Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trump a părăsit Casa Albă. Ultimul discurs de la Baza Andrews: Ne vom întoarce într-un fel sau altul
News
Data publicării:
Președintele Donald Trump a părăsit oficial Casa Albă și s-a îndreptat spre Joint Base Andrews de unde a rostit un ultim discurs din funcția de al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Ulterior, Donald Trump a efectuat un ultim zbor cu Air Force One, spre Florida. 
Donald Trump, sursă foto: White House Facebook
Donald Trump, sursă foto: White House Facebook

Donald Trump a refuzat să participe la ceremonia de inaugurare a președintelui ales Joe Biden. În ultimul său discurs de la Baza Andrews, Trump a fost mai moderat, deși nu a rostit numele lui Biden. A vorbit despre două teme importante: economia și pandemia de COVID-19. A subliniat totodată privilegiile pe care administrația sa le-au acordat veteranilor și cadrelor militare, dar și consolidarea US Army în ultimii patru ani.

„Voi lupta întotdeauna pentru voi, voi asculta, voi privi. Vă spun că viitorul acestei țări nu a fost niciodată mai bun”, le-a transmis Trump susținătorilor săi adunați la Baza Andrews. În ciuda faptului că refuză să recunoască rezultatul alegerilor, președintele Trump a transmis „succes și noroc” noii administrații și și-a manifestat speranța că nu vor fi crescute taxele.

„Cred ca vor avea succes pentru că au deja baza pentru a continua să facă ceva spectaculos. Sunt într-o poziție în care nu au fost niciodată”, a subliniat Trump, făcând referire la guvernarea administrației sale, în ciuda dificultăților uriașe generate de pandemia de COVID-19.

„Vă iubim! Ne vom întoarce într-un fel sau altul! Vreau să îi mulțumesc vicepreședintelui Mike Pence, dar și Congresului. Am lucrat bine cu ei, cel puțin cu unele elemente din Congres”, a conchis Donald Trump.

Democratul Joe Biden devine de azi, după ceremonia de învestire, al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Joe Biden a fost votat de Colegiul Elctoral pe 15 decembrie 2020, cu 306 voturi, faţă de 232 cât a obținut Donald Trump și va deveni de azi al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Biden a câștigat și votul popular în noiembrie 2020, cu 81.28 milioane adică 51.3% din sufragii, faţă de 74.22 milioane (46.8 %) cât a obţinut Donald Trump. 

