Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Evoluțiile recente din Orientul Mijlociu. Politicile marilor puteri
Strategica
Data publicării:
Turcia, aliata SUA, a intervenit militar în Siria pentru a lichida formațiunile de luptă kurde aliate ale SUA. Prietenii prietenilor nu mai sunt prietenii noștri? SUA a anunțat că intenționeză să-și sancționeze economic aliata, Turcia, în timp ce Rusia, deja sancționată de SUA, îi vinde echipament militar. Adversarii prietenilor noștri nu mai sunt și adversarii noștri? Rebeli yemeniți, bombardează rafinăriile Arabiei Saudite, dar acuzat este Iranul, care nu deținea tehnica militară folosită. Dotările respective aparțineau SUA, partenerul strategic al Arabiei Saudite. Adversarii adversarilor noștri nu mai sunt prietenii noștri? Sintagma „Orientul Mijlociu” desemnează o regiune care pare coerentă doar pentru cei din afara ei. Statele amplasate acolo nu au sentimentul că aparțin unei regiuni cu o identitate specifică locuită de popoare care au și interese comune. În conflictele dintre acestea sunt implicate militar sau economic, la vedere sau prin interpuși aproape toate marile puteri ale lumii: SUA, Rusia, China, UE (Franța și Germania, cu precădere) etc. Ce se întâmplă de fapt acolo și cum influențează cele ce se întâmplă securitatea lumii?
EXCLUSIV

ORDINEA IMPUSĂ DIN AFARĂ ESTE NEVIABILĂ

 

Priviți de departe liderii marilor puteri de astăzi nu par în toate mințile. Dacă analizăm lucrurile mai de aproape, am putea găsi, totuși, și unele urme de rațiune în comportamentul lor.

Ordinea lumii a deraiat. Unipolarismul s-a prăbușit, fără a lăsa loc unui multipolarism simetric, iar asimetriile încurajează conflictele. Omenirea, în ansamblu, și Orientul Mijlociu, în particular, trăiesc într-o dezordine internațională absolută.

Superputerea supraviețuitoare a ordinii mondiale bipolare, SUA, a obosit. Pentru a se salva, dorește să se întoarcă acasă. Este un gest reflex, dar și unul calculat.

SUA vor să se retragă de pe teatrele de operații îndepărtate, unde adesea luptă pentru cauze care nu sunt ale sale. Este o mișcare firească și previzibilă.

Miza oricărui război este pacea. Câștigătorul războiului o impune sub forma unei ordini care lui i se pare a fi justă, fezabilă și durabilă. Acceptarea de către ceilalți a acestei ordini este criteriul victoriei în război.

O ordine mondială rezistă numai atât timp cât fiecare dintre actorii săi este convins că supraviețuirea, dezvoltarea și demnitatea celorlalți este esențială pentru propria să fericire. De aceea important nu este doar desenul unei ordini, ci și cine îl concepe. Ordinea exclusivă a învingătorului trăiește doar atât timp cât trăiește generația care a cunoscut direct și nemijlocit înfrângerea. 

Din această perspectivă, SUA nu mai este capabilă să obțină victorii. În consecință, SUA vrea să se retragă din țări în care a pierdut păcile consecutive războaielor câștigate, precum Siria, Afganistan, Irak, înainte de a fi limpede pentru toată lumea că a ratat miza pusă în joc și a se naște același sindrom național american cu cel care a urmat războiului din Vietnam. 

Această retragere (oarecum intempestivă) este de natură a lăsa în loc o dezordine și mai mare. Tocmai spre a o evita, SUA este obligată la o înțelegere cu fostul inamic principal: Rusia. 

Rusia nu acceptă unipolarismul, dar nu are nici capacitatea de a înlocui SUA acolo unde aceasta se retrage. De aceea Rusia joacă cartea unui multipolarism - de fapt a unui pluricentrism - flexibil. În această schemă, marile puteri nu mai sunt vârfuri ale unor piramide osificate de la care pleacă în jos comenzile și unde se adună renta imperială, dar și tensiunile întregului sistem, ci centre ale unor rețele circulare cu suprafață și structură variabile, apte a universaliza interese schimbătoare, pentru a motiva și susține apoi solidaritatea participanților în atingerea obiectivelor comune.

