Priviți de departe liderii marilor puteri de astăzi nu par în toate mințile. Dacă analizăm lucrurile mai de aproape, am putea găsi, totuși, și unele urme de rațiune în comportamentul lor.
Ordinea lumii a deraiat. Unipolarismul s-a prăbușit, fără a lăsa loc unui multipolarism simetric, iar asimetriile încurajează conflictele. Omenirea, în ansamblu, și Orientul Mijlociu, în particular, trăiesc într-o dezordine internațională absolută.
Superputerea supraviețuitoare a ordinii mondiale bipolare, SUA, a obosit. Pentru a se salva, dorește să se întoarcă acasă. Este un gest reflex, dar și unul calculat.
SUA vor să se retragă de pe teatrele de operații îndepărtate, unde adesea luptă pentru cauze care nu sunt ale sale. Este o mișcare firească și previzibilă.
Miza oricărui război este pacea. Câștigătorul războiului o impune sub forma unei ordini care lui i se pare a fi justă, fezabilă și durabilă. Acceptarea de către ceilalți a acestei ordini este criteriul victoriei în război.
O ordine mondială rezistă numai atât timp cât fiecare dintre actorii săi este convins că supraviețuirea, dezvoltarea și demnitatea celorlalți este esențială pentru propria să fericire. De aceea important nu este doar desenul unei ordini, ci și cine îl concepe. Ordinea exclusivă a învingătorului trăiește doar atât timp cât trăiește generația care a cunoscut direct și nemijlocit înfrângerea.
Din această perspectivă, SUA nu mai este capabilă să obțină victorii. În consecință, SUA vrea să se retragă din țări în care a pierdut păcile consecutive războaielor câștigate, precum Siria, Afganistan, Irak, înainte de a fi limpede pentru toată lumea că a ratat miza pusă în joc și a se naște același sindrom național american cu cel care a urmat războiului din Vietnam.
Această retragere (oarecum intempestivă) este de natură a lăsa în loc o dezordine și mai mare. Tocmai spre a o evita, SUA este obligată la o înțelegere cu fostul inamic principal: Rusia.
Rusia nu acceptă unipolarismul, dar nu are nici capacitatea de a înlocui SUA acolo unde aceasta se retrage. De aceea Rusia joacă cartea unui multipolarism - de fapt a unui pluricentrism - flexibil. În această schemă, marile puteri nu mai sunt vârfuri ale unor piramide osificate de la care pleacă în jos comenzile și unde se adună renta imperială, dar și tensiunile întregului sistem, ci centre ale unor rețele circulare cu suprafață și structură variabile, apte a universaliza interese schimbătoare, pentru a motiva și susține apoi solidaritatea participanților în atingerea obiectivelor comune.
Intervenția SUA în Siria (pe fondul „primăverii arabe”) - în condițiile în care americanii preferă să poarte războiul de proximitate (adică cel de pe teren, iar nu cel din aer) prin interpuși - a creat pe teritoriul sirian adevărate state în stat. Organizații radicale (care au adoptat strategia promovării agendelor politice prin teroare) au fost contrapuse altor organizații radicale, acestea având caracter național sau caracter religios, caracter local sau caracter parastatal. SUA a încercat să le subordoneze agendei sale geopolitice; ele au încercat să își internaționalizeze conflictele prin implicarea SUA în gestionarea lor.
Guvernul sirian nu are puterea să le distrugă. Tot așa cum nu are puterea să trimită acasă trupele americane și franceze care se află pe teritoriul său.
Rusia a înțeles aceasta și de aceea a încurajat intervenția Turciei în Siria, împotriva aliaților kurzi ai SUA. Nedorind să se implice într-un conflict turco-kurd - teoretic conflictul între doi aliați ireconciliabili - SUA a primit, astfel, un motiv de retragere care consolidează decizia Președintelui Trump.
Franța nu va putea decât să urmeze pe calea retragerii, pe care ar fi trebuit, de altfel, să o apuce încă de multă vreme, dându-și seama că belicismul prin care Președintele Sarkozy (urmat azi de Președintele Macron) voia să pună în umbră superioritatea politico-economică a Germaniei în cadrul UE, este perdant.
Pentru Turcia, rezolvarea „amenințării” kurde este singurul criteriu de coeziune națională în jurul Președintelui Recep Tayyp Erdogan.
Nu numai mâna liberă oferită de către Președintele Donald Trump, prin tweeter, cui dorește să taie nodul sirian, a impulsionat intevenția turcă împotriva aliaților kurzi ai SUA, ci și sancțiunile economice americane (inclusiv cele implicite în înrăutățirea relațiilor economice bilaterale sau cele explicit promise). Acestea sunt susceptibile a leza nivelul de viață al turcului de rând, care, dintr-o dată, descoperă că are a-și împărți sărăcia cu refugiatul sirian, gonit de la casa lui de inamicul ereditar kurd. Repatrierea refugiaților sirieni pe teritoriile de pe care vor fi izgoniți „teroriștii” kurzi reprezintă un alt proiect erdoganist care poate motiva un nou subiect de consens național.