Biden și Trump sunt cei mai votați oameni din istoria SUA.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Beijingul ordonă companiilor sale aeriene să oprească importurile de avioane Boeing. Decizia, luată la pachet cu interzicerea exporturilor de minerale rare și magneți
Fan Club HIMARS. În timp ce SUA a dublat deja producția, alte țări preiau modelul: Polonia va avea și Himars-uri coreene ”Chunmoo”, iar Franța lucrează la variantă proprie FLP-T
Realitatea alternativă a agresorului: Rusia cere dizolvarea NATO și spune că menirea Alianței azi e doar pregătirea unui război major împotriva ei
JD Vance s-a supărat după ce Zelenski l-a făcut „pro-rus”. Vicepreședintele SUA spune că trebuie înțelese și „liniile roșii strategice” ale Rusiei
Nimeni nu trebuie să se culce pe o ureche. Generalul Vlad, șeful Armatei României: Rusia ar putea testa Articolul 5 în următorii ani
Mihai Daraban (CCIR) spune că are informații că SUA analizează mutarea bazei de la Ramstein în România. Se pregătește terenul la Kogălniceanu pentru ceva major?
Mesajul diplomației UE pentru țările membre: Nu mergeți la Moscova pentru parada militară de 9 mai
Ministrul iranian merge la Moscova pentru a pregăti negocierile cu SUA în dosarul nuclear
Pentru prima dată în istoria SUA, Trump va „îngheța” 2 miliarde de dolari pentru Universitatea Harvard
S-a săturat Ungaria de izolaționism? Opoziția e convinsă că Orban va pierde alegerile și anunță că Ungaria va fi din nou un aliat de încredere în NATO și UE
Toate drumurile duc la Moscova. Rețeaua Călin Gerogescu, campanie, finanțare, mercenari
Rusia va fi capabilă de un atac la scară largă în maxim 4 ani. Șeful Armatei germane: Prioritate o au armele din Europa, dar va trebui să cumpărăm din SUA
Un mic pas spre corectarea propriilor greșeli. China răspunde scutirilor de taxe vamale pe electronice, aprobate de Trump
Cine sunt membrii delegației Congresului SUA care ajung în România. Delegația e bipartizană, formată din republicani și democrați
Poarta Focșanilor, călcâiul lui Achile? Francezii cartografiază în detaliu terenul potențialului câmp de luptă din România
”Nu vom lăsa Bruxellesul să ne oblige”. Orbán rostogolește propaganda Kremlinului și spune că aderarea Ucrainei la UE va distruge Ungaria
Ambasadorul SUA la Keiv a demisionat după trei ani în Ucraina
125%. Beijingul mărește taxele pentru bunurile americane. Președintele chinez rupe tăcerea și spune că țara sa ”nu va da înapoi niciodată”
Comandantul bazei SUA din Groenlanda a fost schimbat din funcție după comentarii etichetate de Pentagon ca fiind ”acțiuni care perturbă agenda președintelui Trump”
Reuniunea Comisiei Permanente a Adunării Parlamentare NATO: România face apel pentru o apărare antirachetă unitară și consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic
Cincisprezece țări vor să trimită trupe în Ucraina, dar doar la încheierea unui acord de încetarea a luptelor
Răsturnare de situație: Trump s-a răzgândit și suspendă 90 de zile toate tarifele, cu excepția Chinei căreia i le-a urcat la 125%
Europa răspunde tarifelor într-o manieră creativă: Tarife de 25%, dar doar în statele republicane, lovind în electoratul lui Trump. Lista produselor vizate
Atașatul militar al României la Moscova și adjunctul acestuia, declarați persona non-grata de către MAE rus
Administrația Trump, război comercial pe toate fronturile: Șeful Pentagonului anunță că va ”recupera” Canalul Panama din mânile Chinei
China nu l-a sunat pe Trump ci a crescut și ea tarifele. Trump le cere marilor companii să se „întoarcă acasă” și să producă în State
UE aprobă propunerea privind taxele împotriva SUA. Trump, lovit acolo unde-l doare mai tare / China anunță taxe de 84% pentru importurile din SUA
Rușii au reluat ”eliberarea” de teritorii: Șeful Armatei Ucrainei anunță că noua ofensivă rusă a început
Cu AfD pe primul loc în sondaje, Germania este aproape de a avea un nou guvern
Trump crede că așa pedepsește China și ridică tarifele la 104%. SUA spun că „lovesc înapoi” după ce China a ripostat primelor tarife

