Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
JLTV 4x4, pentru Armata română. Americanii vor cooperare industrială și numesc câteva firme românești
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Compania americană Oshkosh Defense a discutat în exclusivitate cu DefenseRomania despre programul de înzestrare cu blindate și neblindate 4x4 pentru Armata României.
JLTV, sursă foto: Oshkosh Defense
EXCLUSIV
JLTV, sursă foto: Oshkosh Defense

Cei de la Oshkosh ne-au confirmat în exclusivitate că în ceea ce privește programul de înzestrare cu blindate și neblindate 4x4, în luna iunie a anului trecut, au transmis o ofertă oficială pentru vehicule JLTV. Informația am dezvăluit-o și în urmă cu exact o săptămână când publicația noastră a prezentat din ce oferte va alege România.

Trebuie să precizăm că Oshkosh a fost deja selectată, tot cu vehicule JLTV, pentru înzestrarea Forțelor de Operații Speciale ale României. 

În ceea ce privește contractul pentru forțele speciale, în lipsă de foarte multe informații, putem specula. Astfel, un vehicul blindat Oshkosh JLTV costă între 230-270.000 de dolari și poate ajunge la 433.539 de dolari, cu tot cu echipamentul militar care include și rachete ghidate anti-tanc. Ceea ce înseamnă că Ministerul Apărării va achiziționa în jur de 120-130 de blindate. 

Compania americană a fost selectată de MApN în baza unui contract G2G.

 

Oshkosh ne oferă JLTV și își dorește cooperarea cu industria de apărare din România în programul blindate și neblindate 4x4 pentru Armata română

 

Revenind însă la înzestrarea cu blindate și neblindate 4x4, știm așadar că Oshkosh „pune pe masă” tot JLTV.

Iar americanii ne-au transmis că sunt dispuși să coopereze industrial cu firmele de apărare din România, numind chiar câțiva posibili parteneri.

Cu privire la Oshkosh e de amintit și faptul că încă de anul trecut au apărut informații în presă potrivit cărora JLG Manufacturing Central Europe, controlată de Oshkosh, va închide fabrica din România, de la Mediaș, până la mijlocul acestui an. La Mediaș sunt produse componente pentru stivuitoare, platforme și nacele pentru acces și lucru la înălțime.

Oshkosh ne-a subliniat însă că are o relație de lungă durată cu companii românești din domeniul apărării cu care așteaptă cu nerăbdare să colaboreze în cazul în care MApN alege JLTV pentru programul de 4x4 al Armatei.

Oshkosh are relații îndelungate cu multe companii importante românești din domeniul apărării, precum C.N. ROMARM S.A., PRO OPTICA S.A., Interactive Systems SRL, S Uzina Automecanica Moreni S.A., și Elmet (Elbit Systems România)”, ne-au transmis americanii.

 

Mai multe state membre NATO sau parteneri ai Alianței au ales JLTV

 

Oshkosh ne-a mai precizat că pe lângă România (n.a. - prin programul forțelor speciale mai sus menționat) până în prezent există comenzi pentru JLTV din partea mai multor state NATO și parteneri ai Alianței, precum: Marea Britanie, Belgia, Lituania, Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Brazilia.

Potrivit companiei americane, Oshkosh JLTV, în diferite configurări, se află în dotarea US Army, Marine Corps, US Navy și US Air Force. În total SUA vor deține nu mai puțin de 64.489 vehicule de acest tip. Totodată, potrivit celor de la Oshkosh, există un contract în derulare cu Departamentul Apărării pentru 18.126 de blindate iar peste 11.000 au fost deja livrate forțelor armate americane care folosesc JLTV la nivel global.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
O nouă armă a Rusiei, aruncată pe frontul din Ucraina. Shahed-101, drona iraniană low-cost proiectată pentru atacuri de saturație și rezistentă la bruiaj
Mașină de luptă a infanteriei de tip Lynx. Photo source: Rheinmetall
EXCLUSIV
Noi detalii despre „achiziția” de Lynx a României: Care sunt semnele de întrebare înainte de decizia finală 
De la giganți industriali la faliment iminent. Cum au ajuns fabricile de tancuri și avioane ale Rusiei să fie înecate în datorii și paralizate de birocrație
Ucraina primește 100 de avioane Rafale de la Franța. Când vor ajunge pe front și, mai ales, cine plătește factura?
Inițiativa de muniție rămâne blocată la Praga: De ce NATO nu poate prelua proiectul abandonat de cehi
După Brazilia, și Columbia alege Gripen. Ofensiva suedezilor de la SAAB ar putea fi încununată cu un contract istoric pentru Europa: 150 de avioane livrate Ucrainei
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
Inovația născută din disperare: Sting, drona FPV care a devenit coșmarul dronelor Shahed. Poate Ucraina câștiga războiul de uzură tehnologică?
Un aliat NATO se înarmează împotriva altui aliat NATO: Grecia cere de la Statele Unite rachete AIM-120D pentru F-35 ca să anuleze avantajul strategic al Turciei
Rotația detașamentului român care a operat 4 avioane F-16 din dotarea României în misiuni de Poliție Aerienă a statelor baltice. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Industria română spune că poate deveni un hub de mentenanță pentru blindate și F-16. Centre mobile de mentenanță, mină de aur în contextul războiului din Ucraina?
Apărarea anti-drone a NATO se schimbă: De ce racheta Mark 1 este cea mai mare amenințare pentru dronele ruseşti
Pachetul Rheinmetall pentru România: Ar exista discuţii despre familia de blindate grele KF51 Panther, dincolo de miza uriașă a fabricii de pulberi de la Brașov
A fost livrat al 750-lea sistem HIMARS, un game changer în războiul de artilerie. Câte sisteme HIMARS deține România?
„Nimic în România pentru România. E de noaptea minții!”. Deși în România se construiește primul portavion pentru drone și fregate de ultimă generație
Războiul dronelor, dincolo de mit. De ce eșuează tehnologia occidentală scumpă în fața „improvizațiilor” de pe frontul din Ucraina

Ştiri Recomandate

Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
pixel