Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Igor Girkin, omul care a aprins scânteia războiului în Donbas, a fost arestat în Rusia după ce l-a criticat dur pe Putin
Propagandă/Dezinformare
Data publicării:
Comitetul de Investigații al Federației Ruse l-a arestat vineri, în jurul prânzului, pe ofițerul militar rus Igor Girkin (Strelkov).

Girkin a criticat recent conducerea rusă, inclusiv președintele Vladimir Putin, iar arestarea sa vine ca o acțiune firească a regimului de la Kremlin, care vrea să-i alinieze pe toți cei care nu respectă indicațiile oficiale.

Fostul „ministru al Apărării al Republicii Donețk” Igor Strelkov a fost arestat vineri, relatează RBC citând surse doficiale și avocatul lui Strelkov.

Potrivit informațiilor preliminare, Girkin a fost reținut la domiciliul său la cererea unui membru al grupului Wagner.

Soția lui Strelkov a confirmat detenția. Potrivit acesteia, personalul Comisiei de Investigație a sosit în jurul orei 11:30 și i-a dus soțul într-o direcție necunoscută.

Potrivit soției sale, Strelkov a fost acuzat în temeiul articolului 282 din Codul penal al Federației Ruse (extremism).

Potrivit unui alt interlocutor al publicației RBC, ancheta nu este condusă de Comisia de anchetă, ci de FSB.

Pe 18 iulie, Strelkov l-a insultat pe Vladimir Putin pe canalul său de Telegram, scriind că „timp de 23 de ani, în fruntea țării a fost un nimeni, care a reușit să arunce praf în ochii unei mari părți a populației”, și deși acum Putin este „ultima insulă de legitimitate și stabilitate a statului, (...) țara nu va supraviețui încă 6 ani fiind condusă de o mediocritate lașă”. 

Potrivit lui Strelkov, Putin ar trebui să „asigure transferul puterii către cineva cu adevărat capabil și responsabil”.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Presiunile Rusiei nu se opresc doar la România: Serviciul rus de spionaj SVR atacă și Marea Britanie, acuzată inclusiv pentru ambele Războaie Mondiale
În Rusia sprijinirea Ucrainei provoacă frisoane. Rușii spun că România se pregătește să intre în „efectul Concorde” în Ucraina
Curg laudele la adresa lui Trump: După Kremlin, a venit rândul și lui Lukașenko să-l felicite pe noul președinte american pentru abordarea sa față de Ucraina
Atac fără precedent al serviciilor ruse la adresa României, pe care o acuză că este controlată de UE. Ministerul român de externe reacționează
Călin Georgescu a declarat că susține un referendum pentru ieșirea României din UE și NATO. Toate mesajele propagandei ruse, bifate de Georgescu
Câtă dreptate are JD Vance privind alegerile din România și cum răspundem celor două Românii care îl susțin pe candidatul Georgescu
Arctica, ocean rusesc? Dacă Trump vrea Groenlanda, noi vrem Arctica. Aliatul lui Putin propune rusificarea numelor
Încă o armă aruncată în luptă de Rusia pentru destabilizarea Moldovei: Cine sunt pro-europenii care iau lumină de la Moscova
MAE ucrainean îl desființează pe Călin Georgescu care a vorbit despre dezmembrarea Ucrainei: Tezele indică dependența de stăpânii săi din Rusia
În Rusia se rescrie istoria: Noile manuale prezintă invadarea Ucrainei drept „necesară” pentru supraviețuirea Federației, Occidentul urmărind dezmembrarea Rusiei
Dezinformare privind zborul unei ”drone” deasupra Galațiului. MApN: E vorba despre o aeronavă de tip ultra-ușor
Cum să aprinzi butoiul cu pulbere al Europei: ”Dacă SUA pot revendica Groenlanda, ne putem uni și noi cu Serbia”
Steagul militar rusesc, ridicat în România la protestele pro-Georgescu
Rușilor nu le-a dispărut apetitul propagandist de intimidare: Când nu pot mai mult, sperie Moldova că nu mai are viitor
Avioane britanice Eurofighter Typhoon, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din România. Foto: Royal Air Force
EXCLUSIV
O ofensivă a SUA de la Kogălniceanu în teritoriile Rusiei nu e posibilă nici într-un scenariu de Spielberg. Georgescu e la al doilea delir major în doar câteva zile
Cum a preluat Elon Musk un fake news grosolan despre România și care e de fapt adevăratul motiv al derapajului lui Musk către extrema dreaptă
„Armata obligatorie”, un subiect parte a războiului hibrid. Tîlvăr: Au fost folosite imagini cu armament pe care România nu îl are în dotare cu mesajul că „intrăm în război”
Ce face propaganda rusă de sărbători? Filme în care Moș Gerilă doboară cu o rachetă sania lui Moș Crăciun (Video)
Fălcoi, după audierea lui Gabriel Vlase: SIE a avut din 2023 informații despre manipularea alegerilor iar ele au fost trimise decidenților
Cum funcționează suveica rusă: Dezinformări în cascadă despre proiectele de lege privind spaţiul aerian al României. ”E fals”, avertizează MApN
Medvedev confirmă îngrijorările europenilor. Rusia nu se va opri aici: Metoda anexării regiunilor ucrainene poate fi repetată
Armata României, defilând în timpul paradei militare cu ocazia Zilei Naționale. Foto: Forțele Terestre Române
EXCLUSIV
România nu intră în război
Antony Blinken acuză Rusia că a influențat alegerile din România printr-un efort ”de amploare și bine finanțat”
”Mașină de scris automată la penețeu”. Autoritățile georgiene - declarații pro-UE, fapte pro-Moscova. Pe scenariul mineriadelor, perchezițiile la sediile opoziției găsesc ”echipament pentru revolte”
Încă o țară din fostul bloc comunist avertizează: Rusia este în spatele a o sută de incidente în Europa
Fără precedent: Iohannis desecretizează rapoartele SRI și SIE: România, percepută de Rusia ca inamic. Operațiunea de creștere a lui Călin Georgescu
TikTok recunoaște că a eliminat zeci de conturi abia la cinci zile după primul tur al prezidențialelor din România
România, teren de testare. Viktor Orban: ”Tragem concluziile pentru a preveni astfel de probleme electorale în Ungaria"
Victorii-record ”la hectar”: Comandanții ruși inventează succese pe front. Minciuna a ieșit la iveală atunci când superiorii au vrut să viziteze teritoriul cucerit
Recuzita de film devine echipament militar în prima linie a frontului din Ucraina: Casa de producție Mosfilm, un instrument al propagandei ruse, oferă militarilor ruşi tancuri T-55 și PT-76

