Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Top Gun al viitorului va fi cu drone în formație. Marea provocare în SUA: Vor reuși piloții de luptă să aibă încredere în tehnologie?
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Următorul copilot al lui Maverick ar putea fi o dronă. Așa își începe Ted „Hefty” Conklin, directorul tehnic al diviziei de informații și spațiu din compania Raytheon Technologies, expunerea, trimisă publicației Defense News, privind ce vor putea face dronele de luptă colaborative de mâine, cum se va ajunge la acest lucru, dar și ce nu este posibil să se obțină în următorii cinci, poate zece ani.

În argumentarea sa, Conklin a plecat de la cerințele operaționale stabilite de experții Pentagonului, pe care le-a raportat la nivelul actual al științei, în special în domeniul artificiale, dar și la progresele care se întrevăd pe termen mediu.

Faceți acele patru sau cinci avioane de luptă colaborative (collaborative combat aircraft – CCA), să lucreze împreună pentru a executa un set de acțiuni cu o îndrumare minimă din partea unui pilot uman, ușurând la „un sfert” misiunea formației [cu echipaj – nota autorului] poziționate în apropierea acelor drone.

Aceasta este viziunea Forțelor Aeriene americane (USAF) pentru generația a șasea de avioane de luptă, în special NGAD (Next Generation Air Dominance), și unul dintre cele șapte imperative operaționale ale serviciului pentru forța viitoare.

În martie 2022, la Simpozionul de război al Asociației Forțelor Aeriene, secretarul USAF, Frank Kendall, a declarat că „NGAD trebuie să fie mai mult decât următorul avion de luptă cu echipaj. Este un program care va include o platformă cu echipaj, în echipă cu avioane de luptă autonome fără echipaj, mult mai puțin costisitoare, care utilizează un amestec distribuit și adaptabil de senzori, arme și alte echipamente de misiune și funcționează ca o echipă sau o formație.”

 

Drone ”deștepte” și ”loiale”

 

Spre deosebire de aeronavele fără echipaj de astăzi, care sunt pilotate de la sol, cele de mâine vor fi roboți - colegi de echipă, care iau decizii singuri. Ei vor pilota, comunica și naviga în mod autonom, apoi vor efectua, colaborând, una sau mai multe misiuni ordonate de un comandant uman al misiunii.

Pentru a putea îndeplini acest set generic de cerințe operaționale, trebuie mai întâi rezolvate anumite probleme ce țin de siguranță, dar privită din toate perspectivele posibile.

”Piloții de luptă, precum și comandanții care le trimit în acțiune trebuie să aibă încredere că aceste CCA  - „aripi loiale”, așa cum sunt adesea numite – vor funcționa conform așteptărilor, respectând regulile de angajare și principiile misiunii, contribuind efectiv la misiune și, cel mai important, comportându-se în siguranță. Înainte ca serviciul să ia în considerare vreodată adoptarea și integrarea pe deplin a acestei noi capabilități în operațiile de luptă, trebuie să funcționeze în mod previzibil și adecvat”, precizează Conklin.

”Pentru ca piloții de luptă și comandanții să câștige încredere în tehnologie, aceștia trebuie să fie incluși în bucla de proiectare de la bun început. Ori de câte ori este nevoie de o nouă cerință de autonomie sau de o misiune de referință în faza de proiectare, echipele de ingineri trebuie să aducă în proces operatorii și piloții actuali”, recomandă  Conklin.

”Platformele pilotate de la distanță de astăzi sunt supuse unor provocări operaționale în medii extrem de contestate, unde se pot confrunta cu straturi de apărare adverse sau blocaje de comunicații. În aceste medii, autonomia colaborativă este necesară pentru a se asigura că aeronava poate lucra cu alte aeronave tactice pentru a oferi masa și manevra necesare pentru a câștiga lupta”, subliniază Conklin importanța unui set sigur de semnalizări între aeronavele CCA.