Întoarcerea refugiaților pe un teritoriu devastat de război, unde cu greu pot avea un trai decent, este, deocamdată, o iluzie. În schimb, acele teritorii vor fi ocupate de trupele guvernului Assad, acesta restabilindu-și autoritatea la granița cu Turcia și în regiunile din estul Eufratului. Ceea ce fără intervenția turcă nu s-ar fi putut.
SUA a înțeles și ea situația și joacă la ... patru capete. Anunțându-și retragerea îl încurajează pe Recep Erdogan să intervină militar în Siria pentru a aduna gunoiul geostrategic lăsat de ea. Sancționând intervenția și amenințând Turcia cu distrugerea economiei acesteia, își reafirmă vocația imperială, dar, mai ales, își asigură aliații cum că retragerile trupelor americane nu înseamnă abandonarea lor. Mărind haosul local își justifică retragerea, argumentând că americanii nu au de ce muri pentru cauze de tip tribal. Oferind, totuși, Turciei ocazia de a-și regla conturile cu kurzii și mediind sau premiind (prin renunțarea la sancțiuni) ingineriile geopolitice și utopiile demografice turcești, prezentate ca încetare a ostilităților și formule de pace, menține Turcia măcar formal în NATO.
Președintele Trump este un om de afaceri. În mentalitatea sa principalul instrument al puterii este banul, iar nu glonțul. Așa se explică de ce, simultan cu anunțul retragerii trupelor americane din Orientul mijlociu și Asia Centrală, se preconizează o vastă politică de sancțiuni. Armata pleacă. Sancțiunile vin.
Întrebarea care se pune este dacă se cunoaște vreun exemplu în istorie care să ateste succesul politicii de sancțiuni? Răspunsul este: nu! Embargourile, blocadele, confiscările de active deținute de terți etc. nu au rezolvat nici o criză; în schimb au generat altele. Un exemplu ar fi chiar blocada decretată de Napoleon I împotriva Angliei, care a generat o confruntare între Franța și Iran, terminată în favoarea celui din urmă.
Pe acest fundal, o altă întrebare este dacă sancțiunile americane pot chiar ucide economia turcă? Răspunsul este acela că asemenea sancțiuni ar fi profund dăunătoare dar nu letale. Turcia are încă destui aliați cu potențial financiar în lumea arabo-musulmană (printre care Qatarul sau Banca Internațională a „Fraților Musulmani”) care să îi sară în ajutor și să o salveze de la faliment.
Dacă sunt puse cap la cap trei fapte – declarația Președintelui Trump privind retragerea trupelor americane din Siria (dar și din Irak și Afganistan), scrisoarea cu totul nediplomatică adresată de Donald Trump lui Recep Tayyp Erdogan, prin care amenință cu sancțiuni care să distrugă economia turcă, și întreruperea brutală a dialogului Casei Albe cu opoziția democrată din Congres pe tema situației din Orientul Mijlociu – ajungem la concluzia că, de fapt, actuala administrație americană nu are nici o politică medio-orientală și nici o viziune asupra unei posibile noi ordini în reginune.
…Sau poate că SUA are totuși o politică. Poate că, retrăgându-se din teatrul de operații, SUA dorește să slăbească alianțele oponenților săi din regiune, rămași fără coagulanta presiune militară americană, să pună actorii locali și regionali în situația de a se confrunta între ei pentru a-și impune propria concepție asupra arhitecturii de securitate regională, sau să îi împingă în îmbrățișări „prietenești” atât de viguroase încât să le taie respirația. Dacă Dumnezeu a creat ordinea lumii din haos, este posibil ca și Donald Trump să caute amplificarea haosului în Orientul Mijlociu pentru a-și procura materia primă din care să creeze ordinea acolo.
Printre efectele imediate ale retragerii americane din Siria, urmată de intervenția militară turcă, unul foarte important este acela al împingerii kurzilor sirieni către o înțelegere cu regimul legitim de la Damasc, condus de Bashar al Assad. Împreună cu perspectiva reocupării teritoriilor controlate de milițiile kurde care au luptat cu Daesh / Isis de partea SUA, aceasta va reface coeziunea socială, interetnică și teritorială a Siriei, ceea ce, pe fondul victoriei Președintelui Assad în războiul civil, va facilita găsirea unei soluții politice la negocierile de la Geneva.
Președintele Trump pare a lipi astfel cioburile porțelanului sirian, spart de Președintele Obama. Să fie acesta pur și simplu rezultatul intervenției de succes a Președintelui Putin și a Rusiei, în criza siriană, sau efectul resetării politicii externe a SUA de către administrația Trump? Personal găsesc aici confirmarea tezei mele cu privire la existența unui acord ruso-american. Evoluția evenimentelor din Siria – pe care nici un lider mondial nu le putea lăsa la voia întâmplării – atestă realizarea unei înțelegeri strategice între Rusia și SUA, între Președinții Putin și Trump; sau măcăr confirmă necesitatea acestuia.
Prețul înțelegerii este acela de a lăsa Rusiei puterea de a modera Turcia și a-i impune retragerea din Siria, revenirea la respectul pentru dreptul internațional și aplicarea acordului turco-sirian de la Adana (care permitea Turciei intervenția în apărarea securității sale naționale prin urmărirea gherilelor kurde, pe o fâșie de maxim cinci kilometri în adâncimea teritoriului sirian).