 

INTERVENȚIA MILITARĂ A TURCIEI DESĂVÂRȘEȘTE SUCCESUL POLITICII RUSE ÎN SIRIA  


Intervenția SUA în Siria (pe fondul „primăverii arabe”) - în condițiile în care americanii preferă să poarte războiul de proximitate (adică cel de pe teren, iar nu cel din aer) prin interpuși - a creat pe teritoriul sirian adevărate state în stat. Organizații radicale (care au adoptat strategia promovării agendelor politice prin teroare) au fost contrapuse altor organizații radicale, acestea având caracter național sau caracter religios, caracter local sau caracter parastatal. SUA a încercat să le subordoneze agendei sale geopolitice; ele au încercat să își internaționalizeze conflictele prin implicarea SUA în gestionarea lor.

Guvernul sirian nu are puterea să le distrugă. Tot așa cum nu are puterea să trimită acasă trupele americane și franceze care se află pe teritoriul său.

Rusia a înțeles aceasta și de aceea a încurajat intervenția Turciei în Siria, împotriva aliaților kurzi ai SUA. Nedorind să se implice într-un conflict turco-kurd - teoretic conflictul între doi aliați ireconciliabili - SUA a primit, astfel, un motiv de retragere care consolidează decizia Președintelui Trump.

Franța nu va putea decât să urmeze pe calea retragerii, pe care ar fi trebuit, de altfel, să o apuce încă de multă vreme, dându-și seama că belicismul prin care Președintele Sarkozy (urmat azi de Președintele Macron) voia să pună în umbră superioritatea politico-economică a Germaniei în cadrul UE, este perdant.

Pentru Turcia, rezolvarea „amenințării” kurde este singurul criteriu de coeziune națională în jurul Președintelui Recep Tayyp Erdogan.

Nu numai mâna liberă oferită de către Președintele Donald Trump, prin tweeter, cui dorește să taie nodul sirian, a impulsionat intevenția turcă împotriva aliaților kurzi ai SUA, ci și sancțiunile economice americane (inclusiv cele implicite în înrăutățirea relațiilor economice bilaterale sau cele explicit promise). Acestea sunt susceptibile a leza nivelul de viață al turcului de rând, care, dintr-o dată, descoperă că are a-și împărți sărăcia cu refugiatul sirian, gonit de la casa lui de inamicul ereditar kurd. Repatrierea refugiaților sirieni pe teritoriile de pe care vor fi izgoniți „teroriștii” kurzi reprezintă un alt proiect erdoganist care poate motiva un nou subiect de consens național.

Întoarcerea refugiaților pe un teritoriu devastat de război, unde cu greu pot avea un trai decent, este, deocamdată, o iluzie. În schimb, acele teritorii vor fi ocupate de trupele guvernului Assad, acesta restabilindu-și autoritatea la granița cu Turcia și în regiunile din estul Eufratului. Ceea ce fără intervenția turcă nu s-ar fi putut. 

SUA a înțeles și ea situația și joacă la ... patru capete. Anunțându-și retragerea îl încurajează pe Recep Erdogan să intervină militar în Siria pentru a aduna gunoiul geostrategic lăsat de ea. Sancționând intervenția și amenințând Turcia cu distrugerea economiei acesteia, își reafirmă vocația imperială, dar, mai ales, își asigură aliații cum că retragerile trupelor americane nu înseamnă abandonarea lor. Mărind haosul local își justifică retragerea, argumentând că americanii nu au de ce muri pentru cauze de tip tribal. Oferind, totuși, Turciei ocazia de a-și regla conturile cu kurzii și mediind sau premiind (prin renunțarea la sancțiuni) ingineriile geopolitice și utopiile demografice turcești, prezentate ca încetare a ostilităților și formule de pace, menține Turcia măcar formal în NATO.

 

SANCȚIUNILE ECONOMICE, UN INSTRUMENT ÎNDOIELNIC ÎN POLITICA EXTERNĂ

 

Președintele Trump este un om de afaceri. În mentalitatea sa principalul instrument al puterii este banul, iar nu glonțul. Așa se explică de ce, simultan cu anunțul retragerii trupelor americane din Orientul mijlociu și Asia Centrală, se preconizează o vastă politică de sancțiuni. Armata pleacă. Sancțiunile vin.

Întrebarea care se pune este dacă se cunoaște vreun exemplu în istorie care să ateste succesul politicii de sancțiuni? Răspunsul este: nu! Embargourile, blocadele, confiscările de active deținute de terți etc. nu au rezolvat nici o criză; în schimb au generat altele. Un exemplu ar fi chiar blocada decretată de Napoleon I împotriva Angliei, care a generat o confruntare între Franța și Iran, terminată în favoarea celui din urmă.

