Atacuri cibernetice. Rusia, o nouă acuzație. Vizate, structuri de apărare
Letonia acuză Rusia de atacuri cibernetice asupra structurilor sale de externe şi de apărare.
Rusia a întreprins atacuri cibernetice asupra structurilor de externe şi de apărare şi a altor instituţii de stat din Letonia, a anunţat luni Serviciul de Informaţii leton, informează Reuters.
Serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU) a încercat să obţină 'în ultimii ani' acces la informaţii prin atacuri operate prin email împotriva computerelor guvernului, susţine Biroul de Protecţie a Constituţiei din Letonia.
'Atacurile cibernetice din Letonia au fost întreprinse de GRU în scopuri de spionaj şi cele mai frecvente atacuri au fost îndreptate împotriva instituţiilor de stat, inclusiv a sectoarelor de externe şi al apărării', se spune în comunicat. Totodată, în comunicat se precizează că nu au fost detectate atacuri menite să influenţeze alegerile parlamentare desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute în Letonia.
Mai multe ţări occidentale au denunţat la unison Rusia săptămâna trecută că aceasta a întreprins ceea ce ei numesc o campanie globală de hacking, ţintind o serie întreagă de instituţii, de la structuri antidoping din domeniul sportului şi terminând cu o companie nucleară sau cu agenţia de monitorizare a armelor chimice.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News