Rusia, la rândul său, cultivând relația cu Turcia și salvând onoarea lui Erdogan, încearcă să își întărească poziția în relația cu Iranul și să echilibreze în favoarea sa jocul în cadrul trilateralei Rusia-Turcia-Iran. La est, acest sistem de contraponderi având Iranul în centru, este consolidat de China și parteneriatul ruso-chinez.
O vizită la Washington nu va putea repara daunele deja produse în raporturile americano-turce. Întrebarea privind substanța a ceea ce a mai rămas din calitatea Turciei de aliat în cadrul NATO, va rămâne să ne intrige și după aceea. Inclusiv spre neliniștea României, precum și a Poloniei, punând sub semnul întrebării eficiența trilateralei acestora, ca element esențial al arhitecturii de securitate în Europa de est și de sud-est.
În ceea ce privește România, se poate spune că pentru ea nu este nici posibil și nici dezirabil să se substituie Turciei în cadrul NATO și să îi preia rolul la Marea Neagră, în sudul flancului estic al acestei alianțe politico-militare.
În măsura în care ar exista un acord ruso-american (cel puțin referitor la Siria), problema raporturilor Turciei cu NATO nu ar fi, totuși, de natură să producă emoții extreme la Washington. Aceasta întrucât este evident că interesul SUA, altădată prioritar și strategic, pentru Europa și Orientul Mijlociu, a scăzut enorm, luându-i locul prioritățile din Pacific (în special războiul economic cu China), urmate de cele din Oceanul Indian (cu accent pe regiunea Golfului Persic).
Implicarea americană în Orientul Mijlociu era impusă, din perspectiva Washingtonului, de dorința de a controla rezervele de hidrocarburi din regiune și de nevoia susținerii Israelului (acesta fiind și principalul aliat al SUA în zonă).
În prezent, SUA au găsit alte căi pentru a-și satisface necesarul de hidrocaburi, precum și de a supraveghea marile fluxuri de resurse energetice din lume. Au apărut noi zăcăminte și noi tehnologii. Inclusiv tehnologii apte a produce forme alternative de energie sau de a opri exploatarea celor clasice. (Așa cum s-a întâmplat recent în Arabia Saudită).
Pe de altă parte, Israelul a ajuns – prin mărirea populației, dezvoltarea tehnologică și înarmare (inclusiv nucleară) – în situația de a se apăra și singur, oferind Americii un spațiu mai larg de manevră în politica externă. În același timp, se constată o tot mai largă acceptabilitate și chiar integrare (în special economică) a Israelului în lumea arabă. Statele arabe dau tot mai mult prioritate nevoilor lor de securitate națională – militară și economică, deopotrivă – față de obligația morală a rezolvării problemei palestiniene.
Ultimele alegeri din Israel au oferit majoritatea unui candidat militar care, deși nu are o abordare diferită față de predecesorul său, cu privire la securitatea și bazele constituționale ale statului, refuză implicarea într-un război cu Iranul, considerat a fi devastator pentru interesele naționale israeliene. Aceasta este, în sine, o veste bună pentru stabilitatea regională, dar anunță și intensificarea rivalității saudito-iraniene.
Poate însemna retragerea armatei americane, că SUA renunță la influența sa în Orientul Mijlociu? Răspunsul este, dinnou: nu!
Bombardarea cu ajutorul dronelor, dar și al rachetelor de croazieră, a capacităților de extracție și procesare a petrolului în Arabia Saudită, de către presupuse forțe ale rebelilor yemeniți, demonstrează contrariul. Vina a fost dată imediat pe Iran, deși tehnologia folosită a fost americană. Aceasta arată că cineva are interesul amorsării unui conflict militar deschis între Arabia Saudită și Iran. Eventual un conflict cu față religioasă (sunnito-șiită).
Pentru prima oară în istorie, SUA a declarat că în situația unei acțiuni militare de răspuns a Riyadului, este gata să participe la o „coaliție a voluntarilor” pusă sub altă comandă decât cea americană. Respectiv comandă saudită. Ceea ce spune multe despre cât de departe este împinsă ideea războiului prin interpuși, care să nu expună ostilității unei puteri regionale cu trecut imperial, precum Iranul, nici SUA nici Israelul.
Evenimentul evocat din Arabia Saudită poate fi citit în două chei, nu neapărat alternative: ori este vorba despre amorsarea unui conflict de substituire a celor care s-au aprins sub egida „primăverii arabe” și care acum se sting, inclusiv la dorința și ca efect al acțiunii cutezătoare a Rusiei, ori despre un avertisment dat regimurilor arabo-musulmane din regiune de către SUA, potrivit căruia de acum înainte conflictele lor se vor desfășura doar cu aprobarea Casei Albe. Este posibil însă să fie și o combinație între cele două.
Președintele Vladimir Putin a reacționat rapid prin vizita efectuată cu mare pompă în Arbia Saudită și Emiratele Arabe. Moscova arată astfel că ambițiile sale nu se opresc în Siria și că rezolvarea crizei siriene nu epuizează capacitățile sale de intervenție în regiune. De asemenea, prin numeroasele contracte comerciale încheiate cu prilejul vizitei, sugerând și posibilitatea unei viitoare livrări de tehnică militară, Președintele rus arată că, inclusiv din punctul său de vedere, războiul hibrid de azi se poate câștiga mai ușor cu bani decât cu instrumentar militar.
