Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
F-35 continuă să fie un motiv de disensiune în SUA. Dacă problemele tehnice nu sunt rezolvate, nu se alocă mai mulţi bani
Industrie de apărare
Data publicării:
Doi influenți congresmeni democraţi americani au avertizat joi că nu vor sprijini creșterea bugetului pentru anului fiscal 2022 care prevede şi achiziţionarea mai multor avioane F-35 de la Lockheed Martin, cu excepția cazului în care, în cadrul programului militar care construiesc aceste aeronave, se fac progrese pentru rezolvarea multor probleme tehnice ale acestor aparate.

Publicaţi Defense News îl citează pe democratul Donald Norcross, membru al Comitetului pentru servicii armate din Camera Reprezentanților, care a declarat că dacă la nivelul programul F-35 nu se fac demersuri pentru o reducere semnificativă a costurilor de proiectare şi mentenanţa, este posibil că Statele Unite să trebuiască să investească în alte programe mai accesibile, deoarece exista un deficit operațional de peste 800 de avioane tactice.

Democratul John Garamendi a venit în sprijinul declaraţiilor făcute de Norcross, precizând că, ţinându-se cont de probleme cu care acest program se confruntă, nu ar susţine o cerere care să suplimenteze achiziţia de avioane F-35, dincolo de ceea ce este cuprins în bugetul pentru anul 2021.

Garamendi a insista că programul F-35 depășește bugetul şi nu reuşeşte să îndeplinească toate obiectivele privind soluţionarea problemelor tehnice, iar producătorul considera că acestea pot fi rezolvate prin alocarea mai multor bani – soluţie refuzată categoric de Garamendi.

„Nu vă așteptați la mai mulți bani...Nu vă așteptați să cumpărați mai multe avioane decât cele autorizate în bugetul pentru anul 2021. Asta nu se va întâmpla’’, a declarat Garamendi.

 

F-35 continuă să fie un motiv de disensiune în SUA. Costurile pentru programul de modernizare au crescut

 

Costurile pentru programul de modernizare continuu al F-35 Joint Strike Fighter au crescut cu 1,9 miliarde de dolari, începând cu 2019, şi este de aşteptat ca până în anul 2027 această creștere să se menţină, a precizat în luna martie Office Accountability Government (GAO), agenția legislativă din SUA care monitorizează și verifică cheltuielile și operațiunile guvernamentale.

Pe parcursul programului de modernizare Block 4 al F-35, care a început oficial în 2018, Pentagonul va actualiza continuu componentele hardware-ul și software-ul ale avionului produs de Lockheed Martin, adăugând noi capacități acestei aeronave.

Raportul realizat de GAO precizează că din cauza unor provocărilor apărute în procesul de  dezvoltare și testare a unora dintre aceste noi tehnologii, precum și a întârzierilor continue ale programului F-35, cea mai recentă estimare a Departamentului Apărării SUA, realizată în anul 2020, arată că programul de modernizare Block 4 este estimată să ajungă la aproximativ 14,4 miliarde de dolari, a spus GAO.

Între timp, efortul de modernizare - care inițial era de așteptat să se încheie în 2026 - este programat să se încheie acum cu un an mai târziu, deși GAO a menționat că programul se bazează pe estimări formulate la începutul implementării programului de modernizare Block 4 al F-35 și nu pe cele al lui Lockheed. 

Prin urmare, este posibil ca data de finalizare programată pentru 2027 să nu poată fi atinsă, a precizat raportul GAO.

GAO a enumerat o serie de motive pentru creșterea costurilor cu modernizarea la 1,9 miliarde de dolari. O creștere a costurilor pentru testele de zbor - 705 milioane USD; costurile generale și administrative au crescut cu 471 milioane dolari; iar costul unui nou laborator - a adăugat alte 336 milioane dolari. Un pachet de actualizări aduse sistemului Technology Refresh 3, a înregistrat o creștere a costurilor cu 296 milioane USD.

 

F-35, motiv de disensiune în SUA. Sac fără fund sau cel mai performant avion din lume?
 

Recent, în luna martie, declaraţiile președintelui Comitetului pentru Forțe Armate din Congresul SUA, congresmanul democrat Adam Smith, cu privire la programul F-35, au dat naștere unor disensiuni cu privire la cel mai scump program de armament din istoria Statelor Unite ale Americii.

Politicianul democrat s-a referit la F-35, precizând, la câteva zile după ce UŞ Air Force au anunțat că  sunt deschise pentru opțiuni privind noi aeronave, că ar dori să oprească finanțarea programului pe care îl consideră un fel de sac fără fund, referindu-se la „aruncarea banilor”.

Mai exact, Adam Smith a făcut referire la costul ridicat al F-35, precizând că SUA nu trebuie să se bazeze pe acest program în următoarele trei decenii, solicitând să se caute alte alternative.

