Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Guvernul ungar, acuzat că se numără printre utilizatorii programului de spionaj Pegasus
Cyber
Data publicării:
Opoziţia ungară şi mai multe organizaţii de presă au cerut luni guvernului condus de Viktor Orban clarificări asupra presupusei spionări a jurnaliştilor prin intermediul programului informatic israelian Pegasus, dezvăluită duminică de o investigaţie atribuită unor mass-media internaţionale.

Potrivit portalului ungar de investigaţii Direkt36, citat de agenţia EFE, programul Pegasus a fost folosit în Ungaria pentru spionarea mai multor jurnalişti, proprietari ai unor mass-media, avocaţi şi fotografi, transmite Agerpres.

''Am descoperit în timpul investigaţiilor probe indirecte care arată că în spatele operaţiunilor secrete există entităţi statele ungare'', menţionează Direkt36, care estimează la aproximativ 300 numărul persoanelor spionate în Ungaria cu ajutorul acestui software comercializat de compania israeliană NSO Group.

Conform aceluiaşi portal, analiza telefoanelor mobile a cel puţin doi jurnalişti ungari sugerează că aceştia au fost spionaţi cu programul Pegasus, care este introdus de la distanţă în smartphone-uri şi accesează datele acestuia şi convorbirile purtate.

''Dacă acest lucru s-a întâmplat, ar fi inacceptabil, revoltător şi ilegal'', a reacţionat Federaţia Ungară a Jurnaliştilor, care, la fel ca opoziţia ungară, a cerut guvernului să lămurească dacă şi în ce scop este implicat într-o asemenea operaţiune.

Într-o primă reacţie transmisă de agenţia ungară MTI, un responsabil al partidului de guvernământ Fidesz, Janos Halasz, a declarat că ''relatările publicate de presa de stânga sunt nefondate şi menite doar să alimenteze sentimentele politice''.

Conform unei investigaţii publicate duminică de 17 mass-media internaţionale, printre care Washington Post, Wall Street Journal, CNN, Le Monde, France 24, AFP, The Guardian, Die Zeit sau El Pais, numeroase guverne au folosit programul Pegasus în acţiuni de spionaj, inclusiv împotriva unor politicieni, jurnalişti sau activişti.

Autorii investigaţiei vorbesc şi despre o listă cu circa 50.000 de telefoane mobile posibile ţinte ale folosirii acestui program, din care mai puţin de 1.000 au fost identificate şi cel puţin 37 ar fi fost infiltrate efectiv, admiţând încă că nu au reuşit încă să elucideze de unde provine lista, care este obiectivul elaborării ei şi câte contacte au fost efectiv monitorizate.

Scandalul Pegasus a provocat acum o dezbatere şi în mediul politic israelian, deşi nu este prima dată când se dezvăluie că acest program este folosit de diferite guverne în acţiuni de spionaj, fiind în trecut menţionat inclusiv în cazul asasinării jurnalistului opozant saudit Jamal Khashoggi sau în spionarea opozanţilor catalani de către guvernul spaniol.

Un parlamentar al partidului liberal israelian Meretz, Mossi Raz, a cerut guvernului condus de Naftali Bennett să sisteze exporturile companiei NSO Group către ţările nedemocratice, relatează Reuters. În schimb, un alt membru al aceluiaşi partid, Yair Golan, fost adjunct al comandantului armatei, a declarat că relatările apărute ''par tendenţioase, cu o motivaţie comercială'' şi a ţinut să menţioneze că există în lume şi alţi producători de astfel programe de spionaj.

Cât despre compania NSO Group, aceasta s-a apărat afirmând că produsele sale sunt vândute agenţiilor guvernamentale de informaţii şi de aplicare a legii verificate ca având drept activitate combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Polonia se teme de repetarea scenariului din România și acuză Rusia că încearcă să influențeze alegerile prezidențiale
Sursa foto: mediapost.com.
EXCLUSIV
„Refugiații din TikTok”. Utilizatorii din SUA, care se așteaptă la interzicerea rețelei de socializare, riscă să devină victime ale sistemului de cenzură ,,Great Firewall''
Rețelele sociale, folosite de axa Beijing-Moscova cu precizia bombelor ghidate. România va amenda cu 5% rețelele sociale care încalcă regulile din campania electorală
China poartă un război cibernetic împotriva instituţiilor americane, iar abordarea diferă în funcţie de cine este preşedinte al SUA: Grupul Salt Typhoon urmăreşte sute de oficiali guvernamentali
Media americană a analizat cu Chat GPT informările Pentagonului din 2024. Concluziile puternicului sistem IA și concluziile noastre
Pentagonul accelerează: Palantir și Anduril, proiect pentru a ”filtra”, cu ajutorul inteligenței artificiale, informațiile colectate de pe câmpul de luptă
Electrica este vizată de un atac cibernetic de tip Ransomware. Ministrul energiei: Sistemele sunt complet funcționale și izolate
Reprezentanții Tik Tok vor fi audiați de urgență în Parlamentul European după rezultatul alegerilor din România. Aplicația chinezească se apără
Armata de spionaj a Beijingului depășește așteptările: 600.000 de agenți în serviciile de informații chineze
Hackerii ucraineni l-au „felicitat” pe Putin de ziua lui: Atac masiv asupra companiei de televiziune și radio de stat
SUA au oprit planurile FSB care încerca să spioneze serverele instituțiilor americane, printre care Pentagonul și Departamentul de Stat
O măsură care trebuia luată demult: Adio Telegram pentru structurile militare și guvernamentale ucrainene
Ambasada Israelului în România organizează azi forumul de securitate cibernetică
Serviciile olandeze de informații militare avertizează cu privire la atacuri cibernetice rusești care vizează ajutorul occidental acordat Ucrainei
Cel mai mare blackout cibernetic din istorie? Haos în întreaga lume pe fondul prăbușirii sistemului Microsoft
Statele membre NATO sunt din ce în ce mai vizate de atacuri cibernetice sponsorizate de autorități statale
Franța pariază pe inteligența artificială militară care va face diferența curând. Francezii construiesc cel mai rapid supercomputer din Europa
Orbitele satelitare din jurul Pământului sunt tot mai aglomerate. SUA folosesc AI pentru a detecta armele spațiale și sateliții spion
Hibrid, război hibrid. Rusia vrea să sperie Europa prin zeci de operații speciale de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare sau spionaj
Cum a fost ”teleportat” un avion de linie turcesc pe frontul de la Bahmut. România: Peste 10% din aeronavele care traversează Dobrogea au probleme cu GPS-ul
Ministerul britanic al Apărării a fost ținta unui atac cibernetic. Hackerii, bănuiți de legături cu guvernul chinez
UE și NATO denunță atacurile cibernetice ale Rusiei asupra Germaniei și Cehiei
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Pentru a adapta centrele de comandă la cerințele războiului modern, U.S. Army vrea acces la mai multă ''tehnologie comercială''
SUA și UK au introdus sancțiuni împotriva hackerilor chinezi care au spart e-mailurile politicienilor și oficialilor
Rusia continuă să exerseze primii pași dintr-un război real contra NATO: Semnalul GPS din zona baltică, bruiat fără oprire în ultimele două zile
Rusia a dezactivat semnalul GPS al avionului în care se afla ministrului britanic al apărării, în timp ce zbura în dreptul exclavei Kaliningrad
SUA fac primul pas în interzicerea TikTok. Camera Reprezentanților adoptă un proiect de lege prin care forțează proprietarul chinez să vândă aplicația

Ştiri Recomandate

Nicolas Maduro, președintele Venezuelei
BREAKING NEWS
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
pixel