În noul „viespar oriental”, UE nu joacă mai nimic. Paralizată de „corectitudinea politică” dar și de criza instituțională internă, ocupată de barbari (în sensul originar al termenului, de populații aparținând unor civilizații străine) și amenințată de arma de distrugere în masă demo-culturală (cu care o ține sub presiune în special Turcia neo-otomană), zdruncinată de ambițiile neo-napoleoniene ale Președintelui Macron mai mult decât de Brexitul năbădăios al lui Boris Johnson, și de recesiunea economică a Germaniei merkeliene mai mult decât de retorica eurosceptică a Americii trumpiste, deșirată între membrii săi occidentali, globaliști, pro arabi și rusofili, și cei orientali, suveraniști, pro-israelieni și rusofobi, Europa rămâne tot mai mult un muzeu de istorie, ai cărui custozi mai plătesc din când în când orchestra, dar niciodată nu comandă muzica. Pentru Orientul Mijlociu, în ciuda marilor speranțe puse în ea, UE devine tot mai mult parte a problemei, în loc să fie parte a soluției. UE seduce Orientul prin compromisuri diplomatice, îl derutează prin modele culturale străine lui, de inspirație iudeo-creștină, și îl abandonează la urmă prin efectul slăbiciunii sale politice.
În contextul evoluțiilor descrise, se impune ca statele Orientului Mijlociu să fie cele care să definească în primul rând, cel puțin la nivel de proiect, modelul ordinii politice regionale. Aceasta fără a proclama lideri regionali, dar profitând de experiența și cultura statelor din regiune care au tradiții imperiale. Solidaritatea intereselor actorilor locali și strategia proiectelor comune, concepute cu excluderea oricăror exclusivisme, apar ca strict necesare.
Un asemenea efort realizat, pentru moment, măcar la nivel intelectual și civic, ar putea deschide drumul unor viitoare negocieri politice care să profite de împrejurarea că, în prezent, implicarea „marilor puteri” în Orientul Mijlociu își pierde elanul de altădată, ca urmare a stingerii, inclusiv sub efectul progresului tehnologic, unora dintre vechile interese, și prin urmare, își schimbă natura și intensitatea.
P.S.Prezența Chinei în Orientul Mijlociu, mult mai discretă decât a celorlalte puteri, dar nu mai puțin consistentă, nu a fost analizată în textul de față din lipsă de spațiu iar nu din lipsă de relevanță. Prin specificul ei (dedicat preponderent principiului menținerii status quo-ului ante), merită un studiu aparte.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
O analiză recentă, pe care Forțele Aeriene ale SUA pentru Europa și Africa (USAFE-AFAFRICA) au solicitat-o instiutului Rand Corporation, arată că o eventuală luptă între NATO și Rusia ar diferi semnificativ de războiul în curs din Ucraina.
Atât Rusia, cât și Ucraina doresc o încetare a focului pentru a încheia cei peste trei ani de lupte, a declarat vineri (30.05.2025) ministrul turc de externe, Hakan Fidan, în timpul unei vizite în Ucraina. Totodată, el a spus că Turcia ar putea organiza o întâlnire între președinții Statelor Unite, Ucrainei și Rusiei în încercarea de a pune capăt războiului. Agenția de presă slovacă TASR a informat despre acest lucru, preluând o știre de la AFP.
Războiul din Ucraina demonstrează încă o dată că purtarea unui conflict presupune costuri uriașe, în comparație cu înarmarea preventivă.
Spre exemplu, Ucraina a cheltuit în primele patru luni ale anului, aproximativ 9,6 miliarde de euro strict pentru nevoile de apărare — o sumă care reprezintă mai mult decât dublul bugetului României pentru Apărare pe anul 2024.
La aceste cheltuieli se adaugă costuri suplimentare de aproape 7 miliarde de euro, reprezentând plăți sociale, beneficii și programe medicale — toate susținute din bugetul de stat al unei țări aflate în război.
Un raport al Agenției de Informații a Apărării (DIA) a Statelor Unite, publicat la 11 mai 2025, avertizează că Beijingul ar putea recurge la operațiuni militare limitate care să vizeze insulele Kinmen și Matsu care se învecinează cu Taiwanul. Aceste mișcări, parte a unei strategii de "feliere", urmăresc să testeze limitele descurajării americane și să erodeze controlul Taipeiului asupra frontierelor sale, fără a declanșa un conflict deschis.
Pe fondul unei Rusii din ce în ce mai agresive, statele europene membre ale NATO se confruntă cu o provocare bugetară majora. Summitul NATO din iunie de la Haga va stabili oficial ''noile obiective pentru 2025'' (CT25), care impun o creștere semnificativă a cheltuielilor militare. Olanda a estimat că îndeplinirea cotei sale din CT25 va costa 16-19 miliarde de euro anual, pe lângă bugetul existent, ajungând la aproximativ 3,5% din PIB – noua țintă asumată de NATO.
Comisia Europeană a publicat miercuri, 28 mai, documentul privind Abordarea strategică a UE la Marea Neagră. Principalele acțiuni vizează dezvoltarea și protecția coridoarelor de mobilitate militară, precum și protecția platformelor energetice din Marea Neagră, în contextul în care, începând cu anul 2027, România va extrage gaze din perimetrul Neptun Deep.
