guvernului Assad, acesta restabilindu-și autoritatea la granița cu Turcia și în regiunile din estul Eufratului. Ceea ce fără intervenția turcă nu s-ar fi putut. 

SUA a înțeles și ea situația și joacă la ... patru capete. Anunțându-și retragerea îl încurajează pe Recep Erdogan să intervină militar în Siria pentru a aduna gunoiul geostrategic lăsat de ea. Sancționând intervenția și amenințând Turcia cu distrugerea economiei acesteia, își reafirmă vocația imperială, dar, mai ales, își asigură aliații cum că retragerile trupelor americane nu înseamnă abandonarea lor. Mărind haosul local își justifică retragerea, argumentând că americanii nu au de ce muri pentru cauze de tip tribal. Oferind, totuși, Turciei ocazia de a-și regla conturile cu kurzii și mediind sau premiind (prin renunțarea la sancțiuni) ingineriile geopolitice și utopiile demografice turcești, prezentate ca încetare a ostilităților și formule de pace, menține Turcia măcar formal în NATO.

 

SANCȚIUNILE ECONOMICE, UN INSTRUMENT ÎNDOIELNIC ÎN POLITICA EXTERNĂ

 

Președintele Trump este un om de afaceri. În mentalitatea sa principalul instrument al puterii este banul, iar nu glonțul. Așa se explică de ce, simultan cu anunțul retragerii trupelor americane din Orientul mijlociu și Asia Centrală, se preconizează o vastă politică de sancțiuni. Armata pleacă. Sancțiunile vin.

Întrebarea care se pune este dacă se cunoaște vreun exemplu în istorie care să ateste succesul politicii de sancțiuni? Răspunsul este: nu! Embargourile, blocadele, confiscările de active deținute de terți etc. nu au rezolvat nici o criză; în schimb au generat altele. Un exemplu ar fi chiar blocada decretată de Napoleon I împotriva Angliei, care a generat o confruntare între Franța și Iran, terminată în favoarea celui din urmă.

Pe acest fundal, o altă întrebare este dacă sancțiunile americane pot chiar ucide economia turcă? Răspunsul este acela că asemenea sancțiuni ar fi profund dăunătoare dar nu letale. Turcia are încă destui aliați cu potențial financiar în lumea arabo-musulmană (printre care Qatarul sau Banca Internațională a „Fraților Musulmani”) care să îi sară în ajutor și să o salveze de la faliment.

Dacă sunt puse cap la cap trei fapte – declarația Președintelui Trump privind retragerea trupelor americane din Siria (dar și din Irak și Afganistan), scrisoarea cu totul nediplomatică adresată de Donald Trump lui Recep Tayyp Erdogan, prin care amenință cu sancțiuni care să distrugă economia turcă, și întreruperea brutală a dialogului Casei Albe cu opoziția democrată din Congres pe tema situației din Orientul Mijlociu – ajungem la concluzia că, de fapt, actuala administrație americană nu are nici o politică medio-orientală și nici o viziune asupra unei posibile noi ordini în reginune.

 

 

EXISTĂ OARE UN PACT PUTIN-TRUMP PENTRU ORIENTUL MIJLOCIU?

 

…Sau poate că SUA are totuși o politică. Poate că, retrăgându-se din teatrul de operații, SUA dorește să slăbească alianțele oponenților săi din regiune, rămași fără coagulanta presiune militară americană, să pună actorii locali și regionali în situația de a se confrunta între ei pentru a-și impune propria concepție asupra arhitecturii de securitate regională, sau să îi împingă în îmbrățișări „prietenești” atât de viguroase încât să le taie respirația. Dacă Dumnezeu a creat ordinea lumii din haos, este posibil ca și Donald Trump să caute amplificarea haosului în Orientul Mijlociu pentru a-și procura materia primă din care să creeze ordinea acolo.

Printre efectele imediate ale retragerii americane din Siria, urmată de intervenția militară turcă, unul foarte important este acela al împingerii kurzilor sirieni către o înțelegere cu regimul legitim de la Damasc, condus de Bashar al Assad. Împreună cu perspectiva reocupării teritoriilor controlate de milițiile kurde care au luptat cu Daesh / Isis de partea SUA, aceasta va reface coeziunea socială, interetnică și teritorială a Siriei, ceea ce, pe fondul victoriei Președintelui Assad în războiul civil, va facilita găsirea unei soluții politice la negocierile de la Geneva.

