Priviți de departe liderii marilor puteri de astăzi nu par în toate mințile. Dacă analizăm lucrurile mai de aproape, am putea găsi, totuși, și unele urme de rațiune în comportamentul lor.
Ordinea lumii a deraiat. Unipolarismul s-a prăbușit, fără a lăsa loc unui multipolarism simetric, iar asimetriile încurajează conflictele. Omenirea, în ansamblu, și Orientul Mijlociu, în particular, trăiesc într-o dezordine internațională absolută.
Superputerea supraviețuitoare a ordinii mondiale bipolare, SUA, a obosit. Pentru a se salva, dorește să se întoarcă acasă. Este un gest reflex, dar și unul calculat.
SUA vor să se retragă de pe teatrele de operații îndepărtate, unde adesea luptă pentru cauze care nu sunt ale sale. Este o mișcare firească și previzibilă.
Miza oricărui război este pacea. Câștigătorul războiului o impune sub forma unei ordini care lui i se pare a fi justă, fezabilă și durabilă. Acceptarea de către ceilalți a acestei ordini este criteriul victoriei în război.
O ordine mondială rezistă numai atât timp cât fiecare dintre actorii săi este convins că supraviețuirea, dezvoltarea și demnitatea celorlalți este esențială pentru propria să fericire. De aceea important nu este doar desenul unei ordini, ci și cine îl concepe. Ordinea exclusivă a învingătorului trăiește doar atât timp cât trăiește generația care a cunoscut direct și nemijlocit înfrângerea.
Din această perspectivă, SUA nu mai este capabilă să obțină victorii. În consecință, SUA vrea să se retragă din țări în care a pierdut păcile consecutive războaielor câștigate, precum Siria, Afganistan, Irak, înainte de a fi limpede pentru toată lumea că a ratat miza pusă în joc și a se naște același sindrom național american cu cel care a urmat războiului din Vietnam.
Această retragere (oarecum intempestivă) este de natură a lăsa în loc o dezordine și mai mare. Tocmai spre a o evita, SUA este obligată la o înțelegere cu fostul inamic principal: Rusia.
Rusia nu acceptă unipolarismul, dar nu are nici capacitatea de a înlocui SUA acolo unde aceasta se retrage. De aceea Rusia joacă cartea unui multipolarism - de fapt a unui pluricentrism - flexibil. În această schemă, marile puteri nu mai sunt vârfuri ale unor piramide osificate de la care pleacă în jos comenzile și unde se adună renta imperială, dar și tensiunile întregului sistem, ci centre ale unor rețele circulare cu suprafață și structură variabile, apte a universaliza interese schimbătoare, pentru a motiva și susține apoi solidaritatea participanților în atingerea obiectivelor comune.
Intervenția SUA în Siria (pe fondul „primăverii arabe”) - în condițiile în care americanii preferă să poarte războiul de proximitate (adică cel de pe teren, iar nu cel din aer) prin interpuși - a creat pe teritoriul sirian adevărate state în stat. Organizații radicale (care au adoptat strategia promovării agendelor politice prin teroare) au fost contrapuse altor organizații radicale, acestea având caracter național sau caracter religios, caracter local sau caracter parastatal. SUA a încercat să le subordoneze agendei sale geopolitice; ele au încercat să își internaționalizeze conflictele prin implicarea SUA în gestionarea lor.
Guvernul sirian nu are puterea să le distrugă. Tot așa cum nu are puterea să trimită acasă trupele americane și franceze care se află pe teritoriul său.
Rusia a înțeles aceasta și de aceea a încurajat intervenția Turciei în Siria, împotriva aliaților kurzi ai SUA. Nedorind să se implice într-un conflict turco-kurd - teoretic conflictul între doi aliați ireconciliabili - SUA a primit, astfel, un motiv de retragere care consolidează decizia Președintelui Trump.
Franța nu va putea decât să urmeze pe calea retragerii, pe care ar fi trebuit, de altfel, să o apuce încă de multă vreme, dându-și seama că belicismul prin care Președintele Sarkozy (urmat azi de Președintele Macron) voia să pună în umbră superioritatea politico-economică a Germaniei în cadrul UE, este perdant.
Pentru Turcia, rezolvarea „amenințării” kurde este singurul criteriu de coeziune națională în jurul Președintelui Recep Tayyp Erdogan.
Nu numai mâna liberă oferită de către Președintele Donald Trump, prin tweeter, cui dorește să taie nodul sirian, a impulsionat intevenția turcă împotriva aliaților kurzi ai SUA, ci și sancțiunile economice americane (inclusiv cele implicite în înrăutățirea relațiilor economice bilaterale sau cele explicit promise). Acestea sunt susceptibile a leza nivelul de viață al turcului de rând, care, dintr-o dată, descoperă că are a-și împărți sărăcia cu refugiatul sirian, gonit de la casa lui de inamicul ereditar kurd. Repatrierea refugiaților sirieni pe teritoriile de pe care vor fi izgoniți „teroriștii” kurzi reprezintă un alt proiect erdoganist care poate motiva un nou subiect de consens național.