Aproape că ne-am obișnuit să privim cu îngăduință ușurința cu care președintele Donald Trump face declarații uneori hazardate, alte ori contradictorii referitoare la probleme extrem de importante cu care se confruntă lumea. Însoțite însă de anumite acțiuni, ideile repetate în mai multe contexte ajung să contureze o posibilă imagine îngrijorătoare pe care președintele american pare să și-o dorească la nivel global, și anume împărțirea lumii în sfere de influență între Statele Unite, Rusia și China.
Europa își intensifică în mod semnificativ sprijinul militar acordat Ucrainei, înarmând armata ucraineana cu sisteme avansate de apărare aeriană, artilerie și avioane de luptă, în timp ce Rusia respinge ferm orice nou acord de încetare a focului și se pregătește pentru o nouă ,,ofensivă de vară''. Această schimbare decisivă vine după avertismentele repetate ale Uniunii Europene, care își mobilizează acum pe deplin resursele pentru a ajuta Ucraina.
Ministrul apărării al Republicii Belarus, Viktor Khrenin, a anunțat miercuri (28.05.2025) că cel mai mare exercițiu militar comun din acest an cu Rusia - Vest-2025 - se va muta de la granițele de vest în interiorul țării. Această decizie are ca scop contribuția la reducerea tensiunilor din regiune, a explicat Khrenin, scrie agenția de presă slovacă TASR, pe baza unui raport de pe site-ul radiodifuzorului public estonian ERR.
Președintele României, Nicușor Dan, a avut marți seară o convorbire telefonică cu președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, marcând primul contact la nivel înalt cu administrația republicană de la Washington de la preluarea mandatului său. Discuția, care a durat aproximativ 10 minute, a abordat teme esențiale precum securitatea, domeniul energetic și situația din Ucraina, potrivit surselor politice citate de Digi24.
Rusia a lansat in ultimele zile cel mai intens val de atacuri împotriva Ucrainei de până acum, marcând trei nopti consecutive de bombardamente aeriene intense și diminuând și mai mult sperantele unei soluții pașnice la conflictul care dureaza de mai bine de trei ani. Oficialii ucraineni au raportat un număr impresionant de 355 de drone utilizate de rusi in atacul de duminică seara, cu un total de 900 de drone lansate de vineri până duminică.
China și-a sporit capacitatea de a lansa un atac surpriză asupra Taiwanului prin putere și operațiuni aeriene mai rapide, noi sisteme de artilerie și unități de asalt aerian mai receptive.
Este un moment important pentru Armata Britanică. Pe 26 mai 2025, a fost anunţată o schimbare radicală a doctrinei sale de război terestru, introdusă sub denumirea de ,,strategia 20-40-40'', așa cum a relatat The Times. Elaborata pe baza celor mai importante lecțiile învăţate din modul cum a evoluat câmpul de luptă din Ucraina, această nouă doctrină vine să schimbe decenii de utilizare a blindatelor grele că principala arma, în favoarea unei forțe mai flexibile, axate pe utilizarea dronelor.
Cancelarul german Friedrich Merz a făcut, pe 26 mai, o declarație extrem de importantă care marchează o schimbare de abordare în ceea ce priveşte sprijinul militar occidental acordat Ucrainei: nu mai există restricții privind raza de acțiune a armelor livrate Kievului pentru a fi utilizate împotriva țintelor militare rusești. Această confirmare deschide noi orizonturi pentru capacitatea Ucrainei de a se apăra, inclusiv prin atacarea pozițiilor militare aflate pe teritoriul Federației Ruse.
Pierderile umane imense, care depășesc 400.000 pe an, nu par să oprească mașina de război a Rusiei în Ucraina. Contrar aşteptărilor inițiale, capacitatea Rusiei de a-și reface forțele și echipamentele se dovedește a fi mult mai robustă decât se anticipa, sugerând că timpul este de partea lui Vladimir Putin şi încurajează continuarea unui conflict prelungit. Această realitate, adesea ignorată în dezbaterile publice despre înfrângerea sau victoria inevitabilă a Rusiei, subliniază o strategie de negociere a Moscovei bazată pe rezistență și așteptare, refuzând o încetare a focului necondiționată și ocolind discuțiile de pace.
Pe 20 mai 2025, Forțele Aeriene ale SUA și Corpul Pușcașilor Marini au efectuat o manevră logistică și strategică de excepție, transportând un sistem de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS) de la Baza Aeriană Andoya din Norvegia la Visby, pe insula suedeză Gotland, cu ajutorul unui avion de transport C-130 Hercules. Această operațiune, parte integrantă a Exercițiului multinațional Swift Response 25, subliniază capacitățile NATO de desfășurare rapidă și strategiile de apărare colectivă în Europa.
Într-un mesaj clar și urgent adresat Comitetului pentru Servicii Armate al Senatului SUA, oficiali de rang înalt ai Forțelor Aeriene și Forțelor Spațiale americane au subliniat o reorientare majoră a structurii puterii aeriene a Americii. Scopul este de a răspuns amenințărilor venite din partea adversarilor geopolitic, cu un accent deosebit pe inovația tactică și modernizarea sistemelor de luptă. Confruntându-se cu ascensiunea militară a Chinei, conducerea Forțelor Aeriene ale SUA a accentuat că menținerea superiorității tactice necesită o nouă generație de aeronave şi o adaptare rapidă a doctrinei militare.