Președintele Trump pare a lipi astfel cioburile porțelanului sirian, spart de Președintele Obama. Să fie acesta pur și simplu rezultatul intervenției de succes a Președintelui Putin și a Rusiei, în criza siriană, sau efectul resetării politicii externe a SUA de către administrația Trump? Personal găsesc aici confirmarea tezei mele cu privire la existența unui acord ruso-american. Evoluția evenimentelor din Siria – pe care nici un lider mondial nu le putea lăsa la voia întâmplării – atestă realizarea unei înțelegeri strategice între Rusia și SUA, între Președinții Putin și Trump; sau măcăr confirmă necesitatea acestuia.  

Prețul înțelegerii este acela de a lăsa Rusiei puterea de a modera Turcia și a-i impune retragerea din Siria, revenirea la respectul pentru dreptul internațional și aplicarea acordului turco-sirian de la Adana (care permitea Turciei intervenția în apărarea securității sale naționale prin urmărirea gherilelor kurde, pe o fâșie de maxim cinci kilometri în adâncimea teritoriului sirian).

Rusia, la rândul său, cultivând relația cu Turcia și salvând onoarea lui Erdogan, încearcă să își întărească poziția în relația cu Iranul și să echilibreze în favoarea sa jocul în cadrul trilateralei Rusia-Turcia-Iran. La est, acest sistem de contraponderi având Iranul în centru, este consolidat de China și parteneriatul ruso-chinez.

O vizită la Washington nu va putea repara daunele deja produse în raporturile americano-turce. Întrebarea privind substanța a ceea ce a mai rămas din calitatea Turciei de aliat în cadrul NATO, va rămâne să ne intrige și după aceea. Inclusiv spre neliniștea României, precum și a Poloniei, punând sub semnul întrebării eficiența trilateralei acestora, ca element esențial al arhitecturii de securitate în Europa de est și de sud-est.

În ceea ce privește România, se poate spune că pentru ea nu este nici posibil și nici dezirabil să se substituie Turciei în cadrul NATO și să îi preia rolul la Marea Neagră, în sudul flancului estic al acestei alianțe politico-militare.

 

SCHIMBAREA ZONELOR DE INTERES STRATEGIC MODIFICĂ POLITICA EXTERNĂ A SUA

 

În măsura în care ar exista un acord ruso-american (cel puțin referitor la Siria), problema raporturilor Turciei cu NATO nu ar fi, totuși, de natură să producă emoții extreme la Washington. Aceasta întrucât este evident că interesul SUA, altădată prioritar și strategic, pentru Europa și Orientul Mijlociu, a scăzut enorm, luându-i locul prioritățile din Pacific (în special războiul economic cu China), urmate de cele din Oceanul Indian (cu accent pe regiunea Golfului Persic).

Implicarea americană în Orientul Mijlociu era impusă, din perspectiva Washingtonului, de dorința de a controla rezervele de hidrocarburi din regiune și de nevoia susținerii Israelului (acesta fiind și principalul aliat al SUA în zonă).

În prezent, SUA au găsit alte căi pentru a-și satisface necesarul de hidrocaburi, precum și de a supraveghea marile fluxuri de resurse energetice din lume. Au apărut noi zăcăminte și noi tehnologii. Inclusiv tehnologii apte a produce forme alternative de energie sau de a opri exploatarea celor clasice. (Așa cum s-a întâmplat recent în Arabia Saudită).

Pe de altă parte, Israelul a ajuns – prin mărirea populației, dezvoltarea tehnologică și înarmare (inclusiv nucleară) – în situația de a se apăra și singur, oferind Americii un spațiu mai larg de manevră în politica externă. În același timp, se constată o tot mai largă acceptabilitate și chiar integrare (în special economică) a Israelului în lumea arabă. Statele arabe dau tot mai mult prioritate nevoilor lor de securitate națională – militară și economică, deopotrivă – față de obligația morală a rezolvării problemei palestiniene.

Ultimele alegeri din Israel au oferit majoritatea unui candidat militar care, deși nu are o abordare diferită față de predecesorul său, cu privire la securitatea și bazele constituționale ale statului, refuză implicarea într-un război cu Iranul, considerat a fi devastator pentru interesele naționale israeliene. Aceasta este, în sine, o veste bună pentru stabilitatea regională, dar anunță și intensificarea rivalității saudito-iraniene.