Ştiri Recomandate

Calul troian digital al Rusiei a intrat pe porțile democraţiei din România: Ofensiva Telegram şi TikTok pentru erodarea integrității procesului electoral
Polonia nu vrea să fie luată prin surprindere de o agresiune militară a Rusiei: Opţiunea armelor nucleare este pe masă, ca parte a unui pact de apărare semnat cu Franţa
Un tanc Leopard 2A4 a rezista la 10 lovituri cu drone FPV pe frontul din Ucraina, demonstrând superioritatea față de blindatele sovietice
O nouă premieră în Ucraina (Foto/Video): Un avion rusesc Su-30, doborât cu rachete lansate de o dronă navală ucraineană
Se spală Statele Unite pe mâini cu medierea negocierilor de pace din Ucraina? Administrația Trump şi-a asumat un obiectiv care naşte multă frustrare
În ritmul actual, Rusia are nevoie de 230 de ani și peste 70% din populația sa actuală pentru a ocupa întreg teritoriul Ucrainei
Prioritate pentru Ucraina: Industria ucraineană de apărare a primit ordin să accelereze producția de sisteme balistice
Dincolo de linia frontului: Rusia pregătește un nou tip de agresiune în Ucraina, apelând la războiul informațional și atacuri precise cu drone
Plouă cu bombe de aviație în Ucraina: În luna aprilie, avioanele rusești au lansat asupra teritoriului ucrainean peste 5.000 de bombe ghidate
Campanie masivă de dezinformare, dirijată de Federația Rusă. Sunt folosite inclusiv "clone" care imită site-uri oficiale
Forţele Navale Turce vor să domine militar Marea Mediterană: Obiective asumate, submarine nucleare și intrarea în top 5 puteri navale din lume
În ciuda întârzierilor ajutorului militar occidental, inginerii ucraineni au sprijinit Armata ucraineană: Ruşii au încasat 7000 de atacuri cu diferite tipuri de drone şi arme ucrainene
SUA se pregătesc să ducă aviaţia militară la următorul nivel (Video): Testează deja avioane de vânătoare fără pilot pentru a spori capacitățile F-22 și F-35
Cum se desfăşoară o campanie de recrutare în spionaj pe social media (Video): CIA vrea să intre în casele chinezilor nemulţumiţi de politica Beijingului
Forţele Armate Ucrainene au atacat masiv Crimeea (Foto/Video): Au fost vizate importante baze militare ruseşti şi sisteme de apărare aeriană
Ucraina e dispusă să ajungă la pace, dar nu cu orice cost. Liniile roșii pe care Ucraina le-a trasat și de la care nu va face concesii
Noul SACEUR? Cine e generalul Alexus Grynkewich, fost pilot de F-16 și F-22 cu o bună reputație, susținut de Pentagon pentru cea mai înaltă funcție militară din Europa
Succes în timp record: Cât le-a trebuit francezilor să integreze bombele de mare precizie AASM Hammer pe avioane MiG-29 ucrainene în timp record
Armata rusă vrea un cadou pentru dictator. Rușii au intensificat acțiunile pe direcția Pokrovsk, intenționând, probabil, să captureze poziții importante până pe 9 mai
Europenii învață lecția navelor ruse transformate în „submarine” (Video). Drona franceză Seaquest, copie a Magura 5 ucraineană, a lovit cu succes o barjă
Din cimitirul aviației, direct în Ucraina. De ce au scos SUA avioane din „cimitirul F-16” și le-au transportat în Ucraina
Cine mai merge la parada lui Putin. Din SUA, președintele sârb Aleksandar Vucic a confirmat că merge la Moscova pentru că „îl obligă cuvântul dat”
J.D. Vance: În următoarele 100 de zile, SUA vor organiza negocieri directe între părțile implicate în conflictul din Ucraina
Rubio: Există progrese, dar Rusia și Ucraina sunt încă departe de a ajunge la un acord de pace
Nici nu a primit bine Bulgaria primul avion F-16 că l-a consemnat la sol: A fost identificată la bord o defecțiune a unuia dintre sisteme
Franța susține că „singurul obstacol” în calea păcii în Ucraina e Vladimir Putin
Aeronavele de avertizare timpurie ASC 890, ''ochii din cer'' ai aviaţiei ucrainene: Apărarea aeriană a Ucrainei devine mai robustă, iar avioanele F-16 mai letale pentru ruşi
Administraţia Trump se clatină: Consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, demisionează după gafa comisă cu publicarea de informaţii clasificate
Europenii au înţeles că experienţa ucrainenilor trebuie fructificată: Industria ucraineană se va alătura unui proiect finanțat de UE pentru dezvoltarea de drone
Noul sistem de arme cu microunde Epirus ExDECS, oferit U.S. Marine Corps pentru a lupta eficient cu roiurile de drone
A spart gheața: Trump aprobă pentru prima dată în actualul mandat vânzarea de arme americane către Ucraina
Franța a luat în serios iniţiativa europeană a autonomiei strategice: A fost prezentat lansator de rachete francez Foudre MLRS ca o alternativă sistemul american HIMARS
pixel