Democratul a mai anunțat că problema va fi abordată de Congres. Afirmațiile sale au stârnit însă critici din partea celor care consideră F-35, avionul de generația a V-a dezvoltat de SUA și aliații săi, unul din cele mai performante avioane din lume.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

S-a spart gheața? Germania și Marea Britanie anunță primul proiect bilateral de armament strategic
România vizează exportul de tehnică militară, odată cu dezvoltarea producției naționale de drone
Polonia îşi asigură mentenanța pe plan local pentru flota de tancuri Abrams printr-un parteneriat strategic cu compania General Dynamics
Trump a reuşit să genereze confuzie în rândul experţilor militari: Statele Unite intenționează să dezvolte un nou avion de luptă F-55 și să modernizeze F-22
Ucraina prezintă oficial drona navală Magura V7 (Foto/Video): Această ambarcaţiune ar putea schimba din nou dinamica conflictului din Marea Neagră
De la „anticul” AK-47 la RPL-20. Kalașnikov se laudă cu noua mitralieră dezvoltată pentru ruși în baza războiului din Ucraina și anunță când începe producția în serie
Cum și-a pus România piedică singură și a ratat „big time” șansa de a produce blindate Piranha 5 pentru două țări din regiune
SUA dezvăluie noi date despre „bijuteria” F-47: Un avion de luptă ce va atinge viteza de 2 Mach, dar o rază cu 70% mai mare decât F-22 Raptor
Imposibilul a fost reușit cu șansă și măiestrie: Piloții ruși de Su-30 doborâți de drone maritime cu rachete americane AIM-9 au făcut o mare greșeală
Cooperare strategică: UE valorifică experiența Ucrainei pentru a-și consolida industria de apărare
Programul european EDIRPA produce efecte pentru Cipru, România e încă în „stand by”: Cipru cumpără 40 de rachete Mistral, România vrea și ea sistemele
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
A refuzat România un proiect comun de producere de proiectile cu Ucraina? Proiectul era bazat pe idei și tehnologii ucrainene
Rusia are stocurile de tancuri, drone și rachete asigurate pe jumătate și o mare problemă. Ce este tantalul, minereul critic de care rușii au nevoie urgent
SUA au dat undă verde pentru vânzarea a șase elicoptere Chinook către EAU
Dacă ați crezut că e „aglomerație” de obuziere de 155 mm, tocmai a mai apărut unul: Nemesis, cel mai nou produs de pe piață țintește înlocuirea unui obuzier consacrat
Rușii au început să folosească o nouă rachetă de croazieră pe frontul din Ucraina (Foto/Video): Componente de la companii străine ajung în continuare pe mâna industriei ruse de apărare
Contractul pentru noi vehicule de luptă: Programul militar, descris drept o „prioritate” de MApN, are sau nu deja un favorit?
UE vrea ca industriile de apărare europeană și ucraineană să producă împreună mai mult
Aici s-a ajuns: F-35, în sala de judecată. Un grup de organizații activiste au dat în judecată Marea Britanie pentru că furnizează Israelului piese de F-35
De ce au instalat israelienii sisteme de protecție activă în grabă pe tancuri Merkava Mk.3 Astfel de sisteme sunt punctul forte al Israelului
O veste bună și una proastă: SUA vor deține rachete nucleare care îi îngrozesc pe ruși, dar pentru ca LGM-35A Sentinel să se „nască” e nevoie de alt compromis
A apărut în public o nouă versiune a tancului T-72. Experții au analizat-o și au catalogat-o într-un singur cuvânt: „Dubioasă”
Sistem de apărare antiaeriană SPYDER. Photo source: Rafael
EXCLUSIV
Un alt program major al României se îndreaptă cu viteză în gard. În achiziția sistemelor SHORAD/VSHORAD a rămas o singură companie, dar și ea e neconformă
Rachete AIM-120 pentru F-16 pe ambele maluri ale Dunării. Bulgaria urmează exemplul României pentru noile sale F-16 în cea mai modernă versiune posibilă
Stația de armament Agil, produsă în România, în centrul atenţiei la o expoziției internațională: Transformă orice vehicul într-o platformă militară de luptă
Germania vrea să aloce până la 63 de miliarde de euro pe echipamente militare în 2025. Berlinul are banii, dar industria de apărare încă nu produce suficient
Avioane Kaan cu motoare americane F110, integrate și pe F-15EX, dar turcii promit să rezolve rapid „problema”. Turcia a anunțat și când începe producția în serie
România intenționează să semneze în acest an contractul pentru noi vehicule de luptă: Programul militar a fost descris drept o „prioritate”
U.S. Navy testează cu succes o rachetă hipersonică pentru utilizare viitoare la bordul distrugătoarelor din clasa Zumwalt
Statele Unite, pe un nou drum al superiorităţii aeriene: Ce înseamnă alegerea avionului F-47 pentru Forţele Aeriene ale SUA