 

CRIZA SIRIANĂ SE TRANSFORMĂ ÎN CRIZĂ SAUDITĂ?


Poate însemna retragerea armatei americane, că SUA renunță la influența sa în Orientul Mijlociu? Răspunsul este, dinnou: nu!

Bombardarea cu ajutorul dronelor, dar și al rachetelor de croazieră, a capacităților de extracție și procesare a petrolului în Arabia Saudită, de către presupuse forțe ale rebelilor yemeniți, demonstrează contrariul. Vina a fost dată imediat pe Iran, deși tehnologia folosită a fost americană. Aceasta arată că cineva are interesul amorsării unui conflict militar deschis între Arabia Saudită și Iran. Eventual un conflict cu față religioasă (sunnito-șiită).

Pentru prima oară în istorie, SUA a declarat că în situația unei acțiuni militare de răspuns a Riyadului, este gata să participe la o „coaliție a voluntarilor” pusă sub altă comandă decât cea americană. Respectiv comandă saudită. Ceea ce spune multe despre cât de departe este împinsă ideea războiului prin interpuși, care să nu expună ostilității unei puteri regionale cu trecut imperial, precum Iranul, nici SUA nici Israelul.

Evenimentul evocat din Arabia Saudită poate fi citit în două chei, nu neapărat alternative: ori este vorba despre amorsarea unui conflict de substituire a celor care s-au aprins sub egida „primăverii arabe” și care acum se sting, inclusiv la dorința și ca efect al acțiunii cutezătoare a Rusiei, ori despre un avertisment dat regimurilor arabo-musulmane din regiune de către SUA, potrivit căruia de acum înainte conflictele lor se vor desfășura doar cu aprobarea Casei Albe. Este posibil însă să fie și o combinație între cele două.

Președintele Vladimir Putin a reacționat rapid prin vizita efectuată cu mare pompă în Arbia Saudită și Emiratele Arabe. Moscova arată astfel că ambițiile sale nu se opresc în Siria și că rezolvarea crizei siriene nu epuizează capacitățile sale de intervenție în regiune. De asemenea, prin numeroasele contracte comerciale încheiate cu prilejul vizitei, sugerând și posibilitatea unei viitoare livrări de tehnică militară, Președintele rus arată că, inclusiv din punctul său de vedere, războiul hibrid de azi se poate câștiga mai ușor cu bani decât cu instrumentar militar.

 

ILUZIILE LEGATE DE UE TREBUIE ABANDONATE

 

În noul „viespar oriental”, UE nu joacă mai nimic. Paralizată de „corectitudinea politică” dar și de criza instituțională internă, ocupată de barbari (în sensul originar al termenului, de populații aparținând unor civilizații străine) și amenințată de arma de distrugere în masă demo-culturală (cu care o ține sub presiune în special Turcia neo-otomană), zdruncinată de ambițiile neo-napoleoniene ale Președintelui Macron mai mult decât de Brexitul năbădăios al lui Boris Johnson, și de recesiunea economică a Germaniei merkeliene mai mult decât de retorica eurosceptică a Americii trumpiste, deșirată între membrii săi occidentali, globaliști, pro arabi și rusofili, și cei orientali, suveraniști, pro-israelieni și rusofobi, Europa rămâne tot mai mult un muzeu de istorie, ai cărui custozi mai plătesc din când în când orchestra, dar niciodată nu comandă muzica. Pentru Orientul Mijlociu, în ciuda marilor speranțe puse în ea, UE devine tot mai mult parte a problemei, în loc să fie parte a soluției. UE seduce Orientul prin compromisuri diplomatice, îl derutează prin modele culturale străine lui, de inspirație iudeo-creștină, și îl abandonează la urmă prin efectul slăbiciunii sale politice.

În contextul evoluțiilor descrise, se impune ca statele Orientului Mijlociu să fie cele care să definească în primul rând, cel puțin la nivel de proiect, modelul ordinii politice regionale. Aceasta fără a proclama lideri regionali, dar profitând de experiența și cultura statelor din regiune care au tradiții imperiale. Solidaritatea intereselor actorilor locali și strategia proiectelor comune, concepute cu excluderea oricăror exclusivisme, apar ca strict necesare.