Pe acest fundal, o altă întrebare este dacă sancțiunile americane pot chiar ucide economia turcă? Răspunsul este acela că asemenea sancțiuni ar fi profund dăunătoare dar nu letale. Turcia are încă destui aliați cu potențial financiar în lumea arabo-musulmană (printre care Qatarul sau Banca Internațională a „Fraților Musulmani”) care să îi sară în ajutor și să o salveze de la faliment.

Dacă sunt puse cap la cap trei fapte – declarația Președintelui Trump privind retragerea trupelor americane din Siria (dar și din Irak și Afganistan), scrisoarea cu totul nediplomatică adresată de Donald Trump lui Recep Tayyp Erdogan, prin care amenință cu sancțiuni care să distrugă economia turcă, și întreruperea brutală a dialogului Casei Albe cu opoziția democrată din Congres pe tema situației din Orientul Mijlociu – ajungem la concluzia că, de fapt, actuala administrație americană nu are nici o politică medio-orientală și nici o viziune asupra unei posibile noi ordini în reginune.

 

 

EXISTĂ OARE UN PACT PUTIN-TRUMP PENTRU ORIENTUL MIJLOCIU?

 

…Sau poate că SUA are totuși o politică. Poate că, retrăgându-se din teatrul de operații, SUA dorește să slăbească alianțele oponenților săi din regiune, rămași fără coagulanta presiune militară americană, să pună actorii locali și regionali în situația de a se confrunta între ei pentru a-și impune propria concepție asupra arhitecturii de securitate regională, sau să îi împingă în îmbrățișări „prietenești” atât de viguroase încât să le taie respirația. Dacă Dumnezeu a creat ordinea lumii din haos, este posibil ca și Donald Trump să caute amplificarea haosului în Orientul Mijlociu pentru a-și procura materia primă din care să creeze ordinea acolo.

Printre efectele imediate ale retragerii americane din Siria, urmată de intervenția militară turcă, unul foarte important este acela al împingerii kurzilor sirieni către o înțelegere cu regimul legitim de la Damasc, condus de Bashar al Assad. Împreună cu perspectiva reocupării teritoriilor controlate de milițiile kurde care au luptat cu Daesh / Isis de partea SUA, aceasta va reface coeziunea socială, interetnică și teritorială a Siriei, ceea ce, pe fondul victoriei Președintelui Assad în războiul civil, va facilita găsirea unei soluții politice la negocierile de la Geneva.

Președintele Trump pare a lipi astfel cioburile porțelanului sirian, spart de Președintele Obama. Să fie acesta pur și simplu rezultatul intervenției de succes a Președintelui Putin și a Rusiei, în criza siriană, sau efectul resetării politicii externe a SUA de către administrația Trump? Personal găsesc aici confirmarea tezei mele cu privire la existența unui acord ruso-american. Evoluția evenimentelor din Siria – pe care nici un lider mondial nu le putea lăsa la voia întâmplării – atestă realizarea unei înțelegeri strategice între Rusia și SUA, între Președinții Putin și Trump; sau măcăr confirmă necesitatea acestuia.  

Prețul înțelegerii este acela de a lăsa Rusiei puterea de a modera Turcia și a-i impune retragerea din Siria, revenirea la respectul pentru dreptul internațional și aplicarea acordului turco-sirian de la Adana (care permitea Turciei intervenția în apărarea securității sale naționale prin urmărirea gherilelor kurde, pe o fâșie de maxim cinci kilometri în adâncimea teritoriului sirian).

Rusia, la rândul său, cultivând relația cu Turcia și salvând onoarea lui Erdogan, încearcă să își întărească poziția în relația cu Iranul și să echilibreze în favoarea sa jocul în cadrul trilateralei Rusia-Turcia-Iran. La est, acest sistem de contraponderi având Iranul în centru, este consolidat de China și parteneriatul ruso-chinez.

O vizită la Washington nu va putea repara daunele deja produse în raporturile americano-turce. Întrebarea privind substanța a ceea ce a mai rămas din calitatea Turciei de aliat în cadrul NATO, va rămâne să ne intrige și după aceea. Inclusiv spre neliniștea României, precum și a Poloniei, punând sub semnul întrebării eficiența trilateralei acestora, ca element esențial al arhitecturii de securitate în Europa de est și de sud-est.

