Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Poliţia Română, Bitdefender şi FBI, ativirus pentru combaterea celui mai răspândit atac cibernetic din lume
Cyber
Data publicării:
Poliţia Română, cu sprijinul Europol, Bitdefender şi al altor instituţii de aplicare a legii, a lucrat la dezvoltarea unui utilitar gratuit pentru recuperarea datelor blocate, destinat victimelor celei mai recente versiuni a clasei de ransomware GandCrab, informează IGPR.

Potrivit IGPR, decriptorul le permite victimelor să primească acces la datele criptate fără să mai plătească recompensă atacatorilor şi poate decripta versiunile 1, 4 şi 5 ale GandCrab.

,,Autorităţi de aplicare a legii din mai multe state (Bulgaria, Franţa, Italia, Olanda, Polonia, UK - NCA şi Metropolitan Police, Ungaria, USA - FBI) au făcut front comun, împreună cu Poliţia Română şi Europol, pentru combaterea acestei ameninţări, considerată a fi cea mai prolifică formă de ransomware a momentului", se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Ameninţarea GandCrab a făcut pagube de sute de milioane de dolari, unele inclusiv în România

,,Lansarea acestui utilitar este o descoperire revoluţionară, care arată cât de eficientă este colaborarea dintre companiile de securitate cibernetică şi instituţiile de aplicare a legii. Soluţia de decriptare, la care s-a lucrat mai multe luni de zile, le redă victimelor accesul la viaţa digitală fără niciun cost", se precizează în comunicat.

Versiunea ransomware GandCrab a fost extrem de activă din luna ianuarie şi a operat folosind un model de afiliere, prin care dezvoltatorii îl ofereau ca serviciu plătit celor interesaţi să îl răspândească, cerând în schimb un anumit procent din încasări.

GandCrab se răspândeşte prin vectori de atac multipli, precum emailuri de tip spam şi campanii de malware

,,În 2018, GandCrab a suferit transformări radicale, mai ales după ce Poliţia Română a pus, la începutul acestui an, la dispoziţia publicului, un instrument de decriptare pentru prima versiune a acestuia, dezvoltat tot cu sprijinul companiilor private, instituţiilor locale şi internaţionale de aplicare a legii", mai arată IGPR.

Pentru a preveni infectarea cu ransomware, utilizatorilor li se recomandă să păstreze copii ale datelor importante, să folosească o soluţie de securitate performantă şi să evite să acceseze linkuri sau fişiere din email-uri nesolicitate.

Proiectul No More Ransom a fost lansat în iulie 2016 de poliţia naţională olandeză şi Europol, instituţia de combatere a criminalităţii la nivelul Uniunii Europene, cu scopul de a creşte nivelul de colaborare dintre sectoarele public şi privat în lupta contra ransomware. Pe nomoreransom.org, utilizatorii pot afla informaţii suplimentare despre ransomware şi modul în care se pot feri de această ameninţare.

