Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Industria aeronautică turcă mizează pe programul KAAN: Primul avion de generația a V-a construit în Turcia ar urma să fie produs în număr de 300 de unităţi
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Într-un interviu acordat gdh TV, Mehmet Demiroglu, CEO al Turkish Aerospace Industries (TAI), a abordat subiectul planurilor ambițioase ale companiei pentru avionul de luptă KAAN, considerat de Turcia a fi de generația a V-a - conform estimărilor sale, comenzile pentru aceste aeronave ar trebui să ajungă la câteva sute.
Kaan, primul avion de generația a 5-a a Turciei. Foto: Havelsan
Kaan, primul avion de generația a 5-a a Turciei. Foto: Havelsan

Astfel, Demiroglu spune că, potrivit datelor preliminare, mai mult de 100 de aeronave KAAN vor fi construite în cele din urmă pentru Forțele Aeriene Turce. Dar,Turkish Aerospace Industries mizează și pe comenzi din străinătate.

,,În plus, ne propunem să furnizăm cel puțin același număr, dacă nu mai mult, țărilor noastre prietene și aliate, aproximativ 150 de unități", a declarat CEO-ul TAI.

Youtube video image

Astfel, în final, compania se așteaptă să primească comenzi pentru aproximativ 250-300 de avioane de luptă, conchide Demiroglu. Desigur, acestea sunt încă planuri preliminare.

 

KAAN, promovat intens de Turcia 

 

La începutul lunii mai a acestui an, noul avion de luptă turc KAAN a efectuat al doilea zbor și, în același timp, fostul CEO al TAI, Temel Kotil, a declarat că aeronava lor ar fi mai bună decât avionul de luptă american de generaţia a V-a F-35.

De fapt, Turcia încearcă deja să își promoveze activ KAAN-ul pe piața externă și există o explicație destul de simplă pentru acest lucru - pentru că în acest fel doresc să reducă creșterea costului acestui aparat. În caz contrar, prețul unui avion ar putea depăși 100 de milioane de dolari, ceea ce ar fi prea scump pentru Turcia.

În ceea ce privește potențialii parteneri, vara trecută Turcia a semnat un acord de cooperare cu Azerbaidjanul. Pakistanul este, de asemenea, luat în considerare că posibil partener în acest program.

De asemenea, este demn de remarcat faptul că, în luna februarie a acestui an, ambasadorul Ucrainei în Turcia, Vasil Bodnar, a declarat că Ucraina "nu numai că va cumpăra, dar va și utiliza" avioane de luptă KAAN turcești și că "echipele ucrainene lucrează și concurează pentru proiectul KAAN" în contextul alegerii noului motor. Deși Turcia preferă în primul rând să utilizeze propriile dezvoltări tehnologice.

În ceea ce privește producția de avioane KAAN direct pentru Forțele Aeriene Turce, s-a declarat anterior că 20 de aeronave sunt planificate să fie livrate până în 2028, iar o creștere semnificativă a ratelor de producție este așteptată din 2030 până în 2030.

 

Al doilea test de zbor


La 6 mai, un pilot de teste al TAI a dus un prototip KAAN la o înălțime de 3.048 de metri timp de peste 14 minute. Acest lucru s-a întâmplat la aproape trei luni după ce aeronava a efectuat zborul inaugural la 21 februarie. Un avion F-16 a acționat pe post de însoțitor în timpul celui de-al doilea test de zbor.

„Aeronava națională de luptă, care efectuase deja cu succes primul zbor pe 21 februarie a.c., a decolat din nou de pe pistă la ora 08:46 (n.r. - data de 6 mai 2024) și a zburat timp de 14 minute, atingând o altitudine de 3.048 de metri (10.000 ft)”, a anunțat Haluk Gorgun, secretarul Industriei de Apărare din Turcia, pe platforma X (ex-Twitter), potrivit sursei citate.

Odată cu succesul primului și celui de-al doilea zbor, programul KAAN este cu un pas mai aproape de producția și implementarea la capacitate maximă.

,,Felicit din toată inima toate companiile, angajații și personalul nostru instituțional care au contribuit la proiect, în special inginerii, piloții și echipele tehnice ale TAI", a declarat atunci Haluk Gorgun, un oficial din cadrul Turkish Defence Industries.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
Cum schimbă sistemele germane Skynex ecuația războiului de uzură din Ucraina în prag de iarnă. Soluția tehnică pentru contracararea atacurilor de saturație cu drone
Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
O nouă armă a Rusiei, aruncată pe frontul din Ucraina. Shahed-101, drona iraniană low-cost proiectată pentru atacuri de saturație și rezistentă la bruiaj
Mașină de luptă a infanteriei de tip Lynx. Photo source: Rheinmetall
EXCLUSIV
Noi detalii despre „achiziția” de Lynx a României: Care sunt semnele de întrebare înainte de decizia finală 
De la giganți industriali la faliment iminent. Cum au ajuns fabricile de tancuri și avioane ale Rusiei să fie înecate în datorii și paralizate de birocrație
Ucraina primește 100 de avioane Rafale de la Franța. Când vor ajunge pe front și, mai ales, cine plătește factura?
Inițiativa de muniție rămâne blocată la Praga: De ce NATO nu poate prelua proiectul abandonat de cehi