În ceea ce privește România, se poate spune că pentru ea nu este nici posibil și nici dezirabil să se substituie Turciei în cadrul NATO și să îi preia rolul la Marea Neagră, în sudul flancului estic al acestei alianțe politico-militare.

 

SCHIMBAREA ZONELOR DE INTERES STRATEGIC MODIFICĂ POLITICA EXTERNĂ A SUA

 

În măsura în care ar exista un acord ruso-american (cel puțin referitor la Siria), problema raporturilor Turciei cu NATO nu ar fi, totuși, de natură să producă emoții extreme la Washington. Aceasta întrucât este evident că interesul SUA, altădată prioritar și strategic, pentru Europa și Orientul Mijlociu, a scăzut enorm, luându-i locul prioritățile din Pacific (în special războiul economic cu China), urmate de cele din Oceanul Indian (cu accent pe regiunea Golfului Persic).

Implicarea americană în Orientul Mijlociu era impusă, din perspectiva Washingtonului, de dorința de a controla rezervele de hidrocarburi din regiune și de nevoia susținerii Israelului (acesta fiind și principalul aliat al SUA în zonă).

În prezent, SUA au găsit alte căi pentru a-și satisface necesarul de hidrocaburi, precum și de a supraveghea marile fluxuri de resurse energetice din lume. Au apărut noi zăcăminte și noi tehnologii. Inclusiv tehnologii apte a produce forme alternative de energie sau de a opri exploatarea celor clasice. (Așa cum s-a întâmplat recent în Arabia Saudită).

Pe de altă parte, Israelul a ajuns – prin mărirea populației, dezvoltarea tehnologică și înarmare (inclusiv nucleară) – în situația de a se apăra și singur, oferind Americii un spațiu mai larg de manevră în politica externă. În același timp, se constată o tot mai largă acceptabilitate și chiar integrare (în special economică) a Israelului în lumea arabă. Statele arabe dau tot mai mult prioritate nevoilor lor de securitate națională – militară și economică, deopotrivă – față de obligația morală a rezolvării problemei palestiniene.

Ultimele alegeri din Israel au oferit majoritatea unui candidat militar care, deși nu are o abordare diferită față de predecesorul său, cu privire la securitatea și bazele constituționale ale statului, refuză implicarea într-un război cu Iranul, considerat a fi devastator pentru interesele naționale israeliene. Aceasta este, în sine, o veste bună pentru stabilitatea regională, dar anunță și intensificarea rivalității saudito-iraniene.

 

CRIZA SIRIANĂ SE TRANSFORMĂ ÎN CRIZĂ SAUDITĂ?


Poate însemna retragerea armatei americane, că SUA renunță la influența sa în Orientul Mijlociu? Răspunsul este, dinnou: nu!

Bombardarea cu ajutorul dronelor, dar și al rachetelor de croazieră, a capacităților de extracție și procesare a petrolului în Arabia Saudită, de către presupuse forțe ale rebelilor yemeniți, demonstrează contrariul. Vina a fost dată imediat pe Iran, deși tehnologia folosită a fost americană. Aceasta arată că cineva are interesul amorsării unui conflict militar deschis între Arabia Saudită și Iran. Eventual un conflict cu față religioasă (sunnito-șiită).

Pentru prima oară în istorie, SUA a declarat că în situația unei acțiuni militare de răspuns a Riyadului, este gata să participe la o „coaliție a voluntarilor” pusă sub altă comandă decât cea americană. Respectiv comandă saudită. Ceea ce spune multe despre cât de departe este împinsă ideea războiului prin interpuși, care să nu expună ostilității unei puteri regionale cu trecut imperial, precum Iranul, nici SUA nici Israelul.

Evenimentul evocat din Arabia Saudită poate fi citit în două chei, nu neapărat alternative: ori este vorba despre amorsarea unui conflict de substituire a celor care s-au aprins sub egida „primăverii arabe” și care acum se sting, inclusiv la dorința și ca efect al acțiunii cutezătoare a Rusiei, ori despre un avertisment dat regimurilor arabo-musulmane din regiune de către SUA, potrivit căruia de acum înainte conflictele lor se vor desfășura doar cu aprobarea Casei Albe. Este posibil însă să fie și o combinație între cele două.