Un asemenea efort realizat, pentru moment, măcar la nivel intelectual și civic, ar putea deschide drumul unor viitoare negocieri politice care să profite de împrejurarea că, în prezent, implicarea „marilor puteri” în Orientul Mijlociu își pierde elanul de altădată, ca urmare a stingerii, inclusiv sub efectul progresului tehnologic, unora dintre vechile interese, și prin urmare, își schimbă natura și intensitatea.

P.S.Prezența Chinei în Orientul Mijlociu, mult mai discretă decât a celorlalte puteri, dar nu mai puțin consistentă, nu a fost analizată în textul de față din lipsă de spațiu iar nu din lipsă de relevanță. Prin specificul ei (dedicat preponderent principiului menținerii status quo-ului ante), merită un studiu aparte. 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Generalul Gheorghiță Vlad: Armata României, pregătită să reziste unui eventual atac al Rusiei. Există instrumente și pentru a ajuta Moldova
Generalul Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre Ucrainene și comandantul Grupului Est al Forțelor Armate ale Ucrainei. Sursa Foto: Facebook Сухопутні війська ЗС України.
EXCLUSIV
Generalul Sirski raportează despre capcana ucraineană de la Dobropillia. Între timp s-a așternut liniștea la est de Kramatorsk
Foto: Ministerul Apărării din China
EXCLUSIV
Războiul ideologic al Chinei: Strategia PCC din Xinjiang forțează Europa să aleagă între comerț și drepturile omului. Implicațiile pentru NATO.
Stocurile de armament greu ale Rusiei sunt tot mai puţine: Peste jumătate din tancurile și artileria din depozite, „canibalizate” pentru războiul din Ucraina
Forțele pentru Operații Speciale ale Republicii Moldova. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Chișinău
EXCLUSIV
Strategia ,,Moldova 2035'': De la "mizerie și dezordine" la digitalizare și apărare cibernetică. Cum își construiește Chișinău scutul anti-Rusia
Armată profesionistă și investiții în echipamente. Republica Moldova are o nouă Strategie militară, dar obiectivul de 1% pentru Apărare e considerat insuficient
Rusia își protejează cu plase anti-dronă situl nuclear arctic de la Novaya Zemlya, la 2.500 km de linia frontului din Ucraina (FOTO)
Centrala Nucleară Zaporijjea
EXCLUSIV
Rusia pare să reia șantajul nuclear. Centrala de la Zaporojie intră din nou în prim-planul amenințării
Forțele ucrainene au lovit uzina Sverdlov - De ce este aceasta ținta numărul 1 și un nod cheie al industriei de apărare a Rusiei? (FOTO/VIDEO)
Decizia „pe jumătate” a lui Trump privind rachetele Tomahawk pentru Ucraina: „Vreau să aflu ce fac cu ele”
Semnale de alarmă de la Bruxelles: Rusia ar lua în calcul efectuarea unui atac asupra NATO, potrivit serviciilor germane de informaţii
Mai câștigi războaie cu tancuri? Achiziția a 216 de tancuri de către România naște controverse iar verdictul îl dă o putere europeană
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Rezerva operatională a României: Între patriotismul trădat și nevoia de modernizare
Hățișul birocraţiei europene ţine pe loc trenurile NATO cu ajutor pentru Flancul Estic. Un general francez trage semnalul de alarmă
Rușii își refac forțele care luptă în Ucraina: Un nou lot de bombardiere de front de tip Su-34, livrat. E al cincilea lot livrat în 2025
Valul de drone "cu întrebuințare militară" care paralizează Europa: De la München la bazele NATO, o nouă fază a războiului hibrid
Sursă foto: Cybercommand.ro
EXCLUSIV
Un raport oficial dezvăluite o mare problemă de securitate națională în România: Digitalizarea, tratată ca anexă tehnică și birocratică, nu ca prioritate de securitate națională
US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
EXCLUSIV
Asul din mânecă și norocul României? Trei motive cruciale pentru care SUA nu se vor retrage din România
„Dormiți liniștiți, nu ne provocați”: Strategia lui Vladimir Putin de descurajare a statelor europene se rezumă la ameninţări cu atacuri iminente
Tomahawk vs. ,,tigrul de hârtie'': De ce aleg acum Statele Unite să încurajeze Ucraina să lovească în inima sistemului rusesc de rafinării
Un general eston explică de ce doborârea avioanelor rusești MiG-31 ar fi fost o greşeală strategică: Analiza incursiunilor Rusiei și riscul de escaladare
Punctul de cotitură al noului război hibrid. Cum ,,flota din umbră'' a Rusiei a forțat NATO să iasă ,,la vânătoare'' în Marea Baltică
Trupele ruse și-au intensificat atacurile aeriene în luna septembrie: Peste 5.600 de drone și 185 de rachete au vizat ținte de pe teritoriul Ucrainei
Rusia, aproape de eșec total: De la benzină nelimitată la rații de 10-30 de litri. Atacurile ucrainenilor au paralizat rafinăriile, iar logistica armatei e afectată
Instruirea operatorilor rusi de drone. Sursa foto: pl-llc.ru.
EXCLUSIV
Europa își caută scut: Din Norvegia și până în România, incursiunile dronelor forțează Europa să ridice mai rapid „Zidul” anti-dronă
Venezuela instalează sisteme de rachete antiaeriene BUK în apropierea Caracasului, după o avertizare a SUA cu privire la un posibil atac aerian
"Obiectivul Centenar 2027" al Chinei: Cum a schimbat războiul din Ucraina strategia militară a lui Xi Jinping
Sursa foto: Davis Political Review.
EXCLUSIV
Scenariu ceh cu repetiție românească: Cum au reuşit 300 de conturi TikTok pro-ruse să agite societatea cehă înainte de alegerile parlamentare
Lovitură de palmares: Cum a doborât o dronă FPV ucraineană un elicopter rusesc Mi-8 (VIDEO). Detaliile complete ale unei operațiuni unice în istorie
Acordul ,,Triunghi'': Cum a forțat alianța Rusia-Iran Israelul să trimită sisteme Patriot în Ucraina, via Statele Unite