Ştiri Recomandate

Foto: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze au distrus un „complexul nuclear israelian”, machetă construită de iranieni, în timpul exercițiilor militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
EXCLUSIV
35.000 de rachete lansate împotriva unei țări mici: Cum a interceptat IDF rachete iraniene în spațiu. Investițiile majore în cyber au făcut posibilă și celebra operațiune a pagerelor explozive
Mașină de luptă Redback. Foto: Hanwha Aerospace
EXCLUSIV
CEO-ul Hanwha, exclusiv pentru DefenseRomania: Oferta e fără precedent. Nu vizează doar Redback cu produție aici a motoarelor, carenelor sau turelelor. Gigantul coreean vrea să se „mute” în România
Ucrainenii spun ”nu” dictatului: Trei sferturi din populație se opune planului de pace care ar include renunțarea la întregul Donbas
Rusia își declară susținerea pentru Venezuela în fața „presiunilor politice și a șantajului militar” al SUA
Modernizarea tancurilor T-72 ale Cehiei a eșuat. T-72 M4CZ sunt inoperabile și nu pot fi livrate Ucrainei
„Linia frontului este peste tot”: Șefa MI6 avertizează asupra unei noi ere a haosului hibrid și a agresiunii ruse
Lecția învățată de Finlanda din Ucraina: De ce dronele mari, tip Bayraktar, sunt considerate acum „ținte sigure”, dar soluţia vine de la modelul FPV
Dronă Shahed cu rachetă aer-aer la bord: informațiile militare ucrainene oferă detalii despre cea mai recentă modificare UAV-urilor rusești
Racheta hipersonică „Dark Eagle”: Statele Unite dezvăluie noi detalii despre arma capabilă să lovească China din Guam
Ucraina toarnă apă rece peste entuziasmul occidental: „Zona tampon” din Donbas este doar o teorie, nu un acord
Budapesta a pariat pe blindate germane în 2018 și a câștigat. Flota de tancuri a Ungariei este acum complet operațională
De ce sistemele ruseşti S-400 au devenit inutile fără cipuri occidentale. Criza de muniție care paralizează armata rusă
Sfârșitul erei tancurilor de 70 de tone. Compania General Dynamics livrează prototipul care trebuie să salveze Abrams-ul de la dispariție
Ajutarea Ucrainei cu activele înghețate ale Rusiei e tot mai departe. Alte trei state din Europa se alătură blocajului condus de Belgia și cer „opțiuni alternative”
În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
Merz spune că doar un orb nu vede că Rusia urmează pașii războiului Germaniei din 1938. „Deceniile de Pax Americana pentru Europa s-au terminat”
O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
G7 promite o apărare antiaeriană mai bună a sectorului energetic ucrainean. Problema e că Patriot și alte sisteme pot lovi avioane ruse doar dacă sunt expuse pe front
Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Stil ofensiv sau defensiv la jocurile de cazino?
pixel