Președintele Vladimir Putin a reacționat rapid prin vizita efectuată cu mare pompă în Arbia Saudită și Emiratele Arabe. Moscova arată astfel că ambițiile sale nu se opresc în Siria și că rezolvarea crizei siriene nu epuizează capacitățile sale de intervenție în regiune. De asemenea, prin numeroasele contracte comerciale încheiate cu prilejul vizitei, sugerând și posibilitatea unei viitoare livrări de tehnică militară, Președintele rus arată că, inclusiv din punctul său de vedere, războiul hibrid de azi se poate câștiga mai ușor cu bani decât cu instrumentar militar.

 

ILUZIILE LEGATE DE UE TREBUIE ABANDONATE

 

În noul „viespar oriental”, UE nu joacă mai nimic. Paralizată de „corectitudinea politică” dar și de criza instituțională internă, ocupată de barbari (în sensul originar al termenului, de populații aparținând unor civilizații străine) și amenințată de arma de distrugere în masă demo-culturală (cu care o ține sub presiune în special Turcia neo-otomană), zdruncinată de ambițiile neo-napoleoniene ale Președintelui Macron mai mult decât de Brexitul năbădăios al lui Boris Johnson, și de recesiunea economică a Germaniei merkeliene mai mult decât de retorica eurosceptică a Americii trumpiste, deșirată între membrii săi occidentali, globaliști, pro arabi și rusofili, și cei orientali, suveraniști, pro-israelieni și rusofobi, Europa rămâne tot mai mult un muzeu de istorie, ai cărui custozi mai plătesc din când în când orchestra, dar niciodată nu comandă muzica. Pentru Orientul Mijlociu, în ciuda marilor speranțe puse în ea, UE devine tot mai mult parte a problemei, în loc să fie parte a soluției. UE seduce Orientul prin compromisuri diplomatice, îl derutează prin modele culturale străine lui, de inspirație iudeo-creștină, și îl abandonează la urmă prin efectul slăbiciunii sale politice.

În contextul evoluțiilor descrise, se impune ca statele Orientului Mijlociu să fie cele care să definească în primul rând, cel puțin la nivel de proiect, modelul ordinii politice regionale. Aceasta fără a proclama lideri regionali, dar profitând de experiența și cultura statelor din regiune care au tradiții imperiale. Solidaritatea intereselor actorilor locali și strategia proiectelor comune, concepute cu excluderea oricăror exclusivisme, apar ca strict necesare.

Un asemenea efort realizat, pentru moment, măcar la nivel intelectual și civic, ar putea deschide drumul unor viitoare negocieri politice care să profite de împrejurarea că, în prezent, implicarea „marilor puteri” în Orientul Mijlociu își pierde elanul de altădată, ca urmare a stingerii, inclusiv sub efectul progresului tehnologic, unora dintre vechile interese, și prin urmare, își schimbă natura și intensitatea.