 

Arhitectură deschisă 

 

Un alt aspect, care trebuie avut în vedere la proiectarea CCA este arhitectura deschisă, care pe lângă update-urile absolut necesare, permite și realizarea de combinații diferite de capabilități, menite să asigure adaptarea rapidă la misiuni de o mare diversitate și uneori cu un grad ridicat de imprevizibilitate.

”După cum au afirmat de mai multe ori oficialii superiori ai Departamentului Apărării, aeronavele cu echipaj autonome ar putea include o familie de capabilități, variind de la drone mai puțin costisitoare și mai ușor de folosit, până la modele mai scumpe și rafinate, toate menite să completeze aeronavele de luptă cu echipaj actuale și viitoare, precum și reciproc.

Companiile de apărare lucrează pentru a găsi punctele potrivite pe curba cost-capabilitate pentru fiecare instanțiere (modelul de aeronavă – nota autorului), dar toată lumea pare să fie de acord că de modul, în care combinăm diferitele capabilități, depinde victoria.

De asemenea, este de așteptat ca această abordare să faciliteze actualizări mai rapide ale designului. Cred că aceste noi avioane autonome colaborative vor oferi cea mai bună oportunitate de a crea și de a lansa mult lăudatul Digital Century Series”, precizează Conklin.

Viitoarele drone CCA vor putea îndeplini o paletă largă de misiuni, aproape întreg spectrul, cu o eficiență și rapiditate mai mare decât platformele cu echipaj.

”Aceste noi CCA-uri ar putea îndeplini o varietate de misiuni, cum ar fi recunoașterea, războiul electronic și suprimarea apărării antiaeriene inamice. Și din moment ce aeronavele cu echipaj și fără echipaj colaborează și comunică între ele, echipa poate identifica amenințările și țintele mai rapid decât o platformă tactică singură.

CCA-urile acționează, de asemenea, ca un multiplicator de forță prin extinderea razei senzorului și a razei de luptă a incursiunilor, permițând unui număr mai mic de aeronave cu echipaj să acopere zone mai mari din spațiul de luptă. În plus, imitând performanța, capabilitățile și secțiunile transversale radar ale aeronavelor cu echipaj, CCA-urile ar putea copleși și deruta adversarii, acționând ca momeli pentru a îndepărta focul de la coechipierii cu echipaj”, a precizat Conklin.

Totuși, știința nu a progresat suficient în domeniul inteligenței artificiale (AI) pentru ca misiunile executate de CCA să fie abordate cu calitatea și fantezia echipajului uman, care găsește soluții acolo unde rațiunea spune că nu există. Va exista o perioadă intermediară, probabil de 5 – 10 ani, când AI va fi foarte meticulos testată, iar în această perioadă soluțiile operaționale, mai degrabă, vor consta, pe de o parte în algoritmi verificabili care au mai puține rețele neuronale, iar pe de altă parte, într-un mix de aeronave în care factorul uman va fi mai prezent.

”Pentru a desfășura aceste tipuri de misiuni solicitante, CCA-urile vor avea nevoie de un anumit nivel de inteligență artificială. Pe măsură ce tehnologia se maturizează, învățarea automată ar putea ajuta în continuare la îmbunătățirea rapidă și automată a algoritmilor pentru luarea deciziilor și dezvoltarea cursurilor de acțiune. Cu toate acestea, o aeronavă complet autonomă fără echipaj condusă de inteligență artificială și învățare automată va necesita testare și certificare riguroasă - ceva la câțiva ani distanță.

În schimb, în viitorul apropiat, cred că CCA-urile vor folosi un set mai determinist de capabilități pentru luarea deciziilor pe misiuni specifice. Acest tip de „inteligență artificială slabă” a funcționat remarcabil de bine în timpul dezvoltării și testelor de zbor. Oferă încă o capabilitate de colaborare semnificativă în medii complexe în schimbare rapidă, dar este mai limitat și mai bine definit, capabil să execute tactici obișnuite, planificate, la fel ca aeronavele cu echipaj de astăzi. Important este că poate fi, de asemenea, testat, certificat și, în cele din urmă, devine mai rapid de încredere.