Întoarcerea refugiaților pe un teritoriu devastat de război, unde cu greu pot avea un trai decent, este, deocamdată, o iluzie. În schimb, acele teritorii vor fi ocupate de trupele guvernului Assad, acesta restabilindu-și autoritatea la granița cu Turcia și în regiunile din estul Eufratului. Ceea ce fără intervenția turcă nu s-ar fi putut.
SUA a înțeles și ea situația și joacă la ... patru capete. Anunțându-și retragerea îl încurajează pe Recep Erdogan să intervină militar în Siria pentru a aduna gunoiul geostrategic lăsat de ea. Sancționând intervenția și amenințând Turcia cu distrugerea economiei acesteia, își reafirmă vocația imperială, dar, mai ales, își asigură aliații cum că retragerile trupelor americane nu înseamnă abandonarea lor. Mărind haosul local își justifică retragerea, argumentând că americanii nu au de ce muri pentru cauze de tip tribal. Oferind, totuși, Turciei ocazia de a-și regla conturile cu kurzii și mediind sau premiind (prin renunțarea la sancțiuni) ingineriile geopolitice și utopiile demografice turcești, prezentate ca încetare a ostilităților și formule de pace, menține Turcia măcar formal în NATO.
Președintele Trump este un om de afaceri. În mentalitatea sa principalul instrument al puterii este banul, iar nu glonțul. Așa se explică de ce, simultan cu anunțul retragerii trupelor americane din Orientul mijlociu și Asia Centrală, se preconizează o vastă politică de sancțiuni. Armata pleacă. Sancțiunile vin.
Întrebarea care se pune este dacă se cunoaște vreun exemplu în istorie care să ateste succesul politicii de sancțiuni? Răspunsul este: nu! Embargourile, blocadele, confiscările de active deținute de terți etc. nu au rezolvat nici o criză; în schimb au generat altele. Un exemplu ar fi chiar blocada decretată de Napoleon I împotriva Angliei, care a generat o confruntare între Franța și Iran, terminată în favoarea celui din urmă.
Pe acest fundal, o altă întrebare este dacă sancțiunile americane pot chiar ucide economia turcă? Răspunsul este acela că asemenea sancțiuni ar fi profund dăunătoare dar nu letale. Turcia are încă destui aliați cu potențial financiar în lumea arabo-musulmană (printre care Qatarul sau Banca Internațională a „Fraților Musulmani”) care să îi sară în ajutor și să o salveze de la faliment.
Dacă sunt puse cap la cap trei fapte – declarația Președintelui Trump privind retragerea trupelor americane din Siria (dar și din Irak și Afganistan), scrisoarea cu totul nediplomatică adresată de Donald Trump lui Recep Tayyp Erdogan, prin care amenință cu sancțiuni care să distrugă economia turcă, și întreruperea brutală a dialogului Casei Albe cu opoziția democrată din Congres pe tema situației din Orientul Mijlociu – ajungem la concluzia că, de fapt, actuala administrație americană nu are nici o politică medio-orientală și nici o viziune asupra unei posibile noi ordini în reginune.
…Sau poate că SUA are totuși o politică. Poate că, retrăgându-se din teatrul de operații, SUA dorește să slăbească alianțele oponenților săi din regiune, rămași fără coagulanta presiune militară americană, să pună actorii locali și regionali în situația de a se confrunta între ei pentru a-și impune propria concepție asupra arhitecturii de securitate regională, sau să îi împingă în îmbrățișări „prietenești” atât de viguroase încât să le taie respirația. Dacă Dumnezeu a creat ordinea lumii din haos, este posibil ca și Donald Trump să caute amplificarea haosului în Orientul Mijlociu pentru a-și procura materia primă din care să creeze ordinea acolo.
Printre efectele imediate ale retragerii americane din Siria, urmată de intervenția militară turcă, unul foarte important este acela al împingerii kurzilor sirieni către o înțelegere cu regimul legitim de la Damasc, condus de Bashar al Assad. Împreună cu perspectiva reocupării teritoriilor controlate de milițiile kurde care au luptat cu Daesh / Isis de partea SUA, aceasta va reface coeziunea socială, interetnică și teritorială a Siriei, ceea ce, pe fondul victoriei Președintelui Assad în războiul civil, va facilita găsirea unei soluții politice la negocierile de la Geneva.
Președintele Trump pare a lipi astfel cioburile porțelanului sirian, spart de Președintele Obama. Să fie acesta pur și simplu rezultatul intervenției de succes a Președintelui Putin și a Rusiei, în criza siriană, sau efectul resetării politicii externe a SUA de către administrația Trump? Personal găsesc aici confirmarea tezei mele cu privire la existența unui acord ruso-american. Evoluția evenimentelor din Siria – pe care nici un lider mondial nu le putea lăsa la voia întâmplării – atestă realizarea unei înțelegeri strategice între Rusia și SUA, între Președinții Putin și Trump; sau măcăr confirmă necesitatea acestuia.