Ştiri Recomandate

Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșvianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
Cel mai mic stat din NATO vrea să cumpere SAMP-T în cea mai modernă variantă. O nouă comandă de SAMP/T NG ar consolida industria europeană de apărare
Obuzierele K9 blindează Europa: Polonia finalizează recepția flotei K9 Thunder iar „Tunetul” românesc e în producție. Fabrica din România începe să fie ridicată în ianuarie
Dispută în SUA privind pensionarea avioanelor A-10 si F-15 și viitorul aviației militare. Lupta pentru generația a 6-a: F-47 vs. F/A-XX
Veste bună de peste ocean: Producția de avioane F-16 Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american, finalizată pentru Bulgaria și Slovacia
Rusia respinge prezența în Ucraina a trupelor din state NATO. Kremlinul nu vrea nici măcar armistițiu de Crăciun
Cât va plăti România pentru antrenarea piloților de F-16 la Baza 86 Borcea în următorii 5 ani. La Fetești e singurul Centru de pregătire F-16 din Europa
Avioane de luptă F-16 ale Turciei doboară o dronă „scăpată de sub control” deasupra Mării Negre pe fondul escaladării tensiunilor navale
Ucraina, la un pas de „Articolul 5”: Zelenski anunță garanții de securitate istorice din partea Statelor Unite
Nu a fost o dronă de suprafață. Cu ce armă au lovit ucrainenii, de fapt, submarinul rusesc în inima portului Novorossiysk (Foto/Video)
Nicușor Dan spune că modelul finalandez e o posibilă cale de urmat și pentru Romarm
Rușii nu scapă de „ochii” din cer ai dronelor SUA: Un RQ-4B Global Hawk a scanat din nou Marea Neagră, după o lungă absență
„Grădina zoologică” a sistemelor robotizate de pe front. De ce diversitatea dronelor a devenit o capcană strategică pentru Ucraina
Pacificul cere o "Armată a Dronelor". De ce Statele Unite trebuie să renunțe la protecționism industrial pentru a contracara China
Dronă AR3, photo source: Tekever. Imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
Pot întoarce soarta războiului dronele ucrainene? La Pokrovsk și Kupiansk aflate sub asediu rus Ucraina a întors cu 180 de grade situația operativă
Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
Și Elveția se uită la preț: Mai puține F-35 cumpărate, după ce prețul a crescut cu aproximativ 10%. Când sunt așteptate primele avioane de luptă
India spală imaginea „pătată” de ucraineni a S-400. Problema pentru indieni e că sistemele ruse depind de China, stat împotriva căruia reprezintă principala apărare
Nicușor Dan: China e un mare actor global economic iar România nu poate nega această realitate. Dezvoltarea relației nu trebuie să producă riscuri de securitate
Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
Foto: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze au distrus un „complexul nuclear israelian”, machetă construită de iranieni, în timpul exercițiilor militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
EXCLUSIV
35.000 de rachete lansate împotriva unei țări mici: Cum a interceptat IDF rachete iraniene în spațiu. Investițiile majore în cyber au făcut posibilă și celebra operațiune a pagerelor explozive
Mașină de luptă Redback. Foto: Hanwha Aerospace
EXCLUSIV
CEO-ul Hanwha, exclusiv pentru DefenseRomania: Oferta e fără precedent. Nu vizează doar Redback cu produție aici a motoarelor, carenelor sau turelelor. Gigantul coreean vrea să se „mute” în România
Ucrainenii spun ”nu” dictatului: Trei sferturi din populație se opune planului de pace care ar include renunțarea la întregul Donbas
Reorganizare majoră în intelligencul britanic. Pentru prima dată în istorie Ministerul britanic al Apărării înființează o structură de informații pentru a monitoriza Armata
Rusia își declară susținerea pentru Venezuela în fața „presiunilor politice și a șantajului militar” al SUA
Modernizarea tancurilor T-72 ale Cehiei a eșuat. T-72 M4CZ sunt inoperabile și nu pot fi livrate Ucrainei
„Linia frontului este peste tot”: Șefa MI6 avertizează asupra unei noi ere a haosului hibrid și a agresiunii ruse
pixel