Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trupele străine care au participat la NOBLE JUMP 2021 se retrag în ţările de origine
Evenimente
Data publicării:
Militarii străini participanţi la Exerciţiul NOBLE JUMP 2021 se deplasează spre ţările de origine timp de 3 zile, începând de joi, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării, care precizează că pe rutele celor 13 convoaie militare traficul rutier poate fi îngreunat.
Convoi VJTF Turcia Sursa foto: Captura video MApN
Convoi VJTF Turcia Sursa foto: Captura video MApN

Potrivit comunicatului transmis de minister, primele elemente ale Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) NATO care au participat la Exerciţiul Noble Jump 2021 se vor deplasa pe căi rutiere către locaţiile de bază din ţările de origine în zilele de 10, 11 şi 12 iunie.

Sursa citată mai precizează că pe rutele de deplasare a celor 13 convoaie militare, traficul rutier poate fi îngreunat, astfel:

- pe 10, respectiv 11 iunie, între orele 6.00 şi 22.00, pe ruta Cincu - Valea Oltului - Râmnicu Vâlcea- Piteşti (A1)  - Bucureşti - Giurgiu;

"Militarii şi echipamentele vor staţiona în Bucureşti, urmând apoi să îşi continue deplasarea către Constanţa, respectiv Giurgiu", conform aceleiaşi surse.

- pe 11 iunie, între orele 6.00 şi 22.00, pe ruta Bucureşti (A2) - Constanţa.

- pe 12 iunie, între orele 6.00 şi 22.00, pe ruta Bucureşti - Giurgiu.

Noble Jump 2021 (NOJP21) a reprezentat un exerciţiu multinaţional cu termen scurt de notificare, planificat şi condus de Comandamentul Forţelor Întrunite (JFC) de la Napoli, care s-a desfăşurat în perioada 19 mai - 02 iunie, pe teritoriul României şi Bulgariei.

NOJP21 a testat capacitatea operaţională a elementelor Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) în Bulgaria şi România. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Exerciţiul multinaţional NOBLE JUMP 2021. 4.000 de militari și 600 de mijloace tehnice, trageri cu muniție reală în Poligonul Cincu
Este oficial. Joe Biden şi Vladimir Putin se vor întâlni la Geneva pe 16 iunie
Presa elvețiană: Biden şi Putin se vor întâlni curând într-un summit la Geneva
Expoziția virtuală în format 3D cu produse de apărare din Turcia, SAHA Expo, și-a deschis "porțile" - Video
Ziua Drapelului Național | Nicolae Ciucă: Militarii aflaţi în teatrele de operaţii fac Tricolorul cunoscut şi apreciat în lume
Exercițiul BALTOPS 2020 ar putea fi reprogramat sau anulat
Israelul a bombardat Fâșia Gaza după ce o rachetă trasă din enclavă l-a vizat pe premierul Benjamin Netanyahu
MiG-21 LanceR a făcut senzație la mitingul aviatic RIAT din Marea Britanie
Ziua Porților Deschise la Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”
6 iunie, Debarcarea din Normandia. Ce s-a întâmplat în "Ziua Z"
Saber Guardian 2019, oportunitate pentru militarii români
Începe Exerciţiul Saber Guardian 2019
Saber Guardian 2019. 8.000 de militari din şase ţări, exerciţiu pe teritoriile Bulgariei, României şi Ungariei
Sea Shield 19: 20 de nave, la cel mai mare exerciţiu NATO în Marea Neagră
Dialog după 11 luni reci. Moscova și Londra reiau relațiile
Putin, nedumerit. De ce o rusoaică a fost arestată în SUA
MAPN, misiune umanitară pentru prelevare de organe
FIEP. România, alături de 22 state pentru soluții viabile în vederea prevenirii atacurilor teroriste în spațiile publice
SUA. Avion F-35 prăbușit
Libia, acord pentru încetarea focului la Tripoli
SUA, reacție după ce Rusia a anunțat că va trimite Siriei sisteme S-300
Alba Iulia. 'Fotograful Unirii', omagiat de biciclişti
Festivalul AeroNautic, în București, pe Lacul...
Crucea de pe Caraiman, 90 de ani de la inaugurare. Ceremonii
AeroNautic Show 2018, Lacul Morii - București
11 septembrie 2001 - comemorare la Deveselu
Libia, conflict între milițiile rivale
Avioane de luptă ruseşti interceptate deasupra Mării Negre
Ziua Marinei. Cel mai mare spectacol naval al anului
14 august, Ziua Recunoştinţei. Ceremonii în Constanţa

Ştiri Recomandate

„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
pixel