Prețul înțelegerii este acela de a lăsa Rusiei puterea de a modera Turcia și a-i impune retragerea din Siria, revenirea la respectul pentru dreptul internațional și aplicarea acordului turco-sirian de la Adana (care permitea Turciei intervenția în apărarea securității sale naționale prin urmărirea gherilelor kurde, pe o fâșie de maxim cinci kilometri în adâncimea teritoriului sirian).
Rusia, la rândul său, cultivând relația cu Turcia și salvând onoarea lui Erdogan, încearcă să își întărească poziția în relația cu Iranul și să echilibreze în favoarea sa jocul în cadrul trilateralei Rusia-Turcia-Iran. La est, acest sistem de contraponderi având Iranul în centru, este consolidat de China și parteneriatul ruso-chinez.
O vizită la Washington nu va putea repara daunele deja produse în raporturile americano-turce. Întrebarea privind substanța a ceea ce a mai rămas din calitatea Turciei de aliat în cadrul NATO, va rămâne să ne intrige și după aceea. Inclusiv spre neliniștea României, precum și a Poloniei, punând sub semnul întrebării eficiența trilateralei acestora, ca element esențial al arhitecturii de securitate în Europa de est și de sud-est.
În ceea ce privește România, se poate spune că pentru ea nu este nici posibil și nici dezirabil să se substituie Turciei în cadrul NATO și să îi preia rolul la Marea Neagră, în sudul flancului estic al acestei alianțe politico-militare.
În măsura în care ar exista un acord ruso-american (cel puțin referitor la Siria), problema raporturilor Turciei cu NATO nu ar fi, totuși, de natură să producă emoții extreme la Washington. Aceasta întrucât este evident că interesul SUA, altădată prioritar și strategic, pentru Europa și Orientul Mijlociu, a scăzut enorm, luându-i locul prioritățile din Pacific (în special războiul economic cu China), urmate de cele din Oceanul Indian (cu accent pe regiunea Golfului Persic).
Implicarea americană în Orientul Mijlociu era impusă, din perspectiva Washingtonului, de dorința de a controla rezervele de hidrocarburi din regiune și de nevoia susținerii Israelului (acesta fiind și principalul aliat al SUA în zonă).
În prezent, SUA au găsit alte căi pentru a-și satisface necesarul de hidrocaburi, precum și de a supraveghea marile fluxuri de resurse energetice din lume. Au apărut noi zăcăminte și noi tehnologii. Inclusiv tehnologii apte a produce forme alternative de energie sau de a opri exploatarea celor clasice. (Așa cum s-a întâmplat recent în Arabia Saudită).
Pe de altă parte, Israelul a ajuns – prin mărirea populației, dezvoltarea tehnologică și înarmare (inclusiv nucleară) – în situația de a se apăra și singur, oferind Americii un spațiu mai larg de manevră în politica externă. În același timp, se constată o tot mai largă acceptabilitate și chiar integrare (în special economică) a Israelului în lumea arabă. Statele arabe dau tot mai mult prioritate nevoilor lor de securitate națională – militară și economică, deopotrivă – față de obligația morală a rezolvării problemei palestiniene.
Ultimele alegeri din Israel au oferit majoritatea unui candidat militar care, deși nu are o abordare diferită față de predecesorul său, cu privire la securitatea și bazele constituționale ale statului, refuză implicarea într-un război cu Iranul, considerat a fi devastator pentru interesele naționale israeliene. Aceasta este, în sine, o veste bună pentru stabilitatea regională, dar anunță și intensificarea rivalității saudito-iraniene.
Poate însemna retragerea armatei americane, că SUA renunță la influența sa în Orientul Mijlociu? Răspunsul este, dinnou: nu!
Bombardarea cu ajutorul dronelor, dar și al rachetelor de croazieră, a capacităților de extracție și procesare a petrolului în Arabia Saudită, de către presupuse forțe ale rebelilor yemeniți, demonstrează contrariul. Vina a fost dată imediat pe Iran, deși tehnologia folosită a fost americană. Aceasta arată că cineva are interesul amorsării unui conflict militar deschis între Arabia Saudită și Iran. Eventual un conflict cu față religioasă (sunnito-șiită).
Pentru prima oară în istorie, SUA a declarat că în situația unei acțiuni militare de răspuns a Riyadului, este gata să participe la o „coaliție a voluntarilor” pusă sub altă comandă decât cea americană. Respectiv comandă saudită. Ceea ce spune multe despre cât de departe este împinsă ideea războiului prin interpuși, care să nu expună ostilității unei puteri regionale cu trecut imperial, precum Iranul, nici SUA nici Israelul.