Ştiri Recomandate

Obuziere K9 Thunder și mașini de luptă Redback „made in Romania”, vândute în Europa? Cum plănuiesc coreenii să transforme România într-un „gigant industrial” în Europa de Est
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil
Războiul cognitiv, cea mai mare parte din războiul hibrid din regiune. Societățile, obligate să treacă la o gândire strategică
Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă
Companiile europene Airbus, Thales și Leonardo își unesc forțele pentru a concura cu Starlink
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Capacitatea de apărare a NATO, confirmată de generalul Dorin Toma: Vă pot spune cu toată convingerea că putem respinge orice potențială agresiune asupra României
Avertisment de pe scena Forumului Aspen-GMF București. Lordul McConnell: „Urmează o nouă eră de instabilitate globală”
A început producția pentru România a obuzierelor K9 și a vehiculelor de alimentare K10. Când va fi mutată în țară producția
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
O explozie puternică a avut loc la o uzină militară din apropierea orașului rusesc Celiabinsk (FOTO/VIDEO)
Primul transport China - Europa pe traseul nordic a durat jumătate din timpul pe ruta clasică (VIDEO). “Drumul Mătăsii de Gheață” trece însă prin Rusia
Sfârșitul răbdării: Donald Trump sancționează companiile Rosneft și Lukoil, recunoscând eșecul ,,diplomației'' cu Vladimir Putin
Geopolitica europeană la răscruce | "Gata de un şoc în 3-4 ani": Avertismentul Franței despre o posibilă agresiune militară rusă
Iranul, la un pas de reluarea ambițiilor nucleare? Reconstrucția misterioasă de la complexul Taleghan-2, sub ochii Israelului și ai lumii occidentale
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
Rusia începe producția de masă a bombelor aeriene cu o rază de aproape 200 km, anunță serviciile ucrainene. Cum pot fi combătute KAB-urile rusești
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Un „păianjen” fabricat în România? Peste 25 de firme românești, gata să se implice în producția în țară a Redback, dacă România va opta pentru mașini de luptă Redback
”Gripen poate face întreaga Europă mai sigură”. Până la 150 de avioane, în cea mai modernă variantă (Gripen E), propunerea Suediei pentru Kiev
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Undă verde de la deputați: Stagiul militar voluntar, pasul către întinerirea rezervei Forțelor Armate Române
pixel