Cotidianul britanic The Telegraph a semnalat, în ediția din 23.05.2025, că Rusia desfășoară o strategie militară în trei pași, cunoscută sub numele de “tripla sufocare”, pentru a distruge trupele ucrainene. Astfel, forțele Kievului se confruntă cu o presiune severă pe mai multe fronturi, în timp ce Rusia încearcă să le ducă la epuizare prin integrarea a trei elemente de luptă într-o strategie coerentă.
Securitatea europeană se află la o răscruce majoră, prinsă între continuarea agresiunii ruse în Ucraina și semnele de întrebare privind angajamentul necondiționat al Statelor Unite. Pe măsură ce Alianța se pregătește pentru viitorul Summit NATO de la Haga (2025), discuțiile despre împărțirea poverii apărării în cadrul NATO se intensifică. Această situație forțează aliații europeni să-și reevalueze fundamental responsabilitățile de apărare, impunând o regândire urgentă a arhitecturii de securitate a continentului.
Orizontul de evoluție a inteligenței artificiale (AI) este deja văzut ca fiind practic nelimitat. În aceste condiții, sistemele bazate AI încep să devină active strategice, iar siguranța foarte multor oameni va depinde de cât de bine sunt ele protejate.
Statele Unite iau în considerare mutarea câtorva mii de soldați din Coreea de Sud în Guam și în alte baze din regiunea Indo-Pacifică, relatează Wall Street Journal.
Rusia își crește arsenalul, adăugând la inventarul de arme rachete aer-aer cu focoase nucleare, relatează Agenția de Informații pentru Apărare (DIA) a Pentagonului.
La summitul grupului celor șapte mari puteri economice (G7) - din care fac parte Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și Statele Unite, împreună cu Uniunea Europeană ca membru ne-enumerat - care a avut loc în Canada, ministrul ucrainean de finanțe, Serghei Marcenko, a propus ca țările UE să participe la finanțarea Forțelor Armate ale Ucrainei începând cu 2026.
Declarațiile recente ale fostului Comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei și actualul ambasador în Marea Britanie, Valerii Zaluzhnîi, marchează o reevaluare semnificativă a obiectivelor de război ale Kievului. Într-un discurs franc susținut la forumul "Security Export: Ukrainian Technological Weapons in the World", Zaluzhnîi a descris aspirațiile de a restabili granițele Ucrainei din 1991 drept o "fantezie inutilă" atâta timp cât Rusia își menține capacitatea de a duce un război. Această perspectivă, deși dureroasă, pare să alinieze strategia militară cu realitățile dure de pe teren, sugerând o schimbare de la obiective teritoriale ambițioase la o strategie de supraviețuire bazată pe tehnologie.
Ca urmare a unei schimbări radicale care remodelează peisajul de securitate al Europei, Germania a început prima sa desfășurare de trupe pe termen lung în străinătate după cel de-Al Doilea Război Mondial, prin inaugurarea joi, la Vilnius, a celei de a 45-a brigăzi blindate „Lituania”. Acest pas istoric, lăudat atât de Berlin, cât și de Vilnius, înseamnă o schimbare profundă în postura de apărare postbelică a Germaniei și un mesaj puternic pentru Rusia cu privire la angajamentul neclintit al NATO față de apărarea colectivă.
Un lansator de rachete ucrainean HIMARS a fost distrus recent la doar 10 kilometri de linia frontului, lângă orasul Ceasov Iar, în regiunea Donețk. Lovitura de precizie, surpinsa in imagini, arată sistemul furnizat de SUA deplasându-se pe un drum înainte de a fi lovit de o dronă rusească operată de Rubicon - o unitate de elită rusa care opereza sisteme fără pilot.
Generalul Ben Hodges, fostul comandant al Forțelor Terestre Americane din Europa, a lansat un avertisment clar pentru România: în cazul unui atac rusesc asupra NATO, Portul Constanța ar fi o țintă prioritară pentru bombardamente. Declarația a fost făcută în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, unde generalul a subliniat necesitatea unei colaborări strânse a României cu vecinii săi.
Statele Unite au finalizat dezvoltarea primei bombe nucleare B61-13, care va putea fi transportată exclusiv de bombardiere strategice B-21 Raider de generația a șasea.
Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a avertizat intr-un interviu acordat Digi24 despre multiplele pericole la adresa României, generate de Federația Rusă de la începutul războiului din Ucraina. Acesta a detaliat o serie de amenințări constante, de la perturbări electromagnetice la mine plutitoare și riscuri legate de infrastructura subacvatică.
Președintele ales Nicușor Dan a reiterat joi angajamentul ferm al României față de direcția pro-occidentală, subliniind necesitatea unei implicări mai active în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Declarațiile au fost făcute în marja celei de-a IX-a ediții a evenimentului "Black Sea and Balkans Security Forum", un eveniment de anvergură dedicat problemelor de apărare și securitate regională.
