Ministerul Apărării din India a semnat un acord cu compania americană General Atomics pentru achiziționarea a nu mai puțin de 31 de UAV-uri de mare altitudine (HALE) de tipul MQ-9B Sky/Sea Guardian. Mai precis, contractul, încheiat în baza unui acord de vânzări militare în străinătate (FMS), va permite armatei indiene să obțină 15 drone Sky Guardian (pentru Forțele Aeriene) și 16 drone Sea Guardian (pentru Forțele Navale), după cum a detaliat Ministerul de Justiție din India pe platforma X.
Dronă de tip MQ-9B SkyGuardian americană. Photo credit: General Atomics Aeronautical Systems
India se alătură astfel grupului de țări precum Japonia, Belgia, Marea Britanie și SUA, care operează MQ-9B. Procesul de achiziție a început cu acordul Consiliului de Achiziții al Apărării dat la 15 iunie 2023, care aprobă necesitatea acestor vehicule pe filiera FMS.
În iulie 2024, Consiliul de Achiziții al Apărării, condus de ministrul Apărării Rajnath Singh, a procedat la revizuirea și aprobarea amendamentelor la acord.
Săptămâna trecută, Comitetul Cabinetului pentru Securitate a acordat aprobarea finală pentru această achiziție, căreia i se alătură și un proiect de submarin de luptă cu propulsie nucleară.
MQ-9B Sky/Sea Guardian
Drona MQ-9B, o variantă a mai cunoscutei MQ-9 Reaper, este capabilă să îndeplinească misiuni de supraveghere și lovire cu precizie și se așteaptă să fie introduse în serviciu în următorii patru ani. Aeronava poate sta în aer 35 de ore și are o capacitate de încărcare utilă de patru rachete Hellfire și bombe de aproximativ 450 kg.
Cu o viteză maximă de 442 km/h și un plafon operațional mai mare decât aeronavele comerciale (peste 10.000 m), sistemul fără echipaj poate parcurge fără realimentare aproximativ 3.200 km.
Luna trecută, General Atomics Aeronautical Systems a efectuat cu un MQ-9B printr-o testare de anduranță la scară largă, ca parte a certificării aeronavei conform standardului NATO STANAG 4671.
Odată cu achiziția dronelor, a fost semnat un contract pentru logistică bazată pe performanță cu General Atomics Global India, pentru a stabili instalații de întreținere, reparații și revizii la nivel de depozit în India, asigurând o pregătire operațională susținută.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News