În viitorul apropiat, nu cred că este rezonabil să ne așteptăm ca liderii națiunii noastre să dezlănțuie sute de drone care roiesc pentru a învăța și a colabora folosind o rețea neuronală gigantică într-un mediu extrem de contestat. Este mult mai probabil să vedeți echipe mixte de oameni și mașini, completându-și reciproc capacitățile, în care mașinilor li se oferă suficientă autonomie de învățare și de luare a deciziilor pentru a îndeplini anumite aspecte ale misiunii operaționale”, precizează Conklin.

”Tom Cruise ar putea îmbătrâni, dar Mavericks din viața reală nu își vor pune în cui, prea repede, costumele de zbor. Deși putem spera să îmbogățim „Top Guns” cu aeronave și capabilități noi, autonome, de colaborare, încă avem nevoie de expertiza lor în aer. Și trebuie să fie capabili să aibă încredere în apărătorul lor, fie că este un om sau un robot”, concluzionează Ted „Hefty” Conklin, directorul tehnic al diviziei de informații și spațiu din compania Raytheon Technologies, despre viitorul apropiat al dronelor CCA.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
O nouă armă a Rusiei, aruncată pe frontul din Ucraina. Shahed-101, drona iraniană low-cost proiectată pentru atacuri de saturație și rezistentă la bruiaj
Mașină de luptă a infanteriei de tip Lynx. Photo source: Rheinmetall
EXCLUSIV
Noi detalii despre „achiziția” de Lynx a României: Care sunt semnele de întrebare înainte de decizia finală 
De la giganți industriali la faliment iminent. Cum au ajuns fabricile de tancuri și avioane ale Rusiei să fie înecate în datorii și paralizate de birocrație
Ucraina primește 100 de avioane Rafale de la Franța. Când vor ajunge pe front și, mai ales, cine plătește factura?
Inițiativa de muniție rămâne blocată la Praga: De ce NATO nu poate prelua proiectul abandonat de cehi
După Brazilia, și Columbia alege Gripen. Ofensiva suedezilor de la SAAB ar putea fi încununată cu un contract istoric pentru Europa: 150 de avioane livrate Ucrainei
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
Inovația născută din disperare: Sting, drona FPV care a devenit coșmarul dronelor Shahed. Poate Ucraina câștiga războiul de uzură tehnologică?
Un aliat NATO se înarmează împotriva altui aliat NATO: Grecia cere de la Statele Unite rachete AIM-120D pentru F-35 ca să anuleze avantajul strategic al Turciei
Rotația detașamentului român care a operat 4 avioane F-16 din dotarea României în misiuni de Poliție Aerienă a statelor baltice. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Industria română spune că poate deveni un hub de mentenanță pentru blindate și F-16. Centre mobile de mentenanță, mină de aur în contextul războiului din Ucraina?
Apărarea anti-drone a NATO se schimbă: De ce racheta Mark 1 este cea mai mare amenințare pentru dronele ruseşti
Pachetul Rheinmetall pentru România: Ar exista discuţii despre familia de blindate grele KF51 Panther, dincolo de miza uriașă a fabricii de pulberi de la Brașov
A fost livrat al 750-lea sistem HIMARS, un game changer în războiul de artilerie. Câte sisteme HIMARS deține România?
„Nimic în România pentru România. E de noaptea minții!”. Deși în România se construiește primul portavion pentru drone și fregate de ultimă generație
Războiul dronelor, dincolo de mit. De ce eșuează tehnologia occidentală scumpă în fața „improvizațiilor” de pe frontul din Ucraina

Ştiri Recomandate

Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
pixel