Ştiri Recomandate

Rușii susțin că au intrat în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, dar Ucraina nu confirmă. Medvedev luat de val are o altă ieșire necontrolată
Cum a fost doborât de fapt avionul Su-35 rus în interiorul Rusiei? Cele trei scenarii posibile, inclusiv o rachetă aer-aer AIM-120 lansată de un F-16
Care a fost factorul decisiv care a adus într-un final „victoria” avioanelor Gripen în fața F-16 Viper, după 10 ani de înfrângeri pe linie
Proteste violente antimigrație în SUA. Într-un gest fără precedent în ultimele decenii Trump a desfășurat Garda Națională într-un stat al SUA
Armata ocupantului rus acționând în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Fota: Dacă rușii vor face o porcărie vor declanșa războiul în următorii 2 ani. Urmează o perioadă critică pentru România și Europa
Trump se abține să critice China pentru ajutorul acordat Rusiei în război. Strategia SUA în relația cu „dragonul” nu are Ucraina ca obiectiv principal
Ucrainenii au testat cu succes o nouă rachetă bailistică direct pe ruși. După un zbor de 300 km, racheta a lovit un punct de comandă rusesc
Greta Thunberg încearcă să intre în Fâșia Gaza
România cumpără răspunsul spaniol la celebrul Humvee american. Valoarea contractului pentru 24 de blindate VAMTAC
Coșmar fără sfârșit pentru aviația militară rusă: Un Su-35, cel mai promovat avion rus, tocmai ce a fost doborât de ucraineni, chiar în interiorul Rusiei
Moscova îl acuză pe Merz că Germania creează condiții pentru o nouă confruntare militară cu Rusia
Fiica lui Kellogg se adresează tatălui său după bombardarea masivă a Ucrainei „E o noapte zgomotoasă la Kiev, tată! Iar sentimentul tuturor e că rușii nu vor pace!”
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Cristi Diaconescu: Rușii mi-au spus direct că vor să ajungă la Gurile Dunării. Ce alt argument mai bun ar fi pentru a sprijini acum Ucraina?
Merz: Unii din liderii politici aflați la conducerea SUA nu înțeleg amploarea cu care se reînarmează Rusia
E război între Elon Musk și Donald Trump. De ce rebeliunea lui Musk ar putea avea consecințe politice mari pentru președintele SUA în 2026
Ucraina a expus vulnerabilitatea mașinii de război ruse iar aliații își iau notițe. Pe front lucrurile sunt clare: Rusia nici măcar nu se pregătește de pace
USIDHR vine în premieră în România, din SUA, și oferă cursuri de formare diplomatică pentru viitorii lideri internaționali
Su-57, pe repede înainte sau „producția record la hectar”: Rusia se laudă că va livra Su-57 către primul său client străin la nici 3 luni de la semnarea contractului
Membri ai forțelor armate germane transportă un sistem de arme Taurus în timpul Expoziției Aerospațiale Internaționale (ILA) din Schoenefeld pe 30 mai 2016. Sursa foto: TOBIAS SCHWARZ via Getty Images.
EXCLUSIV
Europa, vulnerabilă fără umbrela de securitate a SUA: Noi, europenii, nu avem suficiente sisteme de rachete pentru a descuraja singuri Rusia
Apetitul insațiabil al lui Putin pentru război: Chiar dacă luptele din Ucraina s-ar încheia, reînarmarea va rămâne în centrul economiei ruse
Atac masiv asupra aeroportului din Briansk, Rusia (Foto/Video): Rezultatul, explozii puternice și distrugerea aviației de transport militar
Vești bune de peste Atlantic - Merz mulțumit de rezultatele întâlnirii cu Trump
Rușii se răzbună pentru loviturile dronelor ucrainene asupra aerodromurilor: Ucraina a fost supusă celui mai violent atac de la începutul conflictului
Forțele Aeriene ale SUA au testat cu succes noua armă anti-navă QUICKSINK: Să fie aceasta soluţia pentru descurajarea Marinei chineze?
Marea Britanie intenționează să cumpere două unități de armă laser DragonFire în valoare de 240 de milioane de lire sterline
Rușii au ascuns Lebăda Albă de frica ”portavioanelor” pe roți ale Ucrainei: Bombardierul strategic Tu-160, trimis la o bază fără drumuri de acces situată la 500 km de granița cu Statele Unite
Expertul în studii de securitate Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și secretar de stat în MAE
EXCLUSIV
Nu mai e timp de pierdut: Marea Neagră și obiectivele României cu războiul readus de Rusia la ușa noastră | Iulian Fota, la Obiectiv EuroAtlantic
NATO nu se zdruncină. SUA mențin tradiția ocupării funcției de SACEUR și au nominalizat: Cine e gen. Alexus G. Grynkewich, pilot de F-16 și F-22, propunerea SACEUR
Inevitabilul s-a întâmplat: Trump și Musk s-au certat, iar motivul a fost megaproiectul de lege bugetar
Armament pentru viitoarele F-35 ale Germaniei: Rachete americane JSM care vor fi produse în Europa
Rușii au aruncat Su-57 în „luptă” cu F-35 lăsând multă lume cu gura deschisă: Pentru a avea șanse în fața F-35, Rusia ridică ștacheta
pixel