Întreaga activitate de cooperare investigativă internaţională s-a făcut prin intermediul proiectului EMPACT, prioritatea Cybercrime Attacks Against Information Systems. Ciclurile de politici europene EMPACT au ca prioritate lupta împotriva criminalităţii organizate, în perioada 2018-2021.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rusia încearcă să se ascundă de monitorizarea prin satelit: În regiunea Sevastopol a fost activat un puternic sistem de război electronic
Pentagonul încearcă să construiască rapid forța de război informațional: Dacă prima ta reacție când vezi ceva este una emoțională, ești manipulat
Diviziile aeropurtate ale SUA din Europa au folosit o tehnologie inovatoare de protecție a comunicațiilor. Au fost teste inclusiv în România
Militarii taiwanezi s-ar putea antrena în viitor pe teritoriul SUA
Gabriela Popescu, Microsoft: Inteligența Artificială este aici să îți ajute munca, nu să îți fure jobul
Oficiali ruși vorbesc despre înființarea Trupelor Cibernetice. Necesitatea acestora este o consecință a invaziei militare în Ucraina
Un nou cip poate revoluționa viitorul. Pentagonul a finanțat cercetările și calculează deja posibilele aplicații
Cum ocolește Ucraina bruiajul rusesc: Drone cu inteligență artificială identifică blindate ruse fără a fi coordonate de un operator uman
SpaceX prezintă "Starshield", o versiune militară a sateliților Starlink: Armata SUA devine primul utilizator
Operația specială de cenzură. Kremlinul sugrumă complet informațiile care „discreditează” Armata rusă
”Apărarea totală” împotriva dronelor. Acolo unde radarele își ating limitele, soluția ar putea veni de la telefonia mobilă
Softurile cu inteligenţă artificială devin de interes pentru Armata SUA: Data Robot poate colecta mai uşor informaţii din social media
Pregătirea piloţilor ucraineni pe avioane F-16 întârzie: Statele Unite încă nu au aprobat transferul de simulatoare pentru că statele europene nu le solicită
Marea Britanie investighează trimiterea de e-mailuri din greșeală către Mali, în locul Pentagonului
Hackerii chinezi au accesat contul de e-mail al ambasadorului SUA la Beijing
Rusia e superioară la un capitol: Cu un radio nesecurizat ești mort în 4 minute; Contraofensiva Ucrainei, precum debarcarea din 1944” (gen. Hodges)
Aplicația Snake, prin care FSB a accesat profund rețelele de calculatoare din întreaga lume, a fost devoalată de guvernul SUA
FBI a dezactivat un software de spionaj cibernetic, pus la punct de FSB
România intră pe radarul economic al Japoniei: Ministrul nipon al Economiei și Industriei, la București pentru a debloca cooperarea economică București-Tokyo
Inteligența artificială generativă va reduce decalajul dintre marile puteri și ceilalți actori în domeniul cibernetic
Armata României urmărește integrarea inteligenței artificiale. Generalul Burlacu: Contracararea fără AI a unei rachete hipersonice nu ar fi posibilă
Rușii folosesc o aplicație pentru smartphone-uri care oferă informaţii despre coordonatele pozițiilor trupelor ucrainene
Marea Britanie vrea să instaleze în Cipru un senzor performat de supraveghere spațială a sateliților britanici
Rusia: Ancheta ”Vulkan” dezvăluie armele secrete ale Moscovei pentru războiul cibernetic
”Reprezintă o amenințare de securitate”. Țările occidentale strâng rândurile în fața TikTok și a expansiunii tehnologice chineze
R. Moldova, sprijinită pentru a rezista la amenințările hibride: Comandantul Structurii SUA pentru Misiuni Cibernetice merge la Chișinău
Inteligența artificială în armată. SUA și China, printre statele semnatare ale primei declarații pentru ”utilizarea responsabilă”
O companie din Turcia va moderniza infrastructura de informații a NATO
Documente clasificate cu caracteristicile avioaneleor F-16 şi F-15, publicate pe forumul jocului video War Thunder
General francez: Cu sprijin masiv din partea SUA, ucrainenii au reuşit să se apere de atacurile informatice ruse