Jakub Jaworowski, ministrul activelor statului, a dezvăluit că Polonia va crește de cinci ori producția de muniție de calibru mare.Varșovia vrea să fie superputere regională în producția de muniții: Compania autohtonă PGZ, contract pentru obuze de 155 și 120 mm
Televiziunea de stat chineză a publicat joi o animație care înfățișează, se pare, un nou tip de bombă concepută pentru a dezactiva centralele electrice, întrerupând efectiv alimentarea cu energie electrică a unei întregi zone care se confruntă cu un atac chinez.
Dronele Shahed sunt folosite de ruși pe scară largă, dar Kievul ar putea să neutralizeze în curând problema.
Ministerul Apărării al Ucrainei a testat cu succes și a aprobat pentru utilizare în cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei noului complex terestru robotizat fără pilot autohton Muraha (ucr. Мураха). În traducere din limba ucraineană, „Furnica”.
Luni, 30 iunie 2025, a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de către Preşedintele României, Nicușor Dan.
Rușii au adunat până la 50.000 de soldați în regiunea Sumî din Ucraina, depășindu-i numeric de trei ori pe apărătorii ucraineni, a relatat duminică Wall Street Journal (WSJ). Trupele rusești se află în prezent la aproximativ 19 kilometri de capitala regională.
La o săptămână după bombardamentul american de weekendu-trecut, iranienii s-au întors la instalația nucleară de la Fordow. Majid Takht-Ravanchi, secretarul ministrului de externe iranian, a declarat pentru BBC că negocierile suplimentare cu SUA ar fi posibile doar dacă Statele Unite se angajează să nu mai comită atacuri similare.
O acuzație dură, venită recent din partea unui înalt oficial al Departamentului de Stat al SUA, zguduie lumea tehnologiei: DeepSeek, startup-ul chinez de inteligență artificială care a uimit Silicon Valley, nu mai este doar un concurent comercial pentru chatboții americani cu inteligență artificială. Potrivit Washingtonului, DeepSeek a devenit un instrument al armatei chineze și al aparatului de informații de la Beijing, care utilizează o rețea de companii-fantomă pentru a eluda sancțiunile americane și pentru a facilita accesul la tehnologii moderne.
Confruntată cu realitatea brutală a războiului din Ucraina, unde resturi de drone rusești au căzut în mod repetat pe teritoriul său, România pare că accelerează masiv construcția unui scut antiaerian modern și stratificat. Printr-o serie de programe de înzestrare în valoare totală de peste 2,6 miliarde de euro, ţara noastră se pregătește să închidă o vulnerabilitate critică în arhitectura sa de securitate.
Blocul este convins că restricțiile împotriva Federației Ruse în condițiile actuale ar trebui menținute și, dacă este necesar, consolidate.
Comunitatea ucraineană din București a organizat, pe 28 iunie 2025, un eveniment de solidaritate intitulat „Întoarce-te viu”, cu ocazia Zilei Internaționale de Susținere a Victimelor Torturii. Evenimentul a avut loc în fața Teatrului Odeon din București și a avut ca scop tragerea unui semnal de alarmă asupra încălcărilor grave ale drepturilor omului și a tratamentului inuman la care sunt supuși prizonierii de război și civilii ucraineni în Federația Rusă.
Fără îndoială, revolta de 24 de ore orchestrată de Evgheni Prigojin în iunie 2023 a fost un șoc pentru sistemul politic al Rusiei. Lumea a privit cu sufletul la gură cum mercenarii Wagner au ocupat un cartier general militar și au pornit într-un marș spre Moscova, o provocare directă la adresa autorității președintelui Vladimir Putin. Dar a vedea acest eveniment doar prin prisma ambițiilor lui Prigojin înseamnă a rata imaginea de ansamblu, una mult mai periculoasă pentru Kremlin.
Teheranul pare că și-a pierdut răbdarea. După ani de așteptare pentru avioanele de luptă rusești Su-35 care nu au mai sosit, Iranul își reorientează strategia de achiziții militare către Beijing. Surse multiple indică faptul că negocierile pentru achiziționarea avionului de luptă multirol chinez Chengdu J-10C, supranumit în cercurile de apărare „Ucigașul de Rafale”, s-au intensificat, semnalând o schimbare majora în peisajul geostrategic din Orientului Mijlociu.
Armata Statelor Unite ale Americii accelerează eforturile pentru a construi o armată de lansatoare de rachete ,,robotizate'', o mișcare menită să sporească letalitatea și să protejeze soldații în fața amenințărilor unui viitor conflict de mare intensitate. Într-o mișcare decisivă, Biroul pentru Capacități Rapide și Tehnologii Critice (RCCTO) al U.S. Army a inaintat o solicitare pentru un nou program ambițios, denumit Common Autonomous Multi-Domain Launcher (CAML).
La recentul summit NATO de la Haga, într-o mișcare mai puţin aşteptata ce a evidenţiat o falie strategică în interiorul alianței, președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a cerut direct omologului său francez, Emmanuel Macron, să deblocheze un acord crucial pentru apărarea aeriană a Turciei. Miza: accesul la sistemul european de rachete sol-aer SAMP/T, o componentă vitală pe care Ankara o consideră esențială pentru ambițiosul său program național, denumit „Cupola de Oțel” (Steel Dome).
