Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Furt masiv de date din domeniul apărării la grupul italian Leonardo
Cyber
Data publicării:
Un fost salariat şi un responsabil al gigantului italian al aeronauticii Leonardo au fost arestaţi în cadrul unei anchete privind un furt masiv de date din domeniul apărării, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne din Italia, relatează AFP.
Avion Leonardo M345HET
Avion Leonardo M345HET

"La finalul unei anchete complexe a parchetului din Napoli privind un grav atac informatic împotriva Leonardo (...) un fost salariat şi un responsabil al societăţii au fost arestaţi", a anunţat ministerul într-un comunicat.

Din cauza unui soft maliţios introdus în calculatoarele de la zeci de posturi de lucru din uzina Leonardo de la Pomigliano d'Arco, la periferia Napoli, autorul pirateriei informatice a putut timp de doi ani să intre în posesia unor date şi proiecte ale grupului, inclusiv planuri strategice. Activităţile sale au fost scoase la lumină de grupul care răspunde de infracţionalitatea cibernetică în cadrul parchetului din Napoli, care a ordonat arestarea sa pentru acces ilegal la un sistem informatic, interceptarea de comunicaţii informatice şi tratament ilegal al datelor personale, transmite Agerpres.

Parchetul a dispus, de asemenea, arestarea responsabilului celulei de luptă împotriva atacurilor informatice de la Leonardo, care ar fi obstrucţionat ancheta, dând informaţii false privind natura şi efectele acestor atacuri.

În ianuarie 2017, compania a observat un trafic anormal de date plecând de la anumite posturi de lucru de la uzina sa de la Pomigliano d'Arco, generat de un soft maliţios botezat "cftmon.exe", necunoscut sistemelor antivirus.

Potrivit anchetatorilor, între mai 2015 şi ianuarie 2017 sistemul informatic al lui Leonardo a fost ţinta unui atac cunoscut sub numele de "Advanced persistent threat", efectuat de unul dintre foştii săi angajaţi în domeniul securităţii informatice.

Softul maliţios se comportă precum un Cal troian, fiind introdus cu stick-uri USB în calculatoarele vizate, şi permite interceptarea textelor bătute la tastatură şi realizarea unor capturi ale ecranului.

Acest atac a afectat în total 94 de posturi de lucru, dintre care unele erau destinate producţiei de bunuri şi servicii cu caracter strategic pentru securitatea şi apărarea Italiei. Pe lângă 33 de posturi de lucru de la uzina Leonardo de la Pomigliano d'Arco, au fost afectate 13 posturi de lucru ale unei societăţi aparţinând grupului Alcatel şi 48 care ţin de societăţi ce activează în sectorul aerospaţial.

În total, nu mai puţin de 10 giga de date, respectiv echivalentul a circa 100.000 de dosare, au fost piratate în uzina de la Pomigliano d'Arco, printre care proiecte pentru componente de avioane civile şi militare.

Citește și: Italia vrea să dezvolte un nou tanc? Polonia şi alte state europene, invitate să participe la dezvoltarea proiectului


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Polonia se teme de repetarea scenariului din România și acuză Rusia că încearcă să influențeze alegerile prezidențiale
Sursa foto: mediapost.com.
EXCLUSIV
„Refugiații din TikTok”. Utilizatorii din SUA, care se așteaptă la interzicerea rețelei de socializare, riscă să devină victime ale sistemului de cenzură ,,Great Firewall''
Rețelele sociale, folosite de axa Beijing-Moscova cu precizia bombelor ghidate. România va amenda cu 5% rețelele sociale care încalcă regulile din campania electorală
China poartă un război cibernetic împotriva instituţiilor americane, iar abordarea diferă în funcţie de cine este preşedinte al SUA: Grupul Salt Typhoon urmăreşte sute de oficiali guvernamentali
Media americană a analizat cu Chat GPT informările Pentagonului din 2024. Concluziile puternicului sistem IA și concluziile noastre
Pentagonul accelerează: Palantir și Anduril, proiect pentru a ”filtra”, cu ajutorul inteligenței artificiale, informațiile colectate de pe câmpul de luptă
Electrica este vizată de un atac cibernetic de tip Ransomware. Ministrul energiei: Sistemele sunt complet funcționale și izolate
Reprezentanții Tik Tok vor fi audiați de urgență în Parlamentul European după rezultatul alegerilor din România. Aplicația chinezească se apără
Armata de spionaj a Beijingului depășește așteptările: 600.000 de agenți în serviciile de informații chineze
Hackerii ucraineni l-au „felicitat” pe Putin de ziua lui: Atac masiv asupra companiei de televiziune și radio de stat
SUA au oprit planurile FSB care încerca să spioneze serverele instituțiilor americane, printre care Pentagonul și Departamentul de Stat
O măsură care trebuia luată demult: Adio Telegram pentru structurile militare și guvernamentale ucrainene
Ambasada Israelului în România organizează azi forumul de securitate cibernetică
Serviciile olandeze de informații militare avertizează cu privire la atacuri cibernetice rusești care vizează ajutorul occidental acordat Ucrainei
Cel mai mare blackout cibernetic din istorie? Haos în întreaga lume pe fondul prăbușirii sistemului Microsoft
Statele membre NATO sunt din ce în ce mai vizate de atacuri cibernetice sponsorizate de autorități statale
Franța pariază pe inteligența artificială militară care va face diferența curând. Francezii construiesc cel mai rapid supercomputer din Europa
Orbitele satelitare din jurul Pământului sunt tot mai aglomerate. SUA folosesc AI pentru a detecta armele spațiale și sateliții spion
Hibrid, război hibrid. Rusia vrea să sperie Europa prin zeci de operații speciale de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare sau spionaj
Cum a fost ”teleportat” un avion de linie turcesc pe frontul de la Bahmut. România: Peste 10% din aeronavele care traversează Dobrogea au probleme cu GPS-ul
Ministerul britanic al Apărării a fost ținta unui atac cibernetic. Hackerii, bănuiți de legături cu guvernul chinez
UE și NATO denunță atacurile cibernetice ale Rusiei asupra Germaniei și Cehiei
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Pentru a adapta centrele de comandă la cerințele războiului modern, U.S. Army vrea acces la mai multă ''tehnologie comercială''
SUA și UK au introdus sancțiuni împotriva hackerilor chinezi care au spart e-mailurile politicienilor și oficialilor
Rusia continuă să exerseze primii pași dintr-un război real contra NATO: Semnalul GPS din zona baltică, bruiat fără oprire în ultimele două zile
Rusia a dezactivat semnalul GPS al avionului în care se afla ministrului britanic al apărării, în timp ce zbura în dreptul exclavei Kaliningrad
SUA fac primul pas în interzicerea TikTok. Camera Reprezentanților adoptă un proiect de lege prin care forțează proprietarul chinez să vândă aplicația

Ştiri Recomandate

Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
pixel