P.S.Prezența Chinei în Orientul Mijlociu, mult mai discretă decât a celorlalte puteri, dar nu mai puțin consistentă, nu a fost analizată în textul de față din lipsă de spațiu iar nu din lipsă de relevanță. Prin specificul ei (dedicat preponderent principiului menținerii status quo-ului ante), merită un studiu aparte. 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Serviciile norvegiene de informaţii consideră Rusia cea mai mare amenințare pentru Norvegia: Putin crede că țara să se află într-un conflict permanent cu Occidentul
Ce vrea Ucraina de la întâlnire Trump-Putin care îi poate distruge suveranitatea: O pace durabilă, susținută de garanții de securitate, este unul dintre obiectivele sale
O pace „à la Trump”: Statele Unite vor garanta securitatea Ucrainei, dar fără implicarea NATO. Ce facem cu „liniile roșii” ucrainene?
Manevrele ruso-belaruse “Vest-2025” vor include simularea de atacuri cu arme nucleare și rachete cu rază medie de acțiune “Oreshnik”
Tehnică militară rusă distrusă în timpul invaziei din Ucraina. Sursă foto: DefenceView
EXCLUSIV
De ce nu mai sunt „cruci” în cimitirul de tancuri din Ucraina. Rusia a pierdut în iunie 22 de tancuri, dar problema rămâne. Hossu: Calitativ, Polonia va fi mai puternică
Summit-ul Trump-Putin: Alaska, un front geopolitic reînviat la granița fragilă dintre Est și Vest
„Să nu repetăm un Munchen 1938”. Avertismentul istoric care zguduie Europa înaintea întâlnirii Trump-Putin: Granițele internaționale nu trebuie schimbate prin forță
Sursa foto: global.espreso.tv.
EXCLUSIV
Un ministru al Apărării dintr-o țară NATO a încercat să oprească propaganda rusă. Laboratorul de fake news care a lovit Slovacia: Cum se uită istoria și se rescrie prezentul
Imagine cu caracter ilustrativ (generată de AI). Photo source: FreePik
EXCLUSIV
Orizontul negru al Ucrainei: Un dictat de la Trump și Putin?
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Pacea cinică impusă Ucrainei: Sunt ucrainenii obosiți de război şi pregătiți pentru încheierea conflictului cu orice preț?
Rusia utilizează acum un „mini Storm Shadow”: O nouă rachetă de croazieră, similară conceptual cu modelul ucrainean „Peklo”
Senator american din aripa dură anti-Putin: Rusia și Ucraina ar trebui, probabil, să facă schimb de teritorii pentru a ajunge la încetarea focului
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Soarta Ucrainei, decisă la Alaska peste capul Kievului. Planul lui Trump: Pace cu teritorii cedate și o notă de plată pentru Europa
Sursă foto: U.S. Department of Defense (DoD) Facebook
EXCLUSIV
Războaiele Americii și adevărata natură a adversarului ei
Escadrila 48 Vânătoare a României. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
România nu intră în război 2.0. Rusia trece de Armata română și „cucerește România în 3 ore”, exact cum a cucerit Ucraina în trei zile
Dronă rusă Geran 2 (Shahed)
EXCLUSIV
Experiment militar misterios al Rusiei: În premieră linia întâi ucraineană de pe frontul larg a fost lovită cu drone Shahed
Rusia pregătește un test iminent pentru racheta cu propulsie nucleară ''Burevestnik'' în Arctica
Cabinetul de securitate israelian aprobă preluarea totală a controlului militar asupra Gazei
EXCLUSIV
Războiul cognitiv pe care riscăm să-l pierdem în fața Rusiei. Sau cum vrea Rusia să-și atingă obiectivele militare fără să tragă un glonț în direcția Vestului
„Victoria nu poate fi obținută în defensivă”: Generalul Oleksandr Sîrskîi a confirmat că Ucraina pregătește noi operațiuni în timp ce diplomația se intensifică
„Fără surprize”: Europa așteaptă cu sufletul la gură revizuirea numărului forțelor SUA, între optimism și teama retragerii
„Rusia este înaintea noastră”: Șeful Futures Command avertizează că Armata SUA rămân periculos în urmă la capitolul război cu drone
Ce spun rușii despre Tratatul INF și desfășurarea rachetelor balistice Oreshnik: Este cu adevărat imun la interceptare?
Dronă contra dronă pentru a acoperi lipsurile aviației: Cât timp se poate baza Ucraina pe interceptoarele low-cost și cum vrea să doboare „Shaheduri în masă”
De ce este Grecia importantă pentru prezenţa militară americană în Mediterana de Est? Investiții de 42 de milioane de dolari și noi facilități militare
Războiul asimetric: Cum amenință dronele ieftine ruseşti securitatea NATO și de ce Lituania cere urgent sisteme de apărare antiaeriană
Mesaj pentru China: Armata SUA a desfășurat în premieră sistemul hipersonic „Dark Eagle” în Australia
Ofertă sau capcană? Rusia ia în calcul un „armistițiu aerian” condiționat în Ucraina pentru a evita sancțiunile Statelor Unite
Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu și Petre Roman
EXCLUSIV
Adrian Cioroianu: În '89 exista riscul unei junte militare iar România să o ia pe drumul Serbiei. Iliescu a știut să profite | Interviu la Obiectiv EuroAtlantic
Exercițiu pe Dunăre între Ucraina și România, în 2019. Foto: ArmiyaInform via UNIAN
EXCLUSIV
De ce vor rușii pe Dunăre? De pe portavionul Crimeea, direct la granițele României: Drumul către Germania și restul Europei se face și pe Dunăre, Rin și Main