Evenimentul evocat din Arabia Saudită poate fi citit în două chei, nu neapărat alternative: ori este vorba despre amorsarea unui conflict de substituire a celor care s-au aprins sub egida „primăverii arabe” și care acum se sting, inclusiv la dorința și ca efect al acțiunii cutezătoare a Rusiei, ori despre un avertisment dat regimurilor arabo-musulmane din regiune de către SUA, potrivit căruia de acum înainte conflictele lor se vor desfășura doar cu aprobarea Casei Albe. Este posibil însă să fie și o combinație între cele două.
Președintele Vladimir Putin a reacționat rapid prin vizita efectuată cu mare pompă în Arbia Saudită și Emiratele Arabe. Moscova arată astfel că ambițiile sale nu se opresc în Siria și că rezolvarea crizei siriene nu epuizează capacitățile sale de intervenție în regiune. De asemenea, prin numeroasele contracte comerciale încheiate cu prilejul vizitei, sugerând și posibilitatea unei viitoare livrări de tehnică militară, Președintele rus arată că, inclusiv din punctul său de vedere, războiul hibrid de azi se poate câștiga mai ușor cu bani decât cu instrumentar militar.
În noul „viespar oriental”, UE nu joacă mai nimic. Paralizată de „corectitudinea politică” dar și de criza instituțională internă, ocupată de barbari (în sensul originar al termenului, de populații aparținând unor civilizații străine) și amenințată de arma de distrugere în masă demo-culturală (cu care o ține sub presiune în special Turcia neo-otomană), zdruncinată de ambițiile neo-napoleoniene ale Președintelui Macron mai mult decât de Brexitul năbădăios al lui Boris Johnson, și de recesiunea economică a Germaniei merkeliene mai mult decât de retorica eurosceptică a Americii trumpiste, deșirată între membrii săi occidentali, globaliști, pro arabi și rusofili, și cei orientali, suveraniști, pro-israelieni și rusofobi, Europa rămâne tot mai mult un muzeu de istorie, ai cărui custozi mai plătesc din când în când orchestra, dar niciodată nu comandă muzica. Pentru Orientul Mijlociu, în ciuda marilor speranțe puse în ea, UE devine tot mai mult parte a problemei, în loc să fie parte a soluției. UE seduce Orientul prin compromisuri diplomatice, îl derutează prin modele culturale străine lui, de inspirație iudeo-creștină, și îl abandonează la urmă prin efectul slăbiciunii sale politice.
În contextul evoluțiilor descrise, se impune ca statele Orientului Mijlociu să fie cele care să definească în primul rând, cel puțin la nivel de proiect, modelul ordinii politice regionale. Aceasta fără a proclama lideri regionali, dar profitând de experiența și cultura statelor din regiune care au tradiții imperiale. Solidaritatea intereselor actorilor locali și strategia proiectelor comune, concepute cu excluderea oricăror exclusivisme, apar ca strict necesare.
Un asemenea efort realizat, pentru moment, măcar la nivel intelectual și civic, ar putea deschide drumul unor viitoare negocieri politice care să profite de împrejurarea că, în prezent, implicarea „marilor puteri” în Orientul Mijlociu își pierde elanul de altădată, ca urmare a stingerii, inclusiv sub efectul progresului tehnologic, unora dintre vechile interese, și prin urmare, își schimbă natura și intensitatea.
P.S.Prezența Chinei în Orientul Mijlociu, mult mai discretă decât a celorlalte puteri, dar nu mai puțin consistentă, nu a fost analizată în textul de față din lipsă de spațiu iar nu din lipsă de relevanță. Prin specificul ei (dedicat preponderent principiului menținerii status quo-ului ante), merită un studiu aparte.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
În timp ce avansul sângeros al Rusiei în estul Ucrainei continuă, iar Vladimir Putin nu dă semne că ar dori un compromis de pace, de la Vilnius vine o propunere care, deși ipotetică, redesenează arhitectura de securitate europeană.
O analiză recentă publicată de ziarul rus Nezavisimaia Gazeta scoate la iveală o fisură subtilă, dar semnificativă, în mentalitatea politică a societății ruse, sugerând că, după mai bine de două decenii de guvernare autoritară sub Vladimir Putin, cetățenii ar putea începe să se distanțeze de necesitatea unui lider atotputernic.
Ca parte a unei operațiuni coordonată care expune vulnerabilități critice ale Rusiei, forțele ucrainene au lovit simultan infrastructura economică și militară din Novorossiysk. Imaginile din satelit, publicate pe 15 noiembrie, confirmă un succes strategic dublu: terminalul petrolier Sheskharis, unul dintre cele mai mari hub-uri rusești la Marea Neagră, și-a suspendat complet exporturile, în timp ce o baterie de apărare antiaeriană S-400 Triumf a fost scoasă din luptă.