Regatul Unit a anunțat recent că va trimite Ucrainei un nou pachet de asistenta militara care consta in sisteme de apărare aeriană. Ajutorul oferit de Marea Britanie include 350 de rachete avansate cu rază scurtă de acțiune (ASRAAM) și cinci lansatoare mobile suplimentare, cunoscute sub numele de sistemul Raven. Valoarea acestui pachet este 70 de milioane de lire sterline si nu va fi suportat de contribuabilul britanic, ci va fi acoperit din dobânzile generate de activele rusești înghețate în Marea Britanie.
„Recunoștința” pe care statul rus o arată față de trupurile neînsuflețite ale tinerilor căzuți în războiul din Ucraina este doar una declarativă. Mormintele acestora din diferite localități și regiuni sunt tratate de autorități cu orice, însă mai puțin cu respect.
Ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Asif, a respins recentele speculații din mass-media care sugerau că Islamabadul a semnat un acord cu China pentru achiziționarea avionului de vânătoare de generația a cincea J-35A.
Într-un comunicat de presă postat pe rețelele de socializare, Forțele Aeriene ale Ucrainei au confirmat faptul că, “în noaptea de 29 iunie 2025, ocupanții ruși au lansat din nou un atac masiv cu rachete și drone asupra Ucrainei (în total, peste 500 de ținte aeriene)”.
În plină tensiune între Iran și Israel, după o serie de atacuri aeriene asupra unor obiective nucleare iraniene, atacuri la care au luat în premieră parte și SUA după decizia lui Donald Trump de a bombarda Iranul cu bombardiere strategice B-2 Spirit, planează o întrebare majoră care alimentează atât cercurile diplomatice, cât și cele de intelligence: unde se află uraniul îmbogățit de la Natanz și alte situri? Și cât a reușit desigur America să distrugă infrastructura nucleară iraniană și să dea „înapoi” programul nuclear iranian.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat duminică că Occidentul nu a învins niciodată Rusia şi că nici de data aceasta nu va reuşi, în cadrul unei întâlniri cu omologul său din Kârgâzstan, Jeenbek Kulubaiev, în oraşul kârgâz Cholpon-Ata, informează agențiile Agerpres și EFE.
Potrivit proiectului de buget dedicat apărării pentru 2025 al Germaniei, Berlinul a alocat 1,48 miliarde de euro pentru achiziționarea suplimentară a unor vehicule de luptă pentru infanterie Puma (IFV), o gură de oxigen pentru Rheinmetall și Krauss-Maffei Wegmann, dezvoltatorul programului.
În cursul nopții de 29.06.2025, Forțele Armate ruse au lansat unul dintre cele mai mari atacuri combinate asupra Ucrainei, folosind rachete de croazieră și balistice cu bazare aeriană, maritimă și terestră, precum și un număr mare de drone de atac de tip Geran (Shahed).
Chiar dacă există cifre diferite în ceea ce privește pierderile ruse de tehnică militară, ce știm sigur din munții de imagini foto și video, e că Rusia a suferit în trei ani și jumătate pierderi uriașe în ceea ce privește tehnica de luptă grea, inclusiv tancuri principale de luptă. Cu alte cuvinte Ucraina a devenit un cimitir pentru blindatele ruse.
Armata israeliană le-a ordonat palestinienilor să evacueze duminică zone din nordul Fâşiei Gaza înainte de intensificarea operaţiunilor sale împotriva Hamas, în timp ce preşedintele Donald Trump a cerut încheierea războiului în contextul noilor eforturi de a ajunge la un armistiţiu, relatează Agerpres și Reuters.
Turcia a fost eliminată din programul F-35 după ce a achiziționat radare de apărare aeriană rusești S-400, însă s-ar putea să fie dispusă să renunțe la acestea în schimbul revenirii sale în program. Concomitent turcii își dezvoltă propriul avion de vânătoare de generația a 5-a, e vorba de Kaan. Însă F-35 e palpabil.
Pe aerodromul rusesc din Ahtubinsk (regiunea Astrakhan) este în curs de desfășurare construcția activă de hangare de protecție pentru aeronave. Ele sunt destinate avioanelor Su-57 rusești, considerate de ruși de generația a 5-a.
În cadrul podcastului Obiectiv EuroAtlantic de pe DefenseRomania, Ioana Constantin Bercean, expert în relații internaționale, a oferit o analiză detaliată a conflictului de 12 zile dintre Israel și Iran, precum și a intervenției militare a SUA, afirmând că, deși a avut caracter pragmatic și cinic, războiul ar fi putut avea un efect de detensionare a tensiunilor regionale.
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că nu va "tolera" continuarea procesului pentru corupţie împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, a cărui anulare a solicitat-o, relatează Agerpres și AFP.
În dimineața zilei de 27 iunie, avioane de vânătoare aparținând Forțelor Aeriene Germane au fost alertate să escorteze un avion rusesc de cercetare de tip Il-20M deasupra Mării Baltice, relatează Bild.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a acordat sâmbătă Ordinul Libertăţii preşedintelui polonez Andrzej Duda, al cărui mandat se va încheia în august, transmit Agerpres și DPA.
În urma unei operațiuni speciale efectuate de structurile de informații speciale ale Ucrainei, patru avioane rusești SU-34 au fost lovite pe aerodromul Marynivka din regiunea Volgograd din Rusia.