Ştiri Recomandate

Rușii au început să folosească o nouă rachetă de croazieră pe frontul din Ucraina (Foto/Video): Componente de la companii străine ajung în continuare pe mâna industriei ruse de apărare
Fostul comandant al forţelor armate ucrainene avertizează statele occidentale: Strategiile militare ale NATO, depăşite de provocările pe care le aduce războiul modern
Trupe rusești la granița cu Finlanda? Noi imagini din satelit relevă o „activitate tot mai intensă” în locații-cheie aflate în coasta NATO
Contractul pentru noi vehicule de luptă: Programul militar, descris drept o „prioritate” de MApN, are sau nu deja un favorit?
Marea Britanie, îndemnată să-şi mărească arsenalul nuclear pentru a rămâne o putere militară relevantă în faţa Rusiei şi Chinei
Unitatea Occidentului mai primește o lovitură. Liderii europeni cer armistițiu în Ucraina, însă Trump presează pentru negocieri necondiționate, de parcă ar avea o înțelegere secretă cu Putin
Aici s-a ajuns: F-35, în sala de judecată. Un grup de organizații activiste au dat în judecată Marea Britanie pentru că furnizează Israelului piese de F-35
Sabotaj la alt nivel: Serviciile ruse, implicate într-un incendiu masiv care a mistuit un mall din Varșovia. Polonia închide un consulat rus ca răspuns
Trump promite tranzacții de trilioane cu Orientul Mijlociu, însă neglijarea conflictului din Gaza ar putea slăbi influența americană în regiune
Capitularea necondiționată a Germaniei Naziste, o poveste complicată de ruși, în scop propagandistic
Ungaria anulează discuțiile cu Ucraina privind minoritățile naționale. Budapesta, deranjată de acuzațiile de spionaj aduse de Kiev
UE vrea ca industriile de apărare europeană și ucraineană să producă împreună mai mult
Practic nu au știut ce i-a lovit: Primul avion Rafale doborât într-un dogfight a intrat într-o ambuscadă și a fost lovit de o rachetă PL-15 lansată de la mare distanță
România face pași importanți pentru a ține pasul în cel mai tehnologizat domeniu militar: Un adevărat ocean electromagnetic, coloana vertebrală a erei informaționale
De ce au instalat israelienii sisteme de protecție activă în grabă pe tancuri Merkava Mk.3 Astfel de sisteme sunt punctul forte al Israelului
”KGB 2.0”. Kremlinul a adunat cele mai temute structuri de informații rusești pentru a forma o ”unitate anti-Occident”
Cel mai scump cadou din istorie: Qatarul îi oferă lui Trump un Boeing 747-8, pe care Președintele SUA dorește să-l transforme temporar în Air Force One
Singurul om care a contat cu adevărat pentru Putin la parada din Piața Roșie. Fără el, Rusia ar fi pierdut demult războiul
Negocieri de pace fără armistițiu prealabil în Ucraina? Mesaj ferm din partea celor mai importanți susținători europeni ai Ucrainei
Polonia are și norocul unor vecini puternici care să o apere. Prima țară care a finalizat programul F-35 deschide umbrelea deasupra Poloniei
Germania copiază modelul României? Bundeswehr nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina
”Frankensam” are de acum un nume: Raven. Sistemul antiaerian folosește rachete ASRAAM, luate de la vechile avioane Tornado
SUA și China, discuții pentru ”dezescaladarea” războiului comercial. Trump: Am convenit asupra Marii Resetări
Corupția rămâne o amenințare internă gravă pentru apărarea Ucrainei
India a acuzat Pakistanul de încălcarea armistițiului. Exploziile și focurile de armă continuă să răsune în Kashmir
Vladimir Putin a propus Ucrainei desfășurarea de negocieri directe de pace la Istanbul
Aliații Ucrainei au obținut sprijinul lui Trump? SUA aprobă transferul de rachete Patriot și rachete de artilerie către Ucraina
Armata britanică trimite Ucrainei zeci de machete-momeală, la pachet cu adevăratele tancuri Challenger 2 sau obuziere AS90
India și Pakistanul au căzut de acord asupra unui armistițiu imediat
Rușii pregătesc încă un Oreshnik? Moscova anunță că închide spațiul aerian din perimetrul poligonului din regiunea Astrahan
Nava spațială sovietică Kosmos 482 s-a prăbușit necontrolat pe Pământ
Armata rusă așteaptă lansatoarele iraniene. Fath-360 pot fi camuflate în camioane comerciale obișnuite și vor prelua din sarcinile Iskander
pixel