Războiul din Marea Neagră a intrat într-o nouă fază, mult mai sofisticată, în care Ucraina nu se mai bazează doar pe drone kamikaze de suprafață pentru a hărțui flota rusă. O operațiune complexă, desfășurată pe 21 septembrie și dezvăluită de The Times, demonstrează un salt tehnologic și tactic remarcabil: folosirea unor drone-torpilă submersibile, lansate de pe drone de suprafață care acționează ca niște „portavioane” în miniatură.
Populația din nordul județului Tulcea a fost trezită din nou de un mesaj RO-Alert, în noaptea de duminică spre luni. Un nou atac rusesc viza infrastructura ucraineană din zona Ismail, la câțiva pași de România. De data aceasta, MApN ne asigură că „nu au fost detectate pătrunderi neautorizate”.
Degradarea mediului strategic european și dispariția constrângerilor tratatului INF (Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty), care interzicea rachetele terestre cu raze între 500 și 5.500 km, au redeschis competiția pentru capabilități de lovire la mare distanță se arată într-o analiză a Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS).
Este legitim, din perspectiva siguranței naționale, ca un contract strategic pentru gaz din Marea Neagră semnat cu o companie rusă precum Lukoil să rămână fără probleme în picioare?
În acest timp, americanii de la Exxon Mobile au decis să părăsească România, și să vândă participația la Neptune Deep, după ce autoritățile de la București au vrut redevențe mai mari, pe principiul "nu ne vindem țara".
Franța a publicat pentru prima dată imagini cu racheta sa cu focos nuclear, ASMPA-R, așa cum se numește varianta recent modernizată a rachetei ASMP.
Site-ul de știri israelian Walla a dezvăluit un acord istoric de apărare între Grecia și Israel. Acest acord este cel mai mare de acest fel dintre cele două țări și își propune să acopere lacunele cruciale din apărarea aeriană a Greciei, care a demonstrat vulnerabilități împotriva rachetelor balistice și a dronelor.
SUA au anunțat azi operațiunea "Southern Spear" și lovirea țintelor narcotice de pe teritoriul Venezuelei. În tot acest context în care tensiunile dintre SUA și Venezuela escaladează, administrația Trump a intensificat prezența militară în Caraibe. Ca răspuns, Venezuela a anunțat o mobilizare militară la scară națională, acuzând Washingtonul că pregătește o intervenție pentru înlăturarea președintelui Nicolas Maduro.
Vizita de la sfârșitul săptămânii trecute, anunțată discret de premierul ungar Viktor Orbán, a fost însoțită de numeroase speculații politice și economice. Dincolo de declarațiile diplomatice și comunicatele oficiale, natura acordurilor semnate și reacțiile interne au stârnit dezbateri aprinse la nivel intern, opoziția acuzând o posibilă „îndatorare masivă” a țării.
Generalul de brigadă (r.) Mircea Mîndrescu, fost comandant la Joint Analysis and Lessons Learned Centre (JALLC) în cadrul NATO, afirmă că fortăreața Crimeea nu e impenetrabilă în ciuda sistemului A2/AD( Anti-Access/Area Denial) realizat de ruși în jurul peninsulei. NATO a reușit să învețe să contracareze militar sistemul, dar în ceea ce privește reziliența rămâne o întrebare la care trebuie să răspundem fără să ne mințim: În cazul ipotetic societatea românească ar fi reacționat la fel ca ucrainenii după patru ani de război?
Secretarul de stat american Marco Rubio a confirmat că SUA vor interveni în cazul unui atac al Rusiei, referindu-se la provocările constante ale Rusiei în statele europene.
Forțele Armate ale Federației Ruse au finalizat crearea Trupelor de sisteme fără pilot. Acest lucru a fost declarat astăzi (12.11.2025) de către locțiitorul comandantului acestor trupe, Serghei Ishtuganov, într-un interviu acordat cotidianului Komsomolskaya Pravda.
Președintele Republicii Centrafricane (RCA), Faustin-Archange Touadera, ar fi apelat la Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru o finanțare crucială: susținerea operațiunilor Corpului African, forța paramilitară succesoare a mercenarilor ruși Wagner, desfășurată în țară încă din 2018.
Trăim într-o realitate strategică fundamental alterată. Așa cum sublinia recent cancelarul german, nu mai suntem într-o perioadă de pace, deși nu suntem, tehnic, nici în război. Această zonă gri, definită de analiști drept „război hibrid”, este exact spațiul de operare preferat al Federației Ruse în confruntarea sa cu Occidentul.
Președintele Nicușor Dan a anunțat că România va avea o nouă Strategie de Apărare.
Negocierile care au loc în aceste zile între Statele Unite și Ucraina depășesc cu mult logica tradițională a asistenței militare. Pe masă se află un potențial acord comercial de miliarde de dolari axat pe drone, o tranzacție care semnalează o inversare de roluri neașteptată: Ucraina, țara aflată sub agresiune rusă, a devenit un laborator de inovație militară, iar Pentagonul pare dispus să-i studieze lecțiile.