Ştiri Recomandate

Adio, război de tranșee? Ucraina primește o flotă masivă de roboți THeMIS, arma care ar urma să facă diferența pe front
Noi garanții de securitate pentru Ucraina: Rachete cu rază lungă și sancțiuni sporite pentru Rusia pentru că tărăgănează intenționat procesul de negociere
Atac devastator confirmat în Crimeea (FOTO): „Flamingo”, cea mai nouă rachetă a Ucrainei, a făcut ravagii într-o bază rusă a FSB
O viziune europeană divizată: De ce Marea Britanie, Italia și Germania se află în tabere opuse pe tema garanțiilor de securitate pentru Ucraina
Ziua și provocarea: Două drone ale Rusiei au violat spațiul aerian al Poloniei. Avioane F-35 au fost ridicate de la sol, dar nu au doborât UAV-urile ruse
SUA lucrează la companionul perfect pentru F-35: Drona YFQ-42A face primele teste de zbor, într-un timp record
Marea Britanie se pregătește să livreze o nouă armă-minune Ucrainei. Proiectul „NIGHTFALL” și miza unui nou timp de sprijin
Orban și Fico vor să scape șase oligarhi ruși de sancțiunile UE
Aliații au finalizat pregătirea garanțiilor de securitate pentru Ucraina / Rutte: Rusia rămâne o amenințare - doar anul acesta va produce sute de rachete Iskander
50 de minute intense pentru a încerca salvarea unui avion F-35 în valoare de 200 de milioane de dolari. Filmul întreg al prăbușirii unui F-35
”Vom auzi multe despre Kupiansk în septembrie”. Armata rusă trimite inclusiv militari în civil pentru a străpunge apărarea ucraineană
Parada militară faraonică e doar vărful aisbergului: China își consolidează masiv arsenalul nuclear
Polonia și-a asigurat frontiera estică: Mai mulți militari americani în Polonia
Rușii repetă obsesiv că trimiterea de trupe străine în Ucraina este inacceptabilă pentru Moscova
Putin amenință că va rezolva situația din Ucraina prin mijloace militare, dacă negocierile eșuează. El i-a sugerat lui Zelenski să vină la Moscova pentru o întâlnire bilaterală
Natura ambiguă a parteneriatului sino-rus: China furnizează în secret o cantitate enormă de componente pentru drone către Rusia
Avioane Gripen pentru Ucraina: Ce ofertă face Suedia şi în ce condiţii ar putea fi livrate primele aeronave către Forţele Aeriene Ucrainene
O colaborare de importanță strategică pentru statele europene: Producătorul rachetelor ucrainene „Flamingo” se pregătește să înceapă producția de combustibil solid pentru acestea în Danemarca
Din era sovietică, în prima linie a frontului: Cum a devenit Bulgaria cel mai mare furnizor de armament al Ucrainei
Prima mare putere europeană care renunță la toate cele 110 avioane Eurofighter din dotare. Calendarul oficial al retragerii a fost publicat
Atacurile cu drone ucrainene au pus presiune majoră pe rezervele de combustibil ale Rusiei
AI-ul face aproape toată treaba: Roiuri de drone cu inteligență artificială au fost folosite în premieră în războiul din Ucraina
Sub camuflajul unui container: Compania Saab a prezentat în premieră platforma de lansare pentru bomba de precizie GLSDB
China transmite că SUA sunt în „raza” ei nucleară și a prezentat în premieră noua rachetă intercontinentală DF-61 cu rază de 15.000 km. Ce se mai știe despre racheta balistică
India și Rusia negociază livrarea de noi sisteme S-400: „Avem nevoie de ele din cauza Chinei”
MAE se delimitează de vizita lui Năstase și Dăncilă în China, la paradă alături de Putin, Xi și Kim. Ministerul transmite că „prietenii lui Putin nu ne reprezintă”
România mută mai multe forțe pe Dunăre după atacurile Rusiei. Moșteanu: Armata e acolo, dar nu putem trage în dronele ruse, în direcția Ucrainei
Avionul rus Su-25 a rămas „orfan”. A murit în Rusia creatorul avionului rus de atac Su-25 Frogfoot
Cursa anti-UAV continuă: Sistemul american Leonidas a paralizat un roi de 49 de drone în doar câteva secunde
Atac aerian masiv al Rusiei asupra Ucrainei. Armata poloneză a ridicat avioane de vânătoare
Preşedintele Xi anunță o Chină "de neoprit" / Trump denunță un complot organizat de Xi, Putin și Kim împotriva Statelor Unite
Ucraina adaptează bombele ghidate pe avioanele MiG-29, o soluție internă pentru a compensa lipsa de muniție occidentală (FOTO)
pixel