Declarația recentă a Președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, prin care solicită din nou partenerilor occidentali mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot, a reaprins dezbaterea privind eficacitatea acestui sistem american pe frontul din Ucraina. Cererea constantă pentru Patriot survine în contextul unor informații din media care sugerează o scădere a ratei de interceptare a rachetelor hipersonice rusești Kh-47M2 Kinjal, ca urmare a modificărilor tactice introduse de ruși.
Descoperirea, în plin război, a celei mai mari baze de lansare și stocare a dronelor Shahed nu este un simplu detaliu logistic, ci expune o strategie militară pe termen lung. Imaginile din satelit de înaltă rezoluție, publicate marți de comunitățile de analişti OSINT, arată că Rusia nu doar continuă războiul cu determinare, ci îl industrializează, construind metodic o infrastructură masivă menită să copleșească apărarea antiaeriană a Ucrainei.
O bombă cu ceas amenință să fisureze unitatea aliaților în sprijinul Ucrainei, iar fitilul a fost aprins de o investigație germană. Concluzia, publicată de The Wall Street Journal și preluată de European Pravda, este explozivă: o unitate de elită ucraineană ar fi sabotat conductele Nord Stream, iar operațiunea ar fi fost supervizată direct de nimeni altul decât fostul comandant-șef al armatei, generalul Valerii Zalujnîi.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin spune că Rusia va proceda relua testele nucleare doar în anumite condiții.
Peste cinci miliarde de dolari în armament destinat aliaților NATO și Ucrainei sunt blocate. Nu de o decizie strategică, nu de un adversar extern, ci de ,,paralizia politică'' internă a Statelor Unite. „Shutdown-ul” guvernului american, intrat deja în a 40-a zi, a înghețat livrări critice, expunând o vulnerabilitate majoră în arhitectura de securitate occidentală într-un moment în care războiul din Ucraina nu dă semne de oprire.
Cotidianul rus Kommersant a informat, pe 10.11.2025, că în entitățile constitutive ale Federației Ruse a început recrutarea de voluntari pentru apărarea facilităților deosebit de importante.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește forumul strategic Galați Security Forum, dedicat securității europene și reconstrucției Ucrainei.
Imaginile din satelit, publicate de canalul OSINT Dnipro Osint, confirmă ceea ce rapoartele de pe linia frontului sugerau deja: Ucraina a reușit o lovitură de precizie devastatoare asupra unei baze logistice rusești esențiale, amenajată pe teritoriul fostului Aeroport Internațional Donețk. Pe 5 noiembrie, o operațiune complexă a forțelor ucrainene a vizat și distrus două depozite folosite pentru stocarea și asamblarea dronelor de atac Shahed (cunoscute și ca Geran-2 sau Gerbera).
La începutul lui noiembrie 2025, Bucureștiul a devenit centrul dezbaterii globale despre viitorul apărării. NATO-Industry Forum, desfășurat în capitala României, a adunat lideri politici, militari și industriali din toate colțurile lumii. Tema întâlnirii, „Rearming NATO – Innovate, Accelerate, Sustain”, a fost mai mult decât un slogan. A fost o declarație de responsabilitate: Alianța nu mai poate funcționa pe reflexe de pace într-o lume aflată deja într-un război prelungit de uzură.
Respingerea de către NATO a cererii lui Zelenski de a închide spațiul aerian ucrainean a fost cea mai dureroasă decizie, precizează fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg.
Forțele pentru Operații Speciale ale Ucrainei (SSO/FOS) au confirmat o operațiune chirurgicală executată încă de pe 6 octombrie în Crimeea ocupată, soldată cu distrugerea unui sistem S-400 „Triumf” și a unui depozit strategic de muniții. Anunțul tardiv, făcut public abia pe 8 noiembrie din motive de „securitate operațională”, este confirmarea unei campanii metodice, asimetrice, care vizează erodarea completă a capacității militare a Rusiei în peninsulă.
Într-un discurs care sună mai mult a declarație de război decât a alocuțiune birocratică, Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a pus vineri pe masă o reformă radicală a modului în care Pentagonul cumpără armament. În fața directorilor executivi ai giganților din industria de apărare, de la ,,clasici'' la noii veniți din Big Tech precum Google sau startup-uri ca Anduril, mesajul a fost clar: „Schimbați-vă sau veți dispărea.”
Deși armata belarusă nu este implicată direct în ostilitățile de pe frontul ucrainean la finalul anului 2025, regimul de la Minsk a devenit un pilon indispensabil pentru Moscova. Transformarea Belarusului într-o bază militaro-industrială extinsă permite Rusiei să își mențină și chiar să își crească capacitatea de agresiune, în ciuda sancțiunilor internaționale.
Războiul din Ucraina a intrat într-o nouă fază critică în luna noiembrie, marcată de o schimbare strategică majoră în tacticile Kievului. În timp ce eforturile diplomatice internaționale, conduse de Statele Unite, încearcă să contureze un cadru pentru negocieri de pace, forțele ucrainene au declanșat o ofensivă fără precedent asupra „motorului” financiar al Kremlinului: industria petrolieră.
Ucraina a fost invitată în Statele Unite ale Americii pentru o nouă rundă de discuții privind procesul de pace, în urma întâlnirilor pe care delegația americană le-a purtat la Moscova. Dezvăluirea a fost făcută de ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbîha, aflat la Bruxelles, unde a discutat cu jurnaliștii pe marginea evoluțiilor recente din cadrul așa-numitelor „negocieri de pace”.
Forțele Aeriene Braziliene au reușit o premieră în noiembrie, după ce au efectuat primele lansări ale rachetei METEOR BVRAAM de pe avionul de luptă Gripen E, un moment care consolidează semnificativ capacitatea de descurajare aeriană a Braziliei.
Premierul belgian Bart De Wever a reiterat miercuri respingerea de către ţara sa a planului asupra căruia insistă Comisia Europeană de a oferi Ucrainei un împrumut finanţat din activele ruseşti îngheţate în UE, majoritatea acestora fiind depuse în Belgia şi gestionate acolo de societatea financiară Euroclear, relatează agenţiile Agerpres, AFP şi EFE.
Ceremonia de semnare a contractului interguvernamental de achiziție a corvetei ușoare din clasa HISAR de la Guvernul Republicii Turcia s-a desfășurat miercuri, 3 decembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale. Informația e confirmată și de producătorul turc ASFAT.
Forțele Navale Române au distrus miercuri o dronă maritimă de suprafață descoperită plutind în derivă în Marea Neagră, la aproximativ 36 de mile marine est de Constanța. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a confirmat că obiectul neutralizat era o dronă maritimă fără pilot de tip „Sea Baby”.
Autoritățile din Malaezia au anunțat că operațiunea de căutare a zborului Malaysia Airlines MH370 va fi reluată pe 30 decembrie.
Interesul e uriaș pentru Programul de Armament Individual derulat de MApN: Cel puțin 3 companii vor contractul MApN pentru livrarea a 200.000 de arme.
Producătorul italian de armament Beretta a anunțat că vrea să participe la competiția pentru Programul MApN de Armament Individual, fiind gata să facă transfer complet de tehnologie în România pentru 3 dintre produsele esențiale.
Într-un conflict care a depășit deja borna celor trei ani și a devenit sinonim cu tranșeele înghețate și duelurile de artilerie, o statistică surprinzătoare oferită de un general de top al NATO rescrie manualele de tactică militară. Potrivit generalului-maior Maik Keller, comandant adjunct al noii misiuni de asistență a NATO pentru Ucraina (NSATU), forța de drone a Kievului, deși minusculă din punct de vedere numeric, a devenit cel mai letal instrument de pe front.
Armata Statelor Unite a făcut un pas decisiv către un viitor al războiului automatizat, lansând o serie de cereri oficiale către industria de apărare pentru dezvoltarea unei noi clase de lansatoare de rachete: autonome, mobile și capabile să opereze fără echipaj uman la bord.
Uniunea Europeană a făcut un pas deosebit de hotărât spre separarea energetică de Rusia. Consiliul UE și Parlamentul European au anunțat un acord politic preliminar pentru o reglementare care va elimina importurile de gaz rusesc până în 2027, în cadrul planului REPowerEU.
Deși discuțiile de la Moscova, din 2 decembrie, dintre delegația americană și președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu par să fi adus pacea mai aproape, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, susține, într-un interviu pentru Fox News, că s-au făcut „progrese” către încheierea războiului.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București) a semnat un memorandum de cooperare cu Codata Software Solutions, una dintre cele mai importante companiile românești din sectorul tehnologic, activ implicată în dezvoltarea de sisteme digitale sigure și infrastructuri IT avansate la nivel național. Acordul stabilește cadrul unei colaborări strategice în domeniul cercetării, inovării și dezvoltării de soluții digitale destinate consolidării capacităților tehnologice interne ale României.
Grecia a făcut un pas decisiv pentru a-și consolida hegemonia tehnologică în flancul sud-estic al NATO, aprobând un program ambițios care va transforma Forțele Aeriene Elene într-unul dintre cei mai puternici operatori de F-16 din lume.
India este interesată să achiziționeze mai multe sisteme rusești de rachete antiaeriene de tip S-400 Triumf, a anunțat Dmitry Shugaev, președintele Serviciului Federal pentru Cooperare Tehnico-Militară (FSVTS) din Rusia. Potrivit acestuia, Moscova ia în considerare posibile noi vânzări de rachete antiaeriene către New Delhi, a informat agenția de presă de stat rusă TASS.
Statele Unite au lansat o solicitare urgentă și discretă către guvernul libanez pentru returnarea unei bombe ghidate de tip GBU-39, care nu a explodat în timpul unui raid aerian israelian asupra Beirutului. Oficialii de la Pentagon se tem că tehnologia avansată aflată în muniția intactă ar putea ajunge în laboratoarele de inginerie militara ale Rusiei sau Chinei, compromițând secrete militare americane importante.
Într-un incident descris de oficialii Pentagonului drept un exemplu rar de „curaj în luptă”, un pilot al Forțelor Aeriene ale SUA a reușit să supraviețuiască unui atac continuu de rachete inamice timp de 15 minute, efectuând manevre la limita rezistenței fizice umane. Detaliile au ieșit la iveală săptămâna trecută, odată cu decernarea medaliei Silver Star locotenent-colonelului William Parks, într-o ceremonie care a ridicat vălul de pe operațiunile aeriene riscante desfășurate de Statele Unite în Orientul Mijlociu în cursul acestui an.
Maratonul diplomatic de cinci ore desfășurat marți la Kremlin, între președintele rus Vladimir Putin și trimișii speciali ai președintelui american Donald Trump, s-a încheiat exact așa cum a început: fără nicio mișcare semnificativă, fără un acord și fără vreun semn că Moscova ar fi dispusă să își reconsidere cererile maximaliste.
Mai mulți utilizatori de pe rețelele de socializare au semnalat faptul că, în ultima perioadă, Aviația cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică) din cadrul Forțelor Aerocosmiceruse și-a schimbat din nou tacticile utilizate în ceea ce privește loviturile cu rachete de croazieră Kh-101 asupra unor ținte de pe teritoriul Ucrainei.
Administrația de la Casa Albă este hotărâtă să rezolve cu orice preț (pentru Kiev) războiul din Ucraina.
Trupele ucrainene continuă lupta în cele trei orașe, Pokrovsk, Vovchansk și Kupyansk, aflate chiar pe linia frontului.
Aeronavele de luptă ale NATO sunt nevoite să execute tot mai des misiuni de Poliție Aeriană deasupra Mării Baltice, pentru a intercepta aeronavele Federației Ruse.
Rivalitatea aeriană dintre Statele Unite și China se reflectă cel mai clar în comparația dintre cele mai noi avioane de generația a cincea ale celor două superputeri, Chengdu J-20 „Mighty Dragon” și F-35 Lightning II.
Compania Thales a lansat recent o nouă capacitate de instruire care permite integrarea dronelor într-un sistem de live training, adică exerciţii militare reale, augmentate cu elemente simulate.
Vorbind în faţa presei la un eveniment desfăşurat înaintea întâlnirii de la Kremlin cu emisarul special american Steve Witkoff pentru a discuta planul de pace pentru Ucraina al preşedintelui american Donald Trump, preşedintele rus le-a reproşat susţinătorilor europeni ai Ucrainei că încearcă să zădărnicească eforturile americane şi pun permanent obstacole procesului de pace prin formularea unor cereri despre care ei ştiu că sunt "absolut inacceptabile" pentru Rusia, pentru a o acuza apoi pe aceasta că respinge procesul de pace.
Poliția belgiană a efectuat percheziții la SEAE, Serviciul Diplomatic al UE, la Colegiul Europei și la locuințe private.
China nu e la prima acțiune agresivă în Marea Chinei de Sud. Incidentul din august, împotriva unei nave a Gărzii de Coastă Filipineze, s-a lăsat cu o umilință publică pentru Beijing.
În aproape patru ani de război în Marea Neagră, România nu deține nicio navă nouă, iar în privința dotărilor Forțele Navale sunt de departe cea mai știrbită structură de forță. Pentru Marina României însă vine o veste bună în contextul în care ajung în sfârșit în țară primele baterii de coastă Naval Strike Missile achiziționate în 2021 în programul de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă” (SIML).
Alianța Nord-Atlantică se pregătește să intre într-o nouă etapă a războiului de date, urmărind să rezolve o problemă critică generată de conflictul din Ucraina: incapacitatea de a schimba rapid și eficient volumele masive de date de luptă acumulate de Kiev cu partenerii NATO.
Presa turcă citată de agenția Rador raportează în această dimineață că petrolierul rusesc Midvolga 2 a fost vizat de un atac în apele Mării Negre, în apropierea coastelor Turciei. Petrolierul, cu un echipaj de 13 persoane, se îndrepta din Rusia spre Georgia, potrivit publicației Dunya.
Polonia tocmai a primit un nou lot de tancuri americane Abrams. E vorba de versiunea Abrams M1A2SEPv3, Polonia deja fiind de departe cel mai mare operator al Abrams în Europa, un tanc greu și performant, dar foarte costisitor. În paralel, România are și ea în derulare un contract de achiziție pentru tancuri Abrams, dar